FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Vrăjitoarele şi reorganizarea

De când s-a anunţat iminenţa reorganizării teritoriale, ţara e-n fierbere; capetele se înfierbântă, politicienii urlă unii la alţii, toată lumea are o părere; îndrăznesc să mi-o spun, deci, si eu pe a mea.

Dinspre dulcea noastră opoziţie, printre diverse declaraţii, una anume mi-a reţinut atenţia, nu în ultimul rând şi prin faptul că a fost difuzată de câteva zeci de ori în ultimele zile, şi de televiziunile moguliste, şi de “Tribuna partidelor parlamentare” de pe postul naţional:

Să observăm intâi că dl Dragnea apreciază reorganizarea asta numai în teorie, numai “ca idee”, nu şi în practică, adică nu modul în care se vrea să se facă; chiar şi aşa, i se pare o idee “năstruşnică”, este “cel mai complicat proces administrativ”. Dânsul “a auzit, fără să apuce să verifice” (ce comod!) că se vrea “nu numai o re-organizare, ci şi o des-fiinţare a peste 300 de localităţi”. Pentru cei dintre noi mai puţin citiţi, ar fi trebuit să explice, cum vrea Băsescu să des-fiinţeze peste 300 de localităţi: cu bomba atomică, prin împuşcare, gazare, sau poate doar otrăvind apele cu vreun lichid secret aflat în sticla aceea pe care-o caută pe sub scaun (cf. dl.Ponta)? Desigur, era mai greu pentru dl. Dragnea să facă un efort “de a verifica informaţia” şi să spună clar ceea ce ştie de fapt: că ideea era nu să “des-fiinţezi” localităţi, ci să se treacă anumite localităţi înapoi de la statutul de oraş la cel de comună, de la cel de comună la cel de sat, etc, localităţi “expandate” abuziv şi uneori inutil (ca pufuleţii, vorba cuiva din filmuleţul de mai sus) de colegul său Năstase, mai adineauri, în 2003-2004, când se făceau eforturi de aderare la UE şi se încerca absorbirea de fonduri pe toate căile posibile (îmi amintesc bannere dintr-o localitate care în momentul ăla facea referendum local ca să se declare oras, iar ulterior a făcut alt referendum pentru a fi declarată Sectorul 7 al Bucureştiului: “Ai televiziunea ta, eşti la tine acasă! Ce-ţi trebuie mai mult ca să fii orăşean?”). Dl. Dragnea are, se pare, probleme in general cu verificarea informaţiilor, dar să trecem.
Dl Dragnea intenţionat mută discuţia pe “centralizare-descentralizare” (fiind ajutat aici şi de bâlbele evidente ale dlui Boc), în loc de a o purta pe “birocratizare-debirocratizare”. Dânsul spune, şi aici are dreptate, că prefecturile judeţene se vor transforma în “Oficii Prefecturale”. Da, însă nu explică deloc ce ar trebui să însemne asta. Păi după părerea mea, ar trebui să însemne că, dacă cetăţeanul X, locuitor al satului Y din comuna t judeţul Z, în momentul de faţă, ca să primească autorizaţia numai, nu vorbim de fonduri, pentru un proiect agricol, să spunem, pe bani europeni, trebuie să urmeze traseul “Primăria Y-Primăria t-Prefectura Judeţeană Z-Ministerul din Bucureşti-aprobare înapoi trecând prin acelaşi lanţ, cu toată birocraţia, temporizarea, hârţogaraia şi ştampilăraia aferente”, apoi comunicarea pe orizontală, până la primirea banilor, apoi în timpul cheltuirii lor şi până la devizul final făcându-se tot pe acelaşi traseu alambicat, în schimb în viitor se doreşte (desigur, nu spun că acolo se va şi ajunge, reorganizarea asta e în fond înca în stadiul de discuţii, de proiect) scurtarea traseului: Primăria Y-Oficiul Prefectural Z-Bruxelles, fără oprire la Bucuresti, ca să nu mai vorbim că Oficiul Prefectural Z urmează doar să verifice corectitudinea şi legalitatea întocmirii proiectului şi nimic mai mult, urmând ca Bruxelles-ul să dea verde sau nu la bani. Iar dacă asta înseamnă “birocratizare”, înseamnă că acest articol e scris în chineză iar dvs aveţi ochii oblici şi vă hrăniţi cu numai un bol de orez pe zi, pt că o atare re-organizare, corelată cu oarece informatizare a Prefecturilor, ar scădea personalul acestora la 20% faţă de cel actual. Sigur, dl Dragnea are şi informaţia că această de-birocratizare i-ar subţia reţelele de pile si cumetriile dânsului din jud. Teleorman tot la vreo 20% din cât sunt acum, dar, desigur, n-a verificat şi îi e teamă să spună.
Mai zice dl Dragnea că “re-organizarea teritorială nu ne-o cere nimeni”. Aşa să fie?

Domnul Dragnea a uitat, ce ti-e si cu memoria asta, ca “ideea nastrusnica” a fost acceptata de guvernul Adrian Nastase in 2003 pe vremea cand PSD-ul se ocupa de negocierea aderarii la UE cu o rapiditate demna de o cauza mai buna. Si ca ulterior, acelasi guvern Nastase a cerut o pasuire pentru aplicarea masurii. Iar pasuirea Uniunii Europene expira la sfarsitul acestui an.

De aici.
Ce să mai, probabil tot o informaţie pe care dl Dragnea n-a avut timp “s-o verifice”.
Mi se pare deloc întâmplător faptul că, dintre mulţii, deja, baroni locali ai PSD-PNL, cei mai vocali sunt tocmai cei mai recent imbogăţiţi, adică dl Dragnea si Nicuşor Constantinescu (din Constanţa), dintre care cel puţin unul, dl Dragnea, are mari probleme pe care încearcă să le “palmeze” tocmai cu direcţionarea unor fonduri europene (vezi aici) către firma unui fost coleg de facultate al dânsului, şi care, ca să vezi coincidenţa naibii, bibicule, i-a mai şi renovat hotelul dlui Dragnea. “Vrăjitorie mamiţo, parol, să mă-ngropi! A venit în lipsa mea să renoveze, zău, nu eram acasă!”
Eu unul, dacă aş fi în locul dlui Dragnea, aş sta acasă-n papuci,nu la tv să fac declaraţii, dar deh, cine sunt eu să vorbesc despre politicieni de nivel înalt cum e dânsul.
O altă colegă a dlui Dragnea, dna Aura Vasile, spunea acum vreo 3 săptămani, imediat după ce devenise publică afacerea cu reorganizarea, aşa: „Rușinea actualilor guvernanți nu mai cunoaște limite. Crezându-ne pe toți absolvenți de examen de Bacalaureat la 24, pardon 23 de ani, jurând strâmb cu mâna pe Constituția țării și pe Biblie, ne demonstrează astăzi că sunt într-adevăr păgâni, că legătura lor cu diavolul este puternică și încearcă din răsputeri să transforme țara într-un IAD. Nu ar trebui insă să uite vorba (n.a.: urmeaza de fapt doua vorbe, nu una) romaneasca: „Dumnezeu nu dă cu parul” și „cine scoate sabia, de sabie va pieri”. Astăzi au scos sabia împotriva poporului dar mâine poporul va judeca și îi va trimite unde merită, la groapa de gunoi a istoriei””Am văzut în aceste zile o minciună repetată la infinit. Preşedintele, Premierul, Miniştrii şi toată oastea cea portocalie nu pregetă în a spune că dacă nu facem opt (musai) judeţe, nu mai primim bani de la Uniunea Europeană. Se spune asta cu o aşa mare convingere încât îţi vine să spui ca pot să fie atunci, mai bine, nu opt, ci doar patru, sau doar unul, că poate ne vin bani şi mai mulţi. De ce să ne zgârcim? Sunt bani gratis şi trebuie sa aibă şi PDL-ul ce cheltui în campania electorală”
Sincer, eu unul nu mă pot abţine de la vreo zece burţi de râs. Dacă mult-prea-credincioasa dnă Vasile avea probleme cu Diavolul, îl putea găsi cu uşurinţă ori în declaraţiile tembele ale preşedintelui partidului dumisale (“Băsescu e dracu”, de aici), ori ca membru de partid, în persoana unui cunoscut amator de mineriade şi emiţător al ideii că “la revoluţie se mai şi moare”, ori chiar, de ce nu, în chiar doctrina social-democrată a partidului său, doctrină coborâtoare, oricum am lua-o, în linie directă de la marele filosof membru de sectă satanistă, l-am numit pe Karl Marx.

Dlui Dragnea i-aş face cunostinţă cu al meu fost coleg de muncă, actual vicepreşedinte PNL Sector 2 care, din postura de admirator al lui Tăriceanu, îmi spunea, acum câteva săptămâni: “dacă e ceva ce am să-i reproşez lui Tăriceanu, îi reproşez faptul că nu a făcut, pe lângă fiecare minister, câte un institut, cum e în Spania, care să ajute populaţia la întocmirea proiectelor pentru fonduri europene; păi ştii cum e în Spania? Acolo în fiecare lună, de la institute, pleacă 2-3 camioane cu proiecte”. Exact ceea ce încearcă acum Boc să facă, cu faimosul “Minister al Fondurilor Europene”, numai că ceva mai centralizat decât la Spanioli (mare diferentă!). Da, domnu’ Dragnea, dar o face Boc; colegul dvs de coaliţie Tăriceanu a fost prea speriat şi prea corupt, pentru a nu mai adăuga şi prea dezinteresat, ca s-o facă. Şi iac-aşa am “rezistat” 4 ani în UE, dând mai degrabă decât luând bani. Păi bine, adevărat că “problema e la ministere” şi la relaţia lor cu judeţele, dar 60% dvs vi se pare ok? În condiţiile în care România are nevoia uriaşă de bani pe care o are, când drumurile, locuinţele, totul arată aşa cum arată, când alţii au peste 90% absorbţie de fonduri UE? Doar 60% e suficient, sunteţi sigur că nu sunteţi dezinformat?
Sigur, PDL-iştii nu-s nici unul vreun sfânt, sigur, nici Băsescu nu-i perfect, sigur, şi reorganizarea asta s-ar putea să ajungă, precum alte reforme făcute în România, în practică, exact invers, în cât se poate de rău, faţă de ce s-a gândit sau fată de ce ar fi trebuit să fie. Dar asta încă nu s-a întâmplat, reorganizarea este un lucru necesar României, chiar dacă puţină lume realizează încă asta, lucrurile sunt oricum la stadiul de discuţie, şi oricum ar fi ar insemna măcar un pas mic către ceea ce am fi putut să fim ca tară daca nişte ani de comunism şi încă nişte ani de post-comunism nu ne-ar fi tras înapoi.
Anumite schimbări necesare sunt greu de făcut, implică dureri şi icneli şi pot costa destul de mult, rămânând totuşi la fel de groaznic de necesare, asta e ceea ce minţile infierbântate din diverse partide ar trebui în sfârsit să afle.
Iar dl Dragnea ar trebui să-şi ia bicicletele chinezeşti de-o toartă şi să îşi rezolve problemele cu UE, înainte de a mai apărea la televizor, că de fonduri europene poate-or mai avea nevoie şi alţii decât domnia sa.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liv St. Omer

Liv St. Omer

17 Comments

  1. Daniel Francesco
    14 July 2011

    Eu vad in reactia PSD prin reprezentantii sai Aura Vasile, Dragnea, Nicusor Constantinescu, cea mai buna dovada ca adeptii statului stufos, multietajat si excesiv de ramificat pe orizontala sunt incapabili sa vada altceva in Romania decat o tara care trebuie arondata unor jupani numiti de stat. Cu cati mai multi jupani cu patalama de primar, consilier local, secretar, etc cu atat este mai usor de gestionat un furnicar de nevoi si de resurse. Baza PSD se afla in structurile de stat, iar politica partidului a avut mereu o componenta de conservare, daca nu de marire a numarului de amploaiati.

    PNL s-a molipsit de aceeasi boala in perioada cand a guvernat fara PDL, partidul facand un looping decisiv spre majorarea structurilor administrative locale.

    Si in PDL sunt destui carora nu le convine o comasare a judetelor/comunelor. Nu sunt multi care sa inteleaga si sa sustina doctrina liberalismului clasic; virfurile din partid vorbesc una, la nivelul bazei, parerile sunt foarte aproape de PSD.

  2. euNuke
    14 July 2011

    „Si in PDL sunt destui carora nu le convine o comasare a judetelor/comunelor. Nu sunt multi care sa inteleaga si sa sustina doctrina liberalismului clasic; ”
    comasarea administrativa nu are nicio tangenta cu liberalismul clasic. din contra, astfel de ‘reforme’ reprezinta masuri de forta inutile, costisitoare ce augmenteaza puterea executivului si a organelor regionale in raport cu comunitatile locale, iar clanurile sedimentate partinic vor fi deveni si mai puternice, medievale as zice. in loc de mici cnezate, burguri si targuri mareata plutocratie europeana ne pregateste o resectionare a suveranitatii in ducate si principate absurde [nici macar nu se merge pe vechile ancadramente prezente in mentalul colectiv].

  3. euNuke
    14 July 2011

    Proiectul reorganizarii administrative este cea mai grava eroare politica a pedeleului. Eventuala legiferare si implementare a acestui proiect are toate sansele sa conduca la disparitia acestui partid de pe esichierul politic. Sa ma explic:

    In primul rand diferentele ideologice intre pdl si usl sint atat de firave in acest moment incat a devenit foarte dificil pentru membri de vaza si baza ai pdl sa mimeze apartenenta la o dreapta politica. Orice om de dreapta din pdl simte agresiunea continua a statului guvernat de pdl asupra capitalului local, asupra elitelor economice precum si lipsa oricarei vointe de reforma reala la nivel de lideri de partid bine infipti in parlament si guvern. Ruptura este inevitabila din acest pdv. In loc de reforma administrativa s’a aruncat acest proiect de reorganizare pe post de surogat al liberalizarii si descentralizarii si cosmetizat si prezentat maselor drept o aliniere la un presupus deziderat european. Trec peste faptul ca nu tot ce vine dinspre UE este benefic pentru noi, trec peste stangismul frapant al elitelor europoide, peste dirijismul economic practicvat la nivel de structuri ue, problema este una a statului de drept, national si suveran, care, in eventualitatea unei asemenea pretentii din partea UE, ar deveni caduc, caci orice reforma ce vizeaza regionalizarea fara plebiscitare impusa de afara reprezinta o anihilare a suveranitatii nationale, si, de altfel, TUE NU STIPULEAZA nicaieri obligativitatea unei asemenea reforme. Ca atare, orice partid care achieseaza la asemenea politici antinationale NU mai poate fi de dreapta la niciun nivel. De asemenea orice partid care trambiteaza anihilari ale garantiilor constitutionale ale dreptului de proprietate sub pretextul ca asa ne impune o structura externa ambigua la care am aderat din inconstienta si frica.

    Cat despre fondurile europene, apai ce om de dreapta se aboneaza senin la pomenile marilor state europene ce’si mascheaza socialismul in institutii ‘neutre’ europoide si reclama piedicile interne in adaparea la pleasca ca justificare pentru noua ordine regionala? este pur si simplu hilar sa citesc asa ceva aici. Este o opinie de dreapta extrem de originala…o opinie care slaveste statul asistential, binefecator, providential care nu exista…pentru ca entitatea UE NU ESTE UN STAT, nu este o federatie, ci o organizatie suprastatala nelegitima ce paraziteaza bugetele nationale cu finalitati in sfera penalului [practic Comisariatul creat dupa modelul sovietic este o mafie incropita in jurul mecanismelor de delapidare masiva]. UE este crima organizata, grup anarhist paneuropean ce lucreaza impotriva suveranitatilor nationale si a principiilor statului de drept, si se gasesc oameni de dreapta care sa’i inchine osanale si sa reclame haosul reorganizarii adminstrative, pentru ca asta se va intampla…se va generaliza starea de anomie [ce domina deja cateva sectoare ale statului], iar in dementa anarhica instalata pedeleul va disparea cu coada intre picioare plantandu’si ramasitele in armada camarazilor uslasi.

  4. Daniel Francesco
    14 July 2011

    De acord. De aceea am spus ca exista o ruptura intre baza si varfurile PDL. Baza stie ca nu va mai intra in Parlament, guvern etc. Se prea poate ca dintr-un anumit elan sa-i zicem constructiv, de schimbare, conducerea pdl sa fi aprobat o astfel de miscare pentru comasarea structurilor administrative. Nimeni nu-si mai aminteste de acel marunt functionar din trecut al comunei care batea toba si aduna cetatenii pentru a le comunica hotararile guvernului/primariei. Oare cati consilieri locali isi permite sa plateasca Romania si pentru ce?

    Propozitie „UE ne cere asta si ailalta” este mottoul noii limbi de lemn continentale, pe o vadita filiatie marxistoida.

    UE are o conceptie simplista asupra tarilor din est, pe care le considera state clientelare si nu parteneri egali.

  5. euNuke
    14 July 2011

    UE nu are o conceptie si nici vointa, pentru ca nu este o structura politica cu cap decelabil, ci doar o entitate de vodevil inventata de cele cateva mari puteri aflate la stramtoare dupa ww2, ulterior uzurpata de internationala socialista, adica de catre marile grupuri infractionale transfrontaliere europene si postsovietice [de altfel Comisia este alcatuita dupa legea sovietica a guvernamantului, preluind pana si terminologia]. Ca atare, statele est-europene nu sint nici macar clienti, ci pe de o parte Prada pe care jefuitorii dibaci o recolteaza in urma unui razboi rece cu sfarsit neinteles, iar pe de alta baza de recrutare a cadrelor in domenii ce cer profesionalizare intensa, pe scurt Pepiniera apusului socialisto-fascist, cu o populatie deja masiv imbecilizata, comodizata, handicapata de educatia socialista si perfuziile etatiste, deci incapabila sa furnizeze suficienti doctori, profesori, ingineri sistemului public de sanatate/educatie/industrial. Fondurile pe care UE le arunca cu atata larghete bulgarilor, romanilor, polonezilor reprezinta costul tacerii, al autocenzurii, al intrarii in mafie a birocratiilor nationale si a instaurarii implicite a legii Omertei, precum si cel suplimentar al emascularii, al anihilarii vointei politice pe termen lung deja scurtat de criza, si se vede perfect in evolutia ‘dreptaciului’ basescu]. Oamenii politici romani sint conditionati, transformati de acest mecanism pavlovian in simple slugi ale oligarhiloreuropoizi, din politicieni decad in postura de functionari umili ai entitatii meta-statale, antinationale UE. Cadourile europei sint cu mult mai otravite decat isi puteau imagina clanurile de politicieni bastinasi hamesiti, oricum manati in lupta politica de lacomie si solidaritate infractionala.

  6. calehari
    14 July 2011

    Jean Monnet : ” Statele natonale ale trecutului nu pot rezolva problemele politice ale prezentului. Ele nu-si pot asigura evolutia viitoare. COMUNITATEA si numai ea duce spre lumea organizata a zilei de maine”
    Traian Ungureanu : ” Slabirea statului national si prin organizarea unei structuri supranationale, cu puteri de comanda asupra programelor industriale, finaciare si externe ale fostelor state nationale. Se nasteau astfel ideile primare ale Proiectului European care aveau sa faca o cariera fulgeratoare in doua din sferele de influenta majora din Europa: Lumea politica de FORMATIE SOCIALISTA si inclinatie PACIFISTA si in randurile numeroase, ale noii clase de coordonatori ai civilizatiei tehnice a Occidentului – birocratii…. Cu o populatie in scadere, conditionata de o imigratie afro-araba pe care nu o mai poate refuza sau opri, Europa, face la Bruxelles, figura unui centru de progres post istoric,dar traieste in realitate o epuizare biologica si o sterilitate mentala cu aspect terminal. Noua Europa se naste astfel, din resentimentul fata de marele esec al sec.XX si din pasiunea inca nevindecata pentru UTOPIA SOCIALA. „

  7. euNuke
    14 July 2011

    Daca iesim ACUM din UE avem o sansa sa supravietuim ca neam. accidentati fireste, cu sechele si rani adanci, dar inca intregi la trup [si poate om deveni si la minte daca scapam de socialism]. Costurile prelungirii agoniei in grup sint catastrofale pentru toate statele iesite din comunism, ba chiar si pentru cele ce au simtit adierea capitalului, precum italia, spania, portugalia. Pur si simplu in launtrul structurilor UE nu mai este posibila nicio reforma administrativa reala care sa scape statul de parazitii sai institutionali inventati de gastile socialiste si fasciste ale sec 20. Daca denuntam acum tratatul o sa putem suporta, ce’i drept cu mari sacrificii, costurile reactiilor vindicative ale plutocratiei europene [vor taia toate liniile de creditare, inclusiv cele din sfera privata, a bancilor asazis comerciale] si salvgarda astfel suyeranitatea tarii. Altfel ne vom impotmoli cat de curand in reteaua conditionarilor etatiste, in mlastina progresului obtinut prin creditare fortata. Ceea ce deja se intampla in grecia.

  8. Vlad M.
    14 July 2011

    euNuke, poti scrie, te rog, ceva mai elaborat pe tema necesitatii parasirii UE?

  9. calehari
    14 July 2011

    Mai devreme sau mai tarziu, ca orice utopie cladita pe nisipuri miscatoare, Comunitatea se va prabusi, nu inainte de a risipi timp si resurse. Depinde la picioarele cui!

  10. euNuke
    14 July 2011

    Vlad, incerc, dar sincer sa fiu nu stiu de unde sa incep, e prea monstruos subiectul. Si chibzuiesc de ceva vreme la chestiunea asta.

  11. Liv St. Omer
    14 July 2011

    Constat (nu fara o oarecare tristete) ca pe thread-ul asta s-au adunat toti euro-scepticii site-ului ILD, Vlad si Calehari ne-facand exceptie; constat deasemenea ca, nowadays, cine se vrea euro-sceptic trebuie musai sa fie si impotriva re-organizarii teritoriale, sub orice forma ar fi facuta aceasta; sa nu se schimbe nimic, ar fi cel mai bine, cam asta e curentul de opinie. Fara a vrea sa pornesc vreo polemica (desi mi s-ar parea mult mai util a purtauna, in mod aplicat, in loc de a o face la misto, pe teme de „dobrogea versus ardeal versus moldova”, cum s-a intamplat pe „reorganizarea teritoriala pe hotnews”), imi voi spune numai parerea personala pe tema asta,in calitate de, trebuie precizat, proiectant in constructii. Mergeti si intrebati orisice proiectant, inginer, arhitect, etc, care are de mers si depus documentatii la primarii, Autoritatea de Mediu, ISC (Inspectoratul de Stat in Constructii) sau la alta autoritate de acest gen, si veti vedea ca oamenii astia sunt pro-reorganizare „cu mainile si cu picioarele”. De ce? Simplu: de fiecare data cand eu, inginer X, dupa ce am facut proiectul pentru o casuta P+1, sa zicem, si vreau s-o depun ca sa-mi iau autorizatia, trebuie ca, impreuna cu proiectul, sa depun un nr. de alte documente (ex: Studiu Geotehnic, Certificat de Urbanism, Cadasatru 1:500 si 1:2000, pretul estimat al investitiei, etcetc). Foarte frumos, numai ca lista documentelor astora depinde de la judet la judet (ex: in Brasov nu se cere 1:2000, in Ilfov nu se cere 1:500), iar lista lor, nu va asteptati cumva sa o gasiti pe site-ul institutiilor respective (pai ce, poza orasului/comunei/judetului si „Bun venit!” nu va sunt de ajuns? ha!). Am cunoscut arhitecta care a trebuit sa faca 10 drumuri diferite in judetul Z pentru a face rost de PUZ-ul (plan de urbanism zonal) din zona respectiva, care i-a fost pus la dispozitie contra cost, si subliniindu-i-se ca i se face o mare favoare (cf. legii documentele astea numite PUZ-uri sunt publice si ar trebui sa se afle online). Am cunoscut arhitect care, pt. adepune proiectul unei pensiuni P+1 in Tulcea, a trebuit sa faca n drumuri pana acolo pt a afla ce documente erau necesare. Desigur, doar nu vrem acum ca autoritatile statului, platite din buzunarele noastre, sa mai respecte si legea, nu? Desigur, e normal sa existe reglementari diferite in fiecare judet, doar nu traim in aceeasi tara, nu? E numai UNUL din lucrurile carem-as astepta (si impreuna cu mine, 99% din cei ce lucreaza in aceeasi breasla) sa dispara in urma unei re-organizari. Dar, bineinteles, daca mi se spune ca „eurocratii ne vor conduce non-democratic si feudal”, nu se mai poate argumenta; ce argument poti sa aduci impotriva unor clar-vazatori? Pot eu sa pretind ca stiu ce va fi? Nu pot, voi puteti. Ma intreb, atunci, polonezii de ce au fost de acord cu ceva similar. Stiu, mi se va spune, exista exemplul, negativ, al Greciei. Nu stiu. Ce stiu eu este ca m-am saturat sa depun documente in 41 de locuri diferite, cf. 41 de liste diferite; as prefera sa fie mai putine, 16, daca se poate chiar 8, si as prefera ca lista sa fie unica. Dar, ma rog,cine sunt eu sa vorbesc, nu, important nu e sa avem o birocratie cat mai putin stufoasa, important e sa fim „de dreapta”, cu orice pret, nu?

  12. Liviu Crăciun
    14 July 2011

    Liv
    sint doua planuri diferite ale discutiei

    in proiectul federalist al ue regiunile sint esentiale; ue prefera sa aiba de-a face cu citeva sute de reprezentanti ai unor regiuni in locul sefilor de state (in general nationale); fiecare reprezentant cu ideile lui, cu preferintele, invidiile si dusmaniile locale preferate; ai o masa galagioasa, dar dezbinata, nehotarita si usor de condus; destructurarea statelor nationale este o etapa esentiala pentru implinirea visului sovietic european

    de aceea euroscepticii sint in general impotriva unei regionalizari gindite din perspectiva satisfacerii sau usurarii acestei „misiuni” europene

    pe de alta parte, problemele noastre locale sint reale si trebuie rezolvate; dar pe rezolvarea acestor probleme trebuie pus accentul in alegerea unei variante de reforma administrativa; eu unul sint eurosceptic (mai precis anti – chiar asa, de ce se prefera utilizarea eufemismului?), dar sustin necesitatea reformei administrative; uite o varianta interesanta din Japonia
    http://www.blogary.ro/2011/07/…..-in-cifre/

  13. euNuke
    14 July 2011

    Liv, fara suparare, ceea ce istorisesti tu nu reprezinta un argument pro-regionalizare. ci wishful thinking. dumneata doar iti imaginezi ca birocratizarea ar fi redusa prin reorganizare adminstrativa, fara sa fi aprofundat proiectele cu pricina vanturate de gastile socialiste ale Europei, caci, daca ai fi facut asta ai fi constatat ca proiectele europene de regionalizare a statelor membre nu ating DELOC chestiunea reformei administratiei. Iti garantez ca, in urma unei eventuale implementari ale acestor proiecte nelegitime [am subliniat ca TUE nu contine nicio prevedere in sensul obligativitatii adoptarii unor astfel de idei politice externe], regimul autorizarii in constructii NU va fi simplificat in niciun fel, iar costurile serviciilor de autorizare nu vor scadea, ci, din contra, sint sanse sa creasca. si o sa explic babeste acum: serviciile de urbanism tin de structurile administratiei locale [urbane sau comunale], structuri ce raman in picioare in urma reorganizarii administrative [cu exceptia cazurilor de comasare administrativa a satelor]; toate sucursalele din teritoriu ale executivului si agentiilor centrale raman de asemenea la locul lor, ba mai mult, in lantul ierarhic va fi interpus un nou pol de putere pentru ca, pe langa prefecturile si organele judetene ce ar urma sa fie transformate in oficii intermediare ale administratiei centrale, va aparea si prefectura regionala, cu puteri sporite precum si structurile elective asociate [echivalentul entitatilor politice medievale, adica fostele sfaturi ale tronului din principate si ducate].

    ce’ar mai fi de zis? ca, in principiu, orice reforma administrativa trebuie sa apara ca raspuns al unor necesitati si politici locale, nu impusa de birocrati straini. Am trecut deja printr’o ‘reforma’ administrativa de import si nu ne’a ajutat deloc, ba din contra, a corespuns intereselor imperialiste ale autorilor. si ma refer la reorganizarea din timpul comunismului pe model soviertic, cu raioane si municipii produse pe banda rulanta din satele industrializate fortat.

    si inca ceva: eu nu sint eurosceptic, ci eurofil. nu sint nici macar impotriva federatiei europene [precum riddick, de pilda], dar ceea avem acum este o entitate monstruoasa pseudo-statala si meta-nationala de tip sovietic, condusa arbitrar si opac de birocrati nealesi in directii contrare intereselor cetatenilor europeni. Avem o suita de organisme nelegitimate democratic, nefederative, care incurajeaza de 2 decenii implementarea unor masuri in dauna suveranitatii nationale, care stabilesc o politica imigrationista care a condus la importul a peste 20 de milioane de africani si asiatici si la afectarea grava a statului de cetatean european [‘deschiderea’ de care se tot vorbeste atat este de fapt deschiderea si abandonarea implicita granitelor, deci acesti birocrati sint si anarhisti din moment ce actiunile lor tind sa distruga autoritatea statelor membre precum si mecanismele de aparare ale preconizatei Uniuni statale europene; din moment ce orice tentativa a catorva politicieni europeni mai indrazneti de a stavili fluxurile ilegale imigrationiste este sanctionata prompt drept rasism si incalcare a drepturilor ‘fundamentale’ ale strainilor, rezulta foarte clar ca pentru aceste specimene orbite de utopia lor stralucitoare drepturile fundamentale ale cetatenilor europeni sint inferioare sau caduce, si ma refer la dreptul la viata si la siguranta vietii si proprietatilor]

  14. Liv St. Omer
    14 July 2011

    Multumesc de link, Liviu. Nu stiu daca „in proiectul federalist al ue regiunile sint esentiale”, o fi; tot ce stiu eu e ca m-am saturat sa depun documente in 41 de locuri diferite, cf. 41 de liste diferite; as prefera sa fie mai putine. Poate ca ma repet, poate ca am idei fixe, dar il invit pe cel care ar spune asta sa mearga el in locul meu sa depuna proiecte pt autorizatii. Numai saptamana trecuta a trebuit sa dau una bucata buchet flori+una bucata cartus kent+una bucata cutie bomboane, toate astea ca sa mi se spuna in final ca mi s-a respins proiectul. De ce? Pentru ca era numele trecut gresit in cartus, in 2 locuri, si pt. ca lipsea o semnatura, din cele n necesare. Cu alte cuvinte, „pentru ca n-aveti sepcuta. reveniti maine.”. Eu zic ca asta e IAD-ul madamei Aura, iadul pe bune.
    Anti-euro ar suna ciudat, presupun ca d-aia se zice „euro-sceptic”. E doar o presupunere.

  15. John Galt
    14 July 2011

    Liviu, intr-un anumit fel, te inteleg perfect. Imagineaza-ti PUZ-uri pentru o lucrare hidrotehnica, pe un rau ce in general e limita de judet. Si langa rezervatii (sau chiar in ea). ????

    TONE de maculatura, nu doar kg. TONE! ????

    Insa tot nu sunt de acord cu reorganizarea. Eu as prefera ca fiecare judet / localitate / regiune samd sa-si faca reglementarile ei. Adica „sa moara pe limba ei”. Pentru ca exact la acest lucru se va ajunge – localitatile care isi trateaza contribuabilii ca pe niste sclavi MERITA SA MOARA.

    Sa le vezi atunci cum iti vor da toate autorizatiile semnate in alb, din prima zi, ba chiar si studii de impact facute pe banii lor, totul numai pentru eventualitatea in care vei investi acolo adica le vei plati ceva in viitor.

  16. Liv St Omer
    14 July 2011

    John,

    Eu as prefera ca fiecare judet / localitate / regiune samd sa-si faca reglementarile ei. Adica “sa moara pe limba ei”.

    Nu mi-e prea clar ce vrei sa spui. Cum moare o localitate? Da faliment? Sau cum?

    Sa le vezi atunci cum iti vor da toate autorizatiile semnate in alb, din prima zi, ba chiar si studii de impact facute pe banii lor, totul numai pentru eventualitatea in care vei investi acolo adica le vei plati ceva in viitor.

    Sincer, pana acum n-am intalnit varianta asta, fericita, desi, daca spui tu, o exista si asa ceva. oricum, eunuke are dreptate, atata timp cat nu se stie inca clar cum se va face reorganizarea asta, nu putem produce decat wishful thinking. Si totusi…..ce bine ar fi!! :):)

  17. John Galt
    14 July 2011

    Am zis aici cum cred ca vor sa faca. Oricum, e o poveste care mie nu imi convine neaparat, eu as prefera o dezintegrare mai rapida – ca doar asa se va ajunge la eficienta de care ziceam. ????

    Localitatile mor la fel cum si oamenii mor. E plina tara de cimitire, trebuie doar sa uiti mai atent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto