Îndată ce au câștigat puterea în China, comuniștii de acolo au început să lichideze tot ce amintea de vechea cultură imperială chineză. Revoluția culturală a dus mai departe, la paroxism, obsesia cu distrugerea a tot ce mai era necomunist în societate și în acest proces au picat victime și școlile de luptă tradițională chinezească numită generic Kung Fu sau Wu Shu. Baletul ăsta agitat care avea valențe de artă de luptă care venea conectat la un ethos filozofic prea tradițional chinezesc nu avea cum să placă ideologilor comuniști, pe langă faptul că totul trebuia deținut și reglementat de stat. Așadar au fost interzise în China școlile pentru practicanți ale maeștrilor genului așa cum au fost interzise de-a valma multe altele, bune și rele, iar elemente de kung fu au continuat să fie predate în școli și licee mai mult că educație fizică. Numai că, începând din anii ’70, America a fost inundată de filmele cu luptători asiatici, multe produse în Hong Kong-ul britanic, altele în studiourile americane independente, filme de serie B, ridicol de slabe, dar cu un tip nou de erou – luptătorul Kung Fu chinez! Și lumea întreagă a fost cuprinsă de febra luptelor asiatice, cu Bruce Lee, exponent de prima mâna al genului, admirat și copiat de toți puștii din lume. Câți dintre noi, cei care au acum 40-50 ani nu au făcut din nunchaku din coadă de matură, după ce au fost văzute filmele cu lupte chinezești? Ei bine, în final, bătrânii satrapi ai Partidul Comunist Chinez au înțeles că pot folosi moda asta, neavând cam nimic altceva atât de atrăgător folosibil ca element de soft power de vreme ce limba lor nu e tocmai atragatoare, filme nu, muzica deloc, iar la sporturile de masa chinezii erau practic neputiincioși. Asa că au fost reînființate școlile de luptă si au apărut „mănăstiri shaolin” pentru studiu și practică Kung Fu, mai mult de fapt pentru promovare, pentru atragerea turiștilor din afara țării. Turismul a mai primit o gură de aer, cu occidentalii veniți să vadă și vechile școli de arte marțiale redeschise de stat, iar China a devenit în sfârșit interesantă cumva tinerilor din Occident. Și de aici, China a rămas până acum să folosească resursa asta, neavând nimic altceva mai ușor de identificat ca imagine atrăgătoare pentru tinerii din toata lumea.

Totul a decurs fără probleme, mitul reinviat al luptătorului chinez plin de energie vitală Qi, înțelept dar și cu pumni de oțel nefiind ridiculizat decât de cei care chiar practicau sporturile de luptă, de contact, unde chinezii nu au strălucit niciodată – box, lupte, judo. Dar una e una, alta e alta – kung fu e povestea puterii chinezilor, a științei lor de a deveni invincibili în luptă. Președintele actual al Chinei, Xi Jinping, a reluat cu insistenta proiectarea culturii chineze în lume și parte din această cultură făcută accesibilă e lupta chinezească, Kung Fu. Institutele culturale atrag un număr redus de curioși, dar sălile de arte marțiale chineze sunt cu totul altă poveste. Jackie Chan, cunoscutul actor de comedie și cascador, a fost chemat să se alăture efortului Beijingului de a promova imaginea Chinei prin Kung Fu, a fost numit în 2003 consilier de imagine al Chinei, pentru a se alatura acestui efort de promovare.

Numai că, exact în țara de origine, a apărut un om – Xu Xiaodong – care a făcut praf toată povestea asta de succes a Chinei. Omul e un grăsun de 40 de ani care ar fi luptat fără prea mult succes în circuitele de MMA (mixed marțial arts, o combinație de box thai și lupte libere, fără prea multe reguli), dar care a hotărât să îi provoace la luptă pe exponenții stilurilor de luptă chinezești, ai acestei legiuni de propagandă a culturii tradiționale chineze din slujba statului comunist. E de notorietate în China bătaia încasată în 10 secunde de maestrul kung fu Wei Lei de la Xu Xiaodong în cadrul unei lupte organizate. E pe Youtube. Apoi a venit rândul maestrului Ding Hao, invins rapid într-o luptă care a durat mai puțin de două minute. Chen Sheng, antreprenor multimilionar și iubitor al artelor marțiale chineze a oferit un premiu de 10 milioane de yuani (1,45 milioane dolari) luptătorului chinez de kung fu care îl va putea bate pe Xu Xiaodong, deoarece maeștrii genului au devenit brusc reținuți în privința unei confruntări directe în ring, numai că Autoritatea Generală a Sportului i-a interzis acestuia, la începutul lunii noiembrie, să mai organizeze gale de luptă după ce poliția mai oprise altă luptă, chemată, se pare, chiar de maestrul Ma Baoguo, care urma să il infrunte in ring pe eroul nostru care vrea să demaște falsa eficacitate a artelor marțiale chinezești. Xu Xiaodong susține că mare parte din Kung Fu e de fapt o mare iluzie. Un fals. Ceea ce înseamnă că mare parte din cultura chinezească promovată de partid în lume e în bună parte un fals, o minciună. Și totul demonstrat de rotofeiul puțin talentat Xu Xiaodong, pe care nimeni nu îl bănuia că, la 40 de ani, va da peste cap parte din mașina de promovare a Chinei de unul singur.

Sursa: South China Morning Post

ACP