FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Un război civilizațional, între libertate și tiranie

La prima vedere pare un simplu conflict militar. O țară a invadat o altă țară. Și de aici modul diferit în care ne raportăm fiecare. Am avut fiecare dintre noi de ales între o abordare cinică sau chiar fățișă de partea agresorului sau una bazată pe valori morale – caz în care am susținut dreptul Ucrainei de a-și apăra pământul și oamenii.

Dar nu e doar un conflict militar. Asta a trecut de mult în plan secund. E, în primul rând, un război civilizațional. Un război între libertate și tiranie.

Lumea intră într-o nouă fază a confruntării globale între democrație și tiranie. Victoria nu e niciodată definitivă. Doar înfrângerea poate fi.

Dacă vom privi lista cu aliații și susținătorii Ucrainei vom găsi toate democrațiile lumii – nu doar din spațiul euro-atlantic ci și țări îndepărtate precum Australia, Japonia, Coreea de Sud, Chile ș.a.

În schimb, nicio democrație nu susține Rusia. Aliații Rusiei sunt Iranul, Siria, China, Coreea de Nord, Autoritatea Palestiniană și talibanii. Adică dictaturi, adică regimuri în care nu se respectă nici cele mai elementare drepturi ale omului.

Cei care susțin Ucraina doresc un mediu internațional bazat pe reguli și pe lege. Cei care susțin Rusia doresc o lume căzută la picioarele tiranilor, fie că ei se numesc Putin, Kim sau Xi.

Decizia României de a susține Ucraina nu este de fapt despre Ucraina. E despre noi. E despre ce fel de lume vrem să lăsăm moștenire generațiilor viitoare.

Ronald Reagan spunea că libertatea poate fi oricând pierdută, de la o generație la alta și că de aceea trebuie să fim pregătiți să luptăm pentru ea.

Din fericire pentru noi, acum, lupta asta e dusă de alții. Obligația noastră este să-i susținem, atât cât putem și cu ce putem. Moral, financiar, umanitar și militar.

Noi, românii, înțelegem tragedia din Ucraina. O înțelegem pentru că în ultimii 200 de ani am fost adeseori victimele imperialismului rusesc.

Drumul către victorie e în continuare lung, costisitor și complicat. Dar e singura cale. Altă opțiune nu există.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

1 Comment

  1. Stefan
    28 February 2023

    Pe langa Iran, Siria, China, Coreea de Nord, Autoritatea Palestiniană și talibanii, Kremlinul mai are ca aliati si cateva asa-zise republici din Africa, care inchiriza “serviciile” Grupului Wagner contra exploatarii zacamintelor de metale pretioase pe care le controleaza: Mali, Burkina Faso si Republica Centrafricana (lista probabil incompleta).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *