Unde a fost unitatea europeana în momentul de tragism unic de dupa 10 aprilie? În discursuri. Si în gesturi de indiferenta abia mascate. Toata lumea politica occidenala de prim rang a anuntat cu o admirabila promptitudine emotionalta ca va face drumul pîna la Cracovia, pentru funeraliile Presedintelui Kaczynski si ale sotiei lui, Maria. A fost deajuns un pretext cît de cît credibil pentru ca lotul magnificilor occidentali sa dezerteze în masa. De la Presedintele Obama, la Cancelarul Merkel, Presedintele Sarkozy si Printul Charles, liderii occidentali s-au declarat scutiti pe motive de cenusa vulcanica si paralizie a transporturilor. Nici unul nu a plecat spre sau n-a încercat macar sa plece spre Cracovia. Daca exista o oarecare întelegere pentru refuzul Presedintelui Obama (desi e greu de crezut ca expeditia prezidentiala n-ar fi avut sorti de izbînda) liderii vest-europeni s-au acoperit de penibil si au trimis polonezilor si est-europenilor un mesaj inconfundabil: nu sînteti importanti pentru noi.

Integral pe Blog de europarlamentar

Presedintele Sarkozy avea, desigur, la îndemîna excelenta retea feroviara franceza si putea conta, fara îndoiala pe elicoptere de mare performanta. Printul Carles nu avea decît sa traverseze Canalul Mînecii, asa cum o fac milioane de oameni anual, folosind Eurostarul sau ferry-urile care fac legatura cu Franta. Iar de acolo: drum întins pe sosea sau pe drum de fier, pîna la Cracovia. Dna. Merkel a prefereat sa faca o calatorie ocolita pe ruta sud-nord, debarcînd în Europa fara cea mai mica intentie de a se abate pe la Cracovia.

Optiunea Merkel e cu atît mai jignitoare pentru polonezi, cu cît tot ce înseamna relatie polono-germana e încarcat de sensibilitati si amintiri apasatoare. Presedintele Comisiei Europene Barroso, n-a explicat nimic dar e cert ca nu a gasit vointa sa ajunga la Cracovia. Dealtfel, în afara lui J. Buzek, Presedintele Parlamentului European, nici una din distinsele fete ale Europei oficiale n-a sosit la Cracovia. Dar Buzek e un polonez admirabil si un om politic de mare corectitudine. Prezenta sa la Cracovia a fost dictata de aceste trasaturi, nu de morga absenteista a liderilor Europeni. (…)

Nu e vorba, în aceste rînduri, de resentimentul saracului rasaritean fata de opulentul apusean. Pentru asta trebuie sa ne mutam mai departe, spre Orientul islamic profund. E vorba, în schimb, de fractura mentala si istorica înca vie care desparte Europa, dupa presupusa constituire a unitatii europene. Cazul polonez are o semnificatie cu totul speciala.

În 2004, la admiterea primului val est-european în UE, supozitia occidentala de principiu a stabilit ca est-europeniii, inclusiv Polonia, cel mai puternic dintre noii membri, au fost admisi, sau mai degraba tolerati, cu titlu de outsideri. Est-europenii au fost tratati, în cel mai bun caz ca elevi nepregatiti si, în consecinta, meditabili. A fost o enorma eroare. Polonia a demonstrat, din prima clipa, o prezenta activa si o identitate foarte pronuntata. Adevarul e ca Uniunea Europeana a fost nepregatita pentru Polonia si nu invers. UE a repetat inconstient bucla resentimentrara pe care Rusia si, apoi, URSS au dezvoltat-o la întîlnirea cu Polonia – nuca tare asezata enervant în fata expansiunii slavo-sovietice.

Franta si Germania au acuzat sindromul Kaczynski si au produs imaginea unui Presedinte polonez radical, nerezonabil si depasit. Ultima faza a acestui raport ostil a fost absenta de la Cracovia. Episodul va fi uitat curînd. Consecintele lui vor ramîne, însa, active. Europa de Est are toate motivele sa constate încremenirea de perceptie pe care o mascheaza discursurile de retorica avansata ale sistemelor politico-mediatice occidentale.