Păcatul Construirii de Biserici

    7

    Cu mai puţin de trei săptămâni în urmă, Moscheea şi Universitatea Al-Azhar din Cairo – locul unde în luna iunie preşedintele Barack Hussein Obama şi-a ţinut acel mult lăudat discurs pentru lumea musulmană – au fost teatrul unei controverse care s-a terminat prost pentru creştini, ca de obicei.

    Textul unui curs de drept

    Totul a pornit de la învăţătură, de la textul unui curs despre moştenire şi testamente de la Facultatea de Drept a Universităţii Al-Azhar unde se stipulează următoarele: “Este interzis unei persoane să doneze bani pentru ceva care va conduce la un păcat, cum ar fi să doneze în testamentul său bani pentru construcţia unei biserici, a unui club de noapte, a unui cazino, pentru promovarea industriei alcoolului sau pentru construirea unui adăpost pentru îngrijirea porcilor, a pisicilor sau a câinilor.”

    Dr. Naguib Gabraeel, preşedintele Egyptian Union Human Rights Organization s-a adresat o scrisoare Consiliului Musulman Egiptean în care a solicitat explicaţii în legătură cu temeinicia textului cursului şi cu echivalarea constructiei unei biserici cu un păcat. Gabraeel a cerut lămuriri şi în ce priveşte posibilitatea ca un musulman să consemneze în testament destinarea unor sume de bani pentru construirea unor biserici sau a unor aşezăminte monahale, ştiut fiind că unii creştini ortodocşi copţi din Egipt au făcut donaţii pentru construirea de moschei. În scrisoare s-a subliniat că în constituţia Egiptului este scris că religia creştină este un cult legal şi că bisericile sunt lăcaşe unde se slăveşte numele lui Dumnezeu.

    Isus, sclavul lui Allah şi al lui Mohamed

    Răspunsul Consiliului Musulman Egiptean a venit sub forma unui decret islamic sau fatwa, unde se reafirmă valabilitatea textului din cursul de drept şi se dau lămuriri teologige. Referitor la banii donaţi de un musulman pentru construirea de biserici fatwa este categorică, este un păcat deoarece creştinii cred că mântuirea le vine din credinţa în Isus ca Dumnezeu, în timp ce Coranul spune că Isus este “sclavul lui Allah …si Allah este unul”. Decretul islamic subliniază că Dumnezeu nu are fii şi că religia creştină este un fals cult monoteist, deviat de la “dreapta credinţă”. Unui musulman (este echivalat musulman cu credincios, n.m) care îl venerează doar pe Dumnezeu, îi este interzis să doneze bani pentru construirea unei biserici. Surse apropiate de Assyrian International News Agency au declarat sub protecţia anonimatului că “mulţi creştini consideră că această fatwa a expus adevărata atitudine faţă de biserică a autorităţilor religioase şi a celor guvernamentale.””

    Revenind la textul cursului privind moştenirile şi testamentele, autorul Mohammed el-Meghrabbi merge şi mai departe: el spune că şi pentru un creştin este un lucru păcătos să doneze bani pentru construirea unei biserici, deoarece în islam este considerat ca un fapt ce îl îndepărtează de Allah.

    Tantawi: Declaraţii şi Retractări

    Muhammad Sayyid Tantawi este Marele Imam al Moscheii Al-Azhar şi Mare Sheikh al Universităţii Al-Azhar, iar conform declaraţiei profesorului Juan Cole, el este “autoritatea supremă” religioasă pentru un miliard de musulmani suniţi. O delegaţie a Egyptian Union Human Rights Organization s-a dus la Tantawi şi a protestat contra edictului Consiliului Musulman. Marele Imam Tantawi a spus că “religia, credinţa şi tot ceea ce un om crede este o relaţie între el şi Dumnezeul său”” şi a contrazis Consiliul pentru că “sharia nu-i împiedică pe musulmani să doneze pentru construirea de biserici, deoarece sunt banii lui liberi”.”

    La mai puţin de 24 de ore de la vizita delegaţiei Egyptian Union Human Rights Organization, Tantawi şi-a retractat declaraţiile sub presiunea comunităţii islamice. Marele Imam a spus că membrii deegatiei l-au înţeles greşit, în pofida existenţei unor înregistrări ce au fost trimise către siturile web copte şi către media. Deşi s-a ordonat o investigaţie din partea Marelui Mufti egiptean Ali Gomaa şi a ministrului justiţiei cu privire la aspectele juridice ale emiterii acestei fatwa, sunt slabe speranţe că se va admite demnitatea egală a credinţei creştine faţă de islam. Toate informaţiile din media converg către concluzia că a construi o biserică în Egipt este un lucru aproape imposibil. Legea impune emiterea unui permis special pentru o biserică nouă – lucru necerut la o moscheie – care de regulă este refuzat sub diverse pretexte.

    Abia acum capătă înţeles acea frază de început a discursului lui Obama de la Cairo, când a spus că Moscheia Al-Azhar şi Universitatea Al-Azhar “reprezintă armonia dintre tradiţie şi progres”. Avea dreptate Obama, de data asta păcatul nu este al său, există o armonie.

    Text elaborat pe baza informaţiilor furnizate de agenţia Assyrian International News Agency.

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    7 COMENTARII

    1. Habar nu am de ce ne batem capul cu evul mediu musulman. Baietii aia se cred alesi si unici si mareti cu Allah si virginele promise. Eu zic sa se bucure in continuare de capre si nisip. Atunci cand inca unul se detoneaza pe aiurea, un tomahawk sau un hellfire intr-o scoala/fabricuta de spalati pe creier e o reactie binevenita.

    2. @Francesco:
      Felicitari pentru articol, ai surprins foarte bine un aspect al persecutiilor la care sunt supusi crestinii. Oare ce fac organizatiile pentru apararea drepturilor omului, atat de vocale cand se pune problema vreunei “incalcari” a drepturilor musulmanilor?

    3. @TOG,
      Mi-ar place sa nu avem de ce sa ne batem capul, dar evul mediu vine peste noi. Parerea mea este ca trebuie sa cunoastem, sau sa facem cunoscut ce se intampla.
      @Manjusri – persecutiile sunt nenumarate, in scoli, in administratie etc. Organizatia Fratia Musulmana s-a format in Egipt, iar de aici a ajuns si in Romania.
      De cazul Lesch poate ca o sa vorbim in curand.

    4. Sunt cateva familii nmusulmane in oras, cu burka, batice si restul. Pasnici si isi vad de ale lor. Nu m-am izbit personal de islamism la mine acasa. Sincer le va fi greu detot aici.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here