FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Turişti străini la Fâşia Gaza

Public traducerea unui articol apărut în saitul DEBKAfile la 27 martie 2010 privind „bluff”-ul situaţiei economice din fâşia Gaza. Articolul este cât se poate de relevant în lumina propagandei legate de acest subiect şi susţinute de organele ONU şi organizaţii cu profil „umanitar”, dar având în realitate o agendă de lucru de alt gen.
Pot să adaug că pe lângă transportul turbat de mărfuri prin tunele din Egipt, ocolind în întregime orice control oficial şi având loc în deplină cunoştinţă a autorităţilor din acea ţară (din motive de politică externă, nu intru în amănunte), zilnic trec dinspre Israel spre Gaza sute de camioane cu produse alimentare şi generale.
Deci unde este blocada?
Suntem iarăşi în faţa logicii arabe care este acceptată de lumea largă fără critică.

Boom-ul ascuns din fâşia Gaza stimulat de cele 1000 de tuneluri si de injecţia de numerar israelian

DEBKAfile

„Turiştii” străini în Fâşia Gaza, cel mai recent secretarul ONU Ban Ki-moon şi responsabila Uniunii Europene pentru afacerile externe, Catherine Ashton, descriu cu patos pe cei 1,2 milioane palestinieni ca trăind în condiţii mizerabile, foame şi fără adăpost – şi toate din cauza embargoului israelian.
În realitate, un nou raport egiptean, la care sursele Debkafile au avut acces, arată că observatorii de o singură zi au fost înşelaţi sau au fost dispuşi să fie induşi în eroare.

Autorii egipteni au numărat mai mult de 1.000 de tunele, unele destul de largi pentru trecerea de camioane încărcate, transportând dinspre Egipt o gamă largă de de bunuri de bază şi bunuri de lux către pieţele şi magazinele din enclava palestiniană, încă de la sfârşitul anului 2009. Cel mai recent „hit” în Fâşia Gaza este noua „piaţă a aurului”, care este plină de comercianţi de brelocuri, ornamente şi cadouri „sclipitoare”.

Cu toate acestea, Ashton, după o zi în Gaza, a raportat: „Plecând din Israel în Fâşia Gaza, pleci dintr-o ţara aflată în secolul 21 spre un peisaj care a fost desfigurat. Reconstrucţia este imposibilă deoarece Israelul blochează intrarea mărfurilor. Oamenii au la dispoziţie poate ceva mai mult lor decât ruinele care îi înconjoară.”, iar secretarul ONU cere neobosit ridicarea embargoului israelian, ca şi cum situaţia din Fâşia Gaza ar fi cea mai cumplită din lume.

Impresia recuzitei pe care au văzut-o în vizita lor efemeră s-a întărit prin datele pe care le-au prezentat lucrătorii Agenţiei locale ONU de asistenţă, interesaţi fiind de crearea unei imagini de sărăcie profundă, atât pentru a stimula donaţii şi pentru a justifica propriile lor locuri de muncă. Ei şi conducătorii Hamas sunt părtaşi în interesul de menţinere a acestei impresii denaturate în faţa mass mediei din lume.
Noul raport egiptean dezvăluie în cele din urmă această imagine frauduloasă cu fapte solide şi cifre.
De exemplu, surplusul de materiale de construcţii produce de fapt reducerea preţului de piaţă pe tonă de fier de la 1,066 dolari, în 2008, la 533 dolari martie 2010; de ciment a scăzut chiar mai abrupt, de la puţin peste o mie de dolari la 240 dolari astăzi, din cauza superabundenţei.
Faptul că clădirile avariate în urma acţiunii israeliene „Plumb topit”, în 2009, nu au fost reconstruite, nu este din cauza embargoului israelian.

De fapt, guvernanţii Hamas realizează un profit sistematic din embargo: impun taxe pentru toate bunurile „importate” prin tunelurile care au transformat graniţa dintre Egipt şi Gaza într-o strecurătoare. Aceste venituri îi ţin la putere.

O altă incredibilă şi substanţială sursă de venit este suma de 200 milioane şekeli israelieni (circa 50 milioane $), depusă în numerar în băncile din Gaza în fiecare lună. Această sumă – care e trimisă ca oxigen pentru păstrarea economiei Fâşiei Gaza şi a sectorului financiar pe linia de plutire – este de fapt cheltuită pentru construirea de tuneluri mai multe şi mai bune pentru tot multe bunuri prelucrate, în scopul de a mări în continuare veniturile Hamas , precum şi arme, care sunt apoi folosite pentru atacarea Israelului. Gaza este pur şi simplu inundată cu toate tipurile de mărfuri.
Menţinerea susţinerii băncilor din Gaza cu monedă israeliană, concesie israeliană în urma cererilor străine, alimentează unul din cele mai demente, distructive şi ciclice procese care se pot vedea în această regiune şi aşa iraţională.
Unele dintre aceste sume sunt cheltuite pentru a îmbunătăţi tunelele subterane, adaugandu-le pereţi de beton şi iluminat, ajungând să semene cu tunelurile de autostradă europene, cu flux de camioane şi alte vehicule. „Industria tunelelor” -astfel cum astfel a devenit – da de lucru la 20-25.000 de lucrători.

Deoarece pieţele din Gaza sunt inundate cu o varietate enormă de articole de lux ieftine, care nu sunt disponibile nici măcar în unele din ţările Orientului Mijlociu, managerii tunelelor au încetinit recent traficul pentru a sprijini preţurile. Ca rezultat, veniturile Hamas „de la taxa de import”, „au scăzut cu 60 la sută în primele două luni ale anului 2010.
Există cu siguranţă oameni săraci în Gaza, ca şi oriunde în altă parte, dar cauzele evidente, care oriunde în altă parte, ar fi în primul rând atribuite guvernării proaste şi stării sociale generale grele, nu par niciodată evidente acestor observatori care privesc realitatea prin prisma propriei lor agende de lucru.

În original:
Gaza’s hidden boom boosted by 1,000 tunnels, Israeli cash

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Corneliu

Corneliu

3 Comments

  1. Corneliu
    11 April 2010

    Se impune o mica nedumerire retorica.
    Ceeace se intampla acolo si este relatat prin materialul din DEBKAfile este fara indoiala cunoscut de vrednicii, perspicacii si harnicii slujitori ai presei din toata lumea. Prin natura faptelor, relatarea ar reprezinta un „scoop” serios pentru orice publicatie, putand apare cu succes pe prima pagina.
    Dar ca prin minune, relatarea nu apare in „presa mare” si nu starneste nici un fel de valuri. Pentru ca nu convine stapanilot acelei prese, din motive clare.
    Cineva spunea o data ca presa este cainele de paza al democratiei. Nu stiu daca macar si atunci mai era valabil.
    In orice caz, oamenii presei sunt azi cainii de paza ai stapanilor lor, nu ai democratiei si nici ai informarii obiective.
    Deci patrupezi. Dar patrupezi rai.

  2. Corneliu
    11 April 2010

    O surpriza de proportii!
    Acum circa o jumatate de ora a aparut pe YahooNews stirea ca Hamasul, din proprie initiativa, a dat ordin pentru inchiderea tunelelor:
    http://news.yahoo.com/s/ap/201…..lestinians
    E o turnura dramatica, ce ar putea fi cauzata de:
    1. un posibil aranjament cu Egiptul pentru normalizarea traficului peste granita.
    2. incercarea de a crea o lipsa artificiala de produse in Gaza, in urma careia sa poata protesta zgomotos in fata lumii impotriva Israelului si atrage noi presiuni asupra lui.
    Lucrurile se intampla in conditiile in care Egiptul a inceput o lucrare de proportii pentru a bloca orice posibilitate trecere de tunele la o adancime de 15-20 metri pe toata portiunea de granita cu Gaza (cca. 14 km).
    Ideea de la urma corespunde bine cu aspiratia Egiptului de a nu se lega in nici un fel cu Gaza si de a lasa problema „pasata” Israelului, cu toate ca acesta nu mai ocupa zona.
    Amintesc ca pana in 1967 Gaza fusese anexata si administrata de Egipt.

  3. costin
    11 April 2010

    articolul din sursa originala a fost arhivat. l-am gasit aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *