O caracteristică pregnantă a ciclului prezidenţial american din 2008 a fost tenacitatea presei mainstream de a-l portretiza pe candidatul Democrat drept un politician pragmatic liberal, post-rasial şi post-partizan. În timp ce naraţiunea standard despre trecutul lui Obama a constat într-o litanie sumară a cîtorva elemente bine cunoscute – născut în Hawaii, copilărie în Indonezia, absolvent al Universităţii Columbia şi al Facultăţii de Drept Harvard, organizator comunitar în Chicago şi senator al statului Illinois – alte aspecte din trecut nu au fost puse sub lupă. Această evaziune a beneficitat de sprijin din partea managerilor de campanie, care au refuzat să dea publicităţii o serie de documente din arhiva candidatului, cum ar fi cursurile urmate şi notele obţinute la Columbia şi Harvard, precum şi colecţia de documente referitoare la perioada senatorială în legislatura statului Illinois. Curiozitatea mass-media a fost aproape inexistentă, cel puţin comparativ cu energia dedicată investigării candidatei Republicane la postul de vice-preşedinte. Aşa se face că în ziua prezentării la urne, electoratul american nu a avut o imagine clară despre caracterul, convingerile şi experienţa de viaţă care l-a format pe cel ce avea să devină al 44-lea preşedinte SUA.
Stanley Kurtz a fost unul dintre puţinii jurnalişti care au avut temeritatea de a face lumină într-o serie de capitole controversate ale vieţii lui Obama. Reportajele din revista National Review despre relaţia dintre candidatul Democrat şi William Ayers, ACORN şi activitatea de organizator comunitar în Chicago au devenit suficient de incomode în august 2008 ca să determine conducerea campaniei Obama să iniţieze un val de intimidare şi discreditare la adresa lui Kurtz şi a producătorilor radio care l-au invitat să prezinte ascultătorilor materiale descoperite în arhiva Universităţii Illinois. Intrigat de rezultatele produse de investigaţiile din 2008, Stanley Kurtz a continuat acest efort de arheologie biografică în 2009, cu intenţia de a publica o carte despre trecutul preşedintelui Obama. Intenţia iniţială nu a fost de a demonstra afiliaţia socialistă a lui Barack Obama, ci mai degrabă de a descrie cît mai amănunţit posibil evoluţia intelectuală, preocupările şi activităţile din trecut ale preşedintelui. Însă această investigaţie i-a furnizat suficient material de arhivă pentru a trage o concluzie neaşteptată: preşedintele Obama a fost şi este un socialist devotat şi, implicit, un maestru al decepţiei şi avansării unei agende transformatoare a Americii, ale cărei scopuri reale nu au fost dezvăluite publicului. Radical-in-Chief: Barack Obama and the Untold Story of American Socialism a văzut lumina tiparului în 2010, iar meritul acestei cărţi constă mai ales în realizarea unui tablou complet al mişcării socialist-comuniste americane în a doua jumătate a secolului douăzeci. O înţelegere temeinică (şi în acelaşi timp şocantă) a personajului principal este posibilă numai în cadrul acestui context puţin ştiut şi excelent documentat în cartea lui Stanley Kurtz.
Istoria socialismului american recent începe cu dezmembrarea organizaţiei Students for a Democratic Society (SDS) de la sfîrşitul anilor 1960 şi frământările ideologice care au urmat, ale căror protagonişti au fost pe de o parte facţiunile radicale Weathermen şi New American Movement (NAM), iar pe de altă parte grupurile socialist-democratice care propovăduiau schimbări incrementale. Primii se declarau în favoarea acţiunii directe (eufemism pentru violenţă şi terorism) şi al tacticilor de confruntare deschisă, cu scopul de a declanşa o revoluţie bazată pe alianţa cu negrii radicalizaţi şi o clasă de mijloc „vigilentă”. Cei din urmă nu considerau că Statele Unite s-ar fi aflat într-o fază pre-revoluţionară – marile speranţe puse în prăbuşirea sistemului după Watergate şi demisia lui Nixon nu s-au materializat – şi de aceea erau de părere că cea mai bună modalitate de avansare a socialismului era prin dezvoltarea unei reţele grassroots de grupuri de organizare comunitară şi prin co-optarea politicienilor cu înclinaţii de Stînga, pentru a crea presiune asupra corporaţiilor atît de jos în sus (organizatori comunitari) cît şi de sus în jos (politicieni afiliaţi care să legisleze în interesul aliaţilor socialişti). În această viziune schimbarea sistemului se desfăşoară treptat, iar metodele constau în crearea de „drepturi” prin asistenţialism economic (care ulterior seduce publicul pe calea redistribuţiei economice efectuată de stat în numele „justiţiei sociale”) şi prin „reforme nonreformiste”, adică pseudo-soluţii la probleme curente care de fapt nu redresează situaţii deficitare ci le înrăutăţesc, astfel precipitând o criză care ar trebui să deschidă apetitul americanilor pentru implementarea de soluţii declarat socialiste. (În acest sens, strategia Cloward-Piven este un exemplu clasic. Teoreticieni marxişti şi profesori la Columbia, Richard Cloward şi Frances Fox Piven au formulat acest plan într-un articol din 1966 publicat în revista The Nation. În esenţă, ideea lor constă în facilitarea prăbuşirii capitalismului prin crearea condiţiilor în urma cărora o mulţime considerabilă de cetăţeni „îndreptăţiţi” la diverse programe de asistenţă guvernamentală ia cu asalt birocraţia de stat şi îşi cere „drepturile” cu agresivitate, astfel împingând societatea spre criză şi colaps economic. Cazul concret citat de Cloward-Piven se referea la crearea unor categorii noi de „îndreptăţiţi” la plăţi generoase de asistenţă socială, care să inunde sistemul cu mai multe cereri decât pot fi procesate. Astfel se formează premiza unui conflict social acut care poate duce la prăbuşirea sistemului sau poate netezi calea adoptării rapide de măsuri economice drastice… adică socialiste.)
Stanley Kurtz urmăreşte două fire ce converg în Chicago: ascensiunea organizaţiilor comunitare de sorginte socialistă şi conştientizarea de către Barack Obama a atracţiei pentru o carieră de organizator comunitar, ceea ce l-a determinat să plece din New York spre Chicago. Primul fir descrie originile organizării comunitare în America drept o îndeletnicire cu rădăcini în anii 1930 şi adesea purtînd amprenta idealurilor socialiste ale fondatorilor iniţiali. Un spaţiu amplu este rezervat încarnărilor recente ale acestui fenomen, în special ACORN şi mai puţin cunoscutele Midwest Academy şi UNO Chicago. (Midwest Academy a fost înfiinţată în 1973, este în funcţiune şi în prezent, iar rolul acestei organizaţii este similar cu Academia Ştefan Gheorghiu din perioada comunistă a României: pregătirea de conducători şi activişti versaţi în ideologia şi practica socialistă. Este o fermă de producţie de cadre mari şi mici pentru miriadele de organizaţii „comunitare”, „progresiste”, „feministe”, „pacifiste”, „ecologiste”, etc., răspândite pe teritoriul SUA.) Aflăm despre isprăvile unor activişti socialişti notorii deja – William Ayers, de exemplu – sau obscuri pentru cititorul nefamiliarizat cu galeria de personaje importante din cercurile socialiste ale deceniilor 1970 şi 1980, cum ar fi Greg Galluzzo, Harry Boyte, sau Heather Booth. Aceştia şi alţii au făcut parte la început din reţeaua de organizator comunitar şi apoi a politicianului Barack Obama. El s-a folosit de legăturile şi influenţa acestui cerc de cunoştinţe şi colaboratori, iar ei au beneficiat mai tîrziu de fondurile băneşti şi autoritatea puse în slujba cauzei comune de către senatorul şi membrul în diverse comitete executive ale fundaţiilor pe care le-a administrat.
Celălalt fir urmăreşte progresia intelectuală a lui Obama. Kurtz aminteşte de asocierea din adolescenţă cu comunistul Frank Davis în Hawaii şi marxism-leninismul afişat deschis în perioada studiilor la colegiul Occidental, dar se concentrează asupra perioadei 1983-1985, când Obama a frecventat două sau trei conferinţe socialiste în New York şi a asimilat teologia Black Liberation fundamentată de James Cone, ceea ce l-a condus în mod firesc spre congregaţia pastorului Jeremiah Wright.
Pe măsură ce Kurtz prezintă această ţesătură complexă de idei, organizaţii şi personaje pivotând constant în jurul dezvoltării de tactici şi strategii socialiste, două lucruri sunt evidenţiate în mod deosebit. Strategia socialistă incrementală modernă presupune mascarea ţelurilor socialiste, în deplină cunoştinţă a faptului că publicul american ar respinge această doctrină dacă i-ar fi prezentată în mod deschis. De aceea, învelişul oferit pentru consum public este construit în termeni de pragmatism şi solidaritate intra-comunitară şi apelează la impactul emoţional al valorilor americane, pentru a permite un marketing eficient al programelor de schimbare socio-economice propuse electoratului. Scopul real este cunoscut doar cercurilor de planificatori şi organizatori. În al doilea rând, Barack Obama a adoptat şi el aceeaşi strategie a decepţiei, pentru a ascunde înclinările sale socialiste faţă de cetăţenii obişnuiţi cu care a interacţionat în mod direct, fie recipienţi ai expertizei sale de organizator comunitar, sau, ulterior, votanţi pe care i-a curtat ca politician în ascensiune.
Demersul lui Stanley Kurtz încearcă să ofere cît mai multe date pentru a facilita răspunsuri competente la două întrebări: este preşedintele Obama un socialist şi contează trecutul său? Kurtz consideră că volumul de probe indică faptul că Obama a fost un socialist-democratic convins şi nu şi-a schimbat vederile, nici ca senator şi nici ca preşedinte. Şi da, acest lucru contează în prezent. În fapt, este principala motivaţie a deciziilor prezidenţiale majore de pînă acum. Exemplul oferit constă în cea mai mare realizare de pînă acum a preşedintelui Obama, anume legea de socializare a serviciilor de sănătate, sau ObamaCare. Insistenţa cu care Obama a forţat acest proiect, în detrimentul popularităţii propriului partid şi al opoziţiei ferme a majorităţii publicului, arată că Obama a aplicat fidel principiul efectuării de „reformă nonreformistă”. Aducerea sub control de stat a unei şesimi din economia americană este un obiectiv cu bătaie lungă pentru realizarea căruia Obama este dispus să absoarbă şocuri de moment. Aservirea instituţiilor financiare şi remodelarea sectorului energetic după preceptele ideologiei încălzirii globale sunt proiecte în lucru.
Cartea lui Stanley Kurtz este o lectură necesară pentru înţelegerea acţiunilor întreprinse de această administraţie care şi-a propus transformarea radicală a Statelor Unite.
Articole publicate de Stanley Kurtz in anul 2008:
- 19 martie The Wright Foreign Policy
- 29 mai Inside Obama’s Acorn
- 11 august Barack Obama’s Lost Years
- 18 august Chicago Annenberg Challenge Shutdown?
- 23 septembrie Obama and Ayers Pushed Radicalism On Schools
- 23 septembrie Obama’s Challenge
- 12 octombrie Obama’s Radical Past
- 3 noiembrie What We Know About Obama
Discuţie cu Stanley Kurtz despre cartea recent publicată:
Romanian
45 de comentarii
Provita
5 aprilie 2011Mda. Nicaieri nu iese mai bine in evidenta ‘socialismul revolutionar’ devotat cauzei al lui BO decat in domeniul politicilor familiei.
In a treia zi de mandat a abrogat interdictia asupra finantarii organziatiilor care promoveaza avortul in strainatate (Mexico City Policy). A reluat finantarea UNFPA si altora organisme ONU de control al populatiei. A introdus prin ObamaCare plata de la buget a avorturilor la cerere. A abandonat apararea legii DOMA (legea federala care defineste casatoria ca uniunea intre un barbat si o femeie). A anuntat ca se va opune prin veto oricaror incercari de definantare a Planned Parenthood. Etc.
Avortismul si homosexualismul sunt directii de frunte ale marsului spre socialismul global, iar Obama si-a insusit bine lectiile.
America profunda trebuie sa scape de acest individ, care tocmai si-a anuntat candidatura pentru al doilea mandat.
euNuke
5 aprilie 2011Foarte buna recenzia si materialul de prezentare. O singura obiectie terminologica:
strategie a decepţiei nu cred ca reproduce intocmai sensul originar din engleza, deception s’ar traduce mai curand prin inselatorie, impostura, fraudare, iar echivalentul sintagmei ar trebui sa fie strategie a disimularii sau manevra de ocultare a imposturii/falsitatii ideologice
emil b.
5 aprilie 2011euNuke, corectia e binevenita. Sunt perfect de acord.
calehari
5 aprilie 2011Activistul comunitar Barack Obama , a fost instruit de discipolii lui Saul Alinsky, vestitul socialist radical , faimosul autor a nu mai putin faimoasei carti ” Rules for Radicals ” . Numai ca , Obama , este un ” junior ” pe langa secretarul de stat Hitlery Clinton , cea pe care Jonah Goldberg o numea ” prima doamna a fascismului liberal „. Teza de absolvire a doamnei Clinton , la terminarea colegiului , s-a intitulat ” Exista doar lupta : o analiza a modelului Alinsky „, bineinteles despre modelul, eroul si prietenul ei , Saul Alinsky , cel care de altfel i-a oferit preferatei lui o bursa pentru a urma cursurile Facultatii de Drept la Yale ( Jonah Goldberg-Fascismul Liberal ). Hitlery Clinton , sustinatoarea in tinerete a teroristilor radicali de la Panterele Negre si Hussein Obama , cel care a fost ” sponsorizat ” in timpul studiilor de sauditi sunt pentru politica americana actuala , reeditarea vestitului cuplu Bonnie & Clyde .
Daniel Francesco
5 aprilie 2011Intr-o societate in care din ce in ce mai multi cetateni se declara mandri de ascendenta lor multirasiala, Predintele Barack Hussein Obama se declara negru, adica afro-american.
Este inca o strategie a inselatoriei/deceptiei; a fi alb poarta un fel de stigmat, tot raul din lume a fost concentrat de progresistii stangisti in rasa alba. Declarandu-se negru, sau afro-american, presedintele Obama se indica a fi un urmas al celor care au suferit de pe urma albilor, cu toate consecintele care decurg din aceasta…
dr pepper
5 aprilie 2011cred ca si asta e on-topic:
imi place cum gandeste nick ( cu toate ca e libertarian si eu unul nu ader la cateva puncte de vedere).
che guevara, idolul pustimii zapauge si al celebritatilor hollywoodiene, demascat de cine altcineva decat de faux news
cum le place ‘telectualilor sa alinte unul din putinele posturi de televiziune din lume care stramba din nas cand vine vorba de socialism, stanga, leftisti si ‘telectuali.
dealtfel am realizat faptul ca mai toti leader-ii leftisti din lipsa de rezultate sau pentru a’si argumenta ideile utopice se impopotoneaza cu titluri pompoase gen „elena ceausescu oama de stiinta de renume mondial” sau premii de tot felul printre care si cel mai nobil dintre ele: ala de pace.
dar oare cat de util poti deveni incat sa ajungi la performanta de a purta briz-brizuri cu ghevara, si sa mai fi si fudul pe deasupra?
cum ar veni: utilu’ nu’i util destul daca nu e si fudul.
dr pepper
5 aprilie 2011dublu post: am incercat sa rectific o greseala typo…
Daniel Francesco
5 aprilie 2011S-a rezolvat dr. Pepper.
Daniel Francesco
5 aprilie 2011Radicalul-in-chief are niste radicali mai mici care ii executa ordinele de „redistribuire a bogatiei”. The Naked Emperor a postat pe YouTube urmatoarea inregistrare cu titlul The Left’s Economic Terrorism Playbook: Coalition too Destroy US Capitalism and Redistribute:
roadrunner
5 aprilie 2011Obama is a corporatist
Lately many have characterized this administration as socialist, or having strong socialist leanings. I differ with this characterization. This is not to say Mr. Obama believes in free-markets by any means. On the contrary, he has done and said much that demonstrates his fundamental misunderstanding and hostility towards the truly free market. But a closer, honest examination of his policies and actions in office reveals that, much like the previous administration, he is very much a corporatist. This in many ways can be more insidious and worse than being an outright socialist.
Read mode
roadrunner
5 aprilie 2011Linkul nu functioneaza, il repun aici fara floricele: http://www.ronpaul.com/2010-04-25/obama-is-a-corporatist/
emil b.
5 aprilie 2011Problema este ca tu si Ron Paul nu ii ascultati pe Obama si acolitii lui:
Daca vrei sa iti explic mai pe larg termenii „single payer” si „public option”, pot reveni. In esenta, ObamaCare este un exemplu perfect de socialism avansat prin „reforme nonreformiste”. Obama este clar in favoarea unui sistem „single payer” (adica servicii medicale asigurate exclusiv de stat, ca in Canada), dar stie ca nu poate revolutiona dintr-o data o mare parte a economiei americane. Atunci creaza o „reforma” care este proiectata sa duca in timp la eliminarea competitiei si la un sistem unic de stat, adica „single payer”. „Optiunea publica” este un cal troian.
roadrunner
5 aprilie 2011Ei, nu! Ii ascultam, n-avea grija… ????
Nu e numai Ron Paul. E suficient sa dai pe goole „Obama is a corporatist”. De exemplu, Paul Ryan: http://www.forbes.com/2009/12/11/business-government-politics-reform-opinions-contributors-paul-ryan.html
Uite si un flacau dinspre stinga, clar pissed off pe situatie: http://www.huffingtonpost.com/anis-shivani/the-corporatist-explanati_b_434286.html
Problema este ca argumentul cu socialismul este slab, din cauze prezentate atit in textul propus de mine, cit si in celelalte linkuri. Daca nu-ti identifici corect premizele, n-ai cum sa dai o solutie corecta la o problema. La urma urmei, citi de aici, din America, stiu ce-i aia socialism si cu ce se maninca el? Multi au auzit ca socialismul e un lucru bun, si devin imediat suspiciosi si-si circle their wagons cind aud argumentul venind din partea cealalta, aprioric adversa.
Corporatismul, nu numai ca e un argument mult mai solid, mult mai temeinic justificat, dar ai si sansa de-ai convinge, sau daca nu, macar de-a le strecura un ghimpe de indoiala in suflet. Discutam acum citeva zile cu un liberal, si l-am intrebat: „De ce crezi tu ca Goldman Sachs a bagat un milion in campania lui Obama si 250000 in campania lui McCain? De ce, in general, Wall Streetul a contribuit la campaniile celor 2 in proportie de 5/1? De ce este Buffet liberal? De ce este si Bill Gates?” Raspunsul a fost „Hmmm… Well… Actually…” Pina la urma mi-a zis ca sint si ei oameni, ca sint „compassionated”, ca „they care too…” si restul bullshitului.
Nu, domle! i-am zis. Motivul pentru care au contribuit mai mult la Obama este pentru ca-l prefera pe Obama, este in purul lor interes sa fie Obama, impreuna cu filozofia de guvernare aferenta.
Obamacare este un caz excelent de studiu pe tema asta, insa nu vreau sa ma lungesc prea mult. Retine insa ca atit premizele stingii cit si ale dreptei sint gresite. Nu este vorba de o schimbare „istorica” – si am fost in stare sa le demonstrez unor stingisti asta, pe puncte, aratindu-le clar ca principalele interese servite de Obamacare nu au fost in nici un caz ale lor.
Pe de alta parte si dreapta e pe mirishte cu ale ei „1/6 of the economy, private sector, and the like”. Considera asta: healthcare era for all intents and purposes deja socializat inainte de Obama. Cu mult inainte de Obama! Un serviciu este socializat atunci cind serviciile prestate unora sint platite de toata lumea, la gramada. Atunci cind plata este colectata de la toti, la gramada, in flux constant, inainte de prestarea concreta a serviciilor. Atunci cind fiecare plateste in fiecare luna indiferent daca are sau n-are nevoie de acele servicii in luna aia. Ca colecta e facuta de stat sau de vreo companie „privata” e irelevant.
Daca vrei sa dezvoltam subiectul, cu placere. Si ultima, inainte de a da click: corporatismul nu este ceva antagonic socialismului (sa-i zicem clasic) ci sint fetze ale aceleiasi monede.
dr pepper
5 aprilie 2011am si ey cateva intrebari pentru roadrunner:
1.este adevarat ca acolo, in America, pana sa apara obamacare, healthcare era facultativ?
adica il plateai sau nu – in functie de preferinte.
2. de ce oamenii politici fug ca dracu’ de tamaie de eticheta de socialist si isi fardeaza preferintele cu termeni gen liberal, progresist si mai nou democrat?
3. este adevarat ca mccain a optat pentru banii publici in campania electorala?
ar mai fi dar sunt nerabdator cu astea trei
dr pepper
5 aprilie 2011iar mi’a mancat askimodia comentariul
emil b.
5 aprilie 2011Inteleg tentatia de a-l clasifica drept corporatist. Lucreaza si in aceasta directie, evident. Dar in ceea ce priveste sanatatea, reiese clar din video ce anume considera ideal, iar acesta nu e corporatism. Este etatism pur… socialism. Faptul ca ObamaCare e in realitate o struto-camila tine de considerente tactice, nu de convingerile sale. Iar in alte situatii, acolo unde a putut sa intervina masiv, a facut-o fara jena. Vezi Government Motors, preluate in mare masura de guvern si sindicate. Reforma Credit Card pune limite stricte pe companiile de carti de credit, cu statul in rol de uber-regulator. Reforma financiara da dreptul statului sa defineasca ce inseamna „risc financiar” si ii permite sa intervina pina la preluarea controlului unei firme private. Corporatist-corporatist, dar cu coltii la jugulara.
Sunt de acord ca se poate vorbi de o „socializare a riscului”, asa functioneaza insurance pools, dar este o mare diferenta intre prestarea finala de servicii in regim de competitie intre firme private si prestarea unui serviciu unic de catre stat.
Inteleg si ca argumentul corporatist este mai convingator acum, dar omul lucreaza metodic si cu materialul clientului. Stealth socialism is patient and will co-operate with anyone willing to be fooled. Pe de alta parte, nu cred ca scopul final este eliminarea proprietatii private sau nationalizarea completa a mijloacelor de productie. Ca sa folosesc analogia ta cu moneda (care e potrivita), cred ca educatia si convingerile lui Obama sunt de natura ca sa-l faca sa se simta mult mai atras de fata etatista a monedei. Desigur, stie sa joace si sa intretina in vasalitate si cealalta fata. Doar asa o poate tolera.
PS
Uitasem… a aparut cea mai recenta statistica a celor mai importanti donatori la Democrati si Republicani intre 1989 – 2010. E instructiv:
Top All-Time Donors, 1989-2010
roadrunner
5 aprilie 2011@dr. pepper
In stil Radio Erevan raspunsul este „da, este adevarat, numai ca nu era o masina, ci o bicicleta, si nu i s-a dat, i s-a furat…” ????
Chestia cu facultativitatea e cu dus si-ntors. Nu este facultativa cind ti se agita in fata o sperietoare cum ar fi de platit 10000 (zece mii) de dolari pentru 18 ore petrecute intr-un spital, timp in care tot ce ti-au facut au fost trei analize si un antibiotic. Sper sa am ocazia sa revin la cazul asta in discutia cu emil b., daca timpul va permite.
Nu e vorba de fugit. Pur si simplu eticheta de corporatism i se aplica mai bine lui Obama decit cea de socialism (in sens clasic, ca in „a construi socialismul”)
Habar n-am! Stiu ca a vrut sa-l determine pe Obama sa accepte bani publici, pentru ca asa zicea Obama cind era senator, ca politicienii tre’ sa faca campanie pe bani publici, nu sa fie cumparati de corporatiile cele rele (sanchi!). Cind Obama s-a vazut cu sacii in carutza s-a-ntors si-a zis ca el nu ia bani publici, iar McCain a ramas cu ochii in soare. Ce-a facut McCain dupa aia n-am urmarit. Poate stie altcineva…
@emil b.
Voi reveni.
euNuke
5 aprilie 2011Socialismul modern croit pe canon democratic şi corporatismul globalist nu sînt in opoziţie, sau oricum nu se află într-o situaţie antagonică. In loc de relaţie contradictorie avem două noţiuni şi curente ce se alătură foarte bine şi se definesc împreună cu un termen mai vechi: fascism. Aşa ar trebui calificaţi atît Obama cît şi Sarkozy -marele impostor şi uzurpator al dreptei europene, iar acţiunile lor denotă atît ataşamentul faţă de valorile colectivismului şi etatismului, cît şi o dorinţă puternică de a lega guvernămîntul şi forţele politice ce i-au propulsat de organismele şi reţelele financiare create de marile corporaţii foste naţionale, aflate in plină expansiune şi implicit în căutare de sprijin politic pentru menţinerea sau augmentarea oligopolurilor. O menţiune: Sarkozy este o ţîră mai corporatist decît Obama, asta şi pentru că in Franţa există o puternică şi tradiţională componentă etatistă in marile companii naţionale [deseori naţionalizate parţial atît de către guverne de stînga cît şi de aşa-zisa dreaptă] .
dr pepper
5 aprilie 20111,
adica ai scris mult fara sa spui nimic.
2,
da’mi te rog un exemplu despre un politician de succes care sa sustina sus si tare ca e socialist in America.
3.
raspuns:
pai poti opta pentru amandoua optiunile?
adica sa folosesti si bani publici si donatii particulare in acelasi timp pentru campania electorala?
nu stiu cum ai reusit sa convingi stangistii…
roadrunner
5 aprilie 2011? N-am scris nici mult si am si spus ceva. Ti-am spus ca nu este facultativa cind alternativa este sa platesti un pret aberant.
Bernie Sanders. Da’ nu prea inteleg unde vrei sa ajungi. Ce-are asta cu subiectul la mina (subiectul la mina este daca Obama este socialist sau corporatist).
Aici m-ai pierdut definitiv. Poti sa fii un pic mai clar?
Din cite inteleg eu vrei sa stii daca cineva poate sa ia si bani publici si privati in campanie. Raspunsul este da, numai ca daca iei publici, ai o limita la banii privati pe care-i poti accepta. Obama sarise peste limita asta si nu l-a mai interesat subiectu’.
roadrunner
5 aprilie 2011Care convingeri? Baietul n-are nici o convingere, nu te uita la ce spunea el la prostime in 2003.
Emil, pointul meu este, in chestiunea healthcare, ca healthcare era o struto-camila de mult timp. Nu-mi bat capul prea mult incotro o va lua struto-camila asta; de fapt o va putea lua incotro voi acela care o va de dirlogi, inclusiv in directia healthcare-ului european, dar nu numai.
Problema mea este cum sa scapam de struto-camila asta, care a aparut acum vreo 5 decenii, si care a ajuns acum sa se sufoce sub propria greutate si sa ne sufoce si pe noi impreuna cu ea. Ce vreau eu este sa facem cumva incit s-o lasam sa moara (teh sooner, the better!) dar fara sa murim si noi cu ea.
Este greu de explicat in citeva cuvinte, si vad ca argumentele mele mai mult ii incurca pe spectatori. It’s ok, problema e complexa si nu poate fi epuizata din trei posturi.
Sper sa am timp sa mai revin pe subiect, poate la alte articole pe tema. Intre timp, pe scurt: ce vreau eu este sa nu mai existe aranjamentul actual in healthcare, sa iasa si medicina pe market, ca toata lumea si sa compete honestly for our dollar. Nu asta este aranjamentul de azi, si nu asta a fost nici ieri.
Asta e problema cu healthcare.
Sorry, nu mai am timp.
Liviu Crăciun
5 aprilie 2011un soi de apropo (adica un soi de offtopic):
cameron si-a inceput, dupa model obama, propriul ‘apology tour’ cerindu-si scuze in pakistan pentru kashmir: Britain is responsible for many of the world’s historic problems, including the conflict in Kashmir between India and Pakistan
http://www.telegraph.co.uk/news/politics/david-cameron/8430899/David-Cameron-Britain-caused-many-of-the-worlds-problems.html
urmatorul pas ar fi probabil sa-si ceara scuze in gaza pentru israel…
euNuke
5 aprilie 2011împărtăşesc optica lui roadrunner asupra naturii hibride şi morbide a sistemului actual, precum şi asupra necesităţii eliminării acelor mecanisme reglementative şi instituţionale care susţin struţo-cămila muribundă. este stringentă recăpătarea statutului de parteneri pe piaţa liberă a operatorilor din sănătate -spitale, institute, asiguratori-, practic o re-liberalizare a serviciilor medicale, poate cu exceţia celor de urgenţă. Actuala reţea de servicii conectată etatist şi dependentă de fondurile publice nu este in esenţă un organism socialist, ci o structură de tip fascist ce permite existenţa cîtorva corporaţii pe o piaţă extrtem de îngustă, ba chiar aş spune că prin suprareglementare au fost favorizate companiile mai mari şi că s-a căutat obţinerea şi permanentizarea stării de oligopol. De pildă companiile farmaceutice deja globalizate ce au tot interesul ca produsele lor să fie achiziţionate in cantităţi enorme, prin tratative cu clienţi statali, şi nu cu spitale, farmacii sau alte persoane de drept privat. Parteneriatul dintre marii producători de medicamente şi state a fost deja parafat, diferă doar aria de penetrare a sistemelor naţionale de sănătate [in unele ţări subvenţiile de medicamente pentru anumite categorii sociale au parazitat pînă la sufocare bugetele de sănătate oricum deficitare]. Urmarea pe termen scurt-mediu a acestor interconectări de tip fascist este falimentul firmelor mici şi mijlocii, distrugerea lentă a concurenţei şi instalarea oligopolului. Pe piaţa medicamentelor deja s-a întîmplat acest fenomen şi este destul de vizibil.
dr pepper
5 aprilie 2011hmm.. u sure?
wiki ca mi’e la indemana: http://en.wikipedia.org/wiki/Campaign_finance_in_the_United_States
asa stiam si eu: in cazul in care apelezi la banii publici nu poti folosi banii privati si viceversa.
corect.
That’s ok, take your time, but I have to let u know that those New ideas – well, we already talked about it – long time ago – and we all agreed that the best solution is the free market.
Toate reformele introduse de Obama sunt pentru a introduce in America sistemul socialist european – rezulta ca etichetindu’l pe Obama drept socialist nu este nici o greseala.
Bernie Sanders.
the only socialist in the U.S. Congress conform lui WaPo.
defapt singurul care si’a asumat vederile socialiste.
de notat ca a participat la alegeri din partea partidului democrat.
exceptia care confirma regula, insa daca ai fi urmarit nu numai alegerile dar si istoria statelor unite, ai fi observat ca toti se feresc de eticheta de socialisti – asa au aparut si termenii de progresist sau liberal, pentru ca daca isi ziceau socialisti – nu ii vota nimeni.
ma rog, te astept cu argumente mai detaliate si ii mai las si pe altii sa discute cu tine.
dr pepper
5 aprilie 2011oh, for God sake, what’s wrong w/ that stupid askimet?
this is annoying.
roadrunner
5 aprilie 2011@euNuke #23
Corect, asa o vad si eu, in linii mari. Mai e o chestie, daca mai avem rabdare s-o luam la bani marunti: notiunea de health insurance este falsa. Nu poti sa-ti asiguri necesitatea de a merge la doctor asa cum nu poti sa-ti asiguri mersul la supermarket.
Asta este marea cacialma, si aici lumea, in majoritate, nu intelege subiectul. Ca stinga nu-l intelege, I’m fine with that. Nenorocirea este ca nici dreapta does not understand shit!
Exemplul meu cu 10000 de dolari este real. Cineva din familie a acuzat la 18:00 o durere la stomac, a fost internat. Dupa 18 ore s-a dovedit ca nu era nimic serios. I-au facut 3 analize, i-au dat un antibiotic, si l-au eliberat la 12:00 a doua zi.
Evident ca nu am platit noi cei 10000 de dolari. Insa am vazut billul spitalului precum si faptul ca asigurarea le-a oferit 3000 de dolari, iar ei au batut palma si au fost ok cu asta.
De platit am platit 500 de dolari deductibil.
De unde mama dracului au venit cu 10000 de dolari? De ce au fost ok cu 3000? Care le-a fost costul real? Daca au acceptat 3000, inseamna ca a fost mai mic decit atit!
Cum pot eu sa aflu care ar fi un fair price? Unde sa ma duc? Toate spitalele cer 10000 si iau 3000. (actually, to me those 500 dollars that I paid anyway would be a fair price)
Imagineaza-ti o living cell. Asa-zisele companii de asa-zisa asigurare joaca rolul membranei, absorb nutrienti din mediul esterior. Distributia in interior se face dupa regulile celulei. In orice caz, e cald si bine sa fii inside the cell. Celula absoarbe cit poate si se umfla cit poate. Cind a consumat tot, cere mai mult.
Cind platesti insurance ani de zile, sanatos fiind, unde se duc banii aia? De ce cind iti pierzi serviciul nu mai ai insurance? Ce s-a intimplat cu banii tai? De unde iti plateste employerul insurance? Face el vreun act de caritate, doar pentru ochii tai frumosi? No, you earned that money! Why can’t you dispose of it, yourself?
Why someone else dispose of it? In toate schemele socialiste/socializante firul rosu este sa iei banii altora cu forta si sa-i spargi cum vrea muschii tai Iar health insurance, in the USA, este o schema socialista. Mai mult, este si corporatista. Ca-i privata nu ma incalzeste cu absolut nimic. Si nu Obama a facut-o. Intreaga dezbatere este falsa. Este s-o facem mai asa? ori mai asa?, dar tot socialista/corporatista ramine.
Cind ei vad banii garantat, luna de luna, an de an, cum sa nu-i pape pe toti? Si dup-aia sa ceara altii? Cine n-ar face-o?
Ce se intimpla inside the cell n-are nici un sens pentru lumea exterioara! Precum pretul cerut de 10000 de dolari. Insa scopul celulei nu este sa faca sens. Scopul ei e sa absoarba tot si sa-si mareasca intake-ul din exterior.
Nu, nu, schema e perfecta, and you have nowhere to go! (Daca vrei sa opt-out iti flutura in fata spectrul celor 10000 de dolari) La schema asta au lucrat, in colusion, trei parti: industria medicala, guvernul, si employerii mari.
In fine, toate astea s-ar putea dezvolta pe pagini intregi. Exemple mai am, inca si mai aberante decit cel de mai sus.
@emil b.
In health „insurance” nu e vorba de risk management. Think over it: mersul la doctor, pentru orice raceala, nu are nimic in comun cu celelalte insurances, like car, life, house. Alea sint intr-adevar asigurari pe bune, cu risk management cu tot. De-aia premiumurile sint mici si affordable. In health „insurance” e cu totul alta mincare de peste. You basically prepay, with the difference that when you „lose” your „insurance”, your prepayment is gone and you’re screwed.
Frankly, mi se filfiie daca ajung la single payer sau nu. E tot un drac. Tot vei fi jumulit, la fel ca in sistemul actual. Nu ma incalzeste cu nimic ca acum ma jumuleste sectorul asa-zis privat (privat pe dracu!), de-aia n-am nici un vested interest sa imping la talking pointurile dreptei pe health insurance. Sint la fel de gresite ca si cele ale stingii.
dr pepper
5 aprilie 2011eunuke, dar roadrunner, nu aduce nimic nou, doar ca probabil a intrat aici fara sa citeasca ILD si se precipita ( poate din lipsa de timp) sa explice ceva ce noi stiam demult si suntem de acord in multe privinte.
Putem afirma de Obama ca este corporatist? evident.
Doar a finantat din banii publici corporatiile ca fiind to big to fail insa agenda lui este cat se poate de socialista.
Sunt Bill Gates sau Buffet liberali in sensul de socialisti?
Bineinteles, insa amandoi au plecat ca si capitalisti cand si’au inceput afacerile.
Intr’un sistem socialist nu ar fi avut nici cel mai mic succes, iar din punctul meu de vedere – ori isi doresc mai multa putere – ori i’au lovit damblaua hollywoodiana din prea multa bogatie – observ ca multi o iau razna.
Normal ca statul socialist/etatist/corporatist va ajuta corporatiile mari seminationalizandu’le prin subventii sub acoperirea ca o face pentru oamenii muncii.
Am si eu un exemplu: in truck industry – companiile mari primesc subventii de la buget pentru a face fata reglementarilor implementate de stat in timp ce companiile mici si mijlocii sunt falimentate ( am pus un video despre ce se intampla in california).
Companiile mici si mijlocii sunt cu mult mai flexibile-dinamice, mastodontii cu picioare de lut vor avea nevoie de subventii altfel nu ar reusi sa reziste pe piata din cauza reglementarilor impuse nu numai la nivel local/federal ci si a celor reglementarilor interioare unde managerii – precum oamenii politici trebuie intr’un fel sau altul sa isi dovedeasca utilitatea.
Mai deunazi radeam de un prieten care vrea sa sa angajeze la UPS ( companie privata) si unde trebuie sa participi la ceea ce se numeste orientation.
Ne povestea ca invatase acolo faptul ca UPS economisise 5 ,ilioane de dolari numai pentru ca a ales rutele unde poti face dreapta ( unde in America poti face dreapta pe rosu).
Pentru mine asta este o prostie cat china.
Poate ca pentru anumite rute trebuie sa ocolesti cateva blocks din cauza multor one way pentru a putea coti la dreapta pe rosu.
Unde one block reprezinta in jur de patru intersectii.
Sau citeam despre un manager care a facut unei companii de aviatie o economie de nustiucate milioane doar pentru ca a scos din reteta de dirty martini o maslina.
Apoi va veni un alt manager care va sustine ca introducand cea de’a doua maslina in dirty martini a adus profit companiei de cateva milioane datorita faptului ca multi clienti vor prefera compania respectiva tocmai datorita serviciilor de calitate.
Timpul si spatiul nu imi permit sa iti dau exemple nenumarate despre cat de mult pierd companiile mamut in comparatie cu cele mici si mijlocii tocmai datorita acestei inflexibilitati si reglementari dure atat interioare cat si exterioare.
Intentia lor insa este aceeasi: acea de a distruge spiritul antreperonial si initiativa privata.
dr pepper
5 aprilie 2011hai mah ca asta e prea de tot.
dr pepper
5 aprilie 2011din trei mesaje – trei mi’au fost poprite de askimet.
dr pepper
5 aprilie 2011calehari
5 aprilie 2011” Dar corporatismul este doar o parte a problemei. Asa cum corporatiile erau prinse in plasa Gleichschaltung-ului nazist mai mare , marile corporatii ASA-ZIS DE DREAPTA sunt elemente centrale in coordonarea de TIP PROGRESIST a societatii contemporane. Daca marile corporatii sunt intr-adevar de dreapta , de ce banci uriase finanteaza organizatii de caritate,activisti si grupuri de presiune, toate de FACTURA LIBERALA SI DE STANGA, pentru ca apoi sa se laude cu acest lucru in reclame si in campaniile publicitare?Cum de NU EXISTA aproape nicio tema majora in razboaiele culturale -de la avort la casatoriile intre persoane de acelasi sex si la actiunea afirmativa- in care MARILE COMPANII sa fi jucat un rol major DE PARTEA DREPTEI AMERICANE in timp ce EXISTA zeci de exemple de CORPORATII care SUSTIN TABARA LIBERALA ?
Intr-adevar , mitul corporatiei de dreapta permite mass-mediei sa intensifice stransoarea liberalismului atat asupra corporatiilor cat si asupra culturii. ” ( Jonah Godberg – Fascismul Liberal ). Mai degraba , Obama este un fascist liberal desi este posibil ca el sa se creada un simpatizant socialist .
calehari
5 aprilie 2011roadrunner@26. ” In 2003, el ( Bush) a proclamat ca ATUNCI CAND CINEVA SUFERA este responsabilitatea guvernului de a face urmatoarea miscare .Si in timpul lui Bush asa a fost . A fost creata O NOUA AGENTIE in cadrul cabinetului, SISTEMUL MEDICARE A CRESCUT cu aproximativ52%, iar cheltuielile in educatie au crescut cu 165% (!!! ). Din 2001si pana in 2006, cheltuielile presupuse de masurile impotriva saraciei au mai crescut cu 41%, in total cheltuielile ajungand la suma record de 23.289 $/ gospodari. Pentru PRIMA DATA IN ISTORIE, cheltuielile federale impotriva saraciei au depasit 3% din PIB. Sumele totale au atins TRIPLUL celor din vremea lui Clinton (!!). Mai mult , Bush a creat cea mai mare indreptatire in privinta serviciilor sociale de la Marea Societate si pana in prezent ( MEDICARE, PARTEA D ) ” ( Jonah Goldberg )
Se pare ca roadrunner are dreptate cand spune ” Sunt la fel de gresite ca si cele ale stangii „. Dreapta si Stanga strans unite in lupta pentru o Saracie Sanatoasa ????
roadrunner
5 aprilie 2011@calehari
Am citit si eu cartea lui Goldberg, Liberal Fascism.
Natura corecta a fascismelor (cel italian, nazismul german, etc.) a fost identificata imediat, precis, si fara probleme de contemporanii fenomenului, de la F.A. Hayek pina la Ayn Rand, trecind pina si prin H.G. Wells.
Asocierea fascismului cu dreapta a fost o maskirovka lansata de comintern inca din anii ’30 si preluata cu entuziasm de elitele occidentale, carora le servea ca o manusa, si care au propagat-o apoi pina la extenuare. Chiar si in 1980 Paul Johnson numeste fascismul, in Modern Times, drept „o erezie marxista”, insa in 1980 Johnson nu era decit o voce razleatza, in pustiu, imposibil sa fie auzita in oceanul de voci pentru care the fallacy devenise un fapt axiomatic.
Repeat a fallacy long enough today, and it’ll become accepted knowledge tomorrow.
Goldberg face un lucru bun ca readuce in prim plan o idee de mult uitata. Ce nu mi-a placut la Goldberg a fost executia. Cartea este mult prea dezlinata, argumentele nu curg limpede, sint confuze si contradictorii. Nu prea cred ca i-a convins si pe altii in afara de aceia care stiau despre ce e vorba-n propozitie inca inainte de-a-i citi cartea.
Cristina R.
5 aprilie 2011Splendid fir, de la articol la discutii.
OT: Evident ca am urmarit cu sufletul la gura dezbaterea despre buget in Congres.
Conservatorii au inregistrat o victorie importanta, chiar daca bilioanele economisite sunt „peanuts” in imensul deficit bugetar al tarii. Munca de reforma financiara si institutionala abia incepe.
S-a ajuns, azi-noapte, la un deal care e cu $38.5 bilioane mai putin in cheltuieli ca nivelul din 2010, adica $78.5 billioane mai putin decit bugetul propus de Obama.
S-au facut compromisuri de tot felul, printre care a continua finantarea industriei de avort numita Planned Parenthood in schimbul devalizarii industriei de avort din Districtul Columbia (Washington, DC) finantata din banii contribuabililor, si a reinstituirii programului de „vouchers” care le da posibilitatea copiilor saraci din District–printr-o loterie sfisiietoare, prinsa pe pelicula in documentarul „Waiting for Superman”:
http://www.youtube.com/watch?v=yFN0nf6Hqk0
ca sa mearga la scoli particulare si sa scape de scolile publice, infestate de subcultura hip-hop — program pe care Obama il desfiintase, la ordinul sindicatelor rosii din invatamint, in timp ce el isi scoleste fetele la una din cele mai bune si costisitoare scoli particulare din DC, Sidwell Friends–apartinind de secta protestanta a Quaker-ilor, unde si-a trimis si Clinton copila.
Uitindu-ma doar la cit de amarit e leftistul moronic par excellence Ezra Klein de la Wash Post azi:
http://www.washingtonpost.com/blogs/ezra-klein/post/2011-is-not-1995/2011/04/06/AFxPaT5C_blog.html
nu-mi ramine decit sa-i felicit pe ai mei Tea Partiers pentru consistenta si aderare la principiile Constitutiei, si, in special, pe stralucitul congressman Paul Ryan, care a oferit o formula de buget imbatabila.
Cristina R.
5 aprilie 2011O Nota Bene la mesajul meu de la # 34:
Nici Nick Gillespie, producatorul video-ului–pe care-l credeam mai curajos–si nici mamicile intervievate nu indraznesc sa se atinga de problema fundamentala: de ce, cu toti banii turnati de la buget in scolilile din District de decenii–Districtul Columbia cheltuieste pe educatie mai mult ca orice alt district scolar din SUA–treaba nu merge, in timp ce scolile parohiale si private infloresc, cu mult mai putini bani.
De ce treaba merge la Georgetown Preparatory School (un liceu fondat si mentinut de iezuiti) si nu la liceele de ghettou Dunbar sau Ballou sau Cardozo sau Anacostia., unde an de an scolile trebuie inchise din cauza impuscaturilor si a traficului de droguri?
Nimeni in filmulet nu ataca radacinile fenomenului: statul asistential care a distrus familia neagra, in acelasi ritm cu abandonarea principiilor morale in cultura populara.
O simpla vizita in District spune povestea: copilite de 15-16 ani imping carucioare de bebelusi. Mamici putin mai in virsta trag dupa ele cite trei prichindei. Tatii nu se vad niciodata. E ca si cum n-ar exista–si nu au importanta, in statul asistential; mamica primeste banutii de la stat pentru fiecare copil. Si nici mamica nu se descurca intre multiplii masculi care au inseminat-o.
Mamicile din video n-au nici ele soti. Barbatii care le-au insamintat nu conteaza, evident, pentru ca leftismul le-a convins ca se pot dispensa de barbati daca faci apel la mila publica. Nu le trece prin cap ca au contribuit la soarta lor.
dr pepper
5 aprilie 2011and I think they failed.
big time.
si’au propus 100 de miliarde si au ajuns la 38 (-)
au avut cea mai buna oportunitate sa taie fondurile pentru NPR datorita scandalului (-)
au taiat numai de la pensionari si militari fara sa se atinga de nici o agentie care inghite sume colosale – fannie, freddie, planned parenthood, epa samd (-)
100 miliarde era o suma infima din 3,8 trilioane cat reprezinta bugetul pe anul viitor unde 1,6 trilioane este numai surplusul, democratii au crescut cheltuiala cu inca 1,6 trilioane si eu nu vad nici o victorie in alea 38 miliarde (-)
puteau intoarce foarte usor situatia in favoarea lor dand vina pe democrati care continua sa cheltuie „like is no tomorrow” si sa blocheze bugetul din cauza asta (-)
doar cativa tea parties au votat impotriva „deal”-ului (+) ( printre care si bachman)
daca nu au reusit nimic acum cand alegerile sunt inca departe, ce vor reusi la anul cand alegerile bat la usa? (-)
asta nu e victorie – e infrangere pe toate fronturile.
dr pepper
5 aprilie 2011si – bineinteles, askimet care mi’a blocat „linkurile”
dr pepper
5 aprilie 2011One Word for Budget ‘Compromise’: Pathetic
Boehner Gave Up Too Much
The GOP Made a Bad Deal
We’re saved! Congress, President avoid shutdown with 11th hour deal
Poll: Who was the budget battle’s biggest loser?
Vlad M.
5 aprilie 2011Nu am timp sa il vad cap-coada, dar pare interesant. Vad ca si Pence e dezamagit de ce au obtinut.
Si ca veni vorba de Planed Parenthood.
Intrebare: imi puteti explica ce a fost cu the gov. shutdown si planned parenthood? In ultimele saptamani nu am mai urmarit luptele din State, asa ca v-as fi recunoscator.
emil b.
5 aprilie 2011Pe scurt: guvernul nu s-a inchis deoarece au ajuns la un compromis de buget pt anul in curs. S-au inteles la 38 miliarde reduceri din buget, dar de fapt reducerile reale sunt de citeva sute de milioane. Restul sunt trucuri contabile. Planuirea Avorturilor a ramas pe statul de plata al guvernului, deoarece Republicanii au fost de acord sa scoata definantarea din intelegerea cu Democratii. Parte din compromis.
Vlad M.
5 aprilie 2011Deci o frectie.
Pataphyl
5 aprilie 2011Cine întreba de sondaje? Poftim sondaje, de la mainstream media, nu de la dușmănoșii de Republicani ????
Poll: Economic Crisis Batters Obama, Could Doom Re-election
dr pepper
5 aprilie 2011poluri, sondaje si minciunele: Nation’s Mood at Lowest Level in Two Years, Poll Shows
mi se pare normal ca republicanii sa piarda pe mana lui karl rove si boehner insa cifrele democratilor mi se par foarte umflate.
daca 70 de procente sunt convinsi ca tara merge intr’o directie gresita, cum au democratii care conduc tara procentele asa de mari?
dr pepper
5 aprilie 2011din ce in ce mai bine: Trump to McCain: ‘You’re Hired!’
change.
Daniel Francesco
5 aprilie 2011Doi buni prieteni ai lui Obama, Bill Ayers si fosta terorista Bernardine Dohrn la Chicago, de 1 mai 2012.
