FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Toate portocalele în sacul lui McCain

Yep, colegul Imperialistu’ a avut dreptate. Campania lui Rudy Giuliani s-a scufundat în Florida ca un Titanic de hîrtie. La ora cînd scriu nu s-a încheiat numărătoarea voturilor, dar au fost numărate destule pentru ca televiziunile americane să anunţe clasamentul final.

McCain cu 35-36 la sută din voturi
Romney cu 31-32 la sută
Giuliani cu 15-16 la sută

Asta e, Giuliani e un pokerist care riscă totul cînd potul e mare… şi a pierdut. Cursa republicană s-a simplificat la duelul McCain – Romney. Pînă azi, Romney avea cei mai mulţi delegaţi. Calculez mîine situaţia după Florida. Probabil că McCain e în avans acum. Faţă de alte state unde delegaţii se distribuie primilor clasaţi funcţie de procentajul de voturi obţinute, toţi delegaţii republicani din Florida revin învingătorului.

Ah, democraţii. Clinton a cîştigat cu 50% faţă de 33% pentru Obama. Oricum, nu contează. Alegerile primare ale democraţilor din Florida sînt un concurs de frumuseţe. La democraţi, statul Florida contribuie cu zero delegaţi la convenţia finală. De ce? Habar nu am. Strange system.

Revin cu linkuri şi reacţii

update
Giuliani a anunţat că se retrage din competiţie şi îl va sprijini pe McCain. Efectul net: portocalele lui Giuliani intră şi ele în sacul lui McCain. Adică delegaţii (nu mulţi) strînşi de Giuliani îl vor susţine pe McCain.

update 2
McCain ……….. 93 delegaţi
Romney ………. 59 delegaţi

Încă un motiv de nemulţumire al europenilor faţă de America. Nu au dreptul să voteze pentru preşedintele american. Şi e imperios necesar, americanii sînt prea tîmpiţi ca să aleagă pe cine trebuie. Apropo, europenii nu au dezlegare de la Bruxelles să voteze pentru preşedintele Uniunii Europene. Şi uite aşa vrabia mălai visează.

What Europeans Are Saying About American Democracy

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

5 Comments

  1. Imperialistu'
    29 January 2008

    Der Spiegel are o chestie foarte interesanta cu alegerile din SUA: in Flash, democrati, republicani, procente pe fiecare stat, numarul de candidati. Conform Der Spiegel, doar vreo 2 portocale Giuliani vor intra in sacul McCain. ???? Nu foarte multe. Rudolph Giuliani a pierdut pe mana sa…

    Oricum, stim in sfarsit ca finala republicana va fi Romney – McCain. Tov. Edwards s-a retras din cursa. Astept ca jockerul ala de Huckabee sa il urmeze cat de repede.

    Un sondaj interesant si un comentariu la fel de interesant pe Hot Air.

  2. Francesco
    29 January 2008

    Michael Schwarzenegger, guvernatorul Californiei il va acorda sprijinul lui McCain in cursa pentru obtinerea nominalizarii republicane. Problema lui McCain este ca nu a reusit sa convinga pe multi din politicienii de baza din Partidul Republican ca este o persoana atasata valorilor conservatoare.

  3. Imperialistu'
    29 January 2008

    McCain nu pare a fi altceva decat un alt democrat in haine republicane. Cunosteam pozitiile sale privind imigratia din Mexic si taxele, dar episodul recent in care il acuza pe Romney de tradare in privinta Irakului, faza la care a mintit cu nerusinare domnule McCain, ma face sa cred ca este doar o mare pacaleala. Asa se explica si imginea relativ favorabila pe care o are in presa.

    Da, Mitt Romney e mormon si nu imi place chestia asta deloc. Call me whatever you like, nu imi suna bine deloc. Invingator in Massachusets, stat destul de albastru, pare si el inclinat spre anumite compromisuri, dar dintre cei doi, cel mai aproape de idealul tip conservative este Romney. Si uite de asta incepe sa imi para rau ca pierde teren.

  4. emil
    29 January 2008

    Ieri a fost Ann Coulter la Hannity & Colmes si ca de obicei cind Ann deschide gura, a iesit cu scintei. (H&C e o emisiune de analiza politica pe Fox News; Hannity e conservator-republican si Colmes e liberal-democrat). Madam Coulter (o conservatoare hard-core) a declarat ca voteaza cu Hillary daca McCain cistiga nominalizarea la republicani. L-a facut cu ou si cu otet pe McCain, timp in care Colmes o privea la inceput stupefiat si apoi amuzat. In final si-a pus picioarele pe masa si a zis ceva de genul: „My job is done, and I didn’t have to say a word!”

    There is a lot of bad blood between McCain and Romney. Bad timing. Si la democrati s-au scos cutitele, Clinton si Obama s-au atacat reciproc fara menajamente, insa faptul ca republicanii procedeaza la fel anuleaza orice avantaj. De fapt, la republicani e mult mai serioasa treaba. Cel putin Clinton si Obama sint aproape identici in politicile pe care le propun. La republicani e o stare de nemultumire la nivel de grassroots.

    Apropo, a fost o chestie pe care a zis-o Coulter care mi-a confirmat o impresie mai veche a mea despre Clinton. Zicea ca madam Clinton a fost singurul senator major al democratilor care s-a ridicat si a aplaudat cind Bush s-a referit la succesul „surge-ului” din Irak in timpul discursului „state of the union” de acum citeva ziele. Obama s-a facut ca ploua. Parca iti ziceam in urma cu mai multe luni ca Hillary va fi la fel de dura ca Bush cu islamo-nazi. Partea trista este ca va face tot ce ii sta in putinta sa introduca socialismul in America, daca va avea ocazia.

    PS
    Sint curios ce ar avea Fishbone de zis despre treaba asta. El e la fata locului.

  5. emil
    29 January 2008

    Declaratiile lui Ann Coulter au generat un virtej de reactii in blogosfera conservatoare americana. Iti spuneam de nemultumirea la nivel de grassroots. Acum se ventileaza deschis. E interesant, sint diverse puncte de vedere. Simplificat, sint doua curente. Cei care din puritate ideologica declara ca vor sta acasa sau vor sprijini un candidat democrat si cei care sint mai pragmatici si considera ca un republican imperfect este oricum mai bun pentru America decit un democrat. Iti recomand aceste doua articole din blogul unei femei care ante 9/11 a fost democrat-liberala si post 9/11 a devenit conservator-republicana.
    Conservatives jump the shark: party purity über alles
    More McCain: to the Right on many things, and right on the surge

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *