Ştiu pe cineva pentru care lovitura de stat şi “referendumul 250%” au fost mană cerească, un fel de “i-a pus Ăl de sus mâna-n cap”. L-au scos în faţă, mai corect spus la suprafaţă, în sensul bun al cuvântului, ca untdelemnul deasupra apei.
Ştiu pe cineva pentru care lovitura de stat şi “referendumul 250%” au fost mană cerească, un fel de “i-a pus Ăl de sus mâna-n cap”. L-au scos în faţă, mai corect spus la suprafaţă, în sensul bun al cuvântului, ca untdelemnul deasupra apei.
Gloate islamice au asediat ambasadele americane din Orientul Mijlociu si nordul Africii scandând „Obama, Obama noi îl iubim pe Osama”, steagul a fost rupt şi în loc a fost înălţat steagul Al Qaeda la ambasada americană din Tunisia, iar ambasadorul din Libia a fost asasinat. Datoria SUA a depăşit pragul delirant de 16 trilioane … …
A început un nou an şcolar. În provincia Ontario din Canada a fost cucerit încă un pisc luminos al progresului. Dar ca să apreciem progresul este nevoie de o scurtă recapitulare a trecutului retrograd. În virtutea tradiţiilor religioase ale celor care au întemeiat această ţară, actul constituţional din 1867 a stabilit că educaţia nu … …
“Diavolul in istorie”, această sintagmă a lui Leszek Kolakowski, mă urmăreşte de ani de zile. Este titlul faimosului său dialog cu George Urban, este titlul cărţii mele în curs de apariţie “The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the 20th Century”. Fără a te gândi la diavol, la ceea ce Immanuel … …
“Totuși, sînt un marxist”, spunea în mai 2010 Dalai Lama, exilat în Occidentul capitalist din China marxistă. “(Marxismul are) o etică morală, în timp ce capitalismul este doar despre profit” – “etica morală” marxistă de care a fugit din China a ucis peste 100 de milioane de oameni în toată lumea…
„Revoluţia iraniană a confirmat faptul că se pot duce la capăt revoluţii imense în ţările musulmane în numele celui mai pur islam. Influenţa SUA şi a civilizaţiei occidentale se poate arunca peste bord, iar bărboşii cu turbane îsi pot relua poziţiile de putere patriarhală.”
Ambasadorul american şi trei funcţionari ai consulatului au fost ucişi de musulmani la Benghazi. Consulatul american din Libia a fost incendiat. După ce Consulatul american din Benghazi a fost atacat cu grenade și arme automate, corpul neînsuflețit al ambasadorului american in Libia, J. Christoper Stevens, a fost scos din Consulat și tîrît pe străzi. … …
Vadim: ignorați cele cel puțin 1.5 milioane de voturi fraudate de USL la referendum, America e de vină! CIA vrea să fraudeze alegerile din decembrie! Acum cîteva săptămîni, între două îndemnuri la război civil antibăsist, Vocea Rusiei spunea că SUA estea cea care vrea de fapt să scape Băsescu. Nimeni nu îl dorește. Astfel, poate …
În Parlamentul European a început acum câteva minute o dezbatere istorică (se discuta situația României pentru prima dată în ultimii 22 de ani) dedicată încercării eşuate a USL de a da o lovitură de stat, . Din păcate pentru Ponta-Crin-ăla micu, televiziunile tătucului Felix nu prea au trecere la Bruxelles. Singurele televizoare care stau … …