Lui Karl Marx poporul român nu i-a căzut cu tronc şi asta încă de la bun început. Aş spune, fără să exagerez deloc, că “avea un dinte” contra noastră, pentru că, observase el, nu aveam stofă de revoluţionari. Din cauza asta a şi scris: “Românii sunt un popor fără istorie, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”

Pe scurt, cam aşa gândea Marx despre noi: “Românii? Nişte ţărani!” Şi nu era departe de adevăr ţinând cont că, la vremea când i-a ieşit porumbelul din gură, 80% dintre români erau ţărani, adică oameni care-şi iubeau cu tărie doar familia, glia şi Dumnezeul! Dacă nu l-am priceput, baremi să-l înţelegem şi pe Marx – cum dracu’ să faci cu de-alde ăştia revoluţia mondială? Adică ceva ce le lua oamenilor familia, pământul şi credinţa ca să le pună în locul lor pe Marx şi ai lui!

În 1906, s-a înfiinţat Muzeul etnografic de artă naţională şi decorativă unde doctorul în istoria artei, Alexandru Tzigara–Samurcaş, a început să strângă “făptuirile” în lemn, ceramică, sticlă sau metal – mai târziu ele se vor numi artă populară – ale “contrarevoluţionarilor”, cu sângele şi pe oasele cărora se clădise independenţa ţării şi, mai târziu, se va ridica România Mare.

În 1953, când “ai lui Marx”, mă refer la comuniştii români, trimiseseră déjà în puşcării şi la Canal zeci de mii de ţărani – până la încheierea colectivizării cca. 80.000 – în falnica clădire ridicată la Şosea după planurile arhitectului Ghica–Budeşti, locul artei contrarevoluţionarilor a fost luat de “Istoria Partidului”. Doar Partidul făcuse atâta pentru “triumful revoluţiei istorice” şi “extirparea caracterului naţional”!

În februarie 1990, din clădirea Muzeului de Istorie al PCR iese tovarăşul Ardeleanu – ultimul director – şi intră marele pictor Horia Bernea; fusese numit de Andrei Pleşu – ministrul culturii – director al noului muzeu. Pictorul îl va boteza Muzeul Ţăranului Român şi împreună cu echipa pe care a strâns-o în jurul lui îl va duce până la cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un muzeu în Europa. Pe 18 mai 1996, Regina Fabiola a Belgiei i-a acordat muzeului premiul “Muzeul European al Anului 1996”. O regină înnobila fantastica artă a ţăranului român – “contrarevoluţionara talpă” a ţării! A fost recunoaşterea oficială, la nivel european, a muncii de promovare a artei populare româneşti dusă de Horia Bernea, cel care declara iluminat: “Am pus în centrul muzeului nostru “icoana” ţăranului şi în titlul său cuvântul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.”

Astfel era descris unul din numeroasele proiecte culturale promovate la vremea aceea de Muzeul Ţăranului Român: “De dimineaţa, în faţa Teatrului Naţional, fanfara moldavă din Zece Prăjini îi îndemna pe trecători să joace bătuta, hora, sârba şi rusasca. După–amiaza, în împrejurimile Pieţei Victoriei răsunau pateticile cântece de dragoste ale lăutarilor din Mîrşa. Seara, în sala de spectacole a muzeului avea loc concertul “Cetere transilvane”, în care se înfruntau tarafuri tradiţionale din Oaş, Maramureş, Cluj şi Bihor. Iar noaptea – o noapte lungă şi de pomină – în curtea muzeului s-a încins o aprigă petrecere cu mititei, bere şi lăutari. Pompierul dansa cu nevasta ambasadorului (nu spun care), magazionera se prindea de umeri cu omul de afaceri (nu spun care) şi cu bodyguardul, directorul (nu spun care) asculta lăcrimând vioara cu goarna, iar scepticii se îndoiau că la anul va mai ieşi tot atât de straşnic.“
Asta a fost atunci… pe vremuri. Şi azi?

Azi, British Council îţi pune la dispoziţie, ciclic, interesantele sale proiecte! Vrei să vizionezi un film provocator despre viaţa unor tineri a căror orientare sexuală este alta decât cea a majorităţii, un film interzis minorilor cu vârsta mai mică de 15 ani? Numai la Muzeul Naţional al Ţăranului Român o poţi face! Filmul “Weekend”, film “ce a pus în discuţie teme care nu se limitează la zona de interes a comunităţilor gay, ele fiind în general umane.”

Vrei să afli ce este „Alternative Miss World”? Numai la Muzeul Naţional al Ţăranului Român poţi afla că “este un spectacol scandalos, anarhic şi copleşitor, o paradă nebunească de costume şi costumaţii, un spectacol al unei frumuseţi altfel, la polul opus al standardelor oficiale ale frumuseţii”.

Atenţie! Filmul este interzis minorilor cu vârsta mai mică de 15 ani, dar nu fiţi ţărani – veniţi şi cu ei!

Vrei sa primeşti “informaţii despre manipularea presei de către puterile occidentale şi despre războaiele purtate de aceleaşi puteri de-a lungul ultimului secol – primul şi al doilea război mondial, războaiele purtate de Statele Unite ale Americii în Vietnam, războaiele recente din Iraq şi Afganistan.”? Nici o problemă! Mergi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român!

Poftim? Nu, aici nu veţi putea accesa informaţii şi nu veţi viziona filme despre războaiele duse de Uniunea Sovietică în Polonia, Finlanda sau, mai recent, în Afganistan şi Georgia, şi nici despre cel dus, împreună cu Cuba, în Angola. De ce? Pentru că acest gen de informaţii nu cadrează cu un “proiect cultural”, ci cu propaganda politică şi, după cum ştim, MNŢR este o instituţie de cultură.

Asta o spun eu! Noul director al muzeului, Virgil Ştefan Niţulescu o zice altfel, ca un profesionist competent ce este: “Muzeul Ţăranului Român are scop cultural, noi nu facem propagandă, nici homosexuală, nici heterosexuală. Noi facem proiecte culturale, nu propagandă, nici politică, nici religioasă”.

Da, ultimul “proiect cultural” promovat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, de fapt de Virgil Niţulescu, se numeşte “Luna Itoriei LGBT”, adică, tradus: “Luna Istoriei Lesbienelor, Gay-ilor, Bisexualilor şi Transexualilor”!

Nu, nu este propagandă homosexuală cum de fapt este – este Proiect Cultural! Ce, n-aţi auzit de “cultura sexului”? Că de “cultura străzii” sau “cultura drogului” sunt sigur că aţi auzit! Şi, dacă genialii ţărani Savu Moga şi Matei Ţimforea, marii meşteri ai icoanelor pe sticlă ce-şi strălucesc sfiinţenia pe pereţii muzeului, n-au auzit, or s-o audă acum că d-aia a ajuns director progresisto-liberalul Niţulescu! Ce, Picu Pătruţ, ultimul mare miniaturist al Europei, cum a putut să se uite la “Alternative Miss World”?

“Eşecul culturii este acum cultură”(Allan Bloom) – asta trebuie s-o afle şi “contrarevoluţionarii” ăia din Horezu! Ce-ar spune acum Horia Bernea văzând ce “cultură” promovează birocratul cu care s-a peticit jilţul în care el a stat atâţia ani? Politrucul care, la ocazii, dacă e nevoie, ca atâţia alţii, îşi bate-n piept cu carămida, ca pe o decoraţie, un patriotism de mucava – simbol de iubire butaforică. N-avem de unde ştii! Ştim doar ce-a spus: “Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare. Nu putem compara humanoidul viitorului cu omul complet produs de societatea satului distrus sub ochii noştri.”

Virgil Niţulescu, “omul viitorului”, humanoidul fără neam, fără ţară, fără Dumnezeu, dar cu partid, transformă, cu de la sine putere, chiar şi numai pentru scurt timp, Muzeul Ţăranului Român într-un bastion al propagandei sexuale! În sprijinul lui a sărit anarhistul chic Mircea Toma. Intrat în sevraj, cel care de obicei nu uită să-şi injecteze doza de “nihilină”, le-a pus deja eticheta de nazişti celor care şi-au ridicat glasurile contra blasfemiei. Reflex stereotip practicat de zeci de ani de tovarăşii săi de luptă, marxiştii culturali din Occident, cei care-şi ascund faţa hâdă sub masca “progresismului”. Dealtfel, Mircea Toma – exponentul la noi al primei generaţii de viitori humanoizi – cel care, dacă Marx i-ar scuipa în faţă cuvintele citate la început, ar deschide larg gura de frică să nu piardă vreunul, i-ar eticheta drept nazişti dacă cauza i-ar cere-o, pe Moş Ion Roată sau Ion Creangă, cu aceeaşi lejeritate zăludă cu care striga “Jos Dumnezeu” în faţa tinerilor studenţi!

Nu putem ştii sigur dacă “mâine”, în cadrul unui amplu “proiect cultural” desfăşurat la Muzeul Satului, transexualii nu îşi vor plimba romantismul, neafectat de costisitoarele operaţii, pe sub sălciile de pe malul lacului, în timp ce satiri efebofili în iţari şi opinci, ajunşi la vârsta senectuţii, le vor cerşi favoruri sexuale junilor ce-şi ascund nurii feciorelnici sub marame prin pridvorul bisericii maramureşene. În timpul ăsta, la Muzeul Ţăranului Român, anarhistul Toma ar trage cu naganul în icoane, asemeni înaintaşului său în ale progresului marxist – călăul Genrich Jagoda.

Ce ştim sigur este că azi simbolul contrarevoluţionarului hulit de Marx, simbolul ţăranului român, este strivit în îmbrăţişarea progresistă a lui Niţulescu şi a cetei LGBT, sub ochii nepăsători ai celor mulţi, care nu au aflat că victoria marxismului cultural reprezintă într-adevăr “un pas înainte” pentru alţii. Pentru ei însă, reprezintă sfârșitul!