Fondate în 1970, Le Brigate Rosse (Brigăzile Roșii) au urmărit răsturnarea statului italian și instalarea dictaturii proletariatului. Sprijinite de serviciile secrete ale statelor comuniste est-europene și având legături cu terorismul palestinian, Brigăzile au comis mii de acte de violență și sunt răspunzătoare pentru numeroase răpiri, spargeri de bănci și mai mult 50 de omucideri. Cea mai cunoscută victimă a comuniștilor italieni este fostul prim-ministru creștin-democrat Aldo Moro, răpit și ucis în 1978.

O știre șocantă a fost adusă la cunoștința publicului italian de către ziarul italian Il Tempo. Informații scăpate din cercurile apropiate serviciilor de securitate peninsulare arată că un număr de foști membri ai organizației teroriste comuniste Brigăzile Roșii s-au convertit în ultimii ani la mahomedanism. Foștii teroriști au găsit în islam atât o alternativă la marginalizarea la care i-a adus sfârșitul Războiului Rece, cât și o continuare a propriei campanii de teroare. Actul convertirii la islamism le oferă acestor antioccidentali izolați posibilitate de a ieși din izolare și a se uni acum cu mulțimea jihadiștilor care și-au propus distrugerea Vestului capitalist, inclusiv a odiosului stat italian, bătrânul lor dușman. Fenomenul este bine descris în Il Tempo în Da Marx a Maometto: jihad brigatista ca o trecere firească la o formă de radicalism superioară în fanatism și dedicare:

„Un amestec de delir și de strategie, în care ideologii aparent incompatibile s-au reunit pentru a începe lupta împotriva dușmanilor comuni: sionismul și imperialismul. Aceasta este noua frontieră a jihadismului italian care a intrat sub lupa contraterorismului.

[…]

Trecerea la Islam reprezintă nu doar o opțiune religioasă, dar și o reluare a mai vechilor bătălii: antisionismul, antiimperialismul, anticapitalismul. Ideologia care a pus în mișcare Brigăzile Roșii a fost surclasată de noi doctrine pe plan politic și militar, în special de aceea adusă în prim plan de fundamentalismul islamic, în mod particular de către Statul Islamic, care face noi prozeliți în fiecare zi.”

Sub „antisionism” se ascunde ura față de evrei și statul Israel, un bastion occidental în Orientul Mijlociu; sub anti-imperialism se ascunde ura față de Statele Unite ale Americii, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și Occident în general; sub anticapitalism se ascunde invidia și pasiunea distrugătoare. Cele trei sunt împărtășite atât de extrema stângă, cât și de islamism.

Jihadiștii sunt pe deplin conștienți de punctele pe care le au în comun cu stânga radicală. Activiștii Statului Islamic au publicat pe net un ebook în italiană intitulat Steagurile Negre la Roma. Numele este o trimitere directă la unul din obiectivele mișcării jihadiste – cucerirea capitalei Italiei, reședință a Vaticanului, sediu al papalității și punct de referință al creștinismului occidental. Iată cum prezintă ei posibila alianță cu stângiștii italieni:

„Un număr din ce în ce mai mare de activiști de stânga (acele persoane care sunt împotriva abuzurilor asupra oamenilor/ animalelor, contra sionismului și a măsurilor de austeritate etc.), îi privesc admirativ pe musulmani ca pe o forță alături de care se poate lupta împreună contra nedreptăților din lume. […] mulți dintre acești stângiști (care fac parte din mișcările Anonymous și anarhistă) se vor alia cu musulmanii pentru combaterea neo-naziștilor și a adversarilor politici. Ei vor oferi informații utile, procura arme și vor lucra pe ascuns pentru a ușura drumul musulmanilor spre cucerirea Romei.

[…]

Dacă ați participat vreodată la vreo manifestație pro-Palestina sau la vreun protest anti-Israel, cu siguranță ați văzut că mulți activiști care nu sunt musulmani susțin ceea ce cer musulmanii (căderea sionismului). Este foarte probabil că aici se va face legătura între musulmani și activiștii de stânga, iar o parte dintre ei își va da seama că protestele nu sunt eficiente, singura alternativă fiind lupta armată. În acest fel vor începe să lucreze împreună, în grupuri mici pentru a combate și sabota lumea „elitei financiare”.”

Alianța dintre stânga radicală și jihadiști, prevăzută de însuși Osama ben Laden, începe să prindă contur în Italia și este poate numai o chestiune de timp până când va produce primele atacuri teroriste. Deși se spune că niciunul dintre cei zece indivizi convertiți monitorizați nu ar fi suspectat în acest moment de pregătirea de atentate, nu este mai puțin adevărat că unii dintre ei au primit locuri privilegiate în structurile organizațiilor islamiste.

Așa ceva era cândva de neconceput. Chiar și pe vremea când curajoasa jurnalistă italiană Oriana Fallaci protesta contra urii față de Israel pe care o promovau manifestațiile pro-Palestina, mai exista o oarecare barieră care-i separa pe jihadiști de teroriștii de stânga născuți și crescuți în frumoasa Italie: cadre de nădejde ale revoluției proletare, tovarășii italieni profesau cu mândrie ateismul științific.

Formal sau din convingere, unii membri ai Brigăzilor Roșii s-au reorientat, trecând de la o antireligiozitate activă la islamismul radical. Vechii criminali autohtoni s-au pus astfel în slujba musulmanilor. Renunțând la Marx și la steagul roșu al comunismului biruitor pentru Mahomed și steagul negru al jihadului, foștii membri ai Brigăzilor Roșii ar putea semnala și altor radicali din italia că a venit vremea să treacă de partea „obidiților” islamiști, dacă nu prin convertire, măcar prin susținerea activă a cauzelor acestora. Ralierea la cauza islamistă a altor grupuri anarho-comuniste, așa cum sunt eco-socialiștii și ocupiștii, nu mai pare deloc imposibilă.

Convertirea teroriștilor comuniști din Italia este cu atât mai interesantă cu cât are loc pe fondul extinderii la nivel mondial a influenței Statului Islamic. În Siria, Irak, Libia, dar și în statele europene unde se află un mare număr de musulmani, din ce în ce mai mulți indivizi se alătură jihadului pornit de SI. Atentatele care au avut loc în Franța in ultimele luni sunt o mărturie a puterii tot mai mari pe care o are la nivel mondial jihadismul din Orientul Mijlociu.

La mai puțin de 50 de ani de la Revoluția Islamică din Iran, zone întinse din Asia și Africa sunt în stăpânirea unor grupări teroriste care își unesc forțele în pregătirea asaltului final asupra Occidentului. Depinde doar de decidenții politici dacă vor să țină seama de mulțimea de avertismente și semnale trimise de jihadiști. În lipsa unei replici ferme contra islamismului și a noilor săi aliați de stânga, în absența unei radiografii reale a ideologiei mahomedane și a atracției pe care o exercită asupra radicalilor politici, țările occidentale, mai cu seamă cele europene, vor fi o țintă ușoară pentru grupurile decise să treacă la acțiuni dure.

În fond, după cum au dovedit-o evenimentele din Rusia anului 1917, nu numărul contează, ci hotărârea. Bolșevicii lui Lenin au fost un grup mic de militanți politici, dar au sfârșit prin a pune mâna pe putere, mânați fiind de pasiunea revoluționară. Aceeași pasiune, descoperită de Oriana Fallaci la ayatollahul Ruhollah Khomeini, părintele Republicii Islamice Iran, animă oastea extremismului islamic de astăzi și îi atrage de partea sa chiar și pe unii dintre vechii tovarăși ai lui Lenin. Într-un fel, este și firesc. Vladimir Ilici Ulianov, admirator al virtuților terorismului și demn model al fanaticilor din Brigăzile Roșii, poate servi oricând ca punte de legătură între comunismul lui Marx și Statul Islamic.