FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Istericii la putere și animalizarea limbajului I

Una dintre experiențele cele mai tulburătoare pe care le-am avut în viață a fost aceea de a realiza, iarăși și iarăși, de-a lungul anilor, că este imposibil să vorbești inimii, conștiinței profunde a indivizilor care și-au dat personalitatea autentică în schimbul unui stereotip de grup sau ideologic. Poți să le spui orice, să le arăți chiar și realitățile cele mai evidente și mai stridente, nimic nu-i atinge. Nu văd decât ce vor ei. Și-au pierdut flexibilitatea inteligenței. Au schimbat-o pentru un sistem fix de emoții repetitive, acționate de un reflex dement de auto-apărare de grup.

La început nu este vorba chiar de un schimb. Stereotipul este adoptat ca un costum, un semnal al identității, o parolă care facilitează integrarea a subiectului într-un grup social, și, eliberându-l din izolarea sa, îl fac chiar să se simtă mai uman. Apoi, identificarea progresivă cu valorile și obiectivele grupului va înlocui tot mai mult percepțiile directe și sentimentele originare cu o imitație schematică a comportamentelor și grimaselor mintale ale grupului, până ce individualitatea concretă, cu întregul său mister ireductibil, dispare sub masca identității colective.

Această transformare devine aproape inevitabilă atunci când unitatea grupului are un fundament emoțional puternic, așa cum se întâmplă în toate mișcările bazate pe un sentiment de „excluziune”, „discriminare” și altele asemenea.

Nu mă refer, desigur, la cazurile reale de persecuție politică, rasială sau religioasă. Simpla reacție la o stare de lucruri în mod obiectiv periculoasă nu implică vreo deformare a personalității. Dimpotrivă: cu cât plângerile grupului sunt mai exagerate și mai lipsite de bază reală, cu atât mai ușor ele oferă militantului un Ersatz (înlocuitor de slabă calitate, n.t.) de identitate personală, tocmai pentru că nu are altă substanță decât emfaza însăși a discursului care le vehiculează.

Desensibilizării conștiinței profunde îi corespunde, în compensație, o hipersensibilizare de suprafață, o susceptibilitate pastișă, o predispoziție spre a se simți jignit sau amenințat de orice mărunțiș care s-ar opune voinței grupului. În cursul acestui proces, în mod inevitabil, amorțirea conștiinței individuale aduce după sine declinul inteligenței intuitive. Capacitățile intelectuale minore, pur instrumentale, precum raționamentul logic verbal sau matematic, pot rămâne intacte, dar nucleul viu al inteligenței, care este capacitatea de a cuprinde dintr-o privire sensul experienței directe, iese complet distrusă, uneori pentru totdeauna.

Ulterior, orice încercare de a face apel la mărturia interioară a acestor oameni este sortită eșecului. Experiența pe care ei o au privind situațiile trăite a devenit opacă, acoperită sub straturi groase de interpretări artificiale a căror putere de a exprima pasiunile de grup servește drept substitut, hipnotic de convingător, al percepției directe. Individul „simte” că exprimă realitatea directă atunci când discursul său coincide cu emoțiile standardizate ale grupului, cu dorințele, temerile, prejudecățile și ura care constituie punctul de intersecție, locul geometric al unității de grup.

Aspectul cel mai crud dintre toate este acela că, deoarece acest proces însoțește pari passu progresul individului în domeniul limbajului de grup, tocmai cei mai afectați în inteligența lor intuitivă sunt aceia care ajung să se remarce în ochii colegilor lor și să devină liderii grupului. Un grad ridicat de imbecilitate morală coincide atunci cu reprezentativitatea perfectă care face din individ purtătorul de cuvânt prin excelență al intereselor grupului și, în aceeași măsură, îl înveșmântează cu o aură de calități morale și intelectuale perfect fictive. Nu cunosc nici un singur lider stângist, PT-ist (Partidul Muncitorilor, n.t.), gay-ist, africanist sau feminist care să nu corespundă punct cu punct acestei descrieri, care, la rândul ei, corespunde tabloului clasic al isteriei.

Istericul nu simte ceea ce percepe, ci ceea ce-și imaginează.

Când oratorul gay-ist arată cu degetul la prezența a o sută și ceva de homosexuali în rândul celor cincizeci de mii de victime ale omuciderilor, drept dovadă că ar exista o epidemie de violență anti-gay în Brazilia, este evident că simțul lui natural al proporțiilor a fost înlocuit cu hiperbolismul retoric al discursului de grup care, în teatrul minții sale, trece drept reacție autentică la experiența directă.

Când o soție americană, înarmată cu instrumente legale pentru a distruge viața soțului ei în cinci minute, continuă să se plângă de discriminarea femeii, ea, evident, nu simte situația ei reală, ci drama imaginară consacrată de discursul feminist.

Fidel Castro și prietenul Lula
Fidel Castro și Lula.

Când președintele cel mai răsfățat și mai blindat din istoria noastră (Lula da Silva, n.t.), se văicărește că a primit mai multe lovituri de bici decât Isus Hristos, el pur și simplu nu se vede pe sine: vede un personaj de fantezie, creat de propaganda de partid, și crede că acel personaj e el.

Toate aceste persoane sunt isterice, în sensul cel mai exact și mai tehnic al termenului. Și dacă nu simt nici realitatea situației lor personale imediate, cum ar putea ei să fie sensibili la apelul unui adevăr care nu ajunge la ei pe cale directă, ci prin cuvintele cuiva de care le e frică, pe care îl urăsc, și pe care nu reușesc să-l vadă decât ca pe un dușman care trebuie distrus?

Rădăcina oricărui dialog este dezinvoltura imaginației care se mișcă liber între perspective opuse, cum ar fi aceea a unui spectator de teatru care simte, ca și cum ar fi ale lui, emoțiile fiecăruia dintre personajele aflate în conflict. Acesta este, de asemenea, fundamentul iubirii de aproapele și al oricărei conviețuiri civilizate.

Prezența unui număr mare de isterici în posturile înalte ale unei societăți este o garanție a degradării tuturor relațiilor umane, a proliferării incontrolabile a minciunii, lipsei de onestitate și crimei.

Diário do Comércio, 12 decembrie 2012

(traducere de Anca Cernea)

Citiți și partea a 2-a: Istericii la putere și animalizarea limbajului II

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Olavo de Carvalho

Olavo de Carvalho

8 Comments

  1. Bogdan Calehari
    7 June 2013

    Mi-am amintit citind textul, de ceea ce spunea Andre Glucksmann despre marxism: „Marxismul nu hraneste numai convingeri, ci si vointa de a nu vedea”. Tot el vorbea despre „urechea vatuita marxist”. Si cine nu vrea sa vada si sa auda…isi imagineaza: „Istericul nu simte ceea ce percepe, ci ceea ce-și imaginează”.
    Multumim pentru traducerea acestui text de exceptie, scris de marele filozof.

  2. Anca Cernea
    7 June 2013

    Olavo de Carvalho a vorbit de multe ori și în conferințe despre fenomenul ăsta. Sunt mulți oameni care nu mai sunt în stare să-și exprime și să-și înțeleagă propria lor experiență de viață, iar când vorbesc, vorbesc din alt rol, spun numai clișee învățate, standardizate, care nu au legătură cu nimic din ceea ce au trăit ei.
    Sunt nenumărate situații în care se verifică chestia asta. Îmi amintesc acum de una. Discutam cu cineva, o prietenă de-a mea de-o viață, persoană deșteaptă, de dreapta, pro-occidentală, care nu întrunește nicidecum criteriile de diagnostic descrise mai sus, dar o mai ia și pe ea apa câteodată: îmi zicea „ei, lasă, foarte bine, să se facă legi anti-homofobie, ca să nu-i mai atace nimeni de bieții homosexuali”;
    Eu am zis că e foarte periculos, legile anti-homofobie sunt făcute de stânga, nu ca să rezolve vreo problemă reală, ci ca să lovească în religie și în libertatea individuală. Ea nu, și nu, că nu trebuie să-i discriminăm pe homosexuali, că nu e creștinește. Păi, zic, nu e discriminare, există deja legi anti-ultraj, anti-violență, Codul Penal interzice asta indiferent cum obișnuiește victima să facă sex.
    Dar prietena mea se înverșuna tot mai tare. Eram gata să ne certăm.
    Atunci am întrebat-o câte cazuri de homofobie știe ea, pe bune, direct din viață, din cunoștințe, colegi, vecini, etc, nu de la TV, ca să ne dăm seama dacă asta chiar e o problemă reală în RO. Nu știa nici unul.

  3. Liv STOmer
    7 June 2013

    Tipic, Anca. Parca in oglinda, un dialog al meu cu matusa-mea (cu care pana la urma, eu, chiar m-am certat :), nu m-am putut abtine), care o tinea langa ca nu, ca americanii sunt niste prosti, ca sunt toti inculti si rai, ca vor sa conduca lumea, sa impuna legile si obiceiurile lor, etcetc. Si bun, zic, ok, pana la urma, cam cati americani ai cunoscut tu pe viu, nu de la tv? Zero barat.
    Iar apropo de isterici, care ne conduc, m-as putea gandi repede la vreo 2-3 nume. Unul este Victor Ponta, altul este Crin (a’ lu’ Caca’, pentru prieteni).

  4. ioana h
    7 June 2013

    da. Excelent explicat fenomenul. Insa nu merge decat la indivizi usor sugestionabili , cu un sine ( personalitate) firav sau in grava criza identitara ( probabil destui). Nu poate fi nici prea multa inteligenta ( emotionala, intuitiva) la mijloc. De aia se pierde. Inteligenta autentica mentine contactul cu realitatea exterioara si interioara ( oricat de neplacuta).
    Desigur, pe astfle de grupuri ( nu prea inteligente – nu ma intereseaza titlurile academice) se bazeaza ideologia si propaganda de orice fel ( continui sa spun si putini sunt de acord sau inteleg, ca gandirea politica de dreapta nu este ideologica; tocmai pentru ca se intemeiaza pe realitati proprii omului si observarea lor atenta, cat mai obiectiva, nu pe fictiuni)

  5. Alin
    7 June 2013

    Iată un text foarte bun. Vă felicit pentru atitudinea „anticurent” pe care o aveţi.

  6. Nea
    7 June 2013

    mersi

  7. cornel
    7 June 2013

    Am cunoscut psihopati de putere pe diversele paliere ale acesteia, care in o mare masura mimau isteria, reuseau astfel sa creeze si sa dezvolte nuclee dure, de neignorat cantitativ si calitativ. Este detectabil stapanirea tehnicilor de manipulare la acesti isterici, nu de putine ori, acestia practicando intuitiv. Subiectul este vast, „victimile” istericilor de regula se simt intim confortabil, prin apartenenta/identificare/grup militant/etc.

  8. Popa Gheorghe
    7 June 2013

    Trist insa adevarat!. Opinia mea,ca „istericii!’, sunt oamenii specifici regimurilor dictatorilale si dictatorilor, in speta!. Ceausescu Nicolaie este un simbol al acestui mod de comportament.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *