Declicul
Ceva din spiritul de haită al lupilor, ceva ieşit din încrâncenarea fiarelor urlătoare, venind din vechime şi adâncimi de codrii şi văgăuni de munte, ceva numit solidaritate de clasă de către bunicii comunişti, acel ceva, declicul, s-a produs în rândurile nepoţilor stângişti de astăzi la mijlocul lui august prin crimele lui Anders Breivik. Debusolaţi de căderea Imperiului Secerii şi Ciocanului, clădit la rându-i pe ruinele Imperiului frate Brun, mistuiţi de dorul masei clocotitoare, avântate sub steagul roşu la asaltul Palatului de Iarnă, adoratorii zeului mâniei proletare au prins a se mişcă coordonat, fremătând de bucuria regăsirii drumului pierdut. Hitler ca reper ideologic al absolutului negativ trebuie reconfirmat în Breivik prin zelul său nebun de a-şi omorî conaţionalii, aşa au decis Vasile Ernu şi tribul sau hrănit bine Euro-peneşte de Partidul Social-Democrat german. Deh, tot solidaritate este şi asta, a sinecurii!

Tema
Tribul CriticAtac era în aşteptare, deci, zis şi făcut, Ernu scrie în stânga lumii ăsteia, telefonează, se întâlneşte cu amicii şi aşteaptă contribuţiile lor la construirea piedestalului noului diavol al Dreptei, pentru că nu-i aşa, Breivik chiar dacă nu este normal, el trebuie să fie şeful, liderul, Fuhrerul, el Caudillo-ul poveştii dreptei ucigaşe. Oricum Stânga Criticoida nu-şi pune problema de fond, aceea dacă Breivik nu reprezintă un caz patologic, lor le foloseşte un Führer nou, cu armate de ucigaşi pândind în umbră. Poliţia norvegiană, organism incapabil să-şi apere cetăţenii, format din vieţuitori bipezi cu refleze inverse, l-a calificat pe Breivik ca fiind un fundamentalist creştin, mânat de patimi antimusulmane, o mizerie pe care n-o spală nici Oceanul Atlantic. O asemenea pleaşcă a rezonat în creierele neo-marxiste pe lungimea de undă inventată de plăcerea gloatei însetate de sângele aristocraţilor hăcuiţi de invenţia lui Jean de Guillotin. O activitate febrilă a cuprins două grupuri care aparent nu au nimic asemănător: poliţia şi ideologii neo-stângişti. Oamenii legii inventau şi căutau trupele lui Breivik iar Ernu-şi-şleahta îl creionau pe neo-Führer. A rămas de pomină reacţia aberantă a poliţailor care i-au săltat computerul şi i-au răscolit casa lui Fjordman, bloggerul care s-a prezentat de bună credinţa pentru a da lămuriri cu privire la încercările fără succes de acum câţiva ani ale lui Breivik de a stabili o legătură. La fel şi pe frontul ideologic, muncă la greu, ca la Salva-Vişeu, iar dacă este ceva ce nu se poate demonstra cu fapte, nu-i nimic, stânga reuşeşte să fabrice chiar mai ieftin decât tovii din China. Iată că la Ernu a ajuns şi un mesaj al lui Slavoj Žižek, cunoscut lucrător intelectual al organelor Stangismului Mondial care aduce dovada că spiritul ghevarist nu moare, ci se descompune-recompunându-se fetid. Iată ce spune iluminatul:

Un indiciu ni-l oferă reacţiile dreptei europene la atacul lui Breivik: sloganul ei a fost că, atunci când condamnăm gesturile criminale ale acestuia din urmă, nu trebuie să uităm că acesta a adresat „preocupări legitime cu privire la probleme reale” – politica mainstream nu reuşeşte să trateze problema coroziunii Europei prin islamizare şi multiculturalism sau, pentru a cita din The Jerusalem Post, ar trebui să considerăm tragedia de la Oslo drept o „oportunitate de a revizui în profunzime politicile pentru integrarea imigranţilor din Norvegia şi alte ţări”.
Trimiterea la Israel este, desigur, implicită în acest sens: un Israel „multicultural” nu ar avea nicio şansă de supravieţuire, iar apartheidul este unica posibilitate realistă. Preţul acestui pact de dreapta sionist cu adevărat pervers este acela că, pentru a justifica revendicările asupra Palestinei, trebuie să conştientizăm retroactiv tipul de argumentaţie care a fost în trecut, în istoria Europeană trecută, utilizat împotriva evreilor: convenţia implicită este că „suntem dispuşi să admitem intoleranţa voastră faţă de alte culturi din mijlocul vostru, dacă şi voi sunteţi dispuşi să ne admiteţi dreptul de a nu tolera palestinieni printre noi”. Ironia tragică a acestei convenţii implicite este aceea că, în istoria europeană a ultimelor secole, evreii înşişi au fost primii „multiculturalişti”: problema pe care şi-au pus-o a fost cum să îşi menţină cultura nealterată în locuri unde altă cultură era dominantă. Dar dacă intrăm într-adevăr într-o nouă eră în care se va impune acest nou raţionament? Dacă Europa va fi nevoită să accepte paradoxul că deschiderea sa democratică se bazează pe excludere: că „inamicii libertăţii nu merită libertate”, aşa cum a spus Robespierre demult? În principiu, aceasta este, desigur, adevărat, dar în această chestiune trebuie să fim extrem de precişi. Într-un fel, Breivik a avut dreptate când şi-a ales victimele: nu a atacat străinii, ci pe aceia din propria comunitate care au fost prea toleranţi faţă de străinii intruzivi. Problema nu sunt străinii, ci propria noastră identitate (europeană)… Deşi criza actuală a UE pare să fie una economică şi financiară, aceasta este în dimensiunile sale profunde o criză ideologico-politică: eşecul referendumurilor constituţionale din UE de acum câţiva ani a indicat limpede că votanţii percep UE ca pe o uniune economică „tehnocrată”, lipsită de orice viziune care ar putea mobiliza oamenii – până la recentele proteste, singura ideologie care mobiliza oamenii era defensiva anti-imigrare a Europei”.

Europa apartheidului – comentarii la afirmaţiile lui Žižek
Aţi aflat deci de la Slavoj Žižek care sunt „reacţiile dreptei europene” prin propoziţia că Breivik s-a preocupat de ”probleme reale”; coeziunea Europei este corodată prin islamizare şi multiculturalism şi dacă dreapta nu reuşeşte să pună pe tapet un program concret iată că Žižek a descoperit că Sionul – prin Jerusalem Post – îi întinde o mână de ajutor. Culpa ziarului ar fi că a propus „revizuirea în profunzime a politicilor pentru integrarea imigranţilor.” Ce mai încoace şi încolo, această părere de ziarist este înfierată, răsucita şi şi vopsită de Žižek într-o nici mai mult nici mai puţin decât un pact cu statul apartheidului – deci Israelul – prin aplicarea unei politici asemănătoare în Europa. Dacă Breivik este creştin fundamentalist şi dacă Stânga îl asimilează cu Hitler, atunci şi Statul Nazist din Orientul Mijlociu, deci Israelul este un stat al politicilor rasiste deoarece nu se lasă invadat şi distrus de aceia care nu-i recunosc dreptul de a fi. Iar Israelul apartheidului propune Europei politici de apartheid, deci să nu se lase invadată. Vedeţi cât este de simplu? Nu-i aşa că Breivik are o valoare de întrebuinţare – vorba lui Marx – multiplă? Este creştin fundamentalist, pro-gay, antifeminist, pro-Israel deci pro-apartheid, antimusulman, naţionalist, paseist, antimarxist şi multe, foarte multe altele pe care ni le vor pune la dispoziţie CriticAtacanţii&Friends. Poliţaii norvegieni şi germani şi alţii au năduşit săptămâni la rândul doar-doar vor găsi vreun complice al lui Breivik. Măcar unul! Nimic, jale pe frontul armatei din umbră a lui Breivik. Nu-i bai, dacă nu au fost prinşi asta nu înseamnă că nu există, spre asta se îndreaptă pledoaria lui Žižek. Pentru stângistul de origine slovenă europenii sunt de două feluri, cei buni permisivii şi toleranţii din care şi-a ales victimele Breivik şi Ceilalţi. Ceilalţi pe care ni putem imagina drept nepermisivi, răi, anti-multiculturalişti şi intoleranţi. Deci nu evrei cuminţi, ci israelieni sionişti în format european, europeni adepţi ai apartheidului. Aşa cum israelienii au un stat cvasi-nazist deoarece nu le permite noilor evrei persecutaţi – aceştia ar fi palestinienii, o altă „realizare” a gândirii de stânga – să le dărâme graniţele, aşa vor să facă şi europenii răi, cei nepermisivi, anti-multiculturalisti şi intoleranţi pe Bătrânul Continent.

CriticAtacanţi din toate ţările, uniţi-vă!
Ajutorul internaţionalist a fost o formulă bună pentru a justifica orice în comunism, de la ajutorare în caz de dezastru natural până la intervenţia armată pentru a-i răpune pe duşmani. La fel şi acum, dacă nu se reuşeşte să se conceapă ceva cât de cât raţional pe malurile Dâmboviţei, lasă că are grijă Internaţionala de Stânga să-şi mobilizeze ideologii rafinaţi care să toarne o galeată de vin DOC peste poşirca din soiuri hibride. Cazul Žižek nu este singular, fondul oricărei pledoarii de Stânga are şi o zonă contra Israelului, pentru că duşmanii statului evreu sunt aliaţii naturali ai celor care vor distrugerea civilizaţiei Occidentale care s-a făcut vinovată de eliminarea Moloh-ului Comunist. Coloana a şasea europeană există, ea s-a format după căderea Zidului Berlinului din coagularea nucleelor adepţilor ideologiei luptei de clasă care aşteaptă, uneori cuminţi, alteori nemulţumiţi, să vină un nou Robespierre care să le ofere procesiuni spre eşafod. Europa tirană, capitalistă şi naţionalistă, pregăteşte-te să pieri! Vasile Ernu a inventat sloganul Secolului XXI, este la începutul acestui capitol.