“Par délicatesse j’ai perdu ma vie.”
Arthur Rimbaud
Un prieten care nu este întotdeauna de acord cu mine, dar a dat mii de dovezi în ceea ce privește întențiile sale înalte, trimite două obiecţii la articolul meu “Maquiadores do crime“.
1. Dacă suntem nepoliticoși cu inamicii noştri, ne vom coborî la nivelul lor.
2. Mai important decât să ne doborâm adversarii este să luptăm în mod pozitiv pentru ideile în care credem.
Sunt sigur că obiecţii similare le-au trecut prin cap multor cititori. Lăsând-o pe cea de-a doua pentru un articol viitor, am să răspund aici la prima dintre ele.
De la început spun că este valabilă ca regulă generală, dar nu ca răspuns la articolul meu. Ceea ce am afirmat eu acolo nu a fost că trebuie să fim lipsiți de respect faţă de cei care sunt doar nepoliticoși, ci cu criminalii şi escrocii. Pentru a ajunge la același nivel cu aceștia nu ar fi suficient să le spui câteva grosolănii: ar trebui cel puţin să comitem o crimă sau o înşelătorie, lucru care nu a fost niciodată în planurile mele. Un băcan sau vânzator ambulant care, jefuit, aruncă o jumătate de duzină de înjurături păroase împotriva unui hoţ care fuge, devine astfel un hoţ?
De asemenea, nu am sugerat să încălcăm toate regulile de politeţe, ci doar pe cele care ne sunt impuse artificial, cu rea intenţie, de către ticăloși, cu scopul precis de a inhiba denunțarea ticăloșiei lor forţându-ne să tratăm crimele şi cruzimile (inclusiv mentale) ca și cum ar fi elegante divergențe academice. Atunci când un individ sugerează că mă va ucide sau că mă va trimite în Gulag, a-i răspunde politicos că eu nu prea sunt de acord cu propunerea lui înseamnă a-i da un aer de simplă și inofensivă ipoteză, când de fapt este vorba de un plan foarte practic, foarte material. Poate fi un plan de termen lung, dar garantez că a fi ucis sau arestat la optzeci de ani nu mă va consola nici un pic pentru că nu mi s-a întâmplat la cincizeci, şaizeci sau şaptezeci de ani.
Naturalitatea grosolană cu care PT (Partidul Muncitorilor) și alții asemenea vorbesc între ei de “lupta armată” – unii ridicându-o în slăvi în mod deschis, alţii ajungând să o condamne, dar numai din punctul de vedere al convenienței și oportunității, niciodată pentru imoralitatea intrinsecă – este suficientă pentru a demonstra că ei sunt împotriva asasinatului doar atunci când acesta nu le este profitabil din punct de vedere politic – aceasta e singura obiecţie a dl. Preşedinte față de FARC (organizația teroristă de narcotraficanți marxiști din Columbia). Lupta armată, fir-ar să fie, nu e o idee, nu e o doctrină, nu e teorie filosofică: înseamnă uciderea unor oameni. Ori de câte ori discut cu stângiști, ştiu că discut cu ucigași. Adesea ucigaşi amânați, dar în cele din urmă, ucigași oricum. Ucigași care atunci când sunt împiedicați de la îndeplinirea planurilor lor macabre pleacă smiorcăind și făcând pe victimele cu un cinism abject. Ce este această nemernicie a “despăgubirilor” dacă nu o înscenare profitabila de autocompătimire din partea unor indivizi care se consideră lezați pe nedrept, deoarece maleficul guvern militar i-a împiedicat cu forţa să-i omoare pe toți cei pe care voiau sa-i omoare?
Ce fel de respect merită aceşti oameni? Ce sens are să li se acorde dreptul de a discuta planuri pentru asasinarea noastră, ştiind că singura divergență care poate apărea între ei este cea cu privire la termenul execuției?
Imaginaţi-vă scandalul, revolta mass-mediei chic, dacă ne-am apuca să plănuim “acţiuni armate” împotriva comuniştilor! Cu toate acestea, ea consideră foarte firesc și deloc scandalos ca partide legale să se asocieze cu bande de narcotraficanți şi asasini pentru apărarea reciprocă a intereselor lor – interese care, prin urmare, vor avea de profitat atât din violenţă, cât și din palavrageala concomitentă despre pace şi democraţie.
O fi în asta doar o “diferenţă de idei” sau o repartizare inegală a mijloacelor de acţiune permise celor două părţi aflate în dispută, una dintre ele fiind investită cu dreptul de a ucide, fura, răpi și înșela după bunul plac, cealaltă abținându-se în mod servil până și de la a vorbi dur împotriva celor care fac asta? Acceptarea acestui joc este mai mult decât laşitate, este trădarea propriei cauze, este prostituarea propriei conştiinţe.
Nu, dragul meu prieten, a-i trata pe acești indivizi cu duritatea pe care o merită nu este niciodată totuna cu a ne coborî la nivelul lor. Nici chiar dacă i-am înjura în felul cel mai rău, şi am face asta toată ziua, non-stop, cu aceeaşi obsesivitate persistentă și psihotică pe care o au ei când visează moartea noastră, nu i-am egala pe bandiţii de la FARC şi partenerii lor din guvernul federal. Nici unul dintre noi nu este traficant, sechestrator, criminal, nici partener politic şi linguşitor al acestora. Cu atât mai puțin conştiinţe morale deformate ca Dl. Preşedinte al Republicii, pentru care practica acestor crime odioase nu descalifică pe nimeni de la exercitarea celor mai înalte funcţii într-o democraţie. Dacă ne adresăm cui merită, nimic din ceea ce iese din gura noastră, oricât de ofensator şi brutal ar suna, nu va putea să ne facă vreodată atât de murdari şi de josnici pe cât sunt ei.
Romanian
7 comentarii
Corneliu
31 mai 2011SPLENDID!
frank zappa
31 mai 2011Excelent articol!
Nu pot decat sa-i multumesc autorului si traducatorului.
Acum sunt intr-o dilema “romaneasca”. Sa presupunem ca ne apucam si dam la cap “dusmanului de clasa”(cu argumente si idei bineinteles). Pai sa te tii atunci urlete, icnete, zbierete din partea stimabililor…
Nu mai avem voie sa zicem nimic de crimele revolutiei, mineriade, banci devalizate, privatizari dubioase, fonduri de investitii prabusite, scheme piramidale, rapt imobiliar, etc, etc, etc…
pentru ca imediat sar alde Badea, Gidea, Ciutacu, SRS, Chireac, Hurezeanu si tot neamul lor si baga textele cu dictatura, dosare politice, conspiratii, lipsa de actualitate, cu flota, blablabla…
Cred ca nu avem voie sa uitam si sa iertam toate crimele si “golaniile” facute de socialistii rosii in cardasie cu securitatea in cu scuza ca asa este in tranzitie, ca erau balbaieli inerente, ca orice razboi are si victime.
Sper sa apuc ziua in care criminalul (sau instigatorul si ideologul crimelor postdecembriste) ion iliescu va fi judecat precum Milosevic, sau Mladic la HAGA!
Ar trebui o initiativa civica, o plangere penala semnata de toate victimele si urmasii lor, iar bolsevicul sa fie “deconectat” de la toate onorurile si sinecurile cuvenite ca fost sef de stat.
anarchix
31 mai 2011N-o sa se intample. Presedintii de stat sunt rareori adusi in fata justitiei. In plus, nea nelu a facut lucruri bune in ochii occidentalilor. Pedeapsa nu va veni nici de la Dumnezeu din moment ce nu crede in nimic .
Divaghez un pic, dar uitandu-ma la emisiunea lui Nasu despre crimele revolutiei, stateam si ma intrebam cum naiba din peste 1000 de romani care si-au peirdut copiii in ’89 nu s-a gasit nici macar unul care sa-l atinga cu un ou stricat?
Vladimir Tismaneanu
31 mai 2011Intr-adevar, ce poti face cand esti injurat, calomniat, atacat imund, cand se rostesc cele mai nerusinate mieselli despre tine si despre prietenii tai de valori? Cand se exalta ideologii a caror aplicare a dus la moartea a milioane de oameni? Ce poti face cand un Petru Romosan, dovedit informator al Securitatii pe baza unei decizii CNSAS, scrie in fituica electronica a camaradului sau Nistorescu despre “comisia de condamnare a a onanismului”? Cand fostul sicofant al lui Ceausescu, Stefan Andrei, da note celor care scriu despre comunism si prea putina lume se revolta? Sigur, te poti adresa justitiei, eu unul am facut-o, am si castigat impotriva lui Funar si a “Romaniei Mari”, dar asta cere timp, rabdare, nervi solizi, bani. Meritul “Apelului catre lichele” al lui Gabriel Liiceanu este ca a spus lucrurilor pe nume, fara menajamente inutile, fara utlizarea draperiilor retorice. Cand Crin Antonescu ne numeste pe Andrei Plesu, Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies, H.-R. Patapievici ori pe mine “fascisti”, noi cum ar trebui sa reactionam? Can Emil Constantinescu spune ca avem “suflete de sclavi”, noi ar trebui sa-i multumim pentru compliment?
Olavo de Carvalho nu greseste: Politetea in raport cu cei care instiga la crima si violenta, indiferent de rationalizarile ideologice, mereu specioase, este o expresie a ipocriziei lase. Lor trebuie sa li se spuna in fata ce sunt: intotdeauna canalii, lichele, orduri, adeseori gangsteri.
Cat il priveste pe Ion Iliescu, iata un raspuns din 2010 la ale sale declaratii auto-compatimitoare si agresive:
http://tismaneanu.wordpress.com/2010/04/30/sunt-catelul-lui-basescu-de-la-ion-iliescu-cetire/
cristian robu corcan
31 mai 2011Adevarat om, sanatos la cap si la suflet – Olavo de Carvalho! Politetea nu are repere decat in interiorul normalitatii, acolo unde ABUZUL – adica “filozofia” practica a impostorilor – lipseste. Comunistii (adica profitorii) si marxistii (carieristii, in acceptiunea lui E. Ionescu) aveau urmatoarea “tehnica” de ABUZ: daca cel din fata lor era un eminent intelectual, il puneau sa sudeze o teava; daca cel din fata lor era un desavarsit meserias, il puneau sa scrie un tratat de filozofie. Pe palierele mai joase se practica un pic diferit: daca omul din fata lor era “sensibil”, manierat, cuviincios, temator de cuvinte grele, il abordau frontal cu “ma, boule” sau “ma, rahatule” sau “ma, jigodie”. ABUZUL, in toate cazurile, intimida, deconcentra, umilea, distrugea. Astazi, lucrurile s-au nuantat: daca Profesorul Tismaneanu e toba de carte, adica e chiar “Profesorul Tismaneanu”, apare unul naimit si spune ca “Tismaneanu n-a prea dat pe la scoala”. Altul, fixandu-l fanatic pe Andrei Plesu, care tocmai vorbeste despre moderatie, echilibru etc, il scoate imediat “fascist”. Mai mult, nu poti scoate un cuvant inteligent ca ti se aduce imediat in fata un om sfarsit, nemancat, cu 35 de copii care te privesc uluiti. Cel care nu le canta, dezarmat, in struna acestor smecherasi care nu mai pot fi indestulati cu nimic de pe lume este facut pe data responsabilul tuturor esecurilor umanitatii – “Anatomia resentimentului”, un volum excelent, care autopsiaza cu precizie “interiorul” acestor… indraznesc sa spun oameni! Dar de UNDE vine acest sentiment si aceasta mare frustrare de neoprit? Cred ca ar trebui sa se scrie pe tema asta, mult, cu talent si cu curaj.
Olavo de Carvalho – zdravan om!
Sfetcu Florin
31 mai 2011Ne trebuie un scut pentru acest tip de reactie. Este un scut impotriva barbarilor. Un scut material dar si de natura intelectuala. Maimutele trebuie sa ramina in copac si sa nu intre in competitie cu lumea civilizata. Frumos comentariul lui Cristian.
Costin A.
31 mai 2011William Buckley ar fi fost de acord cu Olavo ????