Adevarul.ro a publicat un interviu cu Corneliu Coposu, dat Associated Press pe 20 august 1945. Corneliu Coposu vorbește despre pregătirea Actului de la 23 August 1944 și atitutinea românilor faţă de Ion Antonescu şi Germania hitleristă. Reproducem mai jos câteva fragmente:

„Actul de la 23 august 1944 nu a fost o insurecţie armată, ci o lovitură de stat care a fost pregătită de multă vreme de către o conspiraţie restrânsă ca număr şi executată prin surprindere, fără forţă militară. Acţiunea întreprinsă s-a bucurat de acordul desăvârşit al majorităţii covârşitoare a poporului roman care a fost în mod consecvent, antidictatorial, anti-antonescian şi antihitlerist. Poporul roman a fost cu totul favorabil încetării războiului în Est şi desprinderii din Axă, precum şi dornic să restaureze instituţiile democratice călcate în picioare însă nu masele insurgente au realizat răsturnarea ci un grup de conspiratori luminaţi, în colaborare cu Palatul.

[…]

Începutul acţiunii pregătitoare este situată în primăvara anului 1941 (aprilie), când se conturase clar perspectiva intrării României în război, alături de Axă. Relaţiile României cu Aliaţii ei fireşti (Anglia, Franţa, Statele Unite şi Uniunea Sovietică) urmau să fie rupte, iar ţara aluneca pe povârnişul dependenţei totale faţă de Germania. Dictatura militară instaurată de Antonescu (în sucesiunea dictaturii legionare şi a celei regale) împingea ţara la război contra Uniunii Sovietice, împotriva dorinţei populaţiei (lipsite de posibilităţi de manifestare).

Faţă de războiul din perspectivă, dl. Maniu avea următoarea opinie: Basarabia şi Bucovina de Nord (ocupate abuziv de Uniunea Sovietică în anul precedent) sunt teritorii româneşti. În conformitate cu principiile stabilite de Aliaţi (Casablanca, Atlantic) la care au aderat şi sovieticii, niciunul din aliaţi, nu puteau să întreprindă ocuparea unor teritorii străine, ci trebuia să respecte fronturile din 1938 (care înglobau Basarabia şi Bucovina de Nord). În cazul când armata germană pornea războiul din Est, România era îndreptăţită să-şi reocupe teritoriile răpite, până la vechile frontiere, fără să depăşească acele frontiere.

Dl. Iuliu Maniu a stabilit, încă din ultima fază a dictaturii regale, o înţelegere fermă cu dl. Dinu Brătianu, pentru a întreprinde (partidul naţional ţărănesc şi partidul liberal rămas credincios Brătienilor) acţiuni comune, împotriva dictaturii, pentru restaurarea constituţiei nesocotite, a concepţiilor democratice călcate în picioare şi a regimului parlamentar, pe plan intern şi acţiuni comune pentru salvarea independenţei şi suveranităţii naţionale, pentru salvarea integrităţii teritoriale şi respectarea orientării politicei externe tradiţionale şi a vechilor alianţe, – pe plan extern. În timpul guvernării legionare şi mai apoi militare, această înţelegere s-a menţinut şi s-a manifestat prin consultări reciproce, acţiuni paralele sau commune, în toate problemele de interes major.

În ajunul sărbătoririi Paştelui 1941, Dl. Dinu Brătianu în numele partidului liberal, a investit (prin declaraţie verbală solemnă) pe dl. Maniu, să acţioneze în interesul superior al Naţiunii şi în numele partidului liberal: Dl Maniu a solicitat (ca reprezentat al opoziţiei unite – P.N.Ţ. şi P.N.L.) o întrevedere comună cu cei doi reprezentanţi diplomatici ai guvernelor englez şi American la Bucureşti (după ce tratase cu aceştia separate, în trei, respective două întrevederi). Conferinţa a avut loc în 27 aprilie 1941 la sediul legaţiei britanice, cu participarea dlui Maniu, a d-lui Reginald Hoare şi a d-lui Gunther. Cu acest prilej s-au tability toate măsurile ce urmau să fie luate după întreruperea relaţiilor diplomatice cu Anglia şi U.S.A.

Astfel: Constituirea a două grupuri de legătură, între „opoziţia unită” din România şi o reprezentaţă autorizată a guvernului englez; aceste grupuri urmau să fie înzestrate cu mijloace sigure şi moderne de comunicare (emisie-recepţie) şi cu bază materială de activitate, precum şi cu cifru. Pentru acoperirea cheltuielilor legate de acţiune s-a afectat disponibilul Soc. „Unirea” de Petrol.

S-au luat toate măsurile destinate reînodăriii legăturilor, în cazul când reţelele ar deveni indisponibile (trimiterea de oameni instruiţi şi înzestraţi cu material adecvat, direct din Anglia). Cu acest prilej Dl. Maniu a cerut celor două guverne: să asigure anularea arbitrajului de la Viena şi retrocedarea Transilvaniei de Nord; să asigure dreptul României la frontierele din 1938 (Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilaterul dobrogean); să considere „opoziţia unită” drept reprezentant legitim al României; să nu recunoască guvernul Antonescu, instalat la conducere în mod neconstituţional şi să considere caducei toate actele sale. Răspunsul guvernului englez şi amrican urma să fie comunicat de către reprezentanţii diplomatici, după contactarea acestor guverne. – Răspunsul a sosit după o săptămână şi a fost adus la cunoştinţa D-lui Maniu de către respectivii miniştri plenipotenţiari, printr-o notă verbală cu următorul cuprins: Guvernul Statelor Unite este de acord deplin ca toate măsurile avizate de guvernul Marii Britanii şi se consideră angajat în toate aceste măsuri.

Guvernul britanic dă asigurări categorice că nu va recunoaşte niciodată arbitrajul germano-italian de la Viena şi urmările lui şi consideră Transilvania atribuită Ungariei drept teritoriu românesc aparţinând României; în ce priveşte frontiera româno-sovietică este favorabil temei româneşti, însă nu poate contracta nici un angajament, soluţionarea problemei fiind în funcţie de comportarea României şi tratatele dintre Aliaţi; în ce priveşte reglementarea intervenită prin acordul încheiat la Craiova cu Bulgaria, socoteşte inoportună orice imixtiune, acest diferent fiind reglementabil numai între cele două ţări. În ce priveşte guvernul Antonescu, opinia publică românească este cea care trebuie să ateste prin acţiuni deschise nelegimitatea lui. Guvernul este dispus să considere „opoziţia unită” drept reprezentant legitim al naţiunii române şi să colaboreze cu ea, susţinând în măsura posibilului activitatea ei şi dându-i tot concursul, ca răspuns la toate solicitările ei.

Guvernul pune la dispoziţia „opoziţiei unite” mijloace de comunicare şi propagandă şi va asigura permanenţa legăturii stabilite. (S-au pus la dispoziţie: două aparate de emisie, 5 de recepţie, fonduri). Dl. Maniu a construit, ca urmare Grupul Rică Georgescu (ing. Popescu, Iaroslavici, Beza, etc.) şi Grupul Vişa (Radocea, etc.) cel dintâi din persoane apolitice, iar cel de al doilea din aderenţi P.N.Ţ. În subsidiar s-au organizat grupurile de legătură ing. Ciupercescu, Câmpeanu (Dir. Gen. C.P.R.) Simşa şi Păsătoia-Bădescu (de agitaţie şi propagandă). Pentru ipoteza descoperirii grupurilor s-a stabilit ca „în extremis” la legaţiile Elveţiei (René de Weck) Turciei (Suphi Tanrîöwer) şi Suediei (Gerster).

După căderea grupurilor Georgescu-Vişa, englezii, la cererea D-lui Maniu, au trimis echipa de Chastelein-Poster-Meţianu, eşuată şi apoi echipa Doran-Ţurcan (paraşutată în teritoriul controlat de Mihailovici şi strecurată peste Dunăre în ţară).

Prin aceste grupuri de legătură s-au transmis relatări cu caracter politic, s-au primit informaţii legate de evenimentele de războiu şi de tratativele diplomatice până la 23 August 1944. După arestarea grupărilor Rică Georgescu-Vişa (descoperită de Gestapo printr-o agentă dublă) Ţurcanu a transmis (pe cifrul şanjant al marinei britanice) până în ajunul armistiţiului 105 telegrame. Prin aceste telegrame s-a întocmit preambul de la Cairo (de care nu s-a ţinut seamă în Septembrie 1944 la Moscova) al tratatului de armistiţiu. Asupra acestui capitol am prezentat un raport detaliat, apărut în presă, în cadrul şedinţei Comitetului Central al Partidului Naţional Ţărănesc.

…Obiectul acţiunii conspirative a fost, iniţial, (1941-1942) nerecunoaşterea arbitrajului de la Viena, răsturnarea guvernului militar al lui Antonescu la momentul oportun; ieşirea României din Axă; încetarea neîntârziată a războiului din Est. Începând cu anul 1942, obiectivul se conturează în: încheierea armistiţiului cu Aliaţii, în cele mai bune condiţii; ieşirea României din Axă, eliberarea ţării de ocupaţia hitleristă şi alăturarea ei la Naţiunile Aliate; restabilirea independenţei şi suveranităţii naţionale; înlăturarea guvernului de dictatură; întronarea unui regim democratic şi restabilirea libertăţilor civice; realizarea păcii

[…]

Acţiunea s-a extins după cum urmează: iniţial P.N.Ţ. şi P.N.L.; începând cu 1943 şi P.S.D.; de la 20 iunie 1944 şi P.C.R., – ca formaţiuni politice reprezentative. În acţiune au fost antrenaţi: de la sfârşitul anului 1942, M.S. Regele şi anturajul său (prin străduinţele lui Grigore Niculescu Buzeşti); grupul Buzeşti din Ministerul Afacerilor Externe (de la început, adică din anul 1941); prin sondaje şi acţiuni individuale de convingere, (purtate cu discreţie prin intermediari apropiaţi respectivilor, sau prin convorbiri directe, purtate de Dl. Maniu, cu Dnii. Sănătescu, Buzeşti, Gen. Niculescu) au fost antrenaţi din comanda unităţilor şi Statul Major; au fost apoi ataşaţi grupului de conspiratori şi simpatizanţi (neangajaţi politiceşte) dintre devotaţii Naţiunilor Aliate (funcţionari, industriaşi) şi mai multe persoane de încredere din Ministere, Siguranţa Statului, S.S.I.; apoi un grup de legionari (neimplicaţi în crime şi abuzuri, desprinşi din punct de vedere ideologic de Sima). Marea masă a opiniei publice era categoric ostilă nemţilor şi adversară, în marea ei majoritate, lui Antonescu şi practicelor lui. Această masă constituia un piedestal potenţial pe care se putea conta, în momentul declanşării acţiunii.”