Chiar dacă PNŢ-ul nu a fost cunoscut în primul rând pentru umorul său şi nici pentru spiritul său artistic, venind dintr-o familie de vechi puşcăriaşi ţărănişti, nouă ni se pare foarte nimerit ca lucrările lui Devis Grebu să fie expuse la sediul partidului. Credem că spiritul critic şi umorul sunt mult mai caracteristice pentru ţărănişti decât imaginile cu gratii şi sârmă ghipmată sau zgomotele de lacăte şi uşi metalice. Vorbele de duh (şi chiar limba ascuţită), gluma, ironia, râsul sunt arme foarte eficiente împotriva gândirii unice. Țărăniştii din toate timpurile le-au folosit din plin, de la organizatorii manifestaţiei de la 8 noiembrie 1945, la membrii TUNŢ (Tineretul Universitar Naţional Ţărănesc) care au manifestat în 1995 cu un cap de porc în faţa casei lui Adrian Păunescu.

Înainte de 1989, unul din motivele pentru care încercam să nu ratăm nici o vizită a prietenilor părinţilor noștri – în marea lor majoritate erau ţărănişti înrăiţi – era că la acele vizite se râdea mult şi cu poftă, nu sarcastic sau amar. De Ceauşescu, de bancuri politice, de ce mai spusese Emil Georgescu şi se râdea de amintirile din închisoare.

S-a râs şi în Bărăgan. Micile reuniuni de acolo erau mai destinse şi neintoxicate de mentalitatea comunistă pe care foştii deţinuţi încă nu o cunoşteau. Se râdea de amintiri, de şefii locali sau împreună cu rudele venite în vizită. De fapt, revenirea la libertatea limitată din domiciliul obligatoriu a însemnat şi o modestă revenire la obiceiurile societăţii dinainte de 1946. Lumea de foşti deţinuţi era mai puţin pestriţă ca în restul ţării. Se puteau folosi din nou formulele obişnuite de adresare, cu doamnă şi domnule (nu tovarăşe). Se săruta mâna doamnelor. Soţiile îşi schimbau reţete de dulciuri (şi erau bune, nu doar salam de biscuţi sau icre false). Se petrecea aşa cum se putea, de Paşte şi de Crăciun puţin mai bine, şi în alte ocazii numai cu porumb fiert şi pepene.

Poate că unii, impresionaţi de interviuri şi de volumele de amintiri ale ţărăniştilor, au rămas cu impresia că erau niște spartani reținuți. Evident, în contextul amintit, temele principale fiind persecuţiile şi închisorile, impresia generală nu putea și nu trebuia să fie de amuzament. Totuşi, mărturiile şi documentele istorice nu explică destul, ci doar descriu unele evenimente, deseori fragmentat sau chiar fals în cazul multor texte oficiale. Nu se poate înţelege mare lucru dacă nu se văd în primul rând oamenii şi calităţile lor morale. Ori, profilul moral al ţărăniştilor este incomplet şi neadevărat din punct de vedere istoric dacă nu include simţul critic şi umorul. Cine îşi închipuie că ţărăniştii erau nişte oameni mereu gravi şi reţine numai fotografiile lor din închisoare este prost informat sau incapabil să înţeleagă ce înseamnă victoria morală.

Ne bucurăm că expoziţia se ocupă de o perioadă mai lungă de timp, de la Ceauşescu şi până la momentul actual pentru că, în imagini, legătura dintre ideile criminale ale comunismului şi tagmele de jefuitori de la Ceauşescu la Ponta, via Iliescu şi Năstase, apare mai clară şi nu poate fi ascunsă cu abureli şi relativizări intelectualiste. Ne bucurăm şi pentru că ştim sigur că multe din lucrările lui Devis Grebu vor deranja. E adevărat că deranjează şi studiile lungi, complexe şi bine argumentate, însă mulţi intelectuali cu pretenţii nu se sfiesc să calce în picioare orice logică, mai ales în domeniul moral. De exemplu, cum se poate răspunde simplu şi eficient Alinei Mungiu, atunci când dânsa se plânge concomitent că România nu e curată şi că statul român cheltuieşte prea mult cu victimele comunismului? Un intelectual onest va încerca să aducă argumente elaborate și structurate şi nu va obţine nimic. Devis Grebu rezolvă problema mult mai simplu punându-i faţă o oglindă necosmetizată.

Așa cum artistul a subliniat în discursul său, este foarte semnificativă data vernisajului expoziției. La 18 decembrie 2006, Președintele Traian Băsescu a pronunțat solemn condamnarea comunismului, ca regim ilegitim și criminal, pe baza Raportului Comisiei Tismăneanu. Acum șapte ani, la cuvintele lui Băsescu, s-a dezlănțuit în sală circul penibil de care ne amintim cu toții. Acel spectacol a fost comparat pe bună dreptate cu reacțiile violente observate în cursul rugăciunilor de exorcizare. De fapt, condamnarea comunismului asta a și fost.

Arta lui Devis Grebu are și ea un astfel de efect exorcizant. Diavolul din istorie este un mare iluzionist. El face ca lucrurile – și personajele – mărunte să pară mari și redutabile, iar ceea ce e cu adevărat important și mare să treacă neobservat. Talentul deosebit al maestrului Devis Grebu, inseparabil legat de intransigența sa morală, ironia pătrunzătoare și curajul său au asupra impostorilor și măscăricilor efectul exorcizant al cuvintelor spuse de copilul din povestea cu hainele cele noi ale împăratului. Expunerea adevărului, așa cum e, gol goluț, face să măștile să cadă singure. Iluziile se spulberă și puterea hipnotică a răului se risipește într-un nor de praf.

Îi mulţumim aşadar lui Devis Grebu pentru că este, aşa cum spune el însuși, adeptul liniei drepte, al atitudinii drepte şi al luptei drepte şi că arta lui ne cauterizează focarele de minciună și ticăloșie din spațiul public, întărindu-ne și încurajându-ne să ținem și noi calea dreaptă.

Anca Cernea
Mihaela Bărbuș

Mihaela Bărbuş și Anca Cernea sunt membre în Fundaţia Ioan Bărbuş
articol publicat și pe evz.ro. Mai multe imagini de la vernisaj puteți vedea aici.