„Tu realizezi k geoana putea fi preşedintele României?!?!?!” mi-a transmis un amic apropiat prin  SMS. Mi+am amintit că în 2004 trebuia să devină Prim Ministru. 

Chiar aşa, abia doi ani au trecut de la ţopăiala ridicolă a lui Geoană, de la mărturisirea prieteniei și datoriei de suflet pe care urma să i-o poarte Geoană toată viaţa „acestui om excepțional” – Crin Antonescu. Geoană, colecţionarul iscusit de gafe uriaşe, oaspete de taină al Moscovei dar şi cel mai bun prieten pe care America îl are în România, agonizează în aceste zile la fel de ridicol pe cât se bucura la vederea unor exit-poll-uri confecţionate pe măsura lui de Vântu şi Voiculescu. „Cred că astăzi a venit momentul să ridicăm glasul, să ne ştergem lacrimile,” a spus Geoană în Proclamaţia de la Dăbuleni.

Dar problema nu e cu Geoană. Piesa stalinistă jucată acum în PSD în buna tradiţie a PCR nu face decât să confirme şi să accentueze inadecvarea personajului la realitate. Poate doar Crin Antonescu, care ne recomanda să-l votăm pe Geoană ca o „opţiune radicală” „pentru binele României”, să nu fi văzut decât astăzi, ceea ce vedeam noi în campania electorală.

Problema e la PSD şi la relaţia acestuia cu alegătorii.  PSD l-a umilit şi l-a dat afară în şuturi chiar pe omul pe care, cu doar doi ani în urmă, ni-l propunea ca Preşedinte. Asta după ce, în 2004, PSD ni l-a propus pe Geoană ca Prim Ministru.  Nici măcar nu poţi spune că Geoană a fost eliminat de vreo fostă facţiune rebelă din PSD care să-şi fi luat acum revanşa după ce se va fi opus din răsputeri în 2009  sau în 2004 nominalizării sale. Geoană a fost executat chiar de purtătorul de cuvânt al campaniei sale prezidenţiale.

În noiembrie 2009, între cele două tururi de scrutin, PSD (alături de PNL şi PC) garanta pentru Geoană. În noiembrie 2011 îl dădeau afară cu lovituri de bici.

Acum garantează pentru Crin Antonescu. Sau nu?