FUNDATIA IOAN BARBUS

Category: Jurnal

HomeJurnal

Teză şi antiteză Munca este o activitate conştientă, specifică omului, îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale (conform DEX). Atât scopul cât şi principalul mijloc prin care acesta poate fi atins – munca, trebuie să …

Nu este o parodie. Cititi si Stânga sacrifică egalitatea de gen și feminismul pe altarul afacerilor cu Iranul „Spulberăm patriarhatul omului alb și sexismul!” Revoluția e în toi la UNTOLD Hainele cele noi ale statului de drept

Ştire fierbinte de ieri, 3 noiembrie, pe situl Ştiri Fierbinţi punct ro: Cu trei zile inainte de alegerile prezidentiale, Barack Obama isi pastreaza avansul in fata contracandiatului sau republican Mitt Romney in statul Ohio si este aproape la egalitate cu acesta in Florida, doua state-cheie in alegeri, arata un sondaj NBC/Wall Street Journal/Marist, relateaza site-ul …

Copiii trebuie educaţi de mici, altfel cresc mari şi cu deprinderi proaste. Cum ar fi ideea că unii pot avea mai multe dulciuri ca alţii. Cititi si Cătălin Avramescu: SUA are acum un mare partid revoluționar, Partidul Democrat s-a mutat în zona ideologică a Stângii extreme Internaționala socialistă rămâne solidară cu infractorul condamnat Lula Dan …

Cele două extreme sunt de sorginte socialistă. Nu provin din exacerbarea „stângii” şi „dreptei” democrate ~ LIBERALĂ, respectiv, CONSERVATOARE. Marxist-leniniştii îi consideră de „stânga”numai pe cei care neagă proprietatea privată. Ceilalţi sunt consideraţi de „dreapta”. Inclusiv social-democraţia (laburismul). Cât timp vor mai exista, comunism, nazism (naţional-socialism) şi fascism, democraţia fa fi permanent în pericol. Cei …

O diatribă a unuia care s-a săturat să tacă și expune ipocrizia coreligionarilor, deși i-ar fi plăcut să-i vadă dărâmând Occidentul decât în situații nedemne: Violatori și traficanți de droguri, clerici și administratori leneși și dedați la o mulțime de nelegiuri doar pentru a trăi pe spinarea occidentalilor care le-au acordat azil și îi tratează …

Un sondaj global realizat luna trecută în 32 de ţări, inclusiv în România, arată că dacă locuitorii planetei ar putea vota în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, atunci Barack Obama ar obţine o victorie zdrobitoare. Ironic, opinia publică globală coincide cu dorinţele regimurilor represive. China, Rusia, Venezuela sunt numai câteva dintre acestea? Cum luni noapte …

O cârdășie între penali, plagiatori, antisemiți, moguli, perverși, foști conducători PCR și foști colaboratori ai organelor represive comuniste, la care se adaugă o faună compusă din îmbogățiți din relația ocultă cu funcționari corupți au format un colos de sorginte stângistă cu numele de USL.