Închipuiți-vă o restaurare de proporții la Biertan – o vreme sediu episcopal al sașilor luterani; ori refacerea acoperișului și turnului bisericii săsești de la Prejmer, a cărei construcție a început pe vremea așezării teutonilor în Țara Bârsei, la câteva decenii după începerea lucrărilor la Notre-Dame, în „bezna” Evului Mediu cum ar veni; sau o restaurare la un alt obiectiv UNESCO din România – biserica de lemn din Maramureș. Cum ar fi ca să-i facă acum, la restaurare, un acoperiș de sticlă, modern. Ori la Prejmer – să-i pună și o turlă ortodoxă cu o cupolă, iar la biserica de lemn din Maramureș – una neo-brâncovenească. Să reflecte monumentul restaurat fie modernitatea, fie România de azi cu bogăția ei confesională ori schimbările ei confesionale. Cam așa și cu ideile crețe vehiculate de politicieni sau arhitecți privind restaurarea catedralei Notre-Dame.

Parte a unui sit înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, catedrala Notre-Dame este considerată un monument de o „valoare universală excepțională” – „Outstanding Universal Value” – a cărui integritate și autenticitate trebuie prezervate. Orice intervenție nesăbuită ar conduce la declasificarea monumentului. Curios este că niciun expert UNESCO nu a emis vreo critică față de ideile vehiculate în aceste zile, nu a reamintit criteriile care trebuie să ghideze o astfel de restaurare. Pentru omul recent orice astfel de criză este o oportunitate de a-și avansa agenda, iar ambiția lui Macron este ca în cinci ani să facă o catedrală „mai frumoasă”.

P.S. Păstrînd proporțiile, ca să vă faceți idee despre astfel de hidoșenii, în care trecutul este șters și siliconat în numele „realităților actuale”, uitați-vă numai la turla și acoperișul bisericii din Cimitirul Vesel din Săpânța. Vechea biserică – un lăcaș de cult tipic transilvan, fără pretenții, ca o biserică de cimitir – a fost transformată într-o struțo-cămilă viu colorată și disproporționată, un hibrid între o biserică din Bucovina și una maramureșeană.