1. Bulă şi fierul vechi.

Un banc străvechi povestea cum l-a lecuit to’ar’șa învățătoare pe elevul Bulă, mult prea obsedat de misterele naturii de sub fustele colegelor, cu precădere ale Maricicăi. Întrebat la lecții despre natură, păsărele ori trenulețe, hormonalul elev, căruia i se ivea deja mustăcioara după ce poposise îndelung în clasa a treia, răspundea invariabil: “Apăi puteți să-mi fîlfîiți și-o locomotivă, că eu tot la păsărica cu pricina mi-e gîndul”. Auzind așa, învățătoarea i-a trasat sarcină să răspundă de colectarea fierului vechi, fapt ce a schimbat radical viața junelui vlăstar studios. Din ziua aceea, la orice întrebare din orice domeniu, Bulă răspundea ferm: “Păi puteți să-mi fîlfîiți și-un stol de păsărele, gîndu-mi zboară numai și numai la fier vechi.”

2. Şi ghilimelele.

Recent, “În Linie Dreaptă” a făcut obiectul unei viguroase demascări transatlantice, într-un “articol” al “domnului” “Mircea” “Platon” cu spiritualul titlu Rasismul de sub canapea. “Articolul” abundă în (1) ghilimele (de care m-am molipsit subit, recunosc și-i întorc o parte “autoriului” în semn de respect probabil, mă mai gîndesc) și (2) link-uri care nu merg, dar nu s-au înregistrat plîngeri din partea cititorilor, fie și pentru simplu motiv că pe “blogul” respectiv nu se poate comenta. Poate acesta e motivul pentru care “canapeaua” a fost preluată pe alt blog, al “domnului” “A.Racu”, alt gînditor. Blogul domnului “Racu” se intitulează, prudent, “Calea de mijloc”.

Dar nu vreau să intru în (alte) detalii, mai bine vă povestesc

3. Cum s-a demascat un schelet din dulapul lui Tismăneanu.

Din vălmășagul de “demascări” listate cumva aleatoriu în “articolul” “d-lui” “Platon”, trei pasaje legate cît-de-cît între ele:

Lui euNuke, membru al “echipei ILD”, trecut pe frontispiciul websitului în calitate de “colaborator”, îi răspunde un comentator pe nume “Corneliu”. Corneliu îl consideră “confuz” pe euNuke.
…..
“Corneliu”, om răbdător şi aşezat, revine,…
…..
Acest gen de primitivă întelegere a lumii a alimentat şi alimentează cam toate mişcările extremiste de masă sau de sub masă (cum pare a fi cazul ILD, care nu are prea mulţi cititori).

Două micuțe scăpări are “autorul”:
– “răbdătorul și așezatul” Corneliu figurează în aceeași infamă listă de “colaboratori” (18 articole) ca și euNuke (doar 9 articole) și
– dacă ILD n-are cititori, ce rost are să le faci reclamă în fața sutelor de mii de cititori ai celor două bloguri de care am aflat cu cutremurare duminică 4 martie a.c.?

Numitul colaborator (și pesemne colaboraționist) euNuke se aruncă-n gura lupului cu o naivitate demnă de o cauză mai bună, drept care se iscă următorul dialog, pe care îl redau în întregime (sublinierile îmi aparțin):

euNuke says:
martie 5, 2012 la 9:27 pm

In interbelic epitetele infamante reluate aici in discuţie erau adevăraţi piloni ai rezistenţei ideologice a bolşevicilor in faţa asaltului noilor socialişti europeni pe care propaganda stalinistă i-a reunit sub titulatura de fascişti sugerată de fostul lor tovarăş de drum, Mussolini. Aşa că acuzele de rasism la adresa celor ce comentează colocvial pe marginea “studiilor” ce priponesc neamurile in ţarcuri rasiale par cu atît mai ridicole astăzi, cînd rasismul instituţional a devenit politică de stat in majoritatea statelor UE şi in US. Desigur, e dificil să lucrezi cu argumente ce ţin de logica limbajului in contextul inflamării spiritelor alese puse pe înfierat reacţionari. Şi totuşi, o să încerc.

Termenul de rasism nu a avut de la apariţia sa conotaţia politică peiorativă de astăzi, ba mai mult, sensul primar era legat in mediile intelectuale de anumite ştiinţe, printre care şi unele onorabile precum criminalistica, ce au susţinut activitatea teoretizantă prin care rasele erau transformate in obiect al studiului empiric circumscris acţiunii sociale, in special imbunătăţirii sau ameliorării calităţii materialului organic din care era compusă societatea. După cum ştiţi probabil, obsesia perfecţiunii a fost unul din motoarele socialismului interbelic, cu grupuri masive de intelectuali [modeşti ca formaţie] aderînd la ştiinţa de almanah vehiculată de gazetele progresiste ale vremii. Pentru acei oameni din acele vremuri de clocire a ideologiilor colectiviste, rasismul era un vector al progresului, era ştiinţific, şi abia din momentul in care socialiştii germani au confiscat acest discurs progresist, a apărut şi rasismul instituţional, sau politic, aşa cum îl cunoaştem sau ne imaginăm că-l cunoaştem astăzi.

Să revenim la definiţia rasismului. La origine desemna o operaţiune raţională prin care individul distingea, folosind anumite atribute, semnalmente, între membri unor categorii umane pe care le extrăgea din logica evoluţionistă procurată de Darwin. A distinge intre rase nu avea nimic rău in sine şi nu presupunea, in mod necesar, avansarea unei teze suprematiste. De asemenea alegerile ce decurgeau din diferenţierea pe acest criteriu [iar premisele acestui raţionament nu erau contestate de nimeni in acea vreme] nu comportau angrenarea individului în organizaţii anti-rasiale sau participarea la acţiuni negative, ostile, violente faţă de o anume rasă. Rasistul de sfîrşit de secol 19 era doar un biet ignorant, proaspăt alfabetizat, hrănit cu informaţie cu iz ştiinţific produsă de nişte îndoielnici speculatori ai vestimentaţiei rasiale. Dar nu era nici pe departe vandalul resentimentar imaginat de inginerii actuali ai limbajului politic.

Acesta apare puţin mai tîrziu, cînd marotele vulgului se întîlnesc cu elanul demagogic al socialismului european. Rasistul vehement, activat şi înregimentat, este consecinţa instituţionalizării rasismului de către aceşti socialişti, cunoscuţi, aşa cum arătam, sub numele de fascişti. Ceea ce este cu adevărat dăunător rezidă aşadar in instrumentele de acaparare şi etatizare a discursul pseudoştiinţific rasial, şi nu in persoana animată de un detaliu al evoluţiei sau apartenenţei sale biologice. Nu rasismul bizonului ignorant aflat in căutarea unei solidarizări facile mă îngrijorează, ci rasismul Agenţiei statale ce operează cu această categorie logică -distincţia rasială.

Ca atare, acţiunea afirmativă de astăzi este o mostră de rasism instituţionalizat, pentru că introduce in activitatea unor agenţii statale un criteriu de discriminare artificial, de data asta in detrimentul rasei sau etniei dominante într-o societate [ravagiile produse de întoarcerea către sine a culpei colective ţin de psihanaliză, deci de speculaţie, dar nu neapărat irelevante in context]. Societate in care pînă şi noţiunea de discriminare a devenit, in mod aberant, peiorativă. Dacă norma statală condamnă discriminarea să rezulte oare că încriminarea a devenit dezirabilă? Nu chiar, dar sîntem foarte aproape.

Din moment ce o persoană nu mai poate face liber diferenţe între cei cu care relaţionează rezultă că statul se află in plină campanie de re-instituţionalizare a moralei, sau de confiscare a discernămîntului. Binele nu mai poate fi evaluat autonom, in ecuaţii in care să existe şi rase, etnii, orientări sexuale, ca atare omul este obligat să niveleze percepţia morală asupra semenilor ori de cîte ori se iveşte vreun criteriu artificial protejat de către agenţiile corectitudinii moral-politice. şi de obicei se conformează fără să stea prea mult pe gînduri, atît de puternică a devenit teama de rasism după decenii de propagandă socialistă: va atenua sau amîna judecăţile morale ori de cîte ori in speţă va fi prezent un negru, un homosexual sau un evreu/musulman. Aproape că nu există astăzi acuză mai teribilă pentru intelectualul simplu, de stat, specie de indivizi pentru care fărădelegea, escrocheria, hoţia, ba uneori chiar şi crima, sînt mai uşor de tolerat decît o umbră de rasism ce ar zăbovi peste imaginea sa imaculată politic.

Autocenzura este amplificată de o altă fixaţie a omului modern – xenofobia. Cu acest termen, şi el instrumentalizat politic, intrăm in sfera iraţionalului, şi zic să-l aşezăm din start in opoziţie cu rasismul, care pînă la urmă, ţine de alegere, de discernămînt, de raţiune. dacă rasismul este o creaţie a intelectualităţii moderne, prea iute şi de mîntuială educată, xenofobia este o tară a fiinţei umane, o meteahnă a sufletului firav cu rădăcini ancestrale, pe care, in mai mică sau mai mare măsură, îl putem întîlni la orice navetist virtual care se dă ultrademocrat prin diverse bărci. Prin plaiurile şi văgăunile dijitale xenofobia şi-a căpătat statutul de altădat, din antichitatea greacă, căci ura nedisimulată a oamenilor grupaţi tribal faţă de intruşi are întotdeauna in acest mediu un tampon, o distanţă, iar expresia temerilor şi suspiciunilor este ca atare mult mai degajată, dezinhibată.

De pildă, domnul Platon poate să mă ia pe mine, un necunoscut, un anonim cu care niciodată nu a intrat in vorbă, in tărbacă şi să mă trîntească la stîlpul infamiei laolaltă cu rasiştii notorii fără nicio jenă şi fără să fie tulburat de vreo fărîmă de bun-simţ sau măcar de simţ al penibilului. Este suveran in xenofobia dumnealui, şi-l aplaud pentru asta. Xenofobia nu poate fi rea in sine, nu la modul absolut, ci numai in discursul demagogic al politicienilor care simt o angoasă publică şi se folosesc de ea pentru a reanima tribalismul, unitatea artificială a membrilor unui grup societal structurat după legăturile de sînge, şi înhăma la căruţa ideilor lor puţine şi fixe. De pildă apelul la boicot al produselor străine, pe un criteriu ce profită de o anume conjunctură, este o mostră de xenofobie instrumentalizată. Dar străinul ce înspăimîntă nu este neapărat veneticul malefic ce conspiră împotriva ţărişoarei, nu, poate fi şi vecinul de aceeaşi limbă, concetăţean proaspăt aşezat in cartier, dar practicant al unor tabieturi stranii precum ascultatul muzicii in surdină şi mersul pe bicicletă. Un asemenea străin e cu mult mai suspect decît neamţu aciuat pe meleagurile astea şi iute convertit şi dedat la ritualul grătaragiilor băştinaşi. Dacă printre vecini se găsesc mulţi xenofobi fără exerciţiul controlului asupra propriilor porniri străinul silenţios s-ar putea trezi cu o răscoală patriotică pe cap, eventual cu participarea miliţienilor alertaţi de cetăţenii vigilenţi.

Xenofobia, ca şi curiozitatea cu care se îngemănează, poate fi ţinută-n frîu, cu condiţia ca cetăţeanul să nu funcţioneze permanent in stare de alertă patriotică, aşa cum se întîmplă din păcate in statele naţional-comuniste sau naţional-socialiste, şi să fie conştient că ceea ce este natural nu este şi decent, deziderabil, moral să se dezlănţuie in public. Deşertarea tiradelor şoviniste in gazetele şi literatura mahalalei şi incitarea la acţiune negativă in raport cu persoana sau capitalul străin sînt echivalentul in materie politică a obscenităţii publice prestate de exhibiţionişti şi de alţi artişti ai sexualităţii eliberate.

Imprudența e pedepsită prompt dar civilizat: de ce fîlfîi dom’le locomotiva?

Petrica si lupul says:
martie 5, 2012 la 11:16 pm

Cand il veti lamuri de toate astea pe dl Tismaneanu, sa ne anuntati. Nu ca am fi de acord cu ce elucubrati aici pe marginea rasismului, dar am vrea sa vedem daca argumentele voastre sunt doar pentru export sau le accepta sincer si cel care va tine in brate cu atata dragoste. Vrem sa vedem ce e la mijloc: prostie, sau cinism (cinismul de a inunda “piata intelectuala” din Romania cu mizerii rasiste pentru ca apoi sa declami in numele “valorilor civic liberale” impotriva tuturor celor care iti sesizeaza oportunismul). Ce e civic liberal in ce spuneti voi?

Naiv, realizînd prea tîrziu că n-are scăpare, euNuke îngaimă:

euNuke says:
martie 6, 2012 la 1:21 am

În primul rînd, eu sînt unul singur, nu mai mulţi. Nu am folosit nicăieri pluralul majestăţii. Nu am vorbit şi nu vorbesc in numele ILD, nici măcar nu sînt membru al vreunui colegiu redacţional al platformei şi, din cîte ştiu eu, nici măcar nu există vreo linie editorială care să impună sau să traseze limitele discursului public al opinenţilor ce se ivesc in subsolul paginilor lor virtuale. Domnul Tismăneanu este, din cîte cunosc, un interlocutor frecvent al platformei, existînd cîteva certe afinităţi intelectuale cu majoritatea autorilor de pe ILD, nu înţeleg insă de unde este dedusă legătura politică sau ideologică cu “elucubraţiile” mele asupra rasismului, aşadar nu văd de ce ar răspunde pentru ceva ce mi se impută mie, un oarecare comentator, nemembru al unei platforme media independente.

Nu ştiu cine sînteţi “voi”, cei disperaţi să afle dedesubturile imunde închipuite ale unor asocieri pe care tot singuri le operaţi, dar vederea vă este in mod clar viciată de premisele înguste cu care vă înarmaţi: din moment ce ştiţi dinainte că nu poate fi vorba decît de cinism sau de prostie in planul machiavelic al domnului Tismăneanu. Mult mai util pentru dezamorsarea tărîţelor dumneavoastră încinse ar fi să recurgeţi la cîteva duşuri reci cu opuri de specialitate, in special cu definiţii de dicţionar ale rasismului înainte să peroraţi inutil şi penibil acuzator la adresa unui anonim. Asta in ideea că v-aţi prins că puteţi să-mi turnaţi in cap cu fiecare nouă replică un lighean de reziduuri ideologice, de invective şi epitete caraghioase, de altfel sînteţi invitatul meu, căci nu numai că nu mă vexează in vreun fel, dar îmi oferiţi şi un motiv de bucurie modestă, aproape meschină, să descopăr atîţia exegeţi iluştri ai operei mele ce zăcea prăfuită intr-un sertar de arhivă virtuală. Chiar îi mulţumesc domnului Platon pentru gestul său amabil de a mă pomeni in termeni atît de hotărîţi…

Umorul nestăvilit al interlocutorului/lor Petrică ŞI lupul se revarsă

Petrica si lupul says:
martie 6, 2012 la 2:54 am

Pai, eram noi: Petrica SI Lupul. Si Tismaneanu va (ILD) recomanda mereu. Voi il recomandati pe el. Chiar si azi v-a recomandat blogul. Va avea in blogroll (poate v-o fi scos intre timp). Cat despre definitii de dictionar, la alea mergeti dumneavoastra: la dictionarul de socialism al lui Tismaneanu. Noi (Petrica SI Lupul) citim monografii. Si stim ce e rasismul. Si, daca rasismul e ce spuneti dumneavoastra, atunci poate va citeaza Tismaneanu definitiile in cartile academice americane ale domniei-sale. Sau va tine doar pentru uz intern. Sunteti, vorba lui Patapievici, scheletul din dulap al lui Tismaneanu.

Scheletul proaspăt demascat mai are puterea de a îngăima. Perfect inutil, de altfel:

euNuke says:
martie 6, 2012 la 4:24 pm

Pai daca blogrollu e un indiciu asa important asupra convingerilor cuiva mi se pare ca un anume personaj, petrica sau lupul, poate doar capra -nu mi’e foarte clar, tine nu un schelet, ci o ciurdina de cadavre in putrefactie in dulap, din moment ce in blogrollul unor pagini virtuale cu preocupari din sfera exegezei operei unor anonimi gasim platforme neobolsevice, negationisti ai holocaustului si gulagului si alte specimene a caror pronuntie e suficient sa’mi provoace greata. Asupra definitiilor, mie mi se pare foarte clar ca autorul exegezei de mai sus nu prea are habar de politologie din moment ce, fara sa fi descoperit in activitatea sa meticuloasa de om cu parchet la cap vreun element veritabil incriminator, se lanseaza in prezentarea publica a rechizitoriului cu ‘dovezile’ de ‘rasism’ extrase din speculatia pur filozofica a unor polemisti. Dupa ce v’am explicat frumos ca rasismul e musai sa aiba o componenta ideologica ca sa devina o atitudine sau actiune reprobabila, tot imi continuati cu aberatia culpabilizarii prin asociere, o maniera colectivista de trista amintire a politrucilor din anumite regimuri.

Si acum iaca: ii faceti si dosar lui Tismaneanu, si mi’l vanturati mie in fata, penibil, de parca m’ar deranja in vreun fel aparitia de subsol intr’o astfel de opera colectiva biografica. Vad ca nu pricepeti: ma simt onorat, mai domnilor, de atentia voastra, va rog, continuati.

Da, e o mare satisfacție intelectuală să citești un astfel de “dialog”. Fie și platonică, dacă pot zice așa. Da’ de ce să nu pot?