Micul Nabucco (Sabina Fati, Rl)

    0

    Micul Nabucco, traseul prin care România va aduce gaz caucazian în Europa, reuseste performanta de a ocoli toate cele trei mari puteri de la Marea Neagra: Rusia, Ucraina si Turcia.
    Pentru a-si atinge idealul de a deveni terminalul energetic al Uniunii Europene la Marea Neagra, România începe sa-si puna în practica propriile idei, în acelasi timp în care încearca sa-si negocieze pozitii avantajoase în cele doua mari gazoducte virtuale: Nabucco, gândit de UE pentru a aduce gaz de la Marea Caspica prin ocolirea Rusiei, si proiectul rival, South Stream, conceput de Rusia pentru transportarea resurselor din regiunea caucaziana tot spre Europa Occidentala.

    Primele cantitati de gaz caspic ar putea ajunge în Europa peste doi-trei ani, daca acordul semnat alaltaieri de Azerbaidjan, Georgia si România va fi pus în practica imediat. Cele trei state s-au angajat sa aduca gaze azere printr-un gazoduct pâna pe litoralul georgian, unde vor fi lichefiate, astfel încât sa poata fi transportate cu nave de mare tonaj pâna la Constanta. Aici se regazifica si sunt trimise prin conducte spre vest, prin Ungaria, si spre sud, prin Bulgaria. (…)

    Micul Nabucco pe care vrea sa-l puna pe picioare România, cu sprijinul Azerbaidjanului si Georgiei, este mai putin vulnerabil, va costa între doua si patru miliarde de euro, fata de opt miliarde cât arata devizul Nabucco, are asigurate resursele printr-un acord ferm si va transporta anual pâna la 20 miliarde de metri cubi de gaz. Pericolul în aceasta configurare ramâne Rusia, care va instala în coasta Georgiei o baza militara cu cel putin 3.000 de soldati, baza situata chiar pe malul Marii Negre, în enclava abhaza, recunoscuta de Kremlin ca stat independent imediat dupa razboiul cu georgienii.
    Integral în Romania libera

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here