FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Două minciuni spuse de Dughin la București și un adevăr care face din eruditul filozof, un mujic laș

Dacă ar fi să îl credem pe cuvânt, Alexandr Dughin e unul dintre cei mai mari iubitori de România din istorie și cel mai mare aliat al nostru, după Vladimir Putin. Cel puțin așa reiese din ce-a spus săptămâna trecută la București. Dar dacă l-am crede pe cuvânt, am face o mare greșeală. Dughin minte, minte gros, minte rusește, în orice moment și din orice poziție, de la o oră la alta.

Într-un interviu luat de Digi24 (mare greșeală din partea Digi24 să îi ofere platformă pentru propagandă, cu atât mai mult cu cât d-șoara reporter a avut o prestație cel puțin lamentabilă), întrebat de apartenența României la NATO, Dughin devine mult mai dezinvolt, deci mai agresiv, și spune:

Alianța Nord Atlantică ar trebui „distrusă” pentru că este o instituție „globalistă” care împiedică România să devină „prietenoasă, puternică și independentă”, atât față de NATO și SUA, dar și față de Rusia, spune acesta. Rusia nu are de gând să invadeze România, a adăugat, iar prin distrugerea NATO, Europa ar deveni în întregime independentă.

Prima minciună

Când Dughin crede că nu e văzut, cere hotărât „anexarea Europei” de către Rusia, în întregime! Uitați de România cea „independentă și puternică”, „anexarea Europei” este o necesitate istorică, iar asta nu se poate întâmpla fără anexarea României, nu-i așa? Și nu se poate întâmpla, mai ales, fără distrugerea NATO.

Să îl credem pe Duhgin cel de la București, sau pe cel de la Moscova? Am număra, împreună cu această ultimă visată anexare, 13 invazii rusești ale teritoriilor românești din ultimii 200 de ani și ceva. Celelalte 12 invazii s-au succedat cu rapiditate după cum urmează: în 1739, 1768, 1787, 1806, 1811, 1821, 1828, 1848, 1853, 1877, 1941, iar ultima și cea mai dureroasă, în 1944. Dar iată ce spunea Dughin în urmă cu 4 ani la o televiziune rusească:

Ideea e că trebuie să ocupăm Europa. Să cucerim! Să anexăm! Vom oferi Europei ocazia de a fi ea însăși. Vom stabili doar un protectorat asupra lor […] Avem experiența unei astfel de expansiuni în Europa, în perioada sovietică, când al nostru Partid Comunist – Internaționala a treia, Cominternul, Cominformul – a avut rezultate foarte bune în penetrarea parlamentelor din țările Europene” .. Rușii se mobilizează pentru scopuri mai înalte. Să anexăm Europa – acesta e un scop înalt!detalii.

Anexarea Europei e cu siguranță „un scop [mai] înalt” decât organizarea de conferințe în săli mirosind a mucegai, în fața câtorva zeci de persoane, majoritatea pensionari nostaligici după ceaușism (o listă parțială a participanților).

A doua minciună

La București, ideologul rus a mai spus că este „anticomunist și antifascist”. Sigur că da! În noiembrie 2016, la lansarea cărții „Statele Unite și Noua Ordine Mondială – O dezbatere între Olavo de Carvalho și Aleksandr Dughin„, Horia-Roman Patapievici a dat următorul citat din Dughin:

„Singurul lucru asupra căruia insistăm, pentru crearea unei cooperări, este înlăturarea prejudecăților anticomuniste și de asemenea, antifasciste. Trebuie așadar să respingem ferm și anticomunismul și antifascismul”

În interviul de la Digi24, autodeclaratul „românofil” vorbește ca și cum amenințările rusești recente și repetate cu invazia la adresa României nu există, și ne anunță că este un mare susținător al lui Vladimir Putin Amenințătorul.

Îl vrea „președinte etern”, până „după moarte”!

Pentru că minciuna e „propriul nostru adevăr”

Într-un interviu din octombrie 2016, Dughin ne explică de ce minciuna a ajuns un fapt cotidian pentru el. Minciuna nu există, pentru că adevărul nu există. Pentru că toată lumea are propriul adevăr, iar „noi, rusii, avem propriul nostru adevăr rusesc” (vedeți interviul video).

Iar pentru că Dughin e mai cu moț, „filozof” și „ganditor”, el are mai multe adevăruri proprii: unul la Moscova, unul la București și probabil altul la Chișinău, unde a doua zi, pe 6 aprilie 2017, a lansat aceeași carte; în rusește și fără traducere, deci un „adevăr” mai greu de accesat.

Mujicul

Dar vine un moment în care Dughin e confruntat cu adevărul adevărat. Întrebat de asasinarea opozantului lui Putin, Boris Nemțov, îi cade masca de filozof erudit și se transformă într-un mujic laș, care fuge din studio, înjurând.

Dacă jurnalistul care i-a luat interviul de mai sus ar fi fost rus din Rusia, ar fi avut mari probleme azi.

P.S.
Dar „distrugerea” NATO se amână, iar România va găzdui, în vară, un exercițiu militar NATO la care vor participa cu 30.000 de soldați. „Anexarea Europei” se amână și ea.

P.S.2
Merită recitită și lista lui Dughin de prieteni ai Rusiei.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

3 Comments

  1. Anca Cernea
    10 April 2017

    With regard to the Balkans, Dugin assigns “the north of the Balkan peninsula from Serbia to Bulgaria” to what he terms the “Russian South” (p. 343). “Serbia is Russia,” a subheading in the book declares unambiguously (p. 462). In Dugin’s opinion, all of the states of the “Orthodox collectivist East” will with time seek to establish binding ties to “Moscow the Third Rome,” thus rejecting the snares of the “rational-individualistic West” (pp. 389, 393). The states of Romania, Macedonia, “Serbian Bosnia,” and even NATO-member Greece will all, in time, Dugin predicts, become constituent parts of the Eurasian-Russian Empire (pp. 346, 383).

    As for the former union republics of the USSR situated within Europe, they all (with the single above-noted exception of Estonia) should, in Dugin’s view, be absorbed by Eurasia- Russia. “Belorussia,” Dugin asserts flatly, “should be seen as a part of Russia…” (p. 377). In similar fashion, Moldova is seen as a part of what Dugin calls “the Russian South” (p. 343)

    http://www.4pt.su/en/content/aleksandr-dugin%E2%80%99s-foundations-geopolitics

  2. Kondor
    10 April 2017

    Deosebit de agresiva propaganda rusa si au foarte multi agenti de influenta.. totusi nu inteleg cum dreac l-au lasat bezmeticii astia ai nostri sa intre in Romania si mai ales sa dea interviu la Digi24!!!

  3. dilema
    10 April 2017

    digi24, un fleac

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *