În urmă cu două săptămâni publicam un articol cu povestea mercenarului rus “Ghivi”, vinovat de crime împotriva umanității în Estul Ucrainei.
Referitor la articolul din 28 septembrie al D-nei Mungiu Pippidi, în care sunt acuzat că provoc un „război civil”, sau unul „regional”, vă rog să îi transmiteți următoarele: Rușii nu pot decât să se bucure de eurocenții adunați miercuri la protestul din fața Ambasadei ruse. Așadar, nu e nevoie ca dânsa să le protejeze simțămintele și … …
La 30 octombrie 2016 vor avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Rezultatul acestora este important pentru întreaga regiune, inclusiv România de dincoace de Prut, nu doar pentru fosta republică sovietică. Forţele pro-ruse sunt încurajate de destrămarea visului european al basarabenilor, ca urmare a opririi evidente a extinderii UE şi a crizei …
Adevarul.ro a publicat un interviu cu Corneliu Coposu, dat Associated Press pe 20 august 1945. Corneliu Coposu vorbește despre pregătirea Actului de la 23 August 1944 și atitutinea românilor faţă de Ion Antonescu şi Germania hitleristă. Reproducem mai jos câteva fragmente: „Actul de la 23 august 1944 nu a fost o insurecţie armată, ci o lovitură …
Sunt două tipuri de știri care nu trec de codurile interne de promovare ale mediilor de informare occidentale: știrile care pun creștinismul într-o lumină favorabilă și știrile care arată persecuțiile la care e supus. Dimpotrivă, tot ce pune creștinismul într-o lumină proastă e imediat promovat ca știre semnificativă. Orice scandal sexual care implică ierarhia catolică …