Încet-încet se risipeşte perdeaua de fum împrăştiată cu grijă de aproape 7 decenii asupra Orientului Apropiat. Lansată şi întreţinută cu grijă pentru a masca eșecul ţărilor arabe şi măgăriile nesfârşite ale marilor puteri în această zonă, această diversiune a mizat pe invocarea Israelului drept cauza unică a nenorocirilor acestei zone. Dacă Israelul nu ar fi existat, ar fi trebuit inventat pentru a servi pe post de țar ispășitor pentru toate eșecurile orientale.

Cine a luat parte la această diversiune?

În primul rând, statele arabe, captive până și astăzi unei mentalități tribale – feudale – religioase. Învinovățirea Israelului le ascundea bolile social-politice cronice, incapacitatea de a progresa, interminabilele şi sângeroasele lor conflicte, incapacitatea de a se guverna cu adevărat. În al doilea rând, marile puteri. În spatele termenului „situaţia din Orientul Apropiat”, tradus EXCLUSIV drept „conflictul israelo-arab”, aceste puteri au tratat adesea Orientul Mijlociu ca un spațiu unde își puteau desfășura fără opreliști ambițiile. Învinovățirea Israelului s-a construit pe mantra antisemită a evreului vinovat de toate şi s-a lipit perfect de minţile credule și răuvoitoare.

Situația a cunoscut însă o deteriorare profundă în ultimul deceniu, molima islamismului ajungând și în Europa. Sub presiunea sa, Orientul Apropiat (sau Mijlociu, cum i se mai spune) se cutremură din temelii, iar Europa se află în haos. Invocarea Israelului ca vinovatul de serviciu al întregii lumi nu o mai poate masca – lumea începe să înțeleagă.

Vă recomandăm un articol pe această temă semnat de excepţionalul orientalist și analist israelian, dr. Guy Bechor.

Israelul rămâne singura ancoră în Orientul Mijlociu

Guy Bechor

Ani de zile, „experţii” s-au ocupat de conflictul israelo-palestinian, fără a pricepe cât este de marginal și fără a înțelege că acesta este folosit la deturnarea atenției de la problemele reale din regiune. Secretarul de stat al SUA John Kerry a revenit din nou în Israel, după o lungă absență. Să sperăm și să ne rugăm ca el să fi ajuns să vadă altfel Orientul Mijlociu.

(Observație ILD: Speranţa sa ca secretarul de stat american John Kerry să își schimbe atitudinea față de conflictul din Israel nu s-a împlinit. În cadrul recentului forum Saban ţinut zilele astea în SUA, oficialul american a învinovățit din nou Israelul responsabil pentru prelungirea conflictului cu arabii palestinieni. Kerry a ignorat ofensiva teroristă din ultimii ani, incitările la violență de care se face vinovată însăși „Autoritatea Palestiniană” şi faptul deloc neglijabil că delegatul „palestinian” la tratativele de pace cu Israelul s-a dus să consoleze familia unui terorist arab. Nici recentele infamii ale ministrei de externe a civilizatei (?) Suedii nu trebuie ignorate. Diplomația de la Stockolm a pus atacurile din Paris pe seama Israelului și apoi a acuzat statul evreu de executarea fără judecată a teroriştilor. Devine tot mai evident că Guvernul suedez, asemenea administrației Obama, dorește ca israelienii să colaboreze entuziast la propria distrugere.)

Șefii actualei administrațiii americane au crezut încă de la prima lor zi de lucru că Israelul este punctul lui Arhimede în Orientul Mijlociu: dacă „rezolvau” conflictul „israelian”, întreaga regiune le va cădea la picioare. De aceea, administrația Obama s-a ocupat atât de intens de subiectul israelian. Obama și Kerry nu au fost dispuși să renunțe la temă, iar în al doilea mandat al președintelui au lansat chiar negocieri lungi și complexe pe care le-au impus Israelului și acelui grup de palestinieni numit Autoritatea Palestiniană.

Am scris de mai multe ori că aceasta abordare constituie o mare greșeală. Am avertizat că puterea de la Casa Albă își pierde vremea ocupându-se de un conflict devenit vechi și marginal, ignorând conflicte imense ce urmează să se producă în regiune și în întreaga lume. De aproape doi ani, administrația americană s-a concentrat pe Israel, în vreme ce maşina siriană de tocat carne a funcționat fără întrerupere, Irakul s-a prăbușit, Libia s-a transformat într-o rampă de lansare a jihadiștilor spre Europa, Yemenul s-a prăbușit si ruinele sale au cazut peste Arabia Saudită, iar Europa a început să tremure sub povara milioanelor de refugiați.

Se poate ca această orientare să nu se datoreze administrației americane, ci diferiților „experți”, „diplomați” și „academicieni” care au transformat „conflictul” în sursa lor de existență precum și a altor indivizi care vor să ia parte la micșorarea Israelului. De ani de zile, acești „experți” s-au ocupat de conflict (care nu mai e numit conflict israelo-arab, pentru că s-a redus la conflictul israelo-palestinian) fără a înțelege cât este de marginal și fără a pricepe că servește la deturnarea atenției de la problemele reale din Orientul Mijlociu. Fiecare conducător arab care nu a vrut ca lumea să vadă complexitatea națională-religioasă-etnică-tribală din casa lui a îndreptat atenția publică spre Israel. Din punctul său de vedere, existența Israelului era un avantaj și nu o povară.

Poate că Obama înțelege deja manipularea legata de Israel, dar se prea poate să fie prea târziu în ceea ce privește regiunea. Dacă rădăcinile Statului Islamic ar fi fost tratate la timp, poate că această organizație nu ar ma fi devenit monstrul de astăzi. Și dacă regimul ticălos al lui Bashar Assad ar fi fost tratat la timp, este posibil ca tiranul sirian sa nu mai fi existat astăzi. Același lucru este valabil şi pentru alte crize din Orientul Mijlociu și Europa. Da, și Europa s-a preocupat de problemele Israelului, în timp ce propria casa ii lua foc.

Ce se află azi de partea cealaltă, palestiniană, cea opusă Israelului? Un mare vid. Acolo, la Ramallah, un grup de oameni în vârstă, fără nicio putere sau legitimitate, și nici un acord la care ar fi putut ajunge n-ar fi fost acceptat de publicul arab din Iudeea și Samaria sau din Gaza. Oricum nici n-au avut vreo intenție de a ajunge la vreun acord. Singurul lor obiectiv a fost „eliberarea” unor teritorii israeliene și folosirea loc pentru lansarea următorului atac terorist.

În afara acestui scop, în partea palestiniană nu există nici democrație, nici economie, nici lege și nici viitor. […]

Regimurile arabe au acceptat în cele din urmă existența Israelului și îi solicită sprijinul, mai în secret sau mai deschis. Conflictul cu palestinienii există, dar pălește în comparație cu demonul sunnit – șiit, cu lupta imensă împotriva islamului radical și implicarea marilor puteri ale lumii in acțiunea militară din Orientul Mijlociu.

În furtuna uriaşă de azi, nemaiîntâlnită de la invazia mongolă din urmă cu 8 secole, Israelul a rămas unica insulă de stabilitate. În Orientul Mijlociu, care îşi caută cu disperare un echilibru, noi rămânem singura ancoră.

A mai contribuit Vlad M.