FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Veganii, o mișcare reacționar-ultraconservatoare

Dacă priviți imaginea de mai sus, ați putea avea impresia că ultima modă în materie de secte New Age a ajuns și în România. Aparențele înșală, după cum voi încerca să arăt în continuare.

Să o luăm cu începutul. Ieri, 27 septembrie 2015, un grup de tineri, și mai puțin tineri au organizat un protest inedit în centrul Bucureștiului, protest prin care au încercat să le arate trecătorilor și celor de la terase că omul e omnivor, iar asta e o crimă!

Mai multe imagini, pe profilul de facebook al paticipanților, aici, aici și aici.

Pentru preotesele vegane, faptul că omul e omnivor, și nu ierbivor, e o manifestare a „supremației umane”, „una dintre cele mai mari tragedii din istoria umanității”, un „holocaust de dimensiuni tragice”, „cel mai mare masacru din istoria umanității și cea mai mare privare de libertate”. Iar această nedreptate nu trebuie să rămână nepedepsită. Tinerii (și mai puțin tinerii) vegani și-au asumat misiunea combaterii acestor crime îngrozitoare împotriva pulpelor de pui și cotletelor de porc în stare vie. Se impun măsuri radicale: „pornim cu bannere de constientizare/informative spre locurile în care sunt servite animale moarte și produsele lor. Ne vom adresa consumatorilor din restaurante, fast-food-uri și vizitatorilor unui târg”.

veganStilistic, manifestul veganilor este aproape identic Manifestului Comunist – Istoria își urmează cursul implacabil, iar într-o bună zi toată suflarea omenească va păși în lumină și va rupe lanțurile omnivorismului: „Zidul oprimării va cădea într-o bună zi. Este doar o chestiune de timp până când dreptatea va lua locul nedreptății, empatia va lua locul insensibilității, constientizarea va lua locul ignoranței, compasiunea va lua locul indiferenței, nonviolența va lua locul violenței, egalitatea va lua locul antropocentrismului, libertatea va lua locul sclaviei”. Abia atunci se va pogorî pe Pământ Raiul Vegan.

Dar, după cum spuneam mai devreme, aparențele sunt înșelătoare, iar veganii nu sunt defel în pas cu vremurile. Sunt un grup de hateri reacționar-ultraconservatori, borderline naziști!

Veganii se zbat încă în întunericul unei lumi care nu a căpătat conștiința oprimării Comunității Legumelor de pe întreg Mapamondul. Chiar și în ziua de azi, în anul 2015, acești indivizi primitivi sunt departe de a se elibera cu adevărat de vechile metehne burgheze care le întunecă mințile și conștiința. Nu au aflat care este, într-adevăr, „cel mai mare masacru din istoria umanității”, „cel mai teribil holocaust”, ‘cea mai mare privare de libertate” și dovadă de cruzime: masacrarea legumelor.

Și legumele vor să trăiasca, și sparanghelul are sentimente, și tomata simte durerea, vegani naziști insensibili!

Because it’s settled Science!

A number of studies have shown that plants feel pain, and vegetables are picked and often eaten while still alive. Animal rights activists are often in the news, but has anyone ever protested for vegetable rights? (Guardian

Lupta pentru Drepturile Legumelor

Dar veganii noștri sunt din ce în ce mai stingheri în colțul lor de obscurantism reacționar. Din fericire, Progresul nu îi așteaptă și încă din 2008,  Drepturile Legumelor au devenit un subiect serios de dezbatere:

The Silent Scream of the Asparagus
At the request of the Swiss government, an ethics panel has weighed in on the “dignity” of plants and opined that the arbitrary killing of flora is morally wrong. This is no hoax. The concept of what could be called “plant rights” is being seriously debated.A few years ago the Swiss added to their national constitution a provision requiring “account to be taken of the dignity of creation when handling animals, plants and other organisms.” No one knew exactly what it meant, so they asked the Swiss Federal Ethics Committee on Non-Human Biotechnology to figure it out. The resulting report, “The Dignity of Living Beings with Regard to Plants”

Cruzime împotriva legumelor 

Dragi vegani fără inimă, dați clik pe imaginile de mai jos ca să vedeți genocidul la care sunteți părtași. În fiecare zi!

(imagini via vegetablecruelty.com)

p.s.

p.s.2

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

43 Comments

  1. Ruxandra
    28 September 2015

    Autorul acestui articol are un iq scazut din pacate .Dar ma bucur ca nu a putut trece pe langa veganii .Inseamna ca intradevar a fost deranjat si in subconstirntul lui stie diferenta dintre a tunde gazonul si un abator

  2. Costin Andrieş
    28 September 2015

    @1, autoarea acestui comentariu are un iq crescut, dar mai are de lucru la gramatica ????

    Draga Ruxandra, dupa cum ti-am aratat, s-a demonstrat „stiintific” faptul ca tunderea gazonului este o crima, dar nu ai curajul sa privesti Adevarul in ochi. Pacat.

  3. Costin Andrieş
    28 September 2015

    Si o intrebare: cum facem cu animalele carnivore?
    Nu ne sunt ele partners in crime? Carnivorele mor fara carne. Trebuie sa va asumati responsabilitatea si pentru asta, intr-un fel. Ce genocid alegem? Genocidul carnivorelor sau al iebivorelor? Ce omoram? Leul sau caprioara?

    Un animal care are sentimente, simte durerea si e destul de constient cat sa aiba dreptul de a nu fi mancat, are si responsabilitatea de a nu manca un alt animal.

    Singura varianta logica si vegan-morala este sa mergeti intr-o savana in Africa si sa protestati, in fata leilor si hienelor, impotriva genocidului. Sigur le veti stoarce o lacrima.

    Hai, zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta, dar faceti-o pana la capat!

  4. Michelle
    28 September 2015

    Subconstientul Ruxandrei a fost grav afectat de lipsa proteinei animale, drept pentru care de foame a inceput sa manance litere si sa nu mai poata respecta regulile gramaticale.

  5. ilina
    28 September 2015

    Hmm . alegerea de alimentatie nu schimba cu nimic iq-ul cuiva . sunt intre 90% si 95% oameni care consuma animale pe glob , cativa dintre ei constientizeaza problema si reduc cantiatea de consum . restul sunt putinii vegani sau rawvegani ???? deci cea mai mare sansa este ca muulti oameni rationali cu un iq crescut sa fie printre acei muulti consumatori de animale ???? . Pentru cei rationali ce doresc sa asculte avem multe informatii rationale nu opinii private ???? . uite .. exista 7 miliarde de oameni pe pamant acum ???? dar ce multa lume nu stie este ca exista 70 de miliarde de animale de ferma ???? pentru cei care au vazut o vaca sau un porc .. sper ca stiti ca o vaca sau un porc mananca enorm de mult si sunt hranite timp de minim un an pana ajung la greutatea necesara sa fie taiate ???? „Livestock or livestock feed occupies 1/3 of the earth’s ice-free land.” .. 70% din culturile agricole sunt destinate fermelor de animale in timp ce oameni din tari subdezvoltate mor de foame. „Livestock and their byproducts account for at least 32,000 million tons of carbon dioxide (CO2) per year, or 51% of all worldwide greenhouse gas emissions.” .. plus ca studiile pe populatii ce nu consuma proteina animala arata ca sunt mult mai sanatoase decat populatiile ce consuma proteina animala. exista populatii fara cancer fara boli de inima si fara diabet (bolile civilizatie )desi suna utopic ???? . statistic tarile cele mai mari consumatoare de lactate au rata de osteoporoza cea mai mare si cele mai mari probleme cu lipsa de calciu . Intelepciune tuturor va doresc

  6. Costin Andrieş
    28 September 2015

    Care sunt acele studii care arata ca „populatiile” care nu consuma carne traiesc mai mult? aia care nu consuma carne sunt, cati? 2%? longevitatea lor sau opusul poate fi determinat de multi alti factori, de stilul de viata, si veganii au tendinta de a fi atenti, pana la ipohondrie cu lucrurile astea. dar sa spunem, daca viata veganilor e in medie mai lunga, e mai lunga cu cat? cu 3 ani? merita pt asta sa renunti la proteina animala, de care creierul uman are nevoie, repet, are nevoie, in perioada de crestere? dar asta e doar unul din argumente, cel, sa spunem, rational, dar veganii vorbesc despre „genocid” si „holocaust”, ceea ce e cu totul altceva, e sectarism.

  7. Ray Inferno
    28 September 2015

    Ruxandra cand va vad asa saraci cu duhul, chiar daca nu simt nevoia, asa imi vine sa scot o bucata de Black Angus din frigider, s-o arunc pe gratar si sa-i savurez toate sucurile si aromele de numa’.

  8. Verde
    28 September 2015

    Salut Costin,
    Am o intrebare simpla pentru tine. Nu e legata de comunism sau gramatica. Ai sacrificat vreodata animalul din care e facuta mancarea ta preferata? Tocanita, mici etc… Multumesc anticipat pentru raspuns.

  9. Alexandra
    28 September 2015

    Acum ca ne-am distrat bine de acest articol va invit sa cititi cateva informatii reale si interesante despre acest subiect. Fara inventii, fara preconceptii, cifre concrete si studii:
    1) Studiul Livestock’s Long Shadow, realizat de UN Food and Agriculture Organization (FAO):
    http://www.un.org/apps/news/story.asp?newsID=20772#.VgmPDfmqqkq
    2) Inca un raport scurt al Natiunilor Unite tot despre impactul de mediu:
    http://ec.europa.eu/environment/integration/research/newsalert/pdf/380na1_en.pdf
    3) Pozitia Asociatiei Americane de Nutritie si Dietetica:
    http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19562864
    http://vegetariannutrition.net/wp-content/uploads/2012/09/PositionPaperVegetarianDiets-909.pdf

  10. Anca Cernea
    28 September 2015

    e un raport ONU FAO care a stabilit că trebuie să mâncăm insecte
    http://www.fao.org/docrep/018/i3253e/i3253e.pdf
    fără mișto
    cică ar fi numai avantaje pt planetă, cea mai sustenabilă mâncare, sănătoasă de mori
    dar din cauza culturii și religiei, Vestul cel nenorocit are prejudecăți împotriva insectelor

  11. Costin Andrieş
    28 September 2015

    Salut Verde, da, am sacrificat. Aveam 9-10 ani si eram la bunica, la tara. Eram deja baiat mare si trebuia sa tai gainile, ca aiba toata familia ce manca.

    Era pe vremea lui Ceausescu si era greu sa traim din spanac si corcoduse. Au fost delicioase toate, pentru ca bunica gatea foarte bine, iar eu eram mic, aveam nevoie de proteina animala ca sa cresc. Multumesc de intrebare.

  12. Costin Andrieş
    28 September 2015

    @Alexandra, Anca ti-a raspuns la comentariu.

    Apropo de comentariul Ancai: daca felierea criminala, cu cutitul!, a castravetilor e genocid, mancarea insectelor, ce e?

    As spune ca mancarea insectelor de catre oameni e la jumatatea distantei, in termeni de genocid, dintre mancarea porumbului si mancarea gainilor.

    O sa duc rationamentul mai departe, dpdv „stiintific”, evident: Nu e atunci omul care manca gaini la jumatatea distantei dintre omul care mananca insecte si omul care mananca oameni (canibalism)?

    #logicarawvegan

  13. Vlad M.
    28 September 2015

    Ecologismul, o viziune superioara despre lume: oamenii trebuie sa se sinucida in grup pentru a lasa castravetii, gandacii si gazelele sa imparateasca lumea.

  14. AT
    28 September 2015

    Poate alimentatia nu schimba IQ-ul, dar shimba altceva.
    Study Finds Vegetarians and Vegans Have Lower Sperm Counts

  15. silvapro
    28 September 2015

    Chestia cu mincatul insectelor e mult mai grava decit consumul animalelor: intr-o portie intra f. multe vieti curmate.

    Tot asa, e preferabil de mincat carne de vita, o vita incorporeaza incomparabil mai multe portii decit o gaina.

    Iar despre vegetale – citisem un articol in care o tipa sustinea teza ca legumele si fructele simt, si de aceea trebuie consumate numai dupa ce au cazut din pom s-au dupa ce s-a desprins singure de lujer.

  16. Alex
    28 September 2015

    Plin de ignoranta vad ca… Cititi si voi niste studii realizate de profesioniști inainte sa fiti convinsi din start ca este bine sa consumi carne si ca sunteti mai presus fata de fiecare vegan/vegetarian doar prin faptul acesta. In rest toate argumentele pro consumului de carne sunt doar mituri transmise de la generatie la generatie fara nici-un studiu care sa le acopere ( nici-un studiu mai recent ) de care nimeni nu s-a indoit. Eu doar vreau sa va sugerez sa cititi mai mult pe tema asta a veganismului (daca va intereseaza asa tare) si sa aruncati o privire asupra beneficiilor acestui stil de viata asupra individului, planetei si animalelor.
    P.S. – Daca compari un leu cu un om (cum am vazut mai sus) sau daca te legi de faptul ca si plantele simt durere si ca sunt macelarite etc. scuza-ma dar din perspectiva mea esti un mare dobitoc

  17. Dorel carnivoru'
    28 September 2015

    Dragi vegani
    Stiţi bancul cu raţa ?

    ‘Raţi ai dreaqului de rumegăori

  18. V Argesanu
    28 September 2015

    fratele meu vegan,

    ia o oglindă, deschide gura mare-mare în fața ei și examinează-ți atent dentiția.
    spune apoi ce fel de dentiție ți-a dat mama natura, Doamne-Doamne sau cum îi zici celui care te-a creat.
    …lamă cornoasă acompaniată de molari pentru rumegat pe maxilarul superior și sumedenie de mărgăritare lățite pe mandibulă cu care să tai iarba?!
    …mulțime de colți ascuțiti și măsele solide pentru sfâșiat carnea și spart oasele, părți componente ale unor vietăți care au neșansa să fie unicul tip de hrană al carnivorului?!
    …sau nu mai mult de 4 colți, doi sus + doi jos, echipament minim de canini necesar pentru «debitarea» cărnii din regimul omnivor actual, la care se mai adaugă și alte piese – incisivii, premolarii și molarii pentru restul tipului de hrană ?!
    și atunci care e adevărata hrană pe care suntem îndreptățiti, ca specie, s-o consumăm?!

    fratele meu vegan, tu n-ai altă treabă decât să plângi soarta porcului care, după vara asta secetoasă, o să cam sufere de lipsa hranei pe care nimeni nu i-o contestă?!

    fii vegan la tine în farfurie, nu te lua de cotletul meu !!!

  19. Costin Andrieş
    28 September 2015

    @Alex, in primul rand: omul e omnivor, pentru ca daca nu ar fi omnivor, ar fi ierbivor sau carnivor. In al doilea rand, omul e omnivor ca sa poata trai si doar mancand legume, daca doreste, dar sa poata trai si la Polul Nord, unde nu exista nici legume, nici cereale, nici iarba. In al treilea rand, tocmai ai demonstrat ca esti dobitoc, nu mai e nevoie sa spun eu nimic. Si mai sunt si alte randuri, dar luand in calcul trei, nu are sens.

  20. Xavier
    28 September 2015

    Fratioare Costin, interesant articol, dar ia uite-i aici pe altii care fac ca veganii sa fie baieti simpatici. E plina lumea de nebuni.

    http://www.vhemt.org/

  21. Transsylvania Phoenix
    28 September 2015

    Veganismul militant este doar o noua forma de fascism totalitarian.

    Eu n-am nimic impotriva alegerii Ruxandrei, or impotriva lui Verde sau Alex de a nu manca carne sau produse de origine animala. Este preferinta lor, n-au decat sa manance rumegus si scoarta de copac daca intr-adevar asta le este crezul si preferintele papilelor gustative.

    Insa dumnealor nu se multumesc sa-si traiasca vietile asa cum doresc si sa lase restul lumii in pace sa traiasca si sa manance asa cum isi doreste.

    Nu, dumnealor trebuie sa ne arate ca dansii au o moralitate superioara noua, ca sunt mai compasionati decat noi, mai inteligenti si mai putin salbatici decat noi omnivorii. Tin semnele alea cu animale moarte sus si protesteaza in fata restaurantelor ca sa ne faca de rusine si sa ne forteze sa devenim si noi rumegatoare 100% cum sunt ei. Ne acuza de crime si ne spun ca suntem lipsiti de umanitate. Iar singura cale sa ne spalam de pacate este sa ne inregimentam cu totii in secta lor, sa traim ca ei si sa gandim(?) ca ei.
    Asta este reprezentarea fascismului in cea mai perfecta forma.

    Da, camarade Verde si Alex si Ruxandra. Sunteti noii fascisti; sunteti persoane pentru care libertatea individului de a alege modul in care traieste, mananca si probabil crezul politic si libertatea de exprimare sunt sfinte…atata vreme cat toate acestea coincid cu dieta, politica si modul vostru de viata.

    P.S. @ Verde
    Fiindca l-ai intrebat pe costin daca a omorat un animal cu mana lui, am sa-ti raspund ca si eu am taiat gaini la bunica la tara. Am taiat si jupuit un miel cand eram un copil de 14 ani. Iar acum de cand am plecat in America vanez quail, chuckar, porci mistreti, caprioare, rate si gaste salbatice. Cu arma de foc sau cu arcul.
    Groaznic, nu? Sunt un monstru, recunosc. Si cel mai mare pacat posibil, urasc tofu.

  22. Alex
    28 September 2015

    @Costin Intr-adevar ai dreptate dar tot nu inteleg cum am demonstrat ca sunt dobitoc :)) totusi imi pare sincer rau daca te-am jignit in argumentul meu de mai sus dar , in opinia mea, comparatia intre om si leu nu era necesara. Eu nu incerc sa bag pe gat nimanui stilul asta de viata ci am vrut doar sa-l apar pentru ca era atacat din toate partile. Imi pare rau daca am parut ca vreau sa silesc pe cineva sa se „converteasca” la veganism :)) , nici-un membru al familiei sau prieten de-al meu este vegan si chiar nu am nimic împotriva si nu ma simt absolut deloc superior din punct de vedere moral sau oricare altul. Sunt de parere ca fiecare ar trebui sa faca ce vrea si ce il face fericit atata timp cat nu ataca si judeca deciziile altuia (asta merge atat pentru vegani cat si pentru non vegani).
    P.S. – Stiu ca exista vegani care fac tot felul de proteste si ataca pe toata lumea fortand-ui sa devina vegani etc. si credeti-ma ca nici eu nu ii suport (daca mai este un articol/videclip in care sa se explice beneficii etc. nu vad nimic gresit dar protestele si celelalte chestii sunt total gresite).
    In concluzie pace tuturor si sa fiti fericiti si sanatosi ca doar asta conteaza cel mai mult ????

  23. Toiu
    28 September 2015

    Stati asa ca eu nu inteleg ce e aia vegan.
    Nu mananci carne, lactate, oua pentru ca
    1) doresti un stil de viata sanatos si consideri ca acest tip de alimentatie este daunator sau
    2) pur si simplu ai compasiune fata de animale (la modul general) si atunci nu doresti sacrificarea animalelor?
    Ca daca tine de 2) ma gandesc ca lapte si oua tot am putea manca.
    Daca tine de 1) eu chiar nu inteleg agresivitatea veganilor: doresc sa-mi dea in cap ca sa mananc EU sanatos? Eu sunt de acord, daca asa considera dansii si daca se simt bine fara carne, sa manance numai ierburi. Dar sa ma oblige pe mine sa fac chestia asta mi se pare totalitarism.
    Sau si una si alta? Ca asa pare sa fie. Am impresia ca in capul lor una implica pe alta.
    Daca 1) implica pe 2) asta inseamna cel putin inadecvare si lipsa masurii si a bunului simt.
    daca 2) implica pe 1) asta inseamna ideologie de tip totalitar. Bine, este mult spus ideologie, poate mai corect ar fi: apucaturi totalitare si comportamente dezordonate. Mai degraba sunt o componenta a delirului ecologist care a cuprins lumea occidentala.

  24. Ardeleanul
    28 September 2015

    Sunt electronist. In urma cu mai multi ani, citind un articol dintr-o revista straina, am avut curiozitatea sa construiec o instalatie prevazuta cu senzori electronici, pentru detectarea eventualelor reactii ale plantelor la diversi stimuli. Testele au fost facute pe un ficus, si un lamai. Constatare pe scurt: cand apropiam o foarfeca sau un cutit de planta, aceasta reactiona violent. Instrumentele de masura deviau puternic, iar curentii electrici proveniti de la planta, transpusi intr-o instalatie audio, aveau rezonanta unor tipete de alarma. Daca chiar taiam o bucatica de frunza sunetele aveau o rezonanta de geamat, ca de durere. Nu mai spun cam ce am gandit dupa aceste experiente. Cercetari aprofundate au fost facute de institude de marca. Cautati si informativa!
    Asa ca: Veganii si rawveganii sunt niste criminali fara scrupule!

    Sa stea bland, ca nu sunt mai buni decat omnivorii.

  25. Cafea organica
    28 September 2015

    Felicitari grupului de vegani pentru actiune!:)

  26. Costin Andrieş
    28 September 2015

    @Cafea organica, neinspirata reclama iti faci ????

  27. Geo
    28 September 2015

    Cat de prost esti,Costin Andries! Toate toxinele carnii pe care tu o ingurgitezi-si in care se regaseste adrenalina animalului sacrificat- ti-a transmis si ignoranta si agresivitatea gandirii.Habar nu ai ce este veganismul si iti dai si tu cu pararea…ca, deh! asa-i romanul…prost si ignorant.Ce sila imi fac cei ca tine

  28. Geo
    28 September 2015

    Si apropos, nu orice prost stie sa manance sanatos!
    Vad ca, comentariulanterior nu a fost publicat..semn ca cenzurati

  29. Costin Andrieş
    28 September 2015

    @Geo, cum spunea cineva mai sus, poti sa manani si rumegus sau scoarta de copac, daca te face sa te simti bine, dar oricat de peste media romanului mediu ai avea inteligenta, nu pari sa realizezi ca e si mai stupid sa faci din preferintele culinare o ideologie, si din ea, o secta. pt ca articolul, daca l-ai fi inteles/citit, nu este despre mancare, e despre ideologie.
    iti doresc sa manaci chirpici si sa fii fericit, dar iti promit ca asta nu o sa te faca niciodata mai destept.

  30. Ruxandra
    28 September 2015

    Nu ii mai faceti trafic individului :)))). Saracul cred ca asta e cel mai citit articol pe fituica asta .Nu poate intelege in inteligenta lui ca nu e vorba de preferinte culinare ci de etica si morala si ca linkurile care le-a postat cu drepturile legumelor sunt de pe un site de umor englezesc :)))))) Penibil :)))))

  31. Hefaistos
    28 September 2015

    Iata ce zic niste neiluminati:
    http://www.berkeley.edu/news/media/releases/99legacy/6-14-1999a.html

    It was this new meat diet, full of densely-packed nutrients, that provided the catalyst for human evolution, particularly the growth of the brain, said Katharine Milton, an authority on primate diet.

    Without meat, said Milton, it’s unlikely that proto humans could have secured enough energy and nutrition from the plants available in their African environment at that time to evolve into the active, sociable, intelligent creatures they became. Receding forests would have deprived them of the more nutritious leaves and fruits that forest-dwelling primates survive on, said Milton.

    Stiu ca acum asta pare subevolutie, dar insusi faptul ca veganii pot vorbi si gandi, chiar la nivelul modest de intelegere pe care-l au, se datoreaza faptului ca inaintasii lor au mancat carne. Naspa…

  32. phenom
    28 September 2015

    Va dati seama ca intr-o lume de vegani, pisicile sunt condamnate la moarte?

    Tre’sa fii fucked up rau ca sa vrei moartea pisicilor (care-s carnivore, horribile dictu)

    Prin urmare, veganii-s fubar.

  33. Costin Andrieş
    28 September 2015

    Ruxi, poate iti vine greu sa crezi, dar asociatia , sau ce e, chiar exista. Miscarea exista si ea, se fac studii, se investesc bani.

    About the VRMM
    The Vegetable Rights Militant Movement (VRMM) is a nationally active, grassroots, vegetable liberation and defense organization. The VRMM differs from other vegetable activist organizations in that it really does all that it can to stop people from torturing, killing, humiliating, and ultimately eating vegetables and fruits.

    The VRMM has grown from a small group to a large, multi-national militia that fights unceasingly for the liberties of each and every fruit and vegetable. There are plenty of people to look out for animals already (and animals are not innocent – they kill just as many plants as humans), but fruits and vegetables have only recently had humans on their side, thanks to the VRMM.

    VRMM members have chained themselves to hay bailers, corn huskers, and tree shakers to voice their opposition of the legality of these torture devices. Other members have staged sit-ins at local produce sections of supermarkets, chanting “veggie-killer” at anyone who picked up vegetables for purchase.

    Fruits and vegetables have been victims of cruelty throughout all recorded history. Humankind’s so-called advancement into agriculture was also it’s moral demise. Once people began farming crops they sold their souls to the god of violence.

    The good news is that you can join the fight to stop vegetable cruelty by sharing this information with friends and family, as well as making a sizeable donation to the cause.

    The Vegetable Rights Militant Movement (VRMM) began in 1977 when a young lad refused to eat pureed carrots, mushed bananas, what was reported to be apples of some sort, and other sundry produce items stuffed into jars.

    Vegetable abusers all over the world have been paying attention to the protestors affiliated with the VRMM. We know how to get our point across and will stop at nothing to see even one more fruit or vegetable live a happy, normal life.

    http://www.vegetablecruelty.com/about/

    uite-i si pe animalconcerns.org. asta e tot site umoristic?

    http://www.animalconcerns.org/resource.html?itemid=200510121507010.86101&catid=3

    Adica, nu ma intelege gresit, pentru mine voi sunteti un grup umoristic in ascensiune, dar daca sunteti intr-adevar progresisti si empatici, ar trebui sa va pocaiti si sa renunati la obiceiul criminal numit veganism si sa deveniti militanti pentru drepturile legumelor.

    Exista si cateva conditii:

    Please DO NOT email us under the following circumstances:

    – To tell us you are vegetarian/vegan and you are the most moral type of human alive (you’re not – you are responsible for the deaths of billions of plants)
    – To tell us how we are wrong about the need to protect vegetables (i.e. to satisfy your desire to defend your immoral vegetarian ways)
    – You are vegetarian/vegan (unless you want to convert to the protection of the truly innocent)

    http://www.vegetablecruelty.com/contact-us/

    Curaj, va tin pumnii!

  34. Fratele Vegan
    28 September 2015

    Ca întotdeauna, carniștii și apărătorii holocaustului și al dreptului de a suge laptele vacii au pornit se simt lezați de vegani pentru că vezi doamne le iau plăcerile vieții. Luați și studiați ”Studiul China” și uitați-vă la Earthlings, Cowspiracy sau ”Reversing diabetes in 30 days” și apoi mai discutăm despre veganism. până atunci vă urez somn ușor.

  35. Costin Andrieş
    28 September 2015

    @Frate Vegan, inteleg ca esti unul dintre cei care contribuie la genocidul impotriva tomatelor si gazonului.

  36. silvapro
    28 September 2015

    Vesti bune pentru cei carora le e mila de animale. In scurt timp se va putea minca carne adevarata fara a fi necesar sa se sacrifice animale (nu e gluma):
    https://www.youtube.com/watch?v=XSD0_I1MwqU

  37. Red
    28 September 2015

    Esti vegan? Vrei sa devii? intra pe https://www.facebook.com/suntvegan/

  38. Costin Andrieş
    28 September 2015

    Oamenii de stiinta au stabilit: un vegetarian adevarat mananca doar de sub unghii.

  39. Costin Andrieş
    28 September 2015

    un video pe subiect

  40. Daiana Vochin
    28 September 2015

    Cel mai prost articol pe care l-am citit.
    Fa diferenta intre a rupe o frunza de spanac si a taia un porc, vitel.. in alte cazuri caini ???? este vorba de intensitatea durerii, sanatate, dar si de incazirea globala si poluare.
    Gaseste subiecte mai interesante daca doresti sa iesi in evidenta si.. inainte sa scrii un articol, documenteaza-te.

  41. Costin Andrieş
    28 September 2015

    Daiana, eu m-am documentat si am citat oamenii de stiinta si pe vegani, deci tu nu ma contrazici pe mine in comentariu, ci pe ei. Inainte sa scrii un comentariu, citeste articolul ????

  42. Anca Cernea
    28 September 2015

    Toți mâncați beți și vă veseliți, dar la soarta bieților microbi nici nu vă gândiți!
    Nu-i așa că nu v-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu microbuleții când vă spălați?
    Nu mai zic, dacă dați cu clor pe suprafețe de prin casă!

    Iată că totuși s-au găsit și oameni de știință cu ceva simț etic. Ei măcar își pun problema…
    Poate au și microbii interese, poate nu ar trebui să-i tratăm instrumental, să-i exterminăm doar așa, de amuzament.

    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3059913/

    S-ar putea ca ăsta să fie primul pas către un ONG pt non-discriminarea microbilor, care să-i denunțe la CNCD pe toți intoleranții care fac duș și se dau cu deodorant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *