„Acest președinte a făcut mai mult pentru a delegitima și submina poziția Israelului în lume decât oricare alt președinte.”
Jurnalul Național își face datoria față de patronul Felix – Dan Voiculescu după numele trecut în catastiful Senatului – și mai dă o scaltoacă mult-urâtului Președinte al României Traian Băsescu, de data asta în relația cu Olanda. Prin semnătura lui Dan Constantin, Felix și-a informat națiunea că Băsescu a amânat sine die primirea noului Ambasador …
La Parlamentul European au fost prezentate în cadrul unei audieri publice rezultatele unor cercetări independente privind mecanismul producerii dezastrului. Concluziile acestora dărâmă versiunea oficială asupra evenimentelor, și arată că avionul a explodat în aer.
PRM este un partid de dreapta condus de un foarte bun român, nu poate fi comparat cu PP-DD, a spus Radu Campeanu in 2012, la Realitatea.
Câteva fotografii facute ieri, 24 martie, în ajunul Bunei Vestiri, la „Marsul pentru viata” organizat în Bucuresti. Au participat câteva sute de persoane, considerabil mai multe decât anul trecut. Dupa fotografiile noastre, un fotoreportaj fain realizat de cei de la ziarul Gândul cu imagini de la Bucuresti si Timisoara si cu informatii de la evenimentul …
Călătorim înapoi în timp cu mai bine de un mileniu şi jumătate. Roma renăscută este un proiect internaţional condus de Bernard Fischer de la universitatea din Virginia, în colaborare cu facultăţi de istorie şi laboratoare de inginerie software din Milano, Caen şi Bordeaux. Rezultatul este cea mai bună aproximare vizuală la îndemîna noastră a capitalei …
Duminică 11 martie, la Toulouse, a fost asasinat de către un motociclist soldatul paraşutist Imad Ibn-Ziaten, asasinul executându-l de la mică distantă cu un glonte în cap. Joi 15 martie, în jurul orei 14, în faţa a numeroşi martori, la Montauban (45 km. de Toulouse) un individ s-a apropiat de un grup format din 3 …