Acum 93 de ani, pe 27 martie 1918, Basarabia a fost prima provincie ce s-a unit cu Ţara, în condiţii foarte grele pentru statul român.

Confruntată cu adversari atât în Vest, cât şi în Sud, România şi-a propus să declanşeze o ofensivă de amploare în Transilvania, iar pe frontul bulgar să ducă o politică de apărare. Din nefericire, socoteala comandamentului român a fost dată peste cap de timpuriu, războiul debutând printr-o serie de mari înfrângeri militare. În Cadrilater, proaspăt anexat cu câţiva ani înainte în al doilea război balcanic, trupele bulgaro-germane au zdrobit la Turtucaia orice rezistenţă armată şi au trecut la cucerirea Dobrogei. Şi campania din Carpaţi a armatei române s-a încheiat tot în catastrofă: ofensiva a fost oprită şi s-a transformat repede într-o retragere continuă plină de încercări disperate de oprire a avansului germano-austriac. Pierderile au fost uriaşe (sute de mii de morţi, răniţi şi prizonieri), dar situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult prin haosul în care au fost aruncate forţele ruse aliate.

Pe 23 octombrie 1917, bolşevicul Vladimir Ilici Ulianov zis Lenin (trimis în Rusia de spionajul german pentru a scoate ţara din război) a dat o lovitură de stat împotriva guvernului democrat condus de Aleksandr Kerenski. În aşteptarea revoluţiei mondiale „iminente”, bolşevicii conduşi de Lenin şi Troţki au semnat un armistiţiu cu Puterile Centrale şi au început negocierile de pace cu Germania și Austro-Ungaria. Pe Frontul de Răsărit, România rămânea singură.

Astfel, în ciuda unor victorii disperate la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, guvernul român s-a văzut nevoită să semneze, la Buftea, o pace umilitoare (neratificată de regele Ferdinand): Dobrogea era cedată Bulgariei; 5600 km2 de zonă muntoasă cu 131 comune şi sate (aproximativ 720.000 de locuitori) intrau sub stăpânirea Austro-Ungariei; România se angaja să cedeze Germaniei întregul surplus de cereale, iar Germania urma să monopolizeze şantierele navale, dar şi industriile de petrol şi lemn ale căror drepturi de exploatare şi comercializare reveneau unor companii germane. Această pace punică impusă statului român a înlocuit starea de război cu cea de ocupaţie şi a lăsat România la mila învingătorilor.

În această situaţie disperată, Basarabia s-a alăturat României. Ea va fi urmată de Bucovina şi Transilvania în lunile noiembrie şi decembrie ale aceluiaşi an.

Redăm în rândurile ce urmează un fragment dintr-un articol apărut în ziarul Timpul.

93 de ani de la semnarea Declarației de unire a Basarabiei cu România
“Organul reprezentativ al Basarabiei, Sfatul Ţării, a fost constituit la 21 noiembrie 1917 şi a activat până la 27 noiembrie 1918, când s-a autodizolvat. Pe parcursul existenţei sale, Sfatul Ţării s-a întrunit în două sesiuni. Prima, pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Ţării, s-a desfăşurat în perioada 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, convocată prin Înalt Decret Regal, şi-a ţinut lucrările între 25-27 noiembrie 1918. Activitatea Sfatului Ţării a fost extrem de rodnică, el întrunindu-se, în total, în 83 de şedinţe plenare şi două şedinţe particulare.

Primul preşedinte al Sfatului Ţării a fost Ion Inculeţ (21 noiembrie 1917 – 2 aprilie 1918), în acest post mai aflându-se, ulterior, Constantin Stere (2 aprilie 1918 – 25 noiembrie 1918) şi Pan Halippa (25-27 noiembrie 1918). Cele trei guverne ale Basarabiei formate în perioada activităţii Sfatului Ţării s-au confruntat cu probleme deosebit de complicate de ordin politic, social, economic şi spiritual. Primul guvern în frunte cu Pantelimon Erhan a fost constituit la 7/8 decembrie 1917 şi a activat până la 19 ianuarie 1918. Cel de-al doilea guvern condus de dr. Daniel Ciugureanu a fost creat la 19 ianuarie 1918 şi a activat până la 7 aprilie 1918, iar ultimul guvern basarabean şi-a desfăşurat activitatea între 9 aprilie şi 12 decembrie 1918, avându-l ca preşedinte pe dr. Petre Cazacu. La 27 martie 1918 – cu 86 de voturi pentru, 36 abţineri şi trei voturi împotrivă – Sfatul Ţării a adoptat Declaraţia istorică de Unire a Basarabiei cu România.

Declaraţia de unire a Basarabiei cu România (propusă de Blocul Moldovenesc şi adoptată în şedinţa Sfatului Ţării de la 27 martie/9 aprilie 1918):
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România. Această unire se face pe următoarele baze:

1. Sfatul Ţarii actual rămâne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărâri se vor recunoaşte de Guvernul român.
2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
4) Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămân în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sânul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
8. Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
11. Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.
Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.

Preşedintele Sfatului Ţării, I. Inculeţ Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan

[…]

Expansiunea rusească
În 1792, prin Tratatul de la Iaşi, Imperiul Otoman a fost forţat să cedeze teritoriile deţinute în regiunea care acum se numeşte Transnistria către Imperiul Rus. Ca urmare a războiului ruso-turc din 1806-1812, prin Tratatul de la Bucureşti (1812) şi prin trădarea negociatorului turc, teritoriul Moldovei cuprins între Prut şi Nistru a fost răpit de către ruşi şi denumit abuziv Basarabia, prin extinderea numelui purtat până atunci de Bugeac (Basarabia veche). După înfrângerea ruşilor din Războiul Crimeii (1853-1856), Tratatul de la Paris stipula ca Moldova (şi Valahia) să fie puse sub garanţia colectivă a celor şapte puteri străine care au semnat tratatul de retrocedare a sudului Basarbiei (aşa-numitul Bugeac) către Moldova, adică a judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail. În 1859, Principatul Moldovei s-a unit cu cel al Munteniei, (sau Ţara Rumânească), prin alegerea unui singur domn pentru ambele principate româneşti, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, punând astfel cărămida de temelie a statului modern România. Prin Tratatul de la Berlin din 1878, guvernul român a fost nevoit să cedeze din nou sudul Basarabiei către Imperiul Rus.

Începuturile perioadei sovietice
După ce Revoluţia rusă din 1917 şi Declaţia Drepturilor Popoarelor din Rusia au încurajat diverse naţionalităţi din Imperiul Rus să-şi câştige suveranitatea, Moldova a devenit o republică independentă la 2 decembrie 1917. La 6 ianuarie 1918 a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească a Basarabiei. La cererea noii administraţii moldovene („Sfatul Ţării”), pe 13 decembrie, trupele române au intrat în Basarabia, ca să elibereze teritoriul de bandele de dezertori ai armatei ruseşti în descompunere. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea cu România.

După formarea URSS în decembrie 1922, guvernul sovietic a creat Oblastul Moldovean Autonom pe teritoriile situate la est de râul Nistru, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSS Ucraineană). Capitala se afla la Balta, un oraş în Ucraina de astăzi. Şapte luni mai târziu, oblastul a devenit Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească (RSSA Moldovenească), deşi populaţia sa cuprindea doar 30% etnici români. Capitala a rămas la Balta până în 1929, când a fost mutată la Tiraspol.

Al Doilea Război Mondial
Parte a României, Moldova a fost ocupată de Uniunea Sovietică în 1940 (cu acordul Germaniei), graţie unui protocol secret al pactului de non-agresiune germano-sovietic din 1939. La 2 august 1940, guvernul sovietic a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala la Chişinău (Kishinëv, în rusă), prin contopirea unei mari părţi din Basarabia cu RSSA Moldovenească. Nordul Bucovinei, Bugeacul şi o bună parte din RSSA Moldovenească au revenit RSS Ucrainiene. La crearea RSS Moldoveneşti, Basarabia a fost din nou divizată, integritatea sa economică şi istorică fiind puternic subminată. Câteva regiuni sudice şi puncte de acces la Marea Neagră pe la gurile Dunării (oraşul Ismail) şi estuarul Nistrului (oraşul Cetatea Albă, Belgorod-Dnestrovsky în rusă) au fost cedate Ucrainei, lucru care a lăsat RSS Moldovenească fără acces la mare.

În iunie 1941, trupele germane şi române au atacat ocupantul rus şi au reuşit eliberarea RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană. România a reuşit recuperarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, şi a luat sub administrare teritoriul dintre Nistru şi Bug (Pivdennyy Buh în ucraineană), de la nord de Bar în Ucraina, cunoscut la acea vreme sub numele de Transnistria. Această situaţie a rămas în vigoare până în august 1944, când trupele sovietice au reocupat Basarabia şi Transnistria, iar diviziunile administrative sovietice şi denumirile ruseşti ale teritoriilor au reintrat în vigoare. Tratatul de la Paris din 1947 a returnat Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria către URSS”

Vă recomandăm şi articolele Basarabia 1821-1848 (1) şi Basarabia 1821-1848 (2), autor Gheorghe Platon. Împreună, ele constituie un stiudi din Istoria Românilor editată de Academia Română.