La o luna de la moartea marelui său rival William F. Buckley Jr pe 27 februarie 2008, Gore Vidal a făcut următoarea orație funebră:

RIP WFB – Go to Hell (Requiescat in Pace WFB – Du-te în Iad, n.t)

Ce poți să spui despre caracterul unui om care face o astfel de orație funebră chiar și celui mai detestat dușman? Că este un model moral sau că este tocmai inversul, negația modelului? În fond, Gore Vidal nu s-a străduit prea mult să fie negația modelului, caracterul sau îi dicta să fie așa, o bună parte din viață străduindu-se să ajungă un nume mare în politică sau în literatură. În politică nu prea a avut noroc, a ajuns la o poziție de frunte într-un minuscul People’s Party, precursorul de peste Ocean al partidului lui Dan Diaconescu, eșuînd apoi în două tentative de a intra în Congres din partea Partidului Democrat, de care îl lega și rudenii îndepărtate cu Jimi Carter și Al Gore.

Vidal a avut mai mult succes în literatură, ca scriitor de romane, eseist, scenarist de film și scriitor de piese de teatru. A publicat sub două pseudonime masculine și sub unul feminin, reflex al bisexualității sale declarate. A apărut și în filme, seriale, interviuri și documentare. Antisemit și critic al președinților republicani Ronald Reagan, George Bush și George W. Bush, Gore Vidal și-a pus amprenta asupra gândirii progresiștilor americani, a acelor liberals cu suprafață media foarte mare.

În cele ce urmează vă prezentăm traducerea articolului Talentul scandalului la Gore Vidal scris de Alessandro Gnocchi pentru Il Giornale.

Talentul scandalului la Gore Vidal

de Alessandro Gnocchi

Scriitorul și scenaristul s-a stins din viață la 86 de ani. Ideile sale politice au fost bizare: Pearl Harbor a fost voit de căƒtre Roosevelt și 11 septembrie a fost lăsat să se întâmple de către organismele guvernamentale.

Nimic nu împiedică, din fericire, ca un mare scriitor să adopte idei politice care multora li se par bizare. Gore Vidal, nepotul unui senator democrat de Oklahoma, și la rândul său candidatul pentru Congres al aceluiași partid și-a dovedit a avea o venă critică feroce pentru SUA, adesea sfârșind în teorii conspiraționiste. Reformator radical și izolaționist, cum se definea el însuși, sau un radical chic, cum l-au numit detractorii; patriot loial al Bill of Rights¹, cum se definea el sau antiamerican fără memorie cum îl defineau detractorii când Partidul Democrat a abordat etatismul european, Vidal a trezit întotdeauna reacții viscerale. Așa cum a spus și scris de mai multe ori, de exemplu în Epoca de Aur (titlu ironic despre SUA între anii 1949-1954), atacul japonez de la Pearl Harbor ar fi fost favorizat de Roosevelt, dornic de a merge la război.

Din acel moment Washingtonul nu ar fi făcut nimic altceva decât să caute și să găsească scuze pentru a se afirma ca Imperiu, titlul unui alt eseu de-al său.

Această cheie de lectură se aplică și în cazul datei de 11 septembrie 2001. După ce a insinuat responsabilități indirecte ale serviciilor de informații și ale altor instituții în atac, în lucrarea Final al libertătii își corectează tirul. Osama este responsabil pentru masacru dar administrația Bush a beneficiat de pe urma evenimentului, promovând o politică de cucerire a tărilor islamice, cu motivația dubioasă de a exporta democrația. În realitate ar fi vorba de setea de petrol a familiei Bush. Intervievat de Victor Macioce de la Il Giornale în noiembrie 2001, a adăugat că nu vrea să accepte o reducere de libertate în schimbul securității: „CIA primește în fiecare an 30 de miliarde de dolari din impozite pentru lupta împotriva terorismului. Sunt bani suficienți și nu este nevoie ca eu să renunț la drepturile garantate de Constituție”. Teze similare erau deja scoase la lumină de Vidal cu ocazia bombei plantată de Timothy McVeigh în Oklahoma City în aprilie 1995 (168 decese). Vidal a avut o relație epistolară lungă cu atentatorul cu bombă, din care a rămas convins că el nu a putut acționa de unul singur, acoperind astfel drame obscure din FBI care, conștient de atac, i-ar fi permis să-l execute.

Spirit polemic, convins că democrația în SUA era doar o amintire, auto-exilându-se pentru ani buni la Ravello, în Italia, a comentat la televiziune în 1968 la alegerile prezidențiale în care Nixon era împotriva lui Humphrey. Aproape că a terminat într-o încăierare cu un alt comentator parte a rețelei de televiziune ABC, conservatorul William Buckley Jr. Acesta este „pașnicul” schimb de opinii. Vidal: „Ești în favoarea cripto-nazismului.” Buckley Jr.: „depravatule, retrageți cuvintele sau te pocnesc.” A fost un exemplu timpuriu de confruntare acerbă la televiziune. Ce personaj acest Vidal care a fost inovativ nu doar în câmpul literaturii!