FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Popândăul radioactiv

Am găsit întâmplător la rubrica “Ştiri Externe” o veste cu parfum de OTV: “Iran a lansat un şoarece şi câţiva viermi în spaţiu, reuşită pe care preşedintele Ahmadinejad a caracterizat-o ca o victorie împotriva vestului în bătălia tehnologiei”.

Prima mea grijă când am aflat de lansarea rachetei nu a fost Tel Avivul, pentru că Tel Avivul îşi poartă singur de grijă de atâta amar de ani. Am fost îngrijorat de soarta acestui adevărat Mighty Mouse iranian. Ce s-a întâmplat cu el după dezintegrarea rachetei? A avut oare el soarta câinelui Laika ce şi-a depus obolul patruped pe altarul ridicat simbolic în onoarea cuceririri spaţiului cosmic?

Nu, a scăpat! Asta am aflat-o nu după mult timp. O veste ce îi va bucura fără îndoială pe iubitorii de animale. Iranianul Mighty Mouse a aterizat cu bine în ograda Hot News în ipostaza de blogger, minune explicabilă numai prin mutaţiile genetice apărute în timpul zborului.

Gandindu-mă că existenţa “şoarecelui de bibliotecă” este unanim acceptată, presupun că apariţia unei subspecii noi, a “şoarecelui de blog”, nu va fi contestată de nimeni, aşa că îndrăznesc să botez rozătorul balistic “şoarece de blog”.
Deşi are acum o înfăţişare şi o identitate nouă, inima cobaiului orbital bate tot pentru regimul părinte iranian, regim a cărui “existenţă este ameninţată” de Israel, o “adevărată paria” pentru paşnicii lui vecini. O primă dovadă a feeling-ului cardiac este interviul cu “analistul” Richard Silverstein, personaj pe care şoacăţul cosmic l-a găzduit în borta sa, interviu din care am aflat că regimul teocraţilor lapidatori de la Teheran: “nu este extremist, ci pragmatic şi raţional”!

Dar micuţul mamifer ce amuşină pe blogul Hot News n-a lăsat uitarea să-l acopere şi a sărit din nou la gâtul “pisicii sioniste”, recidivând panicard cu articolul “Cine îi omoară pe oamenii de ştiinţă iranieni?” Strecurându-se cu abilitate printre pilele nucleare iraniene, ce-i par a fi din caşcaval, atât îi sunt de dragi, popândăul radioactiv ne dă răspunsul la întrebarea pusă, imaginând un scenariu ce în realitate este o veritabilă demascare a vinovaţilor printre care, la loc de frunte, se află, bineînţeles, Statele Unite şi Israelul.

Cei doi, susţinuţi de Mujahedinii Poporului din Iran( adică de o parte a poporului iranian), ar împiedica Teheranul să-şi dezvolte capacităţile nucleare adică, traducem noi, să-şi construiască bomba atomică; armă cu care ar fi dotate apoi rachetele ce până acum îşi luau zborul pline doar cu şoareci şi viermi. Din această cauză indignarea hamsterului atomic atinge cote maxime.

Valul de apărare împotriva invadatorilor ridicat în secolele III-V a fost botezat Brazda lui Novac. Azi, aidoma “brazdei” ce-i poartă numele, în calea celor care încearcă prin orice mijloace să impiedice proliferarea armelor nucleare se iţeşte stavilă chiţcanul spaţial.

Fan declarat al modei “niciun zurliu fără o bombă atomică în buzunar”, acesta le aruncă priviri languroase viermilor iranieni care i-au fost companioni de zbor în timp ce, cu logoree radioactivă, perorează împotriva “viermilor” Stuxnet de origine americană, ce afectează centrifugele iraniene.

Unii consideră anormală tăcerea iranienilor privind acest subiect, dar iranienii nu tac: l-au găsit pe Novac să vorbească în locul lor.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *