Câteva sute de localnici au salutat marți în centrul orașului Białystok din estul Poloniei pe militarii americani care se întorceau de la manevre efectuate în țările baltice către baza lor din Germania.
În Piața Kościuszko, din centrul orașului, a apărut prima coloană din convoiul american, transportoare blindate Striker au fost parcate în piață.
Deși era dimineața foarte devreme, în piață au venit o mulțime de oameni, familii cu copii, elevi de la școala militară, dar și persoane mai în vârstă, pentru a se fotografia cu soldații, scrie portalul polonez wpolityce.pl.
Așa cum a spus viceprimarul din Białystok, Rafał Rudnicki, prezența militarilor americani arată că Pactul Nord-Atlantic nu este doar „un pact pe hârtie”, și că pentru NATO e important ce se întâmplă la marginile sale răsăritene, este importantă securitatea țărilor din Estul Europei.
Capitanul Russell Moore din Escadrila a 3-a a Regimentului 2 de Cavalerie a spus că militarii se află la Białystok la întoarcere spre baza lor din Germania, după ce au trecut prin Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. Moore a adăugat că exercițiile la care au luat parte au ca scop să arate gradul de pregătire al Alianței în aceste regiuni. El a mai spus că Białystok este prima oprire a convoiului în Polonia, vor exista și altele – Lublin, Rzeszow și Cracovia. În total, mai au de parcurs 2000 km.
La Białystok, militarii au fost primiți de Regimentul 18 de Recunoaștere. Comandantul regimentului, Col. Wiesław Podlecki, a spus că acesta a asigurat încartiruirea, cazarea și hrana, precum și accesul la un loc unde militarii să poată face mici reparații ale vehiculelor.
După ce subunitățile americane vor fi schimbate, antrenamentele bilaterale și multilaterale vor continua, iar punctul lor culminant vor fi exerciții combinate multinaționale, programate pentru lunile mai și iunie.
Rotația trupelor americane are loc în conformitate cu planul de anunțat în luna august a anului trecut, după întâlnirea comandantului forțelor armate reunite, general-locotenent Lech Majewski, cu comandantul forțelor terestre americane din Europa gen de corp de armată Donald Campbell.
Armata estimează că circuitul convoiului de la Vilseck este o oportunitate de a demonstra credibilitatea Alianței, de a verifica aptitudinile de conducere, de a arăta libertatea de manevră, adică de a efectua timp de mai multe zile, marșuri lungi, transfrontaliere pe rute necunoscute până acum; este de asemenea, o oportunitate de a verifica sistemul de comandă.
Drumul prin Polonia și Republica Cehă este, de asemenea, o ocazie pentru întâlnirea cu locuitorii așezărilor de pe traseul convoaielor. Pentru mulți soldați americani sunt primele misiuni de acest fel din cariera lor. Acestă operațiune a fost denumită „Rally-ul Dragonilor” (Operation Dragoon Ride). Programată pentru 10 zile, trecerea convoaielor este coordonată de postul de comandă la comun Multinațional Centrul de Formare de la Grafenwoehr, în Bavaria.

Residents in Bialystok lined the roads and applauded as the troops from the 3rd Squadron of the 2nd Cavalry Regiment passed by

Children climbed on to Stryker armoured vehicles and even offered souvenirs to the troops, who had been taking part in an NATO exercise

Parents take pictures of their children who clamber on top of the armoured vehicles in the town’s market square as the troops make their way back to Germany

A Polish border guard veteran salutes as he shakes hands with an American soldier. Local residents said it was a historic moment to see the troops parade through the town

Soldiers from the 3rd Squadron the 2nd Cavalry Regiment of the US Army pose for pictures with local residents in Bialystok’s main square

A soldier poses for a picture with a young girl. There has been anxiety in Poland recently given the country’s proximity to both Russia and Ukraine

The convoy of American vehicles began their trip from Estonia last week and are travelling through Eastern Europe on their way to Germany

Poland is also beefing up its own defences through exercises with NATO troops and through training its own reservists

A young child poses for a souvenir picture with two troops in the market square as other residents wave American flags

Residents waved American flags to greet the troops. They had previously passed through Estonia, Latvia and Lithuania before reaching Poland

A U.S. soldier holds aloft a Poland scarf given to him as a gift. The American troops were heard saying that the reception they received was like that of movie stars
Foto: wpolityce.pl și Daily Mail.
De asemenea, pe 14 martie câteva zeci de vagoane cu vehicule militare au pătruns sâmbătă dimineață în România, prin vama Curtici, la frontiera cu Ungaria, scrie independent.md.
„Trenul este format din 23 de vagoane, iar încărcătura cuprinde tehnică militară ce cântăreşte aproximativ 468 de tone. Granitura feroviară a intrat în România prin vama Curtici în jurul orei 06:00 iar destinaţia este localitatea Nicolae Bălcescu din judeţul Constanţa”, potrivit Servus Hunedoara.
Convoiul de tehnică militară americană se îndreaptă către Baza Aeriană Mihail Kogăniceanu. Zeci de tancuri şi blindate sunt programate să ajungă acolo în cursul zilei de sâmbătă, 14 martie, informaţia fiind confirmată de Ministerul român al Apărării Naţionale, pentru Adevărul.
Potrivit sursei, „În perioada următoare, pe teritoriul României se efectuează mai multe transporturi de tehnică militară aparţinând Forţelor Terestre Americane dislocate în Europa. Militarii americani şi echipamentele din aceste transporturi vor participa la exerciţii comune cu militarii Armatei României”.
1 Comment
Costin Andrieş
27 March 2015