FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Protest împotriva utilizării eroilor în campania electorală

FUNDATIA IOAN BARBUS LOGO FB Protestăm energic împotriva manipulării în scopuri electorale a prestigiului moral pe care cei ce au rezistat comunismului l-au câştigat cu preţul sângelui şi, deseori, al vieţii lor.

Ne alăturăm solicitării exprimate de Dl Prof. Vladimir Tismăneanu ca IICCMER să nu organizeze reuniuni cu candidaţii la preşedinţia României, mai ales dacă este vorba de Victor Ponta, liderul PSD, urmașul PCR, ucenicul lui Iliescu, admiratorul lui Mao și al lui Che Guevara. Mentorii politici, modelele de viață și șefii pe care și i-a ales de bunăvoie Victor Ponta sunt reprezentanții acelei ideologii și ai acelui regim, ilegitim și criminal, care i-a închis în pușcării, torturat și omorât pe cei mai buni români.

Ne exprimăm dezamăgirea în legătură cu implicarea Fundaţiei Konrad Adenauer în disputele dintre candidaţii la preşedinţie. Conducerea acestei fundaţii ar fi trebuit să prevină astfel de situaţii printr-o evaluare mai realistă al mesajului moral pe care îl transmite publicului românesc colaborarea sa cu IICCMER, instituţie care în ultimii doi ani a pierdut din profesionalism şi credibilitate.

O dovadă flagrantă este gestionarea dezastruoasă a Listei celor 35 de torţionari. Am aflat recent că declaraţiile conducerii IICCMER legate de cercetarea respectivilor torţionari au fost doar „un exerciţiu de expunere mediatică”, iniţiat de echipa Dlui Muraru şi ţinut sub tăcere timp de mai multe luni de actuala echipă. Dl Dinu Zamfirescu şi cea mai mare parte din membrii conducerii IICCMER au avut cunoştinţă de acest revoltător „exerciţiu” şi nu au reacţionat, contribuind la adâncirea confuziei în rândul publicului şi arătând că IICCMER nu tratează cu destulă responsabilitate memoria rezistenței anticomuniste. Din păcate, nu este singurul exemplu. Anul trecut, un nostalgic al URSS, apropiat de cercurile de extremă stânga, a ținut o prelegere la Școala de Vară a închisorii Râmnicu Sărat.

Atragem atenţia atât IICCMER, cât şi Fundaţiei Konrad Adenauer, că şi-au asumat o responsabilitate publică în legătură cu memoria eroilor anticomunişti. Aceasta nu presupune doar îndeplinirea unor indicatori, ci mai ales un mesaj moral de respect față de memoria eroilor. Relativizarea sau confiscarea acestei teme pentru scopuri meschine nu va contribui la creșterea interesului publicului pentru istoria recentă și îi va descuraja pe tineri să urmeze modelele de dăruire și statornicie pe care le propun eroii.

Fundația Ioan Bărbuș și portalul În Linie Dreaptă

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români