FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Un NU hotarât caricaturii anti-Hamas în Hamastan!

Cotidianul Al-Ayyam (“Zilele”) ce apare la Ramallah in Cisiordania nu mai are dreptul de a fi distribuit din data de 6 februarie a.c. în fâşia Gaza care se află sub controlul Hamas-ului, organizaţie islamistă fundamentalistă.

Caricatura înfăţişeaza o adunare de membrii Hamas care sunt copii fidele ale ex-prim-ministrului Ismail Haniyeh.  Ca să accentueze efectul, autorul desenului, Baha Boukhari le-a pus in mână si câte o fotografie-efigie a aceluiaşi Haniyeh.

Caricatura

Cuvântul arab scris în dreapta alla-chariya înseamnă ilegal şi este modalitatea autorului de a contesta legitimitatea aleşilor islamişti din Gaza. Pare un protest minor din partea unui jurnalist cu simpatii Al-Fatah, dar sugerează mult mai mult. De exemplu că Hamastanul, ca orice zonă, stat sau enclavă islamistă nu acceptă decât o idee, ideea şefului de grup, clan, trib sau a şefului religios. Părerile contrare sau alternative nu intră în nici o discuţie, nu au loc pentru că lumea respectivă este profund modelată de prevalenţa gândirii totalitare de tip islamist, care nu accepta decât un chip şi decât un mod de a fi. Zarva creată in jurul caricaturilor daneze din cauza portretizarii lui Mahomed este o ipocrizie pentru că toţi adepţii fundamentalisti se exteriorizează la fel, sau foarte aproape de profetul lor. Se îmbracă la fel, barba este tăiată oval, în amintirea sau spre reproducerea profetului Mahomed. Religia islamică se declară a fi împotriva portretizării, vrea să pară iconoclastă, de unde atunci necesitatea ca fiecare adept, conştient sau nu, să vrea să îl copieze pe fondator?

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

3 Comments

  1. Imperialistu'
    20 February 2008

    Caricatura este reusita, fara indoiala. La intrebarea din final insa nu pot raspunde – este retorica. ????

  2. Grădinariu
    20 February 2008

    Uite că am auzit şi eu de termenul „Hamastan”. Pare un fel de ideal. Ce n-au reuşit Nasser şi Saddam poate reuşeşte Hamas.

  3. Imperialistu'
    20 February 2008

    Stai ca mai tre’ sa auzi de unul: Fatahstina ???? . In asa-numitele „teritorii ocupate” avem parte de o telenovela gen Sands of Passion. Hamastan si Fatahstina sunt doua surori care nu se iubesc deloc una pe cealalta. Se cearta si se bat cu fiece ocazie, facand un taraboi care ingrozeste vecinii si amuza trecatorii. ????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *