FUNDATIA IOAN BARBUS

Category: Articole

HomeArticole

Societatea olandeză, renumită pînă nu demult ca fiind cea mai tolerantă din lume, se schimbă văzînd cu ochii. Este exemplul de societate euopeană în care voinţa de a apăra valorile liberalismului şi valorile occidentale a ajuns să fie un lucru exotic, iar o consecinţă directă este faptul că islamul a ajuns să joace un … …

În legătură cu Pakistanul, îmi îngădui câteva consideraţii în ceea ce-l priveşte pe Preşedintele Musharraf. Acest om nu a fost prietenul Americii. A devenit aliatul Statelor Unite când a fost ameninţat, iar el nu a uitat (când a avut nevoie de bani şi susţinere), dar nici nu a fost uitat acest lucru. În propria … …

În sistemul american, opţiunea de a alege un vicepreşedinte seamănă cu posibilitatea de a schimba un pion de şah în orice altă piesă mai valoroasă. Spre deosebire de şahul real, cel politic american oferă cîte un pion virtual fiecărui candidat la preşedinţie. Barack Obama a ales primul. A ales un turn, în persoana lui Joe …

Azi se încheie, în Denver, Convenţia Partidului Democrat. Barack Obama va accepta oficial nominalizarea drept candidat al partidului său pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Va fi un moment cu adevărat memorabil. Evenimentul nu va avea loc în sala de conferinţe care a găzduit lucrările şi discursurile zilelor anterioare, neîncăpătoare şi neadecvată pentru personalitatea cosmică … …

Penitenciarele sunt locuri dure şi triste, unde Justiţia îi trimite pe cei care au făcut crime sau infracţiuni de orice fel cu prevederi în codul penal, pentru a-i obliga să-şi ispăşească pedepsele şi – cel puţin ca idee – pentru reeducare. Dar este şi un loc în care se întâlnesc personaje cu caractere, motivaţii … …

Valentin Protopopescu. Scrie la la revista Cultura din Bucureşti. L-au supărat nişte bloguri, nişte români din lume. Nu ştiu de ce. Mă rog, nici nu am urmărit cu atenţie ce şi cum, nu mă interesează. Puţinul pe care îl ştiu despre gîlceava dlui. Protopopescu se datorează semnalărilor lui Francesco. Vezi aici şi aici. Tot … …

Găsesc ruşinos că în Italia se face o procesiune de indivizi care, îmbrăcaţi în kamikaze, urlă injurii infame la adresa Israelului, poartă fotografii ale şefilor israelieni pe a căror frunte au desenat o zvastică, incită poporul la ură contra evreilor.

Pe 3 august 2008 a decedat unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ai secolului trecut, Aleksandr Soljeniţîn. Patriot rus şi gânditor creştin-ortodox, născut în 1918 în Rusia, Soljeniţîn a contribuit fundamental la distrugerea mitului comunismului uman. Laureat al premiului Nobel pentru literatură, a luptat neîncetat pentru aflarea adevărului despre efectele catastrofale ale aplicării preceptelor ideologiei …

Fotografii din 2002 şi 2005, în mare parte portrete şi instantanee umane. The following two tabs change content below.BioLatest Posts Emil Borcean Latest posts by Emil Borcean (see all) Investigație Channel 4 – Femeile britanice care recrutează pentru ISIS – 26 noiembrie 2015 Dispariția lui Putin din vizorul public – 15 martie 2015 Un … …

Problema lui Valentin Protopopescu este să găsească sursa, sau izvorul, sau mobilul, sau imboldul patriotismului miilor de internauţi, sau blogeri, sau forumisti din diaspora românească. O întreprindere nu uşoară, să recunoaştem. Când am scris Să tacă emigranţii! referitor la un articolul Câte ceva despre patriotismul internaut din luna iulie al sus-pomenitului doctor în filozofie, … …