Îmi amintesc o glumă sinistră auzită pe vremea lui Ceaușescu: sunt vremuri așa grele, că dacă s-ar și găsi ceva de mâncare, ar fi ca în vremea războiului.

Mulți din cei care au trecut prin comunism, nu numai românii, ar trebui să fi avut asta în cap, dacă stau bine să mă gândesc. De altfel, am un exemplu extrem – Vietnamul. Începand de la al doilea război mondial, vietnamezii au ținut-o numai într-un război, până în 1975, cînd țara lor a fost înghițita toată de comunism. Iar comuniștii și-au aplicat manualul la literă: în primă fază, execuții pe scară largă, apoi un număr imens de procese sumare, urmate de condamnări la moarte și sentințe pe viață sau pe zeci de ani, apoi imense lagăre de muncă (exterminare), apoi naționalizările, colectivizarea. Au urmat, logic, lipsurile, foametea, viața publică a înghețat, cultura a dispărut, țara a fost izolată internațional… Comunism întreg! Țări protectoare pentru isprăvile astea sinistre au fost China și Rusia. Și cu așa parteneri a fost ca la noi cu rușii – nici cei mai rai inamici nu mai par așa groaznici cănd prietenii îți sunt ăștia. Iar marele inamic al Vietnamului comunist fusese America. Bun, în anul 1984, Vietnamul de mult falimentat a început să treacă la reforme care permiteau rudimente de capitalism în țară și apoi, întâi la scară mică, concepția economică rigidă comunista a fost abandonată, treptat, până când, în anii ‘90, creșterea economică începe să se simtă și apar și investițiile străine.

Puterea rămane în mâna unei oligarhii care se recomandă ca fiind comunistă, dar care a lăsat, de nevoie, bunul simț să lucreze în economie și astfel a permis inițiativei private și capitalului străin să ridice economia vietnameză într-un ritm fantastic de rapid. Între timp, China, fosta protectoare comunistă, a devenit țara inamică și concurenta cu care a avut câteva episoade dure de confruntare militară limitata, începând cu 1979. Acum, în ultimii ani, China a continuat confruntarea directă și a extins-o pe toate planurile, cu focuri de armă la frontieră, cu vase acroșate, cu încălcarea spațiului aerian, a apelor teritoriale… Iar Vietnamul, țara populată de 91 de milioane de locuitori, din care o bună parte sunt tineri, cu o armată imensă și relativ bine echipată, face ce trebuie, în condițiile astea – solicită și negociează ajutorul Statelor Unite! Asta chiar în condițiile în care are suportul unor aliați puternici din vecinătate, ca India și Thailanda. Lucru necesar, Vietnamul a solicitat și ridicarea embargoului pentru cumpărarea armelor americane (ei știu mai bine ca oricine eficacitatea acestora) apoi a cerut direct ajutor militar. Embargoul a încetat partial în 2014, iar în luna mai 2016, Statele Unite au renuntat de tot la acesta.

Cât despre țara care furniza Vietnamului peste 90% din armament, Rusia, cu siguranță că a avut de transmis cîteva amenințări fostului mare cumpărător care acum cumpără de la marea concurență, America…

Navele militare americane sunt prezente acum în apele teritoriale ale Vietnamului, armata americană construiește depozite de armament și provizii pe teritoriul țării foste inamice și, mai mult, Vietnamul oferă loc pentru baze militare americane. Timp în care suferă cu stoicism critica autorităților americane pentru încalcarea drepturilor omului, deși cu ceva vreme înainte, total nepotrivit, administrația Obama se arătase binevoitoare comunismului vietmanez. Spun total nepotrivit nu numai din prea necesarele imperative morale, dar și pentru că vietnamezii sunt, după o bună perioadă de comunism din școala veche, cei mai entuziaști susținători ai capitalismului din lume – 95% din ei susțin capitalismul, spre deosebire de germani, care sunt de acord cu capitalismul doar în proporție de 73%, britanicii 60% iar francezii, 60%. Tot vietnamezii, inclusiv cei în vîrstă, care au luptat împotriva Statelor Unite, au o părere buna despre americani, în proportie covârșitoare.

Așadar, vietnamezii nu au mai văzut în Statele Unite o țară inamică. Nu au început să viseze că se pot descurca singuri în confruntarea cu China. Nu s-au bazat pe alianțele, de altfel solide cu puterile din zona, India și Thailanda. Vietnamezii au căutat suport tocmai de la Statele Unite.

La noi în țară, orice om zdravăn la cap înțelege că fără ajutorul Statelor Unite suntem o pradă ușoară pentru Rusia. Numai că propaganda rusească și „utilii” poate fără voie au o temă esențiala de exploatat – America e prea departe și nu ne susține sincer, putând renunța oricînd la noi. Puțini înghit gogoșile propagandei rusești pe temă, dar dacă un singur om e păcălit de prostiile astea, e deja prea mult. E prea mult după ce generația distrusă de comuniștii veniți pe tancurile rusești a dorit să vadă țara eliberată și aparată de armata americană.