Dacă vrem să găsim o explicație pentru faptul că încă mai sunt atât de mulți oameni care nu înțeleg gravitatea extremă a faptelor celor care au furat în continuu de la Stat, și care încearcă acum să scape de procese și condamnări, e necesar să ne reamintim cum au fost anii comunismului, trait de cei mai mulți dintre noi.

Țin minte că în anii aceia, paradoxal, cu cât erau anunțate recolte mai bogate, succese mai mari ale industriei comuniste și cifre mai mari la export, cu atât criza alimentelor și bunurilor de larg consum se adâncea și devenea mai insuportabilă. Devenise aproape necesar, în special de la începutul anilor ’80, ca majoritatea românilor, ca să poată trăi decent, iar unii doar ca să supraviețuiască, să fie nevoiți să ia câte ceva de la locul de muncă, de pe câmp, de oriunde de la Stat. Practic, să fure! Problema furtului nu de actualitate atunci, de vreme ce furatul de la Stat, sau cel puțin încălcarea regulilor, nu mai reprezentau decât faptul că oamenii știau că „se descurcă” și asta era dictat de mizeria produsă de criza nemaivazută în sec. XX în țara noastră de la vremea primului război mondial.

Lipseau toate. Se opreau curentul, apa, căldura, lipseau mâncarea, hainele, benzina, bateriile, cam toate bunurile de larg consum, deși toate acestea se produceau la noi, și încă în exces, conform discursului oficial. Rezultatul? Se fura curent, apă, mâncare, sârmă, filtre de Oltcit, se furau cuie și orice altceva se putea aduce acasă fără plata, din proprietatea Statului. Majoritatea românilor simțeau că statul îi fura gros și mai toți se simțeau datori să ia inapoi câte ceva, din ce lua cu japca Statul. Ei bine, cum era normal în situația descrisă, discursul oficial era de la un capăt la altul o minciună fantasmagorică, iar limbajul era unul adaptat minciunii generale pe care o trăiau oamenii sub comunism.

Se trăia pur și simplu o viață în minciună.

S-a produs o stare de corupție morală totală. Și ca și cum toate astea nu erau destule, slujbașii Partidului Comunist aveau un regim special – umpleau portbagajele mașinilor, pe oriunde se duceau, cu tot ce găseau bun de luat, deși mulți erau conectați la o rețea de magazine cu circuit închis, făcute special pentru oamenii Partidului, cu prețuri mici și în care se găseau toate bunurile și alimentele care lipseau populației.

Jupuiau din vocație, cei mai mulți dintre ei. Toarșu’ de la Partid nu putea fi refuzat, orice ar fi cerut. Pentru activul PCR, mica dar permanenta ciupeală nu era considerată infracțiune.

Ei bine, oamenii care au trăit vremurile alea nu aveau cum să scape fără sechele. Statul, Leviathan cleptomaniac, era în același timp și un Corn al abundenței – le avea pe toate, nu se terminau niciodată, numai că le puteai avea pe săturate doar daca mințeai, furai, dădeai șpagă etc. Chiar și acum avem o parte din români care nu înțeleg care e problema dacă un demnitar fură de la Stat. Sunt oameni care nu văd legatura cauză-efect între jaful generalizat făcut de mulți dintre înalții funcționari și nivelul scăzut de trai.

Mai grav, există unii care admiră șmecheria groasă afișată de fruntași ai partidelor și se vad, până la urmă, reprezentați de ei – „cine n-ar fura, să fie în locul lor?!”.

Îmi spunea un profesor bătran că el nu a luat un capăt de ața nemuncit în anii ăia, dar când l-am intrebat dacă lua câte ceva de la „practica agricolă”, omul, sincer, a spus că mai lua câte o găleata de roșii de pe câmp, dar asta nu era hoție…

Starea asta de imoralitate a ajuns la limitele ei, acum. Reacția fantastic de fermă, dar și civilizată, a celor mai mulți români, lămurește că hoția nu ne e specifica nouă, ca nație. Hoția e un rudiment al comunismului, prezent la destul de mulți oameni rezistenți morală și la bun simț, din administrație, și nu numai. Atunci, cu comuniștii, lipsită de Evanghelie, viața publică putea fi cu naturalețe lipsită de multe date elementare ale moralei și fundamental schizoidală.

Vremurile s-au schimbat. Nici un om liber din țara asta nu se simte confortabil într-o lume a marilor aranjamente ascunse, nici măcar a micii hoții generalizate. Iar Biserica Ortodoxa, deși s-a angajat să nu intervină în politică, a declarat ferm că valorile civilizației Decalogului trebuie respectate. Asta pentru că miza e enormă – cum știm, corupția e o mare amenințare la adresa securității naționale. Luptând împotriva corupției, a hoției generalizate din administrație, luptăm pentru țară și pentru viitorul nostru, al fiecăruia dintre noi, care vrem să trăim aici, în Romania.

foto copertă: Piața Victoriei, București – 3 februarie 2017. Sursa: Bogdan Budeș