Misiunea istorică asumată de National Geographic Society este „de a contribui la sporirea şi popularizarea cunoştinţelor geografice, promovînd în acelaşi timp conservarea resurselor culturale, istorice şi naturale ale lumii.”

În februarie 2011, în mijlocul vriei în care pare să fi intrat viaţa politică globală în urma cutremurului din lumea arabă soldat, printre altele, cu distrugerea unor „resurse culturale, istorice şi naturale”, într-o lume în care ameninţarea tot mai apropiată a unui Iran nuclear este pe cale de a schimba nu doar tehnicile de sortare a deşeurilor din minţile supraîncălzite ale Occidentului, ci întreaga politică energetică şi de alianţe militare a ţărilor din Orientul Mijlociu şi, în consecinţă, a restului lumii, iată că National Geographic alege să popularizeze faţa pozitivă a unui război nuclear.

Orice copil care a absolvit cu punct roşu grădiniţa ştie ca în urma unui război nuclear regional planeta s-ar confrunta cu o aşa numită iarnă nucleară. Dacă în anii ’80 această perspectivă bîntuia visele copiilor după multele zile de pregătire pentru atac nuclear american sau sovietic, după caz, copiii de astăzi află că lucrurile nu stau aşa de rău. Dimpotrivă, un atac concertat cu 100 de bombe de tipul celor de la Hiroshima asupra unor oraşe medii şi mari ar avea drept rezultat principal un nor de aproximativ 5 milioane tone de carbon negru în partea superioară a troposferei. Conform modelelor climatice care au prezis dispariţia iernilor cu zăpadă în Marea Britanie după anul 2000 şi topirea gheţarilor din Himalaya în următorii 15 ani, într-o astfel de situaţie temperatura globală ar scădea cu 1.25°C pentru o perioadă de zece ani.

Temă pentru acasă: de cîte bombe ar fi nevoie, în care regiune şi care ar fi oraşele de peste 500.000 de locuitori peste care le-aţi arunca pentru a obţine o scădere a temperaturii globale de 2°C?

Acest studiu al NASA (adică plătit din bani publici) nu aduce nimic nou faţă de studiile de impact ale unui război nuclear efectuate în anii ’80, aplică doar acele modele in programe de simulări climatice (cu unele modificări de înaltă subtilitate şi ţinută ştiinţifică, de genul: dacă se utilizează bombe mai mici si mai multe, incendiile rezultate sînt mai productive în tone de carbon negru). Studiul NASA nu are justificarea cercetării pure (cum ar avea poate un studiu despre numărul de activişti climatici care ar trebui depuşi anual pe fundul mării pentru o refacere sustenabilă a stocului de materii prime organice pentru industria petrochimică), iar popularizarea National Geographic depăşeşte limitele obişnuite de contorsiune morală promovate de stînga modernă malthusiană.

Dementul pasionat de bodycount de la NASA (cariera sa în publicistica ştiinţifică este construită din colaborări la articole a căror temă de bază este în general numărarea victimelor conform cu modele stabilite în anii ’80, însă în situaţii cu totul noi, cum ar fi bombe mai mici şi mai multe – accesibile teroriştilor sau statelor mai sărace, aruncate peste diferite tipuri de oraşe, etc) are cel puţin decenţa să nu prezinte studiul său ca o idee de rezolvare a numitei probleme climatice, urmă de decenţă de care National Geographic, din raţiuni probabil didactice, de formare a omului nou, reuşeşte să se elibereze.