Trebuie sa o spunem. Salvarea minerilor chilieni este o victorie zdrobitoare a capitalismului. Pare nepotrivita o astfel de pretentie in mijlocul bucuriei nemarginite provocate de eliberarea minerilor. E nelalocul ei. Dar sunt vremuri nepotrivite, iar miza este mare.
In Statele Unite, cu un somaj de 9.6%, un electorat nervos se va duce in curand la urne. (…) Traim vremuri dificile economic si trebuie sa intelegem care sistem economic da rezultate si care nu.
Daca acei mineri ar fi fost blocati astfel in subteran acum 25 de ani, oriunde pe acest pamant, ei ar fi fost morti. Ce s-a intamplat in ultimii 25 de ani de a facut diferenta dintre viata si moarte pentru acei oameni?
Raspunsul scurt este burghiul „Center Rock”.
Acesta este burghiul miraculos care a gaurit stanca pana la minerii blocati sub pamant. „Center Rock” este o companie privata din Berlin, Pennsylvania. Are 74 de angajati. Instalatia a venit de la Schramm Inc. din West Chester, Pennsylvania. Vazand dezastrul, presedintele Center Rock, Brandon Fisher, i-a contactat pe chilieni pentru a-si oferi burghiul. Acestia au acceptat. Minerii sunt in viata.
Raspunsul lung. Burghiul „Center Rock” (…) este de fapt o piesa tehnologica de rezistenta dezvoltata de o companie mica pentru a face bani, pentru profit. Acesta e motivul pentru care au inventat burghiul pneumatic. Daca fac bani, pot inventa mai multe.
Aceasta dinamica profit = inovatie a fost prezenta peste tot la mina din Chile. Cablul ultra-rezistent care infasura burghiul urias este din Germania. Japonia a furnizat cablul de comunicatii din fibra optica, super-flexibil, care i-a conectat pe minori cu cei de afara.
Intr-un articol remarcabil din 30 septembrie, Matt Moffet, de la WSJ, a prezentat un compediu al celor mai uimitoare produse ce si-au facut aparitia in Desertul Atacama din cele mai indepartate colturi ale capitalismului.
Samsung din Coreea de Sud a furnizat un telefon mobil care are proiector propriu. Jeffrey Gabbay, fondatorul Cupron Inc din Richmond, Virginia, a dat niste ciorapi facuti cu fibra de cupru care consuma bacteriile de pe picioare, reducand mirosul si pericolul de infectie.
„Niciodata nu mi-am inchipuit ca asa ceva chiar exista”, a spus ministrul sanatatii din Chile, Jaime Manalich.
Asa e. Intr-o economie deschisa nu vei sti niciodata ce e la varful vreunei industrii dezvoltate sau alteia. Dar realitatea din spatele acestor miracole este aceeasi: cineva inventeaza ceva folositor, castiga bani din asta, si re-inoveaza, ori altcineva ii promoveaza inventiile. In cea mai mare a timpului, nimeni nu baga de seama asta. Tot ceea ce face e sa se creeze locuri de munca, bogatie si bunastare. Dar fara ca acest sistem sa fi actionat in background, fara progresul facut an de an inglobat in aceste inovatii capitaliste, acei mineri ar fi morti.
Unii vor respinge aceste pretentii triumfaliste ale capitalismului pietei libere. De ce le fac acum?
Iata de ce. Cand apare o astfel de catastrofa – imi vin in minte altele asemenea, precum deversarea de petrol de la BP, uraganul Katrina, varii dezastre din China – un guvern are toate cioburile pe masa. Chile reuseste (s-a recladit cu o viteza fenomenala dupa cutremurul din februarie). China se impotmoleste. Doua administratii americane s-au balbait lasand publicul nauc. (…)
Statele Unite au un guvern obsedat de „milionarii” care castiga peste 250.000 de dolari pe an si batjocoreste „increderea oarba in piata libera”. Intr-o lume aflata intr-o rapida miscare, populata de natiuni care vor sa ne ajunga din urma sau sa ne depaseasca, asta e o pierdere de vreme.
Salvarea minerilor este un moment fantastic pentru Chile, o emblema a statutului sau ascendent. Dar ma gandesc la cei 74 din Berlin, Pennsylvania, al caror burghiu de inalta tehnologie a gaurit pamantul pentru a-i elibera pe mineri. Sunt zeci de mii de astfel de povesti de succes in Statele Unite, unele mari cat Google, altele mici cat Center Rock. Ma bucur ca una din ele a ajutat la salvarea chilienilor. Avem nevoie acum de un nou model economic american care sa-i lase pe inovatori sa ne salveze si pe noi.
3 Comments
dr pepper
16 October 2010Corect, cam asta este diferenta dintre Haiti si Chile.
Un alt amanunt interesant pe care l’am citit undeva pe net este ca datorita faptului ca minerii salvati au declarat toti ca cea care i’a tinut in viata a fost credinta – Israel s’a oferit sa suporte toate costurile de calatorie a acestora pentru ca acestia sa poata vizita locurile sfinte crestine din Israel.
GMT
16 October 2010e si un text fain al lui Traian Ungureanu pe tema credintei minerilor:
Speranța
http://www.dreapta.net/res_614…..eanu-.aspx
Reuşita tehnică înălţătoare de la San Jose e încărcată de o superbă simbolistică non tehnică. Calitatea unei societăţi care s-a redescoperit în ultimii aproape 40 de ani spune tot despre bazele în continuare sociale şi umane ale reuşitei sau nereuşitei istorice a naţiunilor. O altă componentă non-tehnică a triumfului tehnologic de la San Jose e speranţa: puterea de a crede şi de a trăi pentru viitor în cele mai nefericite clipe ale vieţii sau în vecinătatea morţii. Minerii care au continuat să îşi apere umanitatea într-o bolgie, sub pămînt , vreme de două luni, sînt o realitate delicată şi în acelaţi timp fundamentală. 33 de oameni au refuzat să se dea morţii după ce fuseseră daţi morţii.
Salvarea lor aproape neverosimilă e o fereastră spre absolut. Îndîrjirea setoasă şi rudimentară cu care aceşti oameni au continuat să trăiască, sfidînd depresia şi renunţarea, a contrazis frontal o epocă dominată de angoase şi relativism. Înconjuraţi de prezenţa morţii, minerii chilieni au cîntat, şi-au cinstit drapelul naţional, au trăit, fără abatere toate bucuriile simple ale oamenilor de rînd (inclusiv fotbalul!). Altfel spus, au refuzat priza de plictis şi disperare care dă media cotidiană la suprafaţă, printre sofisticaţi , cultivaţi sau, pur şi simplu, debusolaţi. Cele mai simple semne şi trăiri, afişate fără reţinere sau jenă, au readus sub privirea lumii o libertate demult uitată sau coborîtă între comportamente înapoiate pentru „secolul XXI”: rugăciunile şi numele lui Dumnezeu rostit cu încredere elementară, lacrimile şi strigătele de bucurie, încăpăţînarea biologică şi forţa mentală brută, inanalizabilă. Toate recuperate din subterana în care au fost îngropate de dubiu, complicaţie intelectuală, scepticism şi celelalte rafinamente negative pe care lumea le respiră, astăzi, cu o dexteritate mortuară.
Victoria minerilor, susţinuţi de credinţa lor de catolici inflexibili şi de simplitatea lor de muncitori reduşi, asupra infernului din galerie şi a întunericului interior e o deschidere furtunoasă şi neocolită către speranţă. Acest gen de a răspunde afirmînd, fără negocieri, principiul vital bate toate dramele desfăşurate larg deasupra timpului istoric, toate măcelurile, războiale şi nedreptăţile. Cu aşa ceva se contrazic crimele şi logica asfixiantă a răului.
Viaţa va continua, pentru fiecare din noi, în răspăr, cu secvenţele ei mici, cu meschinăriile şi mizeriile care înghit calendarul. Deasupra veghează, însă, pentru cei ce cred, speranţa. Am văzut-o. Există.
calehari
16 October 2010GMT#2. Multumesc pentru postarea Sperantei lui TRU.I-am urmarit pe chilieni cum s-au comportat cand au fost loviti de catastrofalul cutremur , am urmarit episoadele de pe ProTV dedicate modului exemplar cum construiesc , tocmai pentru a diminua la maxim pagubele provocate de cutremure . Ma uitam siderat si nu-mi venea sa cred ca este vorba de o tara latino-americana . In Japonia da , este normal , in Germania ( daca s-ar afla intr-o zona seismica ) tot asa s-ar fi construit , dar Chile …. Mi-am adus aminte ca , in 1962 , dupa un cutremur catastrofal , chilienii au organizat un Campionat Mondial de fotbal . Cand am vazut cum se comporta in cazul minerilor , eram oarecum pus in garda ( in sensul bun al cuvantului ). Patriotism , solidaritate , credinta in Dumnezeu , dovedite zilnic . Nimic retoric , propagandistic , fals . Citind Speranta , mi-am zis : Pinochet , cum ai uitat de Pinochet ?. Omul care a creat in America de Sud o tara anglo-saxona. Ce tara ar fi fost Chile daca Allende ………?