FUNDATIA IOAN BARBUS

Oportunitatea ratată de Iohannis. Premierul Japoniei, întâmpinat de un secretar de stat

Comportamentul iresponsabil al PSD față de vizita premierului Abe nu este o mirare. Premierul Japoniei și-a anulat vizita la Palatul Victoria și s-a dus să viziteze Muzeul Țăranului Român.

Pe bune dreptate se întreabă Adrian Papahagi:

Cine va răspunde pentru investițiile japoneze pierdute ieri, când premierul Shinzō Abe a fost plimbat pe la Muzeul Satului, în loc să negocieze deschiderea unei fabrici Mitsubishi în România sau construcția unei linii feroviare de mare viteză?

Mai grav, în lipsa unui premier valid al României, premierul Japoniei a fost întâmpinat pe aeroport la București de un secretar de stat dina MAE, Dan Neculăescu, nici măcar de Meleșcanu. Așa cum spuneam, comportamentul nediplomatic al guvernării PSD-ALDE nu mai miră pe nimeni.

Însă…

… ce l-a oprit pe Președintele Klaus Iohannis să-l întâmpine la aeroport pe Shinzō Abe? Protocolul? Lipsa de viziune politică?

Ieri, Președintele României nu doar a ratat ocazia de a salva cât de cât fața unei vizite care se gândea a fi strategică, ci și oportunitatea de a le arăta românilor că, deși guvernarea PSD-ALDE este un dezastru, există totuși o persoană responsabilă la cel mai înalt nivel al Statului. Vă imaginați că Băsescu ar fi ratat așa o oportunitate?

Întâmpinându-l la aeroport pe premierul Japoniei Shinzō Abe, chiar dacă nu era conform protocolului cum îi vor fi șoptit niscaiva dinozauri din MAE, Klaus Iohannis ar fi arătat Japoniei că în ciuda crizelor pesediste ne pasă de această relație. Și ar fi marcat și politic în fața românilor, limpede, ușor de înțeles, în contrast evident cu comportamentul iresponsabil al PSD. (GMT)

Premierul cele de-a treia puteri economice a lumii a fost întâmpinat pe Otopeni de unul dintre cei șapte secretari de stat ai MAE.
Premierul celei de-a treia puteri economice a lumii a fost întâmpinat pe Otopeni de unul dintre cei șapte secretari de stat din subordinea lui Meleșcanu.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian