Exista dovezi nenumarate ale implicarii Rusiei in terorismul islamist. Pacepa a scris foarte mult despre asta si el e primul care a dat informatiile de la cel mai inalt nivel – acea discutie cu Andropov pe care el o relateaza, discutie care a avut loc in anii ’60 si in care Andropov i-a povestit asta ca plan. La acea vreme nu existau organizatii teroriste islamiste.
Andropov i-a vorbit de potentialul de violenta al islamului ce poate fi folosit impotriva Occidentului. Au existat confirmari si din partea altor ofiteri KGB, sau din alte servicii secrete socialiste, care au schimbat taberele. “Arhiva Mitrokhin” e o colectie enorma de documente care au fost adunate pe parcursul anilor de un angajat al KGB de la arhiva, Vasili Mitrokhin, care si-a dat seama ce se intampla in institutia in care lucra. A avut curajul sa stranga aceste documente si sa le ascunda, iar cand a iesit la pensie s-a dus cu ele in Estonia, la Tallin. Arhiva a fost publicata si a ajuns best seller, si e confirmarea a tuturor lucrurilor pe care le-a spus Pacepa.
Se vede treaba ca acesti ofiteri care au dezertat si care au spus ca Rusia e capul rautatilor in materie de terorism international, toti spun acelasi lucru.
Problema e ca, in prezent, noi nu avem nicio dovada ca aceasta reteaua construita in perioada sovietica a incetat sa mai functioneze. Nu vad de ce sa il credem pe cuvant pe Putin cand spune ca nu mai are nimic de-a face cu toate aceste relatii pe care si le facuse KGB-ul cu gruparile teroriste din lume – vorbim de ce se intampla in America Latina, de islamism, de IRA, de ETA, de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, care in intergime e o sinteza facuta in laboratoarele KGB. Aici Pacepa poate sa dea multe amanunte, pentru ca tovarasul Arafat era un obisnuit al statiunii Neptun si un apropiat al lui Ceausescu. Ar fi o naivitate sa ne inchipuim ca lucrurile astea s-au dizolvat in aer si ca toti criminalii care au participat la aceste constructii pe parcursul anilor au intrat la manastire si s-au facut ortodocsi. As crede mai degraba ca si-au continuat jobul.
Andrei Ilarionov e un fost consilier apropiat al lui Putin, un foarte bun economist, un om care a fost mana dreapta a lui Putin si care l-a si reprezentat la diferite summituri. La un moment dat si-a luat lumea in cap, iar acum e in SUA, unde e foarte apreciat, lucreaza la o fundatie foarte serioasa, CATO Institute, si faptul ca e invitat de cele mai serioase foruri sa vorbeasca despre ce stie de sistemul rusesc, arata ca ce spune are greutate. Ilarionov a fost in Polonia in noiembrie 2014 si a dat un interviu televiziunii Republika, o televiziune initial mica, dar care incepe sa devina foarte importanta, fondata de Bronislaw Wildstein, pe care noi l-am primit in Romania si e a apropiat de In Linie Dreapta.
Televiziunea Republika i-a pus intrebari legate de situatia internationala iar Ilarionov a facut acea profetie, anume, ca nu ar fi de mirare, nu ar trebui ca occidentalii sa se mire daca in primavara lui 2015 va izbucni in inima Europei occidentale o “primavara araba”, tulburari islamiste pe scara larga, ce iivor tine ocupati pe liderii europeni, le vor consuma timpul si energia si nu le vor mai lasa suficiente resurse pentru a fi atenti la ce face Putin, lasandu-i spatiu de manevra ca sa isi urmeze proiectele imperiale in estul Europei, in Ucraina si cine stie, Polonia si Tarile Baltice.
Ilarionov a mai spus ca practic e iminenta o invazie rusa in Tarile Baltice si Polonia in urmatorii 2 ani, lucru legat de mandatul lui Obama, de faptul ca Obama e cel mai slab presedinte din istoria SUA, si daca Obama nu era atat de slab, nu s-ar fi intamplat tot ce s-a intamplat pana acum.
Atacul Rusiei asupra Țărilor Baltice și Poloniei este inevitabil. Va avea loc în următorii doi ani
Uciderea redactiei Chrlie Hebdo ar putea fi primul pas pe calea implinirii profetiei. Vedem ca si in Germania se intampla lucruri ciudate, apar manifestatii antiislamiste sau proislamiste. Ciudat e ca manifestatiile antiislamiste apar in zone din Germania in care nu prea sunt musulmani. Dresda e un oras din est in care prosperitatea nu e aceeeasi ca in vestul Germaniei, nu e un oras care sa atraga deosebit de multi imigranti musulmani.
La manifestatiile Pegida din Germania s-au fluturat multe steaguri ale Rusiei si ale Eurasiei (detalii despre demonstratiile Pegida).
Alte informații pe această temă:
Despre atentatul terorist din Franta, Zakayev bănuiește că rușii și-au băgat coada.
(Ahmed Zakayev este Prim-Ministru al Ceceniei în exil. A primit azil politic și locuiește în Marea Britanie. A fost prieten apropiat cu Alexander Litvinenko.)
Chechen Prime Minister Akhmed Zakayev’s Letter to French President Francois Hollande
THURSDAY, 08 JANUARY 2015 18:32
In connection with the tragic events have taken place in Paris on 7 January 2015, Prime Minister of Chechen Republic of Ichkeria (ChRI) Akhmed Zakayev has sent a message to François Hollande, President of the Republic of France .
Mr President,
On the behalf of the Government and people of Chechen Republic of Ichkeria I express to you and French people unconditional support and my sincere condolences because of killed by terrorists French journalists and policemen.
We are infinitely outraged by this bloody action. We wish to law enforcement agencies in France to disclosure this heinous crimes as soon as possible and arrest terrorists. However, international experience has accustomed us to the fact that there are customers for every action of this kind. And when it comes to those who guided the hands of murderers, the situation is not as simple as it seems at the first glance.
There has been a very dramatic change in international politics last year. In connection with the occupation of the territory of Ukraine Western countries have imposed economic sanctions against Russia. Today, Russia is on the brink of economic crisis, which, in turn, will inevitably lead to a political crisis. In this situation, in order to maintain the current criminal regime in Russia, the Russian special services must find a common enemy with the West, which will lead to the cancelling of sanctions against Russia – a country aggressor. According to a plan of the Kremlin in the role of a common enemy would have to come out again “Islamic terrorists.”
We, like the French experts, have many questions in connection with an event of barbaric terrorist attack in the capital France today (CC: letter was written 7th of Jan). We are confident that the French authorities and law enforcement agencies in your country will find those responsible and to present them before the court for the fair verdict, and that the sentence will be imposed not only the perpetrators of this act of terrorism, but also its main customer.
We express our full support to the Government of France, and express our deepest condolences to the families, friends and relatives of those close ones were victims of today’s attack. We wish a speedy recovery to the wounded.
Chairman of the Cabinet of Ministers of Chechen Republic of Ichkeria (ChRI)
Akhmed Zakayev
sursa: chechencenter.info
Și Pavel Gubarev – nu zic acum că individul ar fi o sursă deosebit de credibilă, dar o fi știind și el unele chestii, așa că ar trebui ascultat și puse cap la cap toate indiciile – susține că masacrul de la Paris a fost o comandă a Kremlinului, subcontractată prin Ramzan Kadîrov, omul lui Putin de la Groznîi.
Gubarev e o căpetenie de teroriști în slujba rușilor în Donbas.
Ca să înțelegem ce-l putea determina pe Gubarev să dezvăluie aceste lucruri, trebuie să ținem cont de faptul că: rușii pierd războiul în Ucraina și li s-au terminat și banii. Pe acest fond, plus rivalitățile intervenite la împărțirea prăzii între diferiții warlords, liderii teroriștilor din Donbas au început să aibă nemulțumiri față de angajatorii de la Kremlin. Și revendicări sindicale. Se pare că și lui Gubarev a început să-i umble gura despre rolul serviciilor rusești în actul terorist islamic din Franța, după ce avusese o negociere salarială cu Moscova, prin telefon, încheiată într-un mod cu totul nesatisfăcător pentru acesta.
Gubarev credea că viața lui și a luptătorilor din subordinea lui ar putea fi amenințată, caz în care, avertizează el, vor fi publicate dovezile implicării Rusiei în atacul de la Paris – înregistrarea convorbirii lui Kadîrov cu niște băieți din Donbas, în care Kadîrov se laudă că el a pus la cale totul, și că mai are și alte planuri mari… Înregistrarea s-ar afla deja în siguranță în Ucraina, în afara zonei ATO.
Știrea asta a apărut în rusă pe un site ucrainean.
https://newsdaily.com.ua/post/657325
https://newsdaily.com.ua/post/658545
Despre afirmațiile lui Gubarev, nu prea am găsit articole în engleză.
Îl recomand pe acesta, de pe blogul unui canadian care trăiește în Ucraina:
https://dablogfodder.blogspot.ro/2015/01/charlie-hebdo-terrorism-cui-bono.html
În Polonia au apărut foarte multe articole și discuții despre posibila inspirație rusească a atentatelor islamiste de la Paris.
Ipotezele folosite în cercetarea unor acte teroriste și posibililor autori morali ai acestora nu se formulează în funcție de simpatia/antipatia analistului față de ruși, americani etc, ci în funcție de criterii ca:
– cine are de câștigat – cui bono, cum ziceau romanii. Iar rușii au de câștigat, asta zice aici Bogatu, asta a zis și Akhmed Zakayev, și Mustafa Dzemilev – liderul istoric al tătarilor din Crimeea, recunoscut și respectat ca fost disident în vremea URSS – și au zis și o mulțime de analiști ucraineni și polonezi. Rușii ar putea fi foarte motivați să pună la cale asemenea atac. În clipa asta, rușii se consideră în război cu întreg Universul, iar actele teroriste fac parte intergantă din felul în care concep ei războiul.
– mijloace – evident, rușilor nu le lipseau posibilitățile de a organiza așa ceva, nu cred că e nevoie să elaborez asta aici, e singurul lucru la care ei se pricep cu adevărat și sunt neîntrecuți, e singura marfă pe care sunt în stare să o producă și să o exporte – spioni, agenți, teroriști, securiști.
– oportunitatea – păi, CH, caricaturile obscene cu Mahomed, pretextul „răzbunării profetului”
– antecedentele penale ale suspectului; rușii au cele mai substanțiale antecedente din istoria omenirii în privința sponsorizării terorismului de toate felurile, în mod special islamist; legătura dintre ruși și Al Qaeda e susținută si documentată de oameni foarte serioși, începând cu Litvinenko, cel care a plătit cu viața pentru această dezvăluire, profilul psihologic – nu mă extind aici în caracterizarea lui Putin, mă mulțumesc doar să repet ce a zis Ilarionov, Putin nu e un comandant de forțe de uscat, ci un ofițer KGB, el mai degrabă se pricepe la război hibrid, atentate, diversiune, provocări, etc.
– posibile contacte între făptași și autorii morali suspectați; aici avem doar indicii; indiciile sunt niște elemente de verificat, nu de respins dacă nu se potrivesc ipotezei preferate/primei ipoteze care ne trece prin cap/variantei pe care insistă să o acrediteze făptașii; în cazul de față, e de văzut ce e cu armele, de verificat posibila conexiune cu Kadîrov
Așa că, analiza ipotezei implicării rușilor nu e doar legitimă, e obligatorie.
Sper că s-a observat că eu vorbesc de IPOTEZE, nu de certitudini, nici de părerea mea.
Știri mai proaspete:
1. Pavel Gubarev a fost răpit în noaptea de 19/20 ianuarie 2015 din Donețk, de indivizi care vorbeau rusește cu accent cecen.
Gubarev, intitulat „guvernator al Republicii Populare Donețk”, susținuse cu câteva zile înainte că are dovezi privind implicarea Moscovei în atentatul de la Paris, prin Ramzan Kadîrov, șeful Ceceniei pus de Putin.
sursa: kresy24.pl
2. Cinci cetățeni ruși, de origine cecenă, au fost arestați în Franța pentru că ar fi pus la cale atacuri teroriste.
https://www.lefigaro.fr/flash-actu/2015/01/20/97001-20150120FILWWW00232-interpellation-de-5-russes-soupconnes-de-preparer-un-attentat-a-beziers.php
https://www.liberation.fr/societe/2015/01/20/cinq-russes-soupconnes-de-preparer-un-attentat-arretes-a-beziers_1184663
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
8 Comments
Anca Cernea
23 January 2015Articolul despre care vorbim pe la minutul 49:
Marius Laurinavičius, Putin’s Russia. Do traces of KGB, FSB and GRU lead to Islamic State?
silviu
23 January 2015pun si eu o întrebare , nu cumva actele teroriste cecene din timpul celui de al doilea război cu rusii, au fost orchestrate de GRU cu scopul distrugerii simpatiei de care se bucura Dudaev si ceceni in lupta lor împotriva agresiuni ruse . Iar in Siria nu joaca la doua capete pe o parte finanteaza Staul Islamic si pe cealalta isi ia dublu pe armamentul pe care il vinde lui Asad ? zic si eu fara supărare
Anca Cernea
23 January 2015Ba da, Silviu, al doilea război din Cecenia a fost provocat de serviciile rusești, prin atacuri teroriste puse la cale de acestea și atribuite cecenilor. Obiectivul imediat a fost alegerea lui Putin.
V. de exemplu, un material serios despre asta aici, dar sunt multe:
http://www.nybooks.com/articles/archives/2012/nov/22/finally-we-know-about-moscow-bombings/
Cât despre Siria, nu prea sunt încă multe materiale. Dar tot cam așa mă gândesc și eu…
meanwhile,
iată ce a apărut azi pe hotnews:
https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/telegraph-alexandr-litvinenko-vladimir-putin-prieten-cu-semion-moghilevici-mafiot-apropiat-al-qaeda/
Costin Andrieş
23 January 2015steagurile rusesti au aparut la protestul Pegida din Dresda si pe 25 ian https://inliniedreapta.net/radu-banciu-amenintat-cu-proces-de-extremisti-islamul-azi-organizatie-cercetata-pentru-sprijinirea-terorismului/#comment-106233
ady
23 January 2015nu se zice defectat ci dezertat ???? ok?
Vlad M.
23 January 2015O scapare, se mai intampla cand lucrezi mult cu texte in limba engleza despre Razboiul Rece. Vom corecta, multumesc.
Anca Cernea
23 January 2015@5,6 ady are dreptate, în sensul că nu e foarte frumos în românește cum am zis, dar susțin totuși că nu e chiar greșit:
– De exemplu, DEXonline acceptă „a defecta” drept sinonim cu „a trăda”, a dezerta”
– textul de mai sus e transcrirea unor fragmente dintr-o emisiune; nu am găsit în acel moment – de fapt, nici acum, când am timp mai mult să mă gândesc, tot nu găsesc – un termen neaoș, care să fie adecvat situației; „a dezerta” și „a trăda” sună dezonorant, nu se potrivesc pentru a descrie gestul lui Ilarionov de a-l lăsa baltă pe criminalul de Putin și de a se duce să avertizeze Lumea Liberă în privința scopurilor și metodelor regimului rusesc; dacă găsiți voi altceva mai potrivit, sunt gata să accept corectura
Costin Andrieş
23 January 2015“Merkel in Siberia, Putin la Berlin!!” — protest Pegida din Dresda, 14 sep. 2015.
Protestele impotriva islamistilor din Germania si Romania sunt infiltrate si intr-o oarecare masura controlate de Rusia.