Ce urmează sînt o serie de observaţii pe marginea unei postări recente de pe blogul Oceaniei.
Ideea : „împreună până când moartea ne va despărţi” nu vi se pare oarecum exagerată acum când omul nu mai moare la vârsta de 50 de ani?
O medie de viaţă de 50 de ani era valabilă la începutul secolului 20. Practic, comparaţia dintre prezent şi perioada cînd omul murea la vîrsta de 50 de ani stabileşte un interval de un secol în care instituţia căsătoriei a continuat să existe după data ei de expirare. Se pare că, de un secol, cei căsătoriţi şi trecuţi de vîrsta de 50 de ani trec printr-o experienţă „exagerată”. Evident, nu la modul absolut, doar în principiu.
Ce înseamnă, de fapt, căsătoria, dincolo de implicaţiile sentimentale ale momentului? Mai merită să te căsătoreşti? Oare căsătoria nu este ceva prea definitiv, complet, şi irevocabil?
Chiar aşa, ce înseamnă? De-a lungul istoriei şi în toate civilizaţiile majore, căsătoria însemnă uniunea oficială dintre un bărbat şi o femeie în scopul de a face, creşte şi educa urmaşii care să le ducă spiţa mai departe. Simplu, prozaic şi desuet. Căsătoria este actul (nu în sensul de ţidulă eliberată de preot sau primărie) de întemeiere a unei familii, iar familia este piatra elementară pe care se întemeiază clanul, comunitatea, societatea şi civilizaţia. În ce măsură merită să te căsătoreşti – iată o întrebare la care fiecare trebuie să îşi răspundă mai devreme sau mai tîrziu. Fără îndoială, atîta timp cît confortul personal – psihic şi material – şi certitudinea unei ieşiri de urgenţă accesibile primează într-o relaţie, căsătoria este o piatră de moară atîrnată de degetul inelar.
„Nu este ceva prea definitiv, complet, şi irevocabil?”
Cînd apare ca o piatră de moară, desigur. Dar există şi un remediu simplu. Nu te căsătoreşti, cu atît mai mult cît căsătoria nu este obligatorie. Zău. Ba mai mult, căsătoria nu este nici definitivă: poate fi desfăcută în orice moment. Desigur, nu cu aceeaşi detaşare cu care ai desface un nod de batistă, dar instituţional căsătoria nu este o capcană fără ieşire.
Uitându-mă astăzi în jurul meu cred că idealurile de realizare personală pe care le are fiecare au secularizat căsătoria. Căsătoria e o stare accesorie pe care, hai să recunoaştem, toţi o amânăm. Totuşi oamenii continuă să se căsătorească mai devreme sau mai târziu, arătând că normativitatea socială a căsătoriei încă se menţine. Cred însă că a dispărut ideea aceea a căsătoriei ca un fel de ancoră individuală, structură stabilă în care pasiunile şi impulsurile fiecăruia se domesticesc. Fericirea a început să depindă de un fel de emotivitate permanentă, dezlegată de reguli şi compromisuri durabile.
Idealurile de realizare personală nu secularizează nimic. Nu există o relaţie de cauzalitate între realizarea personală şi „secularizarea” căsătoriei. Ce este o „stare accesorie” şi cum se accesorizează căsătoria? Cuvinte pretenţioase fără conţinut.
Dacă majoritatea continuă să se căsătorească, în condiţiile în care a dispărut acea idee despre căsătorie iar fericirea a devenit dependentă de „emotivitate permanentă, dezlegată de reguli şi compromisuri durabile”, aceasta poate însemna una din două. Fie majoritatea reuşeşte să adapteze căsătoria la noul concept al fericii (şi atunci, care-i problema), fie enunţul autoarei despre căsătorie şi fericire este doar o proiecţie personală asupra realităţii. Căsătoria şi realitatea sînt prezentate drept antagonice, dar primul caz logic posibil indică o convergenţă, în timp ce al doilea caz indică faptul că opiniile de mai sus despre căsătorie şi fericire nu sînt împărtăşite de majoritate.
Azi, când din cauza căsătoriei homosexuale asistăm la mai multe dezbateri despre funcţia actuală a căsătoriei, poate vom putea să înţelegem mai bine ce e şi în ce anume consistă căsătoria, nu prin ceea ce spun apărătorii ei ci prin ideile acelora care o resping de bună voie.
Tot ce e posibil, dar impresia lăsată de acest paragraf este infirmată de realitate. Homosexualii nu resping căsătoria, dimpotrivă. Vezi agitaţia din jurul Propunerii 8 din statul California: homosexualii vor să se căsătorească, dar majoritatea s-a opus schimbării prin lege a definiţiei tradiţionale a căsătoriei.
Dupa mine, cine vrea, e liber să se căsătorească. Dar se poate trăi în cuplu şi să faci copii chiar dacă nu te căsătoreşti. Nu văd de ce instituţia căsătoriei ar trebui protejată şi cuplurile fără acte n-ar trebui să fie la fel de protejate. Nu credeti ca relaţiile recunoscute de societatea noastră şi onorate cu toate privilegiile sunt doar cele care încătuşează, cele simbiotice, determinate economic? Cea mai generoasă, mai tandră şi mai spontană relaţie intră în şablonul general acceptat când se foloseşte de proptelele, de legalitatea, securitatea şi permanenţa general acceptate. Eu cred că azi mulţi refuză căsătoria preferând legături mai flexibile, substituind comuniunea instituţională cu iubirea.
Serios? Comuniunea instituţională exclude iubirea? Păi, atunci ar fi cazul să formalizăm această axiomă. Ofiţerul de stare civilă poate rezolva prompt confuzia din capul cuplurilor aspirante la comuniune instituţională:
„Vă iubiţi?”
„Da.”
„Atunci îmi pare rău. Aici oficiem numai căsătorii. Pentru iubire aveţi la dispoziţie legături mai flexibile, descrise în această broşură eliberată de Ministerul Protecţiei Iubirii. După ce vă decideţi mergeţi la ofiţerul de stare civilă alternativă, unde puteţi obţine certificatul oficial de necăsătorie.”
Sînt două nivele de discuţie: căsătoria ca opţiune şi experienţă personală şi căsătoria ca instituţie socială.
„Dupa mine, cine vrea, e liber să se căsătorească. Dar se poate trăi în cuplu şi să faci copii chiar dacă nu te căsătoreşti.”
Absolut. Merită menţionat şi reversul: oricine e liber să nu se căsătorească, sau să divorţeze. Accentuez acest lucru deoarece afirmaţia generalizatoare „[căsătoria] încătuşează” este ridicolă. Cine se simte încătuşat fie nu se căsătoreşte, fie iese din căsătorie. Nu există nimic inerent în căsătorie, ca instituţie, care să încătuşeze. Cînd baţi un cui şi îţi dai cu ciocanul peste degete, nu ciocanul e de vină.
Însă pentru autoare nu este de ajuns faptul că e liberă să adopte orice aranjament de viaţă în comun cu un partener. Devalorizarea căsătoriei trebuie înfăptuită şi la nivel instituţional:
Nu văd de ce instituţia căsătoriei ar trebui protejată şi cuplurile fără acte n-ar trebui să fie la fel de protejate. Nu credeti ca relaţiile recunoscute de societatea noastră şi onorate cu toate privilegiile sunt doar cele care încătuşează, cele simbiotice, determinate economic?
Este vorba despre o devalorizare indirectă, prin relativizare. Dar să răspund la nedumerirea exprimată mai sus. Instituţia căsătoriei are un loc privilegiat în societate deoarece premiza ei este acel „pînă cînd moartea ne va despărţi”. Nu este o premiză abstractă; e cît se poate de explicită şi cunoscută celor care se căsătoresc. Aceştia îşi asumă o povară, un risc şi o responsabilitate mai mari decît cei care preferă „legături mai flexibile”. A încerca să realizezi o familie care să dureze o viaţă presupune efort, compromis, altruism, sacrificiu şi încăpăţînare. Uneori nu iese. Dar toţi cei care încearcă serios acest lucru pun la bătaie întreaga lor fiinţă. Acesta e unul din motivele datorită căruia căsătoria are un loc privilegiat. Cine doreşte „relaţii flexibile” şi caută o fericire „dezlegată de reguli şi compromisuri durabile” e binevenit să urmeze orice cale alternativă. Ba mai mult, are parte şi de urările de succes ale celorlalţi. A te bate însă şi cu pumnul in piept în căutare de recunoştinţă şi recompensă… scuze, dar pînă aici. Un angajament pe viaţă (chiar dacă eşuat pe parcurs) cîntăreşte mai greu decît emotivitatea permanentă şi relaţiile flexibile.
Ar mai fi ceva care deosebeşte instituţia căsătoriei de alte forme de convieţuire. Căsătoria permite întemeierea unei familii tradiţionale, iar aceasta reprezinta cel mai bun mediu pentru dezvoltarea unui copil. Mă refer în general, evident. Două studii din Canada vin în sprijinul a ceea ce empiric se ştie demult:
Why marriage matters – articol din ziarul Ottawa Citizen
Private Choices, Public Costs – How failing families cost us all – primul studiu
Cohabitation not equal to marriage Vanier study reports – sumar al celui de-al doilea studiu
Cohabitation and Marriage: How Are They Related? – al doilea studiu
Copiii o duc mult mai bine, din toate punctele de vedere, atunci când trăiesc cu cei doi părinți biologici – cu condiția ca aceștia să fie în mod rezonabil afectivi și grijulii și să nu se angajeze în abuz și conflict conjugal de față cu copiii lor (Amato, 2004).
…
În afară de aceasta, chiar și atunci când părinții nu consideră căsătoria lor drept cea mai fericită, copiii pot în continuare să beneficieze de ea. Ceea ce este important pentru copii, mai presus de toate, este îngrijirea pe care o primesc de la părinții lor – nu faptul că aceștia se iubesc nebunește unul pe celălalt. Acesta din urmă este o perspectivă a adulților!
…
În măsura în care instituția căsătoriei contribuie la stabilitatea emoțională și bunăstarea generală a adulților și a copiilor, ea devine o instituție foarte funcțională pentru societate. Ea produce un capital social considerabil și servește ca o agenție de control social (Laub et al., 1998). Copiii din familii căsătorite cu doi părinți dobândesc mai mult capital uman (Coleman, 1988): în medie, aceștia renunță la școală prematur mai rar, primesc mai multă educație și sunt mai puțin dependenți de ajutoare sociale decât copiii cu un singur părinte rezident sau un părinte coabitant (McLoyd, 1998). Este mai puțin probabil ca aceștia să devină infractori delincvenți la maturitate, față de copiii cu părinți singuri sau care coabitează. Ulterior, ei contribuie mai mult la impozite decât copiii care nu sunt crescuți în contextul căsătoriei dintre părinți.
…
Un cuplu căsătorit este o ca o mică și cuprinzătoare agenție de sănătate și bunăstare, operată de voluntari. Căsătoria scade costurile de îngrijire a sănătății, cheltuielile pentru ajutor social și cele de întreținere a poliției și instituțiilor penale. Reduce costurile legate de abuzul de alcool, de dependența de droguri și de bolile venerice. Mai târziu în viață căsătoria previne spitalizarea multor persoane în vârstă care suferă de dizabilități mentale și fizice grave, deoarece acestea sunt îngrijite de soții lor, în special de soțiile lor. Mai mult de atât, deoarece indivizii căsătoriți care au copii investesc social în vecinătatea rezidenței lor și în școli, ei contribuie la stabilitatea și îmbunătățirea zonelor în care locuiesc și a sistemului educațional. (Ambert, 2001:139).
În concluzie, rugămintea mea este următoarea: fiecare să trăiască după cum îl taie capul, dar nu distrugeţi instituţia căsătoriei.
E pentru copii.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
29 Comments
panseluta
14 June 2009Oceania vorbeste pe cinstite despre disolutia familiei nucleare, nexusul tuturor relelor in societate, un vis vechi al parintilor comunismului, cum spune si Thomas Sowell in articolul de mai jos, din 2007:
„The latest in a long line of New York Times editorials disguised as „news” stories was a recent article suggesting that most American women today do not have husbands. Partly this was based on census data — but much more so on creative definitions.
The Times defined „women” to include females as young as 16 and counted widows, who of course could not be widows unless they had once had a husband. Wives whose husbands were away in the military, or in prison, were also counted among women not living with a husband.
With such creative definitions, it turned out that 51 percent of „women” were not living with a husband. That made it „most” women and created a „news” story suggesting that these women were not married. In reality, only one fourth of women have never married, even when you count girls as young as 16.
While the data quoted in the New York Times story were about women who were not living with a husband, there were quotes in the story about women who rejected marriage.
What was the point? To show that marriage is a thing of the past. As a headline in the San Francisco Chronicle put it: „Women See Less Need for Ol’ Ball and Chain.”
In other words, marriage is like a prison sentence, complete with the old-fashioned leg irons with a chain connected to a heavy metal ball, so that the prisoner cannot escape.
This picture of marriage and a family as a burden is not peculiar to the New York Times or the San Francisco Chronicle. It is common among the intelligentsia of the left.
Negative depictions of marriage and family are common not only in our newspapers but also wherever the left is concentrated, whether in our schools and colleges or on television or in the movies — most famously, in the „Murphy Brown” TV program that Vice President Dan Quayle criticized, provoking a fierce counterattack from the left.
The New York Times was not the first outlet of the left to play fast and loose with statistics in order to depict marriage as a relic of the past. Innumerable sources have quoted a statistic that half of all marriages end in divorce — another conclusion based on creative manipulation of words, rather than on hard facts.
The fact that there may be half as many divorces in a given year as there are marriages in that year does not mean that half of all marriages end in divorce.
It is completely misleading to compare all the divorces in one year — from marriages begun years and even decades earlier — with the number of marriages begun in that one year.
Why these desperate twistings of words and numbers by the left, in order to discredit marriage?
Partly it is because marriage is a fundamental component of a social order that the left opposes. Moreover, marriage is seen as one of the social restrictions on individual free choice.
These are not new ideas, even though they may be more pervasive than in the past, simply because the intelligentsia is larger and more vocal today.
As far back as the 18th century, Rousseau said that man is born free but is everywhere in chains. In other words, the social restrictions essential to a civilized society were seen as unnecessary hindrances to each individual’s freedom.
It never seems to occur to those who think this way that if everyone were free of all social restrictions, only the strongest and most ruthless would in fact be free, and all the others would be subject to their dictates or destruction.
Marriage and family are also barriers to the left’s desire to create a society built to their own specifications. Friedrich Engels’ first draft of the Communist Manifesto proclaimed the end of families but Karl Marx thought better of it and took that out.
In one way or another, however, the left has for more than two centuries tried to undermine families — including today redefining the words „marriage” and „family” to include whatever kind of people want to live together in whatever way for whatever reason.
If „marriage” can mean anything, then it means nothing.
The New York Times’ long-standing motto, „All the News That’s Fit to Print,” should be changed to reflect today’s reality: „Manufacturing News to Fit an Ideology.”
Ce nu spune Sowell in articol–dar o spune altundeva, in cartea lui despre marxism–e ca Marx a profitat imens de pe urma casatoriei cu Jenny von Westphalen si a trait pe spezele rudelor „capitaliste”, inclusiv din propria familie, ca barbat fara nici o slujba constanta, un terchea-berchea, scirta-scirta pe hirtie, care facea copii aproximativ din doi in doi ani, pina cind a dat peste si mai bogatul(si cred ca si mai desteptul) Engels, care i-a asigurat lui Marx, spre sfirsitul vietii, o pensie viagera din dividendele companiilor clasic capitaliste pe care le avea in Marea Britanie si Germania.
Engels n-a fost casatorit, dar a avut o „common law wife”, adica o tziitoare, la moartea careia se pare ca a suferit, si la care snobul cu fumuri aristocrate care era Marx n-a condescins decit citeva rinduri reci. Engels s-a ofensat, Marx si-a cerut iertare, si Engels l-a iertat.
In rest, cititi printre rinduri ce cred despre inadecvarea moderna a familiei nucleare.
fish
14 June 2009am vrut sa replic si pe site-ul oceaniei, n-am mai apucat, dar oceania nu vrea decit niste „suport” (material eventual ca si casatoritii) pt o viata „libertina”. pun ghilimele pt ca nu vreau sa sune atit de puternic.
si ignora la modul absolut, efectul asupra copiilor a relatiilor efemere si a viitorului lor.
parca erau niste statistici cu dependenta ratei infractionalitatii de mediul de provenienta aka „familii dezorganizate”.
dar poate vrea sa traiasca intr-o lume in care infractionalitatea bate la usa, pt ca nu exista cei „7 ani de acasa”.
stiu suna cliseistic ceea ce spun, dar n-am chef sa pierd timpul sa reformulez.
Oceania
14 June 2009Fish, in primul rand ceea ce am scris in postarea pe care ma simt onorata ca o comentezi aici, erau doar simple ganduri vis a vis de casatorie, in niciun caz nu militam pentru ceva anume.
Apoi daca citeai bine vedeai ca nu vorbeam despre viata libertina ci despre relatii care nu au la mana o patalama. Aceste relatii, tocmai prin simplu fapt ca nu se incheie la starea civila, sunt mult mai relaxate si benefice pentru ambii parteneri. Sa nu-mi dai argumentul copiilor ca nu tine. Cate casatorii nu exista azi in care viata in familie e un calvar, mai ales pentru copii. Mai bine cresti cu un singur parinte decat cu doi parinti care nu contenesc sa urle, sa se jigneasca si sa se bata. Infractionalitatea in randul tinerilor e deja mare si nu cred ca certificatul de casatorie educa copiii ci gradul de maturizare al parintilor si apoi mai conteaza si societatea in care traiesc acestia, scoala.
Una din 2 casatorii se destrama iar 99% din cele care rezista sunt lamentabile. Casatoria inseamna un lucru iar familia altul. Primul e un contract care poate deveni nul, desfacandu-se prin mascarada divortului, iar al 2 lea poate supravietui fara nici un fel de contract daca simbolizeaza legaturile afectuoase si emotionale care se nasc prin legatura de sange si convietuire intima. Exista cupluri cu certificat de casatorie care n-au nimic de-a face cu ideea de familie. Nu e casatoria cea care promoveaza si dezvolta bunastarea persoanelor ci sanatatea mentala a partenerilor.
De aceea ma indoiesc ca interesul iscat in jurul familiei ar fi intr-adevar un interes pt celula tesaturii sociale ci, mai degraba, un interes pervers pt institutia casatoriei, daca se poate cu contract pe viata, care apara din rasputeri conventionalismul celor care o promoveaza.
Eu una sustin celula SANATOASA : mama, tata si copilul dar, in nici un caz, ipocrizia casatoriei, fatzada a numeroaselor celule canceroase.
Scuze pentru comentariul cam lung, dar cu asta cred ca am spus totul.
Imperialistu'
14 June 2009Asa cum mi s-a spus mie la facultate, „familia traditionala”, aia cu tata, mama si copiii, s-a cam dus. Suntem moderni, gata!!, viitorul e altul, frate, nu mai traiti in trecut, primitivilor: avem uniune consensuala, avem „familia homosexuala” si „familia monoparentala”. Brave new world, indeed!
Oceania si-a dezvoltat pe propriul blog un mic club de progresisti: obamist, in favoarea extinderii statului in societate si economie, antirazboi pana la capitularea in fata inamicului, de principiu anti-crestinism (de!), feminist si in favoarea tuturor declasatilor de alta data.
Sigur ca are ceva si impotriva casatoriei, doar casatoria presupune responsabilitate, ori nu poti fi pro-Obama daca pretuiesti responsabilitatea. De altfel, cel putin 75% din cei care au comentat entry-ul Oceaniei sustin mai mult sau mai putin acelasi prostii din cam aceleasi motive: oameni tristi care fug de raspundere ca dracu’ de tamaie. N-ar fi nimic daca ar recunoaste ca problema se afla la ei, nu la ceilalti, dar pusa la zid este institutia casatoriei, nu incapacitatea fiecaruia de a-si gasi pe lumea asta pe cineva cu care sa merita sa traiasca. Heh, dar asa fac misoginii care dau vina pe toate femeile pentru cele cateva care si-au batut joc de ei, asa fac feministele care dau vina pe toti barbatii pentru ca au dat de niste nesimtiti. Acum toti invinsii au ocazia sa isi verse oful pe altcineva decat pe sexul opus: pe societatea care ii forteaza sa isi oficializeze legatura printr-o casatorie.
Scuza-ma, dar ???? ! Toate studiile sociologice demonstreaza ca destramarea familiei un efect devastator asupra copiilor. De altfel, daca vrei sa vezi ce inseamna lipsa unei familii normale, te invit sa te documentezi in privinta negrilor din Statele Unite: familia neagra a colapsat, o poti folosi ca studiu de caz. Aproape 3 mame din 4 isi cresc copiii singure, iar consecintele se vad in rata absolut incredibila a criminalitatii, nemaiintalnita la nici o alta comunitate americana.
Imi este sincer mila de tine, Oceania. Trebuie sa fi avut si sa ai inca o viata extrem de trista daca poti sa crezi o asemenea trasnaie: ca una din 2 casatorii se destrama, iar 99% din celelalte sunt o cusca. Intr-un fel nu ma mira statisticile tale SF, doar tu esti cea care nu demult spunea ca 4 femei din 5 sunt batute de soti. Ce inseamna sa privesti lumea printr-o micuta lentila ideologica.
Interesul pervers? Ce bine le zici tu, draga Oceania! Sigur, interesul pervers si conventionalismul, cei doi inamici ai oamenilor liberi! Asa-mi place gandirea asta voastra, nu-ti poti imagina cat de tare ma distreaza! Nu demult, tot unul ca tine mi-a spus ca heterosexualitate e pur conventionalism, o inventie a societatii: „Pentru mine homosexualitatea nu este o patologie, nici boala sau anormalitate, ci, de multe ori, mai degraba un soi de protest impotriva totalitarismului social, in toate formele… as spune ca e un fel de: lasati-ne in pace sa facem ce dorim cu corpul nostru, macar doza asta de libertate minima.” Iubesc progresismul asta al vostru! Great minds think alike?
Ai fi uimita cat de importanta este. Pornind de la legatura de sange, invata responsabilitatea, ofera modele clare (mama – model feminin; tatal – model masculin) si protejeaza. Daca sanatatea mentala a individului este afectata din diverse motive, te asigur ca este la fel de nociva si pentru concubinaj, ca si pentru casatorie.
Mai am un pic si bag mana in foc ca ai crescut intr-o familie profund disfunctionala.
Houston
14 June 2009Mie nu-mi place partea asta de căsătorie care ţine de semnat formulare. Mult mai solid e jurământul în faţa lui Dumnezeu, la biserică. Desigur că e nevoie de un gest, de o ceremonie care să consfinţească faptul că 2 oameni aparţin din ziua x exclusiv unul altuia, care să fie recunoscută şi respectată de comunitate. Probabil în momentul în care comunitatea a intrat pe orbita Statului a început să crească şi importanţa hârţoagelor.
Cu privire la cei 50 de ani: Nu contează că omul trăieşte 50 de ani sau 200, perioada fertilă rămâne aceeaşi.
Houston
14 June 2009@Imperialistu: Cred că şi eu am crescut într-o familie „disfuncţională”. Maică-mea a divorţat de taică-meu natural la scurt timp după ce m-am născut, apoi s-a recăsătorit şi iar a divorţat, asta după ce şi-a petrecut copilăria într-o casă de copii de pe vremea lui Ceaşcă. Acum îmi rămâne mie misiunea de a împlini visul pe care ea nu l-a realizat: cel de a întemeia o familie „funcţională”. Să sperăm că o să-mi iasă. ????
Dinny
14 June 2009„99% din cele care rezista sunt lamentabile”? Asta e foarte exagerat, dupa parerea mea. Eu cunosc multe cupluri casatorite fericite.
In rest, mi-am spus parerea la Oceania si ma bucura ca Emil a avut rabdare sa dezvolte subiectul ????
Imperialistu'
14 June 2009Houston > Nu stiu cum statea treaba in Antichitate, dar in modernitate, casatoria in fata statului incepe o data cu Revolutia Franceza (data de nastere al Leviathanului ???? ). Revolutionarii erau hotarati sa distruga vechea lume. In septembrie 1792, Adunarea Nationala adopta legea casatoriei, introducand casatoria civila (la stat) si divortul*. Asa cum preotii erau fortati sa jure credinta statului francez, in caz contrar fiind trimisi in exil sau omorati, asa si viitorii casatoriti erau obligati sa se lege in fata Statului.
Si iti urez mult succes! Pacat ca altii prefera sa denunte societatea / casatoria.
* Probabil intre o incendiere a unei biserici si decapitarea unor slujitori ai Domnului/ aristocrati dusmani ai poporului. Iacobinii i-ar fi placut lui Ciobby.
Oceania
14 June 2009Draga Imperialistule, tu oriunde intorci ochii nu vezi decat politica. Nu suporti gandul ca oamenii pot avea opinii fara sa fie contaminati de vreo ideologie in mod special. Nu sunt fidela niciunei ideologii iar cand imi dau modest cu parerea despre casatorie nu tin sa fac prozeliti ci sa-mi exprim nelinistile.
PS. modul tau de-a te adresa interlocutorului este feroce. Nu lasa loc de replica. Nu din lipsa de argumente ci din lehamite.
Imperialistu'
14 June 2009Feminismul, multiculturalismul si relativismul nu sunt a-ideologice, asa ca nu incerca sa pozezi in ceea ce nu esti. Fa un bine tuturor si nu te mai ascunde. E ridicol sa spui ca nu ai nici o ideologie, cand se vede de la mare distanta ca lucrurile stau cu totul altfel.
Feroce? Iti sugerez sa te lamuresti cu privire la sensul termenului. Nu am fost feroce, dar inteleg rostul acuzatiei: trebuie sa te elibereze de povara unui raspuns pe care nu poti sa il formulezi. „Nelinistile” tale nu pot fi sustinute.
bampi
14 June 2009conteaza cat traieste omul oare?
Kelemvor
14 June 2009Eu nu inteleg de ce deranjeaza pe unii ideea a casatorie. Da, casatoria inseamna sa iti asumi o responsabilitate dar :
1. Nu te obliga nimeni sa faci acest pas: au trecut vremurile cand un om necasatorit pana la o anumita varsta era ostracizat de societate.
2.Chiar daca nu esti casatorit, in momentul cand ai adus pe lume un copil (presupunand ca n-a fost un accident si chiar ti-ai dorit asta) automat ti-ai asumat responsabilitatea pentru viitorul lui. Asa ca ce mai conteaza?
Uite, eu nu vad cum o bucata de hartie semnata sau o ceremonie religioasa i-ar impiedica pe 2 oameni responsabili si care se iubesc sa aiba grija de copilul lor.
Unii nu vor/nu pot sa-si asume responsabilitatea. La altii intervine teama de a gresi in alegerea facuta si de a nu-ti da seama de asta decat peste multi ani cand ti-e greu s-o iei de la capat si te complaci in situatie. Pe oamenii astia ii inteleg, numarandu-ma printre ei, dar nu inteleg de ce trebuie sa denaturam institutia casatoriei.
costin
14 June 2009Oceania,
Nu vroiam sa intru in discutie, dar in fine, iata cum vad eu casatoria (eu, care am crescut intr-o familie cel putin disfunctionala):
Casatoria este un legamint, este o promisiune care si-o fac un baiat si o fata care se iubesc, si care vor sa traiasca impreuna, sa aibe o familie. Atita tot. Casatoria religioasa este o promisiune in fata lui Dzeu ca vor avea grija unul de altul si de urmasii lor, nu o constringere. Si este ce vrei tu sa faci din ea, cu o petrecere mare la inceput si ceva ritualuri care iti pot placea mai mult sau mai putin. Dar pentru ca este o promisiune care o faci pentru toata viata, vrei sa fie mai pompos, ca sa nu uiti a doua zi ce ai promis ca vei face restul zilelor.
Religioasa sau nu, casatoria este o promisiune, nu ceva „ipocrit”, „canceros”, nu un interes „pervers”, o conventionalitate stupida si daunatoare. Daca exista oameni pentru care casatoria este cum o descrii tu, atunci imi pare rau pentru ei.
Nu iti place? Nu o fa! Foarte multi oameni nu o fac motiv pentru care sporul demografic in Europa este cu mult pe minus. Adica urmarile vor exista. Poate vrei o relatie lejera acum, sa nu te legi la cap, dar urmarile vor veni. Pe plan personal, s-ar putea sa mori singur/a. In ce priveste comunitatea, s-ar putea sa se intimple ca in vestul Europei, in care populatia este pur si simplu inlocuita cu imigranti.
Faci ce vrei, dar daca nu iei toti factorii in considerare, nu stii ce faci.
fish
14 June 2009oceania, am sa-ti dau un mic exemplu, speri ca poti trece ca e luat din biblie, e prea cunoscut ca sa nu fie discutat. dpv al meu „poruncile” sint niste reguli ale societatii/grupului pe vremea aia facute pe baza observatiilor empirice, reguli care au avut rostul auto-reglarii implicit auto-supravietuirii grupului. nu shtiu cit realizezi (poate e numai imaginatia mea, dar eu am convingerea ca in lantul trofic omul nu este ultima veriga, ci exista un „organism” superior si anume „specia umana”). implicit „poruncile” au aparut din nevoia speciei de auto-supravietuire.
ei revin, regula aia cu „sa nu rivnesti la femeia altuia” in contextul speciei apare ca o auto-cenzura, in cadrul comunitatii sa nu apara cazuri de (extrem) omorire a partenerului infidel, respectiv a factorului extern. care conducea nu numai la micsorarea capacitatii grupului de a evolua, cit a capacitatii de supravietuire. aici, dezvoltat in timp, regula asta a evoluat si s-a transformat intr-o „institutie” care sa permita membrilor capabili de un anume efort un ajutor. iar tu acum vii si spui „e depashita, nu mai tine de realitate, efortul e prea mare, traim prea mult, mai bine o desfiintam. dar intre timp, noi astia care nu vrem sa facem un efort, nu ne ajutati si pe noi? ca si noi suntem oameni, de ce ne discriminati?”
stii, e ca la un concurs, „noi sintem prea …. (insert attribute here – nu vreau sa jignesc prin inserarea oricarui atribut) sa concuram, dar noi de ce nu primim medalii?”
si inca ceva, institutiile atit de hulite, au aparut in societate tocmai prin nevoile grupului, catre o standardizare pt usurarea vietii, nu e nevoie sa fie hulite (exceptie sistemul romanesc ???? ) cine nu are nevoie de ele, bravo lui, asta nu inseamna ca trebuie distruse. ai sa vezi ca la orice revolutie, haosul de dupa a fost inlocuit de o noua organizare, „mai buna” dupa parerea revolutionarilor.
si da, imperialistul are dreptate, orice grup are o „politica” de supravietuire, mai buna sau mai proasta, dar orice grup se organizeaza si isi creeaza propriile politici de viata/supravietuire. oricit de sila ti-ar fi de cuvintul asta „politica” este de fapt definit ca o suita de actiuni convergente intr-un scop. cum ar fi „politica” femeilor de a-i asigura copilului maxime shanse de supravietuire. ????
fish
14 June 2009ps. emil, imi place de mor titlul ???? congrats! ????
Imperialistu'
14 June 2009Va pierdeti vremea, fratilor, nu aveti cu cine discuta. Literalmente nu aveti cu cine. Oceania a venit, a scris niste prostioare, a fost supusa unei critici „feroce”, i s-a facut „lehamite” si a plecat catre meleaguri mai primitoare unde poate aiuri linistita despre „conventionalismul” si „interesul pervers” al casatoriei.
Macar acolo nu o sa o intrebe nimeni de consecinte.
P.S. In astfel de momente, iti dai seama cat de bine a spus-o AlfonZo de la PJTV: „The conservative republican principle is to look both ways before crossing the street. The liberal democrat principle way is crossing the street without looking and hope that the traffic light is changed to stop traffic from coming their way.”
Oceania
14 June 2009Costin, nu supot ipocrizia. Cati dintre cei care sustin „principiile sacre” ale casatoriei le si respecta?O fi casatoria un legamant, o promisiune dar numai in visele fetei si baiatului aluia despre care vorbesti. In realitate lucrurile stau un pic mai altfel la marea majoritate a casatoriilor. Casatoria nu este un lucru ideal. E loc destul de imbunatatiri. De ce suntem ipocriti si nu recunoastem ca majoritatea casatoriilor esueaza lamentabil iar alea care inca dureaza e pentru faptul ca unul dintre parteneri cedeaza la infinit. Recunosc ca exista si un procent in care casatoria reprezinta ceva dar este mic, nesemnificativ.
Sunt de acord cu tine cand spui: „Nu iti place? Nu o fa!”. Exact asta spuneam si eu cu alte cuvinte: „cine vrea, e liber sa se casatoreasca”. Sunt foarte constienta de problema sporului demografic in Europa. Dar cred ca aici e o neintelegere. Eu nu eram impotriva copiilor ci doar a certificatului de casatorie. Copii poti face cati vrei si intr-un altfel de relatie decat cea consfintita de serviciul starii civile.
Cat despre a sfarsi singur/a, nu cred ca e o mare tragedie sa sfarsesti singur, fara pereche, precum spui, mai ales daca ai copii. Sunt o multime de oameni casatoriti carora le moare perechea de timpuriu si sfarsesc singuri. Sau, destui parinti care sfarsesc singuri chiar daca au copii.
Lumea de astazi se conduce dupa alte reguli decat lumea de ieri, iar romantismul a fost inlocuit de o alta necesitate: linistea proprie. Exista schimbari in planul valorilor si atitudinilor – schimbari grupate sub genericul de „revolutia personala” – preeminenta individului in raport cu grupul, a satisfactiei personale in raport cu comandamentele sociale, a afectivitatii si dragostei in raport cu motivatiile de alta natura (economica, sociala, politica, presiuni ale rudelor). Adevarul e ca familia nu mai este o institutie fundamentala pentru supravietuirea individului si reproducerea societatii. In concluzie, familia nu este o uniune sfanta, indestructibila, ea se poate dezorganiza si reconstitui.
Si mai cred ca despre casatorie ar trebui sa vorbeasca oamenii care au avut sau au de-a face cu ea. Ceilalti spun povesti.
Fish, pot trece peste faptul ca-mi vorbesti din biblie si sper ca si tu poti trece peste faptul ca-ti vorbesc din literatura: Neputand sa starpeasca de pe lume dragostea, Biserica a voit macar sa o dezinfecteze, si astfel a nascocit casatoria.” (Ch. Baudelaire). O mica gluma care sa destinda spritele:).
Biblia ne-a educat la vremea ei, acum suntem in secolul XXI si trebuie sa ne ghidam dupa idei care sa corespunda vremurilor. Nu e vorba de a huli institutiile ci de a le schimba atunci cand nu mai corespund sau macar a le imbunatati. Nu putem ramane intepeniti. Trebuie sa ne adaptam vremurilor. Altfel inca ar fi trebuit sa dansam in jurul focului si sa ne acoperim goliciunea cu frunze.
Sa nu crezi ca vreau sa minimalizez ceea ce incerci sa-mi spui. Sunt receptiva dar nu pot fi de acord. Si nu pentru ca am idei fixe ci pentru faptul ca argumentele tale nu ma pot convinge.
Paul
14 June 2009Adevarul e ca familia nu mai este o institutie fundamentala pentru supravietuirea individului si reproducerea societatii. In concluzie, familia nu este o uniune sfanta, indestructibila, ea se poate dezorganiza si reconstitui.
Cata infatuare, cata dezorientare…
Ma ingrozesc.
fish
14 June 2009oceania, tu contrazici o experienta a mentalitatii de grup cu experienta unui singur individ ???? (asta ca sa fie rindul meu sa nu-ti accept argumentul)
eu am desacralizat biblia – tocmai ca sa eviti respingerea partii religioase, se pare ca nu prea evident incit sa o accepti ca o experienta de viata. si ca sa-ti demontez argumentul: cit s-a schimbat din mentalitatea umanoidului (exceptind confortul tehnologic) incit sa zici ca omul de acum citeva sute de ani e complet diferit de cel de azi? in sensul de instinct primar – inclusiv cel de a fugi de responsabilitate?
fish
14 June 2009pt ca tocmai asta e casatoria, o asumare a unei responsabilitati.
ca nu iese intotdeauna, uh, incep sa te suspectez de superficialitate si de tinerete (asta oricum te suspectez) respectiv de lipsa de experienta de viata respectiv de lipsa instinctului de posesiune ????
rodica
14 June 2009Fish, gand la gand! Defapt Gand la toate gandurile tale de mai sus: lipsa chefului de a-ti pune caramida la baza societatii, este simptomul atrofierii unui „basic instinct”. Adica este de rau Oceania, sa nu crezi ca e de bine. Este foarte de rau sa nu iti tii, sa nu mai ai ascutite instinctele de baza, este sa lipsesti dintr-o misiune mai mare decat viata ta, este despre perpetuarea speciei, este ca genetic te-ai departat…Sigur „Lucrurile” (relatiile, sentimentele, copiii, plantele) cresc si se dezvolta si in conditii non-ideale. A vrea sa te casatoresti si sa veghezi la toate acestea intr-un cadru organizat tine de zestrea genetica intr-un (mare) fel. Ce grozavii ????
costin
14 June 2009Ce spune Oceania este ca tocmai idea de a-ti asuma o astfel de responsabilitate nu este necesara, din moment ce traim mai mult de 50 de ani. Citeodata este chiar canceroasa, ipocrita, un interes pervers.
Sa spunem ca un tinar se casatoreste pe la 25-30 de ani. Parinti isi pot asuma responsabilitatea pina la virsta la care acum 2 secole ar fi murit oricum. Cit sa faca copilul 18 ani si sa aibe grija singur de viata lui.
Apoi, la 50 de ani, parintii, moderni si ne-inapoiati, libertini si deschisi la minte (cu menopauza/andropauza in buzurnar) ies la agatat. Ce rost ar mai avea sa stea impreuna? Incepe a doua tinerete.
O alta varianta ar fi, bineinteles, sa nu iti asumi nici un fel de responsabilitate, si sa te desparti cind copilul are 2 ani. Nu are nevoie oricum de parinti, se ocupa statul de tot. Iar parintii emancipati pot iesi la agatat toata viata. Sau pot urma cariere fara sa se lege cu chingi retrograde de miini si de picioare.
Mult mai putini decit pina acum, pentru ca lumea s-a emancipat. Nu prea mai are nimic „sacru”. Nu stiu daca aici problema sint principiile sau oamenii.
Desi inconjurat de exemple care iti dau dreptate, pot sa iti spun cu siguranta ca procentul este departe de a fi nesimnificativ.
Si la fel, sint o multime de oameni care nu mor singuri. Acuma stau si ma intreb. Care varianta ar prefera-o cineva? Sau poate este chiar indiferent si nu conteaza. Lucrurile astea sint foarte departe de mine si de virsta mea, nu m-am gindit foarte mult la ele, dar totusi moartea de unul singur, petrecerea ultimilor ani din viata de unul singur, imi pare cam neplacuta.
Pina la urma face fiecare cum vrea. Dar iti pot spune cu siguranta ca idea casatoriei nu este „canceroasa”, „ipocrita” sau „perversa”. Este ce vrei tu sa fie, pentru mine nu este asa, iar daca tu alegi sa o vezi in felul asta, be my guest!
Imperialistu'
14 June 2009Oceania>
Si pentru ca nu e perfecta, trebuie respinsa? Interesanta logica, seamana leit cu critica sistemului capitalist din perspectiva marxista: „dom’le, capitalismul nu e perfect! uite, unii sunt saraci! de aceea trebuie sa il inlocuim cu un model economic superior – socialismul.” Numai ca imperfectul capitalism functioneaza, spre deosebire de mai mult ca perfectul socialism; asa si cu casatoria ta: merge ca unsa in comparatie cu concubinajul.
Celebrele procente ale Oceaniei. 80% femei batute, acum 0,5% din casatorii („Una din 2 casatorii se destrama iar 99% din cele care rezista sunt lamentabile.”). In ce cercuri te invarti de poti sa tragi astfel de concluzii? Poate ca nu societatea are probleme, ci domnii si doamnele pe langa care iti pierzi vremea.
De doua ori trist.
1. Un parinte singur nu poate sa creasca bine un copil si pentru a cunoaste atata lucru nu trebuie sa fi citit Biblia.
2. N-o sa putem verifica teoria ta, intrucat nu vom reusi sa-ti luam vreun interviu pe la sfarsit, dar nu trebuie sa fie o tragedie pentru a putea fi catalogat drept trist. Sper ca nu vei veni cu replici gen „numai aia slabi simt nevoia sa ” bla bla bla. Eu pot trai bine mersi fara prea multi prin jur si pretuiesc singuratatea, in anumite doze, dar pana si unul ca mine e perfect constient ca omul nu e facut pentru the army of one. Numai pustnicii pot sa isi duca viata singuri si pana si pentru ei este o lupta.
Oricum asta este o paranteza, doar vorbesti de copii, ori numai un iresponsabil ar face copii pentru a-i lipsi de mama sau tata pe ideea ca el nu are nevoie de partener. Mai bine iti iei niste catei, Oceania, e mai safe. Nu lasa egoismul tau sa distruga viata altora.
Despre casatorie poate sa vorbeasca oricine.
1. Aproape toti am fost nascuti intr-o familie care avea la baza uniunea dintre un barbat si o femeie, oficializata la biserica si stat.
2. Faptul ca parintii tai nu au fost casatoriti nu te impiedica sa gandesti.
Sigur ca nu putem ramane intepeniti, dar reforma presupune sa pastrezi ce e bun si sa indepartezi raul, ori ceea ce propui tu este nimic altceva decat o distrugere cu zambetul pe buze si cu ignoranta crasa in fundal.
Fish > Dupa glumele baudelaire-iene ale lui Oceania, iti dai seama cam care e nivelul dincolo de care nu poate trece. Pare genul de om care se inspira din Sade pentru a critica Biserica Catolica. Si apoi specia e proasta*, ce nu pricepi? Oceania et Co. stiu mai bine: casatoria e o farsa de care ne putem lipsi linistiti, doar nu exista vreo relatie cauza-efect intre destramarea casatoriei si disfunctionalitate sociala + infractionalitate (infractionalitatea isi are radacinile in discriminare: rasiala, religioasa, economica, sexuala etc.). Daca exista, e clar ca ceva este gresit, doar stiinta e buna pentru progresisti numai cand le da dreptate.
* Edmund Burke avea alta parere (”The individual is foolish, but the species is wise”), dar suntem post-moderni si n-are sens sa privim pentru calauzire la inaintasii nostri, doar nu avem ce invata de la ei – am „evoluat”.
Dinny
14 June 2009„Neputand sa starpeasca de pe lume dragostea, Biserica a voit macar sa o dezinfecteze, si astfel a nascocit casatoria. (Ch. Baudelaire).”
Asta cred ca e cea mai proasta gluma pe care am auzit-o vreodata.
Pe urma mi se pare ca te contrazici, Oceania. In primul post spui ca esti „pentru celula sanatoasa: mama, tata, copil”, intrucat „casatoria inseamna un lucru, iar familia altul”, deci sustii unitatea familiei formata prin lagaturi de sange si afectivitate, doar ca nu consideri necesar actul birocratic al casatoriei.
Apoi, in ultima interventie, tot tu spui ca „familia nu mai este o institutie fundamentala pentru supravietuirea individului si reproducerea societatii.” ?????
Costin are dreptate cu cele doua varinate si la fel si Imperialistu’ cand spune ca nu trebuie respinsa casatoria pentru ca nu e perfecta. NIMIC nu e perfect pe lumea asta si nici nu poate fi, cine cauta perfectiunea pe aici face o mare greseala, chiar fatala as spune.
bugsy
14 June 20091. Casatoria este mai veche decat Biserica. Deci Baudelaire atunci cand a scris tampenia adusa in discutie era la enspelea pahar de absint (sau inhala „flori de mucegai”)
2. „Exista schimbari in planul valorilor si atitudinilor – schimbari grupate sub genericul de “revolutia personala” – preeminenta individului in raport cu grupul, a satisfactiei personale in raport cu comandamentele sociale, a afectivitatii si dragostei in raport cu motivatiile de alta natura (economica, sociala, politica, presiuni ale rudelor).” – marketing bullshit!!!!Adica: SEE!BUY!FLY! Prezenta criza in care ne lafaim in mod global tocmai demonstreaza ca valorile&atitudinile mai sus amintite sunt in plina schimbare. Au fost deci conjuncturale.
3.”Si mai cred ca despre casatorie ar trebui sa vorbeasca oamenii care au avut sau au de-a face cu ea. Ceilalti spun povesti.”
Sunt egosit, nu/mi place sa/mi asum responsabilitati, deci sunt necasatorit. Ca atare, pana acum am povestit! Cu toate acestea, cred in rolul social al casatoriei si a familiei traditionale!
costin
14 June 2009Uite Oceania, ce spune un judecator britanic, un articol de azi de pe Daily Mail:
Only marriage can mend broken Britain, says top judge in attack on ‘pass the partner’ society
panseluta
14 June 2009Azi e Ziua Tatalui aici. Prietenii mei isi viziteaza tatii, si sunt un pic geloasa. Poate, poate, daca tatii ar fi fost sarbatoriti si la noi, cine stie…
Avind in vedere postarea Oceaniei, ziua asta are o semnificatie mai mare ca oricind (Costin,
multzam de articol. Gind la gind. Si eu il citisem–Daily Mail, cu tot fluff-ul tabloid, e deseori serios si chiar indispensabil. Sare citeodata cite un iepure gras, rezultatul unui jurnalism de investigatie profesionist, si mai au si editorialisti formidabili, ca Melanie Phillips).
Asa ca numai bine tatilor si copiilor (Francesco, Imperialistu’ si toti care cad in categoriile astea, va doresc sa va bucurati unii de altii cit mai indelungat!) care cred in indispensabilitatea lor in schema umana, mai ales acum, cind o vedetutza de cinema, imitata de milioane de fete, declara, fara nici un pic de simt al absurdului, cele de mai jos:
http://www.bloggernews.net/116965
„Minnie Driver: No Role for Dad in My Baby’s LifePosted on July 29th, 2008 by Glenn Sacks in Celebrity News
“It’s great to be an independent creature. Today you don’t need a man any more. In the old days, a baby without marriage and people would put you out. I’m very into feeling this female thing.”
From No role for dad, says Minnie (MSN, 7/23/08):
Minnie Driver (pictured) has revealed that she has no plans to include her baby’s father at any time during the birth.
“I’m not married and I don’t know if I’ll stay with the guy,” she told the New York Post.
“My mum and aunt Serena will be with me, as will my best friends, a midwife and a yoga teacher. And I’ll be the wailing monster at the centre.
“It’s great to be an independent creature. Today you don’t need a man any more. In the old days, a baby without marriage and people would put you out. I’m very into feeling this female thing.”
She also had an unlikely companion to help her through the early months.
“With this pregnancy I was very sick the first four months. My black Labrador, Bubba, my forever constant loving companion, knew it,” Minnie revealed.
“He’d see me lying on the couch. He’d stay with me. He felt for me.”
The 38-year-old, who is expecting her first child next month, announced her pregnancy in March on TV, though she has kept mum about the identity of the baby’s father – only saying that he’s English and in the same business.
“If he wants to come out and talk about it, he’s more than welcome to,” she said.
“But since he doesn’t live his life in the public eye, it’s something I want to keep private.”
Driver’s viewpoint is similar to that espoused by the “Single Motherhood by Choice” movement:
1) She apparently believes that her children do not need a father, even though choosing fatherlessness for her child is the equivalent of saying, “I love my child. That’s why I am going to intentionally and unnecessarily create conditions under which the child is far more likely to grow up maladjusted. My child will be more likely to drop out of school, experiment with drugs, commit crimes, or commit suicide. If my child is a girl, she’ll be more likely to become pregnant as a teenager. My child will also be less likely to marry and more likely to divorce.”
2) Naturally, the man she’s with somehow isn’t good enough, or there’s something wrong with him. This isn’t surprising, since there is something wrong with every man, and women are very, very skilled at finding out whatever it is that is wrong. Whatever might be wrong with the woman, we don’t discuss. Minnie does sing the praises of her dog, who apparently is a better “loving companion” than her child’s father.
3) I love how she refers to the baby’s father–”I don’t know if I’ll stay with the guy.” She’s about to give birth to his child and he’s just some “guy” who she may or may not decide to stay with.
4) If pressed on why she has declined to create a family for her child, Minnie will probably say what most single mothers by choice say–she was unable to find a good guy or the right guy. I find it very hard to believe that an attractive, famous, wealthy actress like Driver couldn’t find “a good guy.” The problem isn’t a lack of “good guys”–the problem is usually that women like Minnie are too critical and picky.”
Se pare ca tipa a nascut, culmea ironiei, un baiat.
Si nu se poate sa nu te intrebi ce specie de nevertebrat a insamintzat-o pe cretina asta.
Nu poti sa nu te in
panseluta
14 June 2009Un P.S.
Nu mai tin minte unde–probabil in conversatiile cu Sorin Dumitrescu–parintele Staniloae spunea ca asumarea unei familii e o povara sfinta.
Nu sunt masura sa judec alte contributii la teologia crestina ale lui Staniloae, dar asta mi se pare esentiala, daca n-a mai fost formulata–desi Evdokimov bate mereu intr-acolo.
Ca unii nu-si asuma povara, din cine stie ce motive, s-au renunta la ea, nu invalideaza decizia celor care o fac, si a nevoii ei.
panseluta
14 June 2009Erata:
1. „Nu sunt in masura…”
2. „sau renunta la ea…”