Discuția despre comunism, fascism, anticomunism și antifascism devine, se pare, tot mai aprinsă. S-au format tabere ad hoc de sustinatori si de inamici ai asa-numitei Legi antti-legionară. Poate că nu este inutil să propun aici o invitație la luciditate, la claritate morală și la respect pentru fapte. Pledez pentu un anticomunism de factură civic-liberală, asemeni antifascismului civic-liberal. Resping orice tentativă de reabilitare a unui totalitarism doar pentru că era, mai mult sau mai puțin credibil, dacă luăm in considerație reflectiile unui Vasili Grossman, opusul celuilalt. Nu e un secret că, intre 23 august 1939 și 22 iunie 1941, cei doi briganzi totalitari, gangsterii ideologici Adolf Schickelgruber și Iosif Djugașvili, s-au imbrătișat obscen.

Imaginea lui Orwell despre totalitarism surprinde impecabil care este natura sistemului, aparenta sa ineluctabilitate: “Inchipuiți-vă un om peste a cărui gură se află un bocanc. Pentru totdeauna”. Acest “pentru totdeauna” este lucrul cel mai terifiant în tragedia pe care a impus-o totalitarismul. Încă din anii 50, Hannah Arendt a spus, și avea dreptate, că lagărul de concentrare este spațiul totalitar desăvârșit. Tot ea numea universul concentraționar drept infernul devenit lume. Nu era o metaforă, cum nu a fost o metaforă la Aleksander Wat și la Leszek Kołakowski desemnarea diavolului ca prezență palpabilă în istoria veacului trecut. Totalitarismul nu este pur și simplu o negare a moralității. El falsifică, vorba lui Vladimir Soloviov, noțiunea binelui. Alain Besançon si Robert Conquest au scris tranșant și persuasiv despre acest subiect. La fel, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca.

Autoritarismul este un regim politic tradițional în sensul că nu-și propune scopuri de transformare radicală a societății și condiției umane. Nu propune o mutație seismică în condiția umană. Nu este, spre a relua termenu listoricului britanic Roger Griffin, palingenetic. Teroarea polițienească este instrumentată pentru intimidarea și prigonirea opoziției reale, nu a celei imaginare. Totalitarismul ii prigonește și pe cei care spun “da”, cum observa Hannah Arendt. Este ceva nou în istoria ideilor și instituțiilor politice: își intinde tentaculele dominatoare asupra a tot ce definește umanul, de la corpul politic și social la cel biologic. Este ceea ce-au examinat în scrierile lor gânditori precum Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Ágnes Heller și Ferenc Fehér. Este concluzia lui Leszek Kołakowski din finalul marii sale trilogii despre aventura intelectuală a marxismului.

Propun să medităm la aceste lucruri atunci când, pe 23 august 2015, comemorăm memoria victimelor celor doua totalitarisme, patologii absolute intr-un veac in care au abundat patologiile politice, ideologice, morale:

LEGE Nr. 198 din 7 noiembrie 2011 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 11 noiembrie 2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Se declară ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.
(2) Se declară ziua de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România.
ART. 2
Parlamentul României, Guvernul României, autorităţile publice centrale şi locale vor organiza activităţi festive pentru marcarea acestor evenimente, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂtism