FUNDATIA IOAN BARBUS
Olavo de Carvalho

Olavo de Carvalho

Imperiul Eurasiatic, așa cum îl concep Aleksandr Dughin și principalul său ucenic, Vladimir Putin, este o sinteză a fostei URSS cu Imperiul Țarist.

În urmă cu o sută de ani, intelectualii ruși cei mai legați de Biserica Ortodoxă se lăudau din toți plămânii, pretinzând că în secolul al XX-lea Rusia va conduce o mare revoluție spirituală destinată a salva lumea de corupția occidentală catolică – protestantă – evreiască – atee. Ceea ce a urmat a fost revoluția din …

Inconstanța și varietatea discursurilor ideologice ale stângii și ale dreptei, ca să nu mai vorbim de inversările lor frecvente și grefările reciproce, fac atât de greu de înțeles conceptual diferența dintre aceste două curente politice, încât mulți cercetători au renunțat să o mai facă.

În orașul Mount Carmel, Pennsylvania, o fetiță de cinci ani a fost suspendată de la școală pentru că și-a amenințat colega cu un pistol de plastic roz, ce trăgea… balonașe de săpun.

Nevoia de a-și etala moderația o simte numai acela care se rușinează de propria sa opinie într-atât încât recunoaște, cu capul în jos și cu umilință, că ea are o oarecare valoare numai când este utilizată în doze moderate.

Este ușor să observi ce state sau țări predomină asupra altora. Dar să afli cine comandă cu adevărat într-un stat sau o țară – și prin acestea, în altele – este o provocare intelectuală mai de temut decât îşi poate imagina analistul politic obişnuit.

Diferenţa dintre electorat şi militantism este cea dintre un gaz şi un solid. Primul se poate concentra asupra unui punct pentru câteva momente, dar, în cele din urmă, va fi dispersat în aer în mod spontan. Cel de-al doilea poate fi mutat din loc doar cu un oarecare efort, proporţional cu masa şi greutatea sa.

ro_RORomanian