Bronisław Wildstein, jurnalist și scriitor polonez, important disident anticomunist în cadrul Solidarność, a vorbit într-un interviu pentru În Linie Dreaptă despre asemănările și diferențele dintre România și Polonia, și despre lucrurile care ne aduc împreună, în interiorul Uniunii Europene și în fața amenințării imperialismului rusesc.

ILD: Unii comentatori de aici compară protestele din România în apărarea statului de drept cu protestele KOD* din Polonia. Ai scris despre reforma sistemului de justiție din România, ce crezi despre această comparație?

Bronisław Wildstein: O asemenea comparație este lipsită de sens. Poate că, aparent, s-ar putea găsi asemănări exterioare, dar este doar o aparență. Deoarece situația din România este radical diferită de cea din Polonia, mai ales în privința justiției.
În România, în timpul mandatelor Președintelui Băsescu și guvernului sprijinit de acesta, mai ales în timpul când ministrul justiției a fost D-na Macovei, s-a reușit reforma sistemului de justiție. S-a reușit reformarea acestuia în așa măsură încât el a devenit o barieră în fața corupției, iar în prezent apără societatea de această oligarhie postcomunistă, care ar vrea să preia întreaga putere. Parțial, această oligarhie reușește, dar se lovește tocmai de bariera constituită de justiție. Constituită cu consecvență, de vreme ce îi judecă pe acei politicieni corupți care, în lipsa acestei piedici ar putea face ce vor.

Polonia abia acum începe reformele în Justiție

În Polonia este exact invers. În Polonia avem un sistem de justiție, mai ales corporația magistraților, care provine direct din sistemul comunist. Adică, la Masa Rotundă, în anul 1989, s-a stabilit că judecătorii nu vor fi dați afară din motive politice. Ceea ce a însemnat, de facto, că toată componența magistraturii din regimul comunist s-a transferat în noua realitate. Merită să adaug că, deși cu siguranță au existat excepții, au existat chiar și în regimul comunist judecători decenți, totuși, în general, acești oameni nu erau numiți pentru că ar fi avut standarde morale și profesionale înalte. Ne amintim prea bine cu toții, erau numiți pentru a servi interesele regimului, ei trebuiau să fie un instrument al realizării politicii totalitare.

Se spunea la începutul anilor 90, după căderea comunismului în Polonia, că faptul că judecătorii sunt inamovibili este o mare cucerire. E absurd. Desigur, în Occident judecătorii nu pot fi dați afară din motive politice, dar încă de la început ei sunt numiți pe considerente de competență, ca element constitutiv al statului de drept. Dar sistemul magistraturii din timpul comunismului era exact opusul acestei situații, doar Republica Populară nu era un stat de drept, acesta este un lucru recunoscut pe față, chiar așa se apără anumiți judecători-infractori din acel timp, care au încălcat până și legislația de atunci. Ei spun acum că Republica Populară nu era un stat de drept!

Mai mult, acest sistem al magistraturii a fost foarte meticulos epurat în timpul legii marțiale**, atunci au fost dați afară aproape toți judecătorii care nu se subordonau puterii comuniste, cei care chiar în mică măsură opuneau rezistență, sau măcar nu executau indicațiile conducerii cu suficient zel.
Așadar, această corporație a judecătorilor a trecut în întregime în cea de-a III-a Republică***. Desigur, se poate spune că au trecut de atunci mulți ani, 27 de ani. Dar aceasta este o corporație foarte specifică, una care se auto-reproduce. Judecătorii înșiși sunt cei care numesc noi judecători. Îi numesc după chipul și asemănarea lor. Există o anumită tipologie foarte caracteristică. Există relații de familie, judecătorii se reproduc în cadrul familiei, sunt acele caste care provin din regimul comunist, dar nu numai. E vorba, mai ales, de o anumită atitudine.

Și desigur, și în cea de-a III-a Republică, în Polonia contemporană, putem să găsim mulți judecători decenți. Dar în termeni generali, avem de-a face cu o corporație al cărei scop este apărarea statu quo-ului, apărarea unei puteri oligarhice, puterii exercitate de cei puțini, în interesul lor propriu, cum este puterea în cea de-a III-a Republică. Un element al acestei puteri, poate cel mai important, a fost tocmai corporația judecătorească.

Aceste reforme, care sunt în prezent propuse, reprezintă o încercare de a restitui totuși societății puterea judecătorească, pentru că până acum ea a fost în întregime pe mâinile acestei caste – termenul „castă” a fost folosit de o judecătoare cunoscută, de la Uniunea Judecătorilor Polonezi, forul decizional al corporației. Desigur, judecătorii ar trebui să fie independenți în ceea ce fac, în adoptarea hotărârii, în judecarea cauzelor în instanță. Dar nu ar trebui, așa cum e acum în Polonia, să domnească absolut în toate aspectele, să nu existe niciun element de alegere, societatea să nu aibă nicio influență asupra a ceea ce se întâmplă în domeniul justiției. În Statele Unite, judecătorii sunt aleși. În majoritatea țărilor Europei Occidentale, autoritățile participă la desemnarea diferitelor foruri ale magistraturii. În Polonia nu există așa ceva, totul este decis de către judecători și orice încercare de democratizare a acestei situații, de a permite ca reprezentanții societății să aibă o oarecare influență asupra acestor foruri ale magistraturii, este interpretată drept un atentat la adresa independenței justiției, este o împingere la absurd.

Ca urmare, repet, judecătorii, această corporație, au devenit principalii apărători ai statu quo-ului, cei care au blocat orice schimbare, au blocat, de fapt, alegerea democratică a cetățenilor. Este, așadar, o situație exact inversă celei din România.

ILD: Deci nu a existat nicio reformă a sistemului de justiție din Polonia în ultimii 27 de ani?

BW: Până acum, nu. Abia acum sunt adoptate aceste reforme. Și sper că vor fi implementate. De altfel, aceste lucruri s-au manifestat în mod evident în cazul Curții Constituționale. În timpul guvernării anterioare a PiS, 2005-2007, Curtea Constituțională a blocat de fapt aproape toate proiectele de legi propuse de PiS, sub pretextul că spiritul lor ar fi fost contrar spiritului Constituției – spiritul Constituției, așa cum era el descifrat, ghicit, de către judecătorii atotștiutori. Tot acel scandal creat de PO, care a decis să-și planteze cinci judecători în avans. Adică înainte ca predecesorii să-și fi încheiat mandatul, i-a numit pe următorii pentru ca noua putere să nu poată să numească unii noi. De aici a plecat tot acel mare scandal din jurul Curții Constituționale care sper că în sfârșit s-a terminat și că acum va putea să funcționeze și se vor putea totuși introduce reforme, care să redea justiția, măcar în parte, cetățenilor.

Pentru că, mai trebuie adăugat, justiția funcționează foarte prost, polonezii au foarte puțină încredere în ea. Toate datele arată că majoritatea cetățenilor nu au încredere în justiție. Este o instituție care funcționează foarte prost și greoi, ceea ce determină și diferite consecințe economice, pentru că nu-ți poți obține dreptatea în instanță, cauzele sunt tărăgănate la nesfârșit, ani de-a rândul.

Corporația judecătorească a fost implicată într-o serie întreagă de scandaluri. Acum avem de-a face cu vestitul scandal al restituirii proprietăților la Varșovia. El constă în aceea că sunt restituite, chipurile, proprietarilor de drept terenurile lor de pe teritoriul Varșoviei. Doar că situația arată astfel: adevărații proprietari nu au reușit să-și facă drum prin toată birocrația administrației locale și prin justiție, și și-au vândut drepturile pe nimic unor oameni din sistem, juriști, judecători etc, care au redobândit imediat acele terenuri, deosebit de bine situate, deci deosebit de scumpe. Acesta este doar un exemplu.

Problema este și aceea că această corporație nu a fost trasă la răspundere. Judecătorii se bucură de imunitate. Deci, pentru ca un judecător să fie tras la răspundere pentru o infracțiune, trebuie ca o instanță colegială să-și dea acordul. Aceste instanțe corporative, aceste comisii, aproape niciodată nu și-au dat acordul pentru ca un judecător să răspundă pentru încălcarea legii. Ba mai mult, nu și-au dat acordul nici pentru ca el să fie îndepărtat din funcție.

A existat o poveste foarte faimoasă, când un jurnalist polonez independent s-a dat drept colaborator de-al lui Tusk și i-a telefonat judecătorului Milewski, de la Judecătoria din Gdansk, cerându-i să aranjeze o anumită componență a instanței, un anumit termen în afacerea Amber Gold, iar judecătorul a fost absolut de acord. Când lucrurile au ajuns la cunoștința publicului, multă vreme nu s-a făcut nimic. În sfârșit, după o mare furtună, judecătorul respectiv a fost „pedepsit” prin mutarea la Bialystok. Asta a fost pedeapsa.

Așa se poate povesti la nesfârșit despre cum funcționează justiția, dar mă opresc aici.

ILD: Unul dintre cele mai frecvente slogane de la protestele din România e: „PSD – ciuma roșie”. Asta arată că oamenii sunt conștienți că originea corupției este din timpul comunismului. Care e situația în Polonia, cine guvernează, cine e în opoziție, cum se raportează față de trecutul comunist, care e relația lor cu corupția și cu justiția?

BW: În sens politic exact, partidul post-comunist, SLD, care provine direct din partidul comunist, care a fost la putere în timpul totalitarismului comunist, și-a pierdut complet semnificația în prezent și nici măcar nu a intrat în actualul Seim. Dar trebuie spus că a existat mai înainte o confruntare, în anii 2005-2007, în urma afacerii Rywin****, care a dezvăluit în ce constă de fapt acest sistem din Polonia, când au guvernat postcomuniștii, a arătat că, în culise, dincolo de această aparență a unui stat de drept, democratic, în care domnește legea, de fapt guvernează cei puternici care stabilesc diferite lucruri, întreprind acțiuni care le convin, adoptă soluții profitabile pentru ei, iar acestea sunt doar confirmate ulterior de către instituții cum ar fi Parlamentul.

În 2005 a avut loc cea mai importantă prăbușire a importanței SLD, care a pierdut atunci alegerile, iar procesul a continuat până la ultimele alegeri, când SLD nu a atins pragul de 5% ca să intre în Parlament. În schimb, se poate spune că sistemul celei de-a III-a Republici era un sistem oligarhic, adică unul în care domină cei puțini, în interesul lor.

Dar această putere este distribuită, guvernarea politică este doar o parte a puterii. În lumea contemporană puterea este în domeniul marilor afaceri, al marilor corporații, cum ar fi cea judecătorească, cea a juriștilor, media, cercurile culturii. Acestea alcătuiesc un sistem care deține puterea și care obține avantaje, profită de această situație, de un Stat slab, pe care pot să-l prade. Acel rol pe care mai înainte îl îndeplinea partidul postcomunist, l-a preluat partidul Platforma Civică (PO). În cele două mandate ale sale, cei 8 ani de guvernare, PO a reprezentat emanația politică, reprezentarea politică a acestui sistem. Înainte făcea aceasta partidul postcomunist. Dar acest rol a fost apoi asumat de PO.

În acest sens, în Polonia, împărțirea clară în postcomuniști și oamenii Solidarității a încetat în anii 2005-2007. Pentru că și acest partid, PO, face referire la rădăcinile Solidarității. Dar tot acest sistem al celei de-a III-a Republici poate fi considerat un sistem postcomunist clasic, o clasică oligarhie postcomunistă, în care grupurile mai puternice provin direct din regimul comunist. Sistemul judecătoresc este un exemplu perfect al unui astfel de grup.

ILD: S-a mai făcut o comparație legată de faptul că, în România, cei de la putere, de la PSD, spun că protestatarii nu vor să recunoască rezultatul alegerilor democratice. Am avut alegeri foarte recent, în decembrie 2016, iar PSD le-a câștigat – o victorie relativă, deoarece foarte mulți cetățeni nu s-au prezentat la vot. Dar într-adevăr, PSD a câștigat alegerile. Participanții la proteste spun că da, dar în timpul campaniei PSD nu a menționat niciodată acest plan, de a ataca sistemul de justiție și de a schimba Codul Penal. S-a făcut această comparație cu Polonia, pentru că în Polonia opoziția refuză să accepte că a pierdut alegerile și că acum guvernează PiS.

BW: Da, dar nu putem să comparăm toate aspectele pentru că în țări diferite sistemul de justiție arată complet diferit. Eu înțeleg protestele românilor, care spun că partidul postcomunist nu avea în program ceea ce face acum, de fapt pot spune că subminează regulile statului de drept, care s-a realizat pe vremea președinției lui Băsescu. În Polonia, lucrurile stau exact invers, în Polonia nu avem un stat de drept, putem spune că avem un „stat al juriștilor”.

În Polonia, PiS s-a prezentat la alegeri sub deviza unor reforme profunde, inclusiv în domeniul justiție. Nu face nimic ce nu a anunțat dinainte. Este cu totul altă situație. Tocmai de aceea a fost ales, pentru că a oferit, a promis această reformă profundă, schimbarea acestei stări de lucruri și restituirea Statului cetățenilor. Acesta era programul PiS și nu face altceva decât ceea ce a promis să facă. Opoziția, încă de la început a contestat dreptul PiS de a guverna.

Tot scandalul din jurul Curții Constituționale de care am amintit este legat de faptul că aceasta urma să fie asigurarea PO, prin care, desigur, PiS putea fi ales, dar nu ar fi putut face nimic, ci ar fi fost blocat de către Curtea Constituțională, dominată în întregime de oamenii legați de vechea putere, de Platforma, dar de fapt nu numai de ea, ci de vechiul sistem, pentru că, așa cum spuneam, PO constituia reprezentarea politică a acestuia. Chiar au fost publicate diferite înregistrări, de exemplu, pe portalul wPolityce, care arată cum fostul președinte al Curții Constituționale, Andrzej Rzeplinski, spunea că trebuie să ne ocupăm imediat de proiectele de legi ale PiS ca să blocăm această posibilitate. A spus-o de-a dreptul!

Așadar, situațiile nu sunt câtuși de puțin comparabile, noi aici avem în mod real de-a face cu o tentativă de a bloca procesul democratic. Amintesc faptul că așa-numitul Komitet pentru Apărarea Democrației (KOD) a apărut chiar a doua zi după alegeri. Încă nici nu se declanșase scandalul legat de Curtea Constituțională, aceasta s-a întâmplat mai târziu. Încă nu existau nici un fel de puncte de controversă. Încă de atunci au început să spună că noua putere este totalitară, are caracter totalitar, aspiră la totalitarism, vrea să preia toate instituțiile etc, etc. Nonsens total!

Relația complicată cu UE

ILD: Polonia a fost foarte mult criticată de către UE, de către Comisie, au fost sesiuni speciale dedicate Poloniei în Parlamentul European. Au existat și câteva expresii de îngrijorare în privința României, dar mult mai puține. Dar cei care protestează, la București și în toată țara, sunt mulțumiți de aceste intervenții ale UE. Pe de altă parte, guvernul, PSD, se înfurie că Vestul se amestecă în treburile noastre interne. Mai mult, guvernul, Liviu Dragnea, care este liderul celui mai important partid aflat la guvernare, s-a plâns că multinaționalele și diferite rețele internaționale, ca aceea a lui Soros, s-ar fi implicat în proteste, le-ar fi încurajat, chiar le-ar fi plătit.

BW: Eu mă întorc din nou la ceea ce am spus. Situația nu este comparabilă. Eu înțeleg acțiunile UE în cazul României, acestea au un caracter pozitiv. Nu sunt măsuri lipsite de justificare din partea UE, apărarea statului de drept care a fost obținut în România este pozitivă. Dar în cazul Poloniei, aceasta este un amestec în treburile interne, motivat strict politic. Lucrurile trebuie privite dintr-o perspectivă mai largă.

UE are tot mai mult acest caracter, tot Occidentul are acest caracter oligarhic. Acest fenomen, care s-a manifestat acut în Polonia, oligarhia pe care am descris-o este un fenomen cu care avem de-a face în tot Occidentul, nu e direct legat de comunism, este pur și simplu un sistem al elitelor dominante reprezentând ideologia stângii liberale. Această ideologie dominantă slujește drept legitimare și justificare a puterii acestor elite. Ceea ce vedem acum în Occident constituie revolta națiunilor împotriva acestui tip de situație: în America, prin victoria lui Trump – lăsând la o parte felul cum privim persoana lui Trump, avem de-a face cu o revoltă a cetățenilor obișnuiți împotriva oligarhizării vieții sociale, împotriva elitelor care le impun o anumită ideologie, care lovesc în identitățile fundamentale, de exemplu cea națională. Fenomenul este mai generalizat, mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat în Ungaria și Polonia, indiferent cum îi apreciem diferite atitudini ale celor aleși, dar au fost totuși aleși reprezentanții poporului care se opun acestei ideologii dominante. Iar asta a declanșat indignarea Occidentului pentru că s-a adoptat această ideologie dominantă, cu toate manifestările ei, cu noile generații de așa-numite „drepturi ale omului”, care, de fapt, nu mai au nimic comun cu drepturile fundamentale ale omului, toată această contracultură care lovește în identitățile de bază ale omului, începând de la cea națională, terminând cu familia și identitatea de sex, toate identitățile, în numele „emancipării”, „eliberării” care, de fapt, nu este atât o emancipare, o eliberare, cât o lipsire a omului de identitatea lui.

Contestarea acestei ideologii a determinat indignare. Acesta este un aspect. Celălalt este că acești reprezentanți ai poporului sunt incomozi pentru sistemele dominante din Occident, pentru marile afaceri, care vor trebui să se confrunte cu apărătorii interesului național și nu cu cei care se plecau tuturor celor puternici, dinăuntru și din afară. De aceea, aici se împletesc interese de idei și interese concrete, materiale, de aici acea presiune din partea cercurilor dominante le UE. Dar trebuie spus că trăim un moment în care această construcție, făurită acum aproape 30 de ani, care părea să se pietrifice tot mai mult, constituită de această oligarhie, în prezent crapă și se prăbușește, protestul acestor societăți este în creștere.

Un cuvânt-cheie care se tot aude acum în jargonul politic din Occident este termenul „populism”. Toți cei care contestă acest statu quo, acest sistem oligarhic, ce se justifică prin această ideologie dominantă, sunt desemnați drept „populiști”. După părerea mea PiS nu poate fi descris drept „populist”. Trump e altceva.
Dar într-adevăr așa a fost, în Occident, în Europa de Vest, pentru că au fost date la o parte anumite conținuturi, anumite idei din dezbaterea publică, pentru că nu a fost voie să se vorbească în public de diferite probleme, de exemplu despre problema imigrației musulmane etc, etc, aceeste cauze au fost preluate de populiști – cum e Frontul Național din Franța, ei chiar sunt populiști de-adevărat.

Dar întrebarea este cine poartă răspunderea pentru faptul că problematici atât de importante sunt preluate de populiști – asta s-a întâmplat pentru că partidele mainstream le ocolesc, se fac că nu văd aceste probleme, care sunt probleme reale pentru cetățenii obișnuiți.

Rusia face tot posibilul ca să rupă Europa din nou

ILD: Avem ceva foarte important în comun cu Polonia, faptul că avem o abordare foarte realistă în privința Rusiei, că nu ne facem iluzii despre Rusia. Este un fapt dovedit de sondaje și toată lumea știe că în România, niciun politician nu poate spune deschis că este pro-rus. Acum, există motive de a bănui că Dragnea și PSD ar putea înclina spre Rusia, pentru că ei preferă o lume fără reguli, iar Vestul impune reguli și ei nu vor să joace după reguli. Au existat ceva contacte, a existat o vizită a ambasadorului rus la ministrul Afacerilor Externe, a fost un mare scandal legat de această vizită. Pe de altă parte, și Rusia își exprimă părerea, putem vedea că Sputnik ia cu hotărâre partea guvernului Dragnea-Grindeanu, împotriva protestatarilor, sunt foarte critici față de proteste și sprijină guvernul PSD. Care este situația în Polonia, cum se raportează Rusia la guvernul PiS, cum se manifestă față de protestele KOD și alte mișcări împotriva PiS?

BW: În Polonia lucrurile sunt așa cum ai spus, e foarte greu să facă cineva carieră politică dacă își exprimă simpatia față de interesele imperiale ale Rusiei, față de politica imperială a Rusiei, acceptând politica actuală a lui Putin. Nimeni nu poate să facă asta. Chiar și Platforma, care, pentru un moment, în preajma dezastrului de la Smolensk, s-a comportat ca și cum ar încerca să schimbe această relație, până la urmă a trebuit să dea înapoi. Doar avem de-a face cu imperialiști, care în mod explicit vor să ne domine, vor să-și recupereze vechea zonă de influență, în care Polonia ar fi subordonată Rusiei, cel puțin în dimensiunea internațională – așa s-a născut povestea că apartenența Poloniei sau a României la NATO ar fi ceva scandalos, ba mai mult, Polonia și România vor și consecințe concrete ale acestei apartenențe, vor să se înarmeze.

Deci asta (politică pro-rusă pe față) nu se poate face. Există doar câteva grupuri marginale proruse, câteva cercuri, absolut marginale. Există totuși și un anumit pericol ca postcomuniștii să joace de partea Rusiei. Totuși, în Polonia niciunul dintre partidele mari nu face așa ceva. Cu Rusia este însă o altă problemă. Ea reușește să-și exercite foarte tare influența la nivel internațional, sub multe aspecte.

De exemplu, în Polonia este o chestiune fundamentală relația cu Ucraina. Polonezii, în mod natural, au sprijinit aspirațiile ucrainenilor către independență, au sprijinit Ucraina împotriva agresiunii rusești. Acum, cred că și tu observi, au apărut diferite grupuri care sunt, absolut pe tăcute sprijinite de Rusia, care în permanență încearcă să reînvie vechiul antagonism dintre Polonia și Ucraina.

Problema este reală, întrucât, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1943, au avut loc într-adevăr, pe teritoriul Ucrainei de Vest, masacre îngrozitoare în care au fost omorâți polonezi, purificări etnice. E greu de spus cu exactitate câți au fost uciși, informațiile nu sunt de bună calitate, dar cu siguranță 100.000 de polonezi, poate mai mulți. Uciși în chip îngrozitor, absolut îngrozitor. Iar aceste crime nu au fost judecate. Mai mult, aceasta era ideologia armatei insurgente ucrainene UPA, care reprezintă punctul de referință pentru cei care luptă acum pentru independența Ucrainei.

Atunci se insistă printre polonezi, arătându-le că Ucraina actuală face referire la Bandera și la UPA. Desigur, Ucraina actuală face referire la Bandera ca la acea armată care a luptat pentru independență, nu pentru că a omorât polonezi – ei nici nu știu asta, pentru că pe vremea comunismului aceste lucruri nu au fost niciodată arătate, pentru că erau incomode, de altfel, în plus, masacrele au fost provocatede sovietici.

În orice caz, încercarea de a băga zâzanie între Polonia și Ucraina este o metodă de acțiune a Rusiei. Dar, desigur, nu numai asta. Pentru că, în general, toată această uriașă ofensivă politică rusească are multe dimensiuni, uneori paradoxale.

Pe de o parte, tu știi asta foarte bine, ideologul lui Putin, Dughin, tot timpul face caz de faptul că Occidentul e putred, iar împotriva Occidentlui celui putred, singurul refugiu, singurul bastion, bastionul care va apăra tradiția creștină, nu doar pe cea ortodoxă, ci întreaga Creștinătate, este Rusia. Asta e ceva nou, pentru că vechii ideologi ai Rusiei imperiale spuneau că Rusia este apărătoarea adevăratei tradiții creștine, adică a ortodoxiei, iar acum, pretențiile s-au lărgit, nu-i așa, Rusia va apăra acel fundament religios-cultural european.

Așadar, pe de o parte, Rusia are relații excelente cu acele partide care reprezintă în prezent acele societăți revoltate, indignate, partide ca Frontul Național din Franța, ca Alternative für Deutschland în Germania etc, etc. Relații excelente. De cealaltă parte, se înțelege cu partide ca SPD din Germania, iar SPD se manifestă ca un partid foarte pro-rus, în general poziționat împotriva sancțiunilor. Deci avem o situație de confuzie, în contextul acestui șoc real care are loc în Occident.

Eu consider că este vorba de o cotitură fundamentală, care va dura, adică o anumită politică ia sfârșit, se încheie o anumită epocă, o anumită construcție politico-civilizațională al cărei instrument a fost Uniunea Europeană. Acum, întrebarea este ce va ieși din asta. Rusia face tot posibilul ca să rupă Europa din nou.

Pe de o parte, eu sunt critic față de configurația actuală a Uniunii Europene. Dar de cealaltă parte, tare nu aș dori prăbușirea comunității europene, pentru că acele elemente comune, faptul că Europa a început într-adevăr să acționeze împreună în anumite privințe, faptul că s-au depășit anumite diferențe, acestea sunt câștiguri reale, reușite ale Europei de Vest. Ar fi foarte rău dacă ne-am întoarce la acele țări închise. Sper că nu se va ajunge la asta. Dar accentuarea nemăsurată a integrării europene poate să ducă într-acolo.

Iar în toate acestea tot mereu se amestecă Rusia, care încearcă să spargă orice formă de comunitate occidentală, fie UE, fie NATO, din toate părțile, din dreapta, din stânga, de oriunde se poate. Pentru că este vorba de un joc de un cinism pur, al cărui scop este recuperarea unei poziții imperiale.

Un Vișegrad lărgit este posibil

ILD: Cum ar trebui să funcționeze alianța dintre națiunile noastre în prezentul context geopolitic și cultural; cu toții ne dăm seama de acest pericol rusesc și avem în comun, poate Polonia mai mult, dar și România, un atașament față de rădăcinile creștine – în tot cazul, oamenii se declară creștini în sondaje, spun că cred în Dumnezeu, au încredere în familie, sunt împotriva „căsătoriei gay” și alte asemenea lucruri. Și pentru că avem aceste lucruri în comun, suntem în aceeași regiune, avem experiențe istorice asemănătoare, cum am putea să dezvoltăm această alianță?

BW: Eu sper că relațiile dintre națiunile noastre vor progresa. În prezent există acest grup de la Vișegrad. Formal, România nu face parte din el, dar sper că, în timp, se va reuși extinderea acestui grup de la Vișegrad la toate țările Europei Centrale și de Est. Tocmai pentru că avem, cum bine ai spus, o anumită comunitate de experiențe, sub mai multe aspecte.

Adică, noi, spre deosebire de Europa de Vest, știm bine că suntem muritori. Suntem națiuni muritoare, culturi muritoare. Toată istoria ne-a arătat asta. A fost amenințarea turcească, mai mult pentru voi, noi am avut-o pe cea rusească, nemțească, ne-am piredut independența timp de sute de ani. Deci știm foarte bine că existența noastră este amenințată. Această conștiință nu o au națiunile Europei Occidentale.

Deasemenea, avem conștiința amenințării culturale. Nu este vorba doar de pierderea independenței, ci de pierderea identității culturale. Am trăit asta în modul cel mai grav în timpul comunismului. Comunismul a însemnat o încercare de smulgere din rădăcini a culturii noastre. O asemenea conștientizare face ca atitudinea noastră să fie mai conservatoare, ne dăm seama că trebuie să ocrotim această cultură. Că, în ciuda aparențelor, ea este un bun fragil, putem să o pierdem.

În acest sens, cred că în regiunea noastră, aceste alegeri care au avut loc în Ungaria și în Polonia, succesul acestor partide, a fost un fel de prevestire a ceea ce a început în întreaga Europă, a arătat că nu suntem o periferie, iată că la noi încep anumite fenomene. Deci există șansa ca toate aceste națiuni, sper că și Ucraina, să formeze un sistem care să reconstruiască acea cultură europeană și care va putea să influențeze realitatea și status quo-ul întregii Europe. Acesta va fi, desigur, un proces îndelungat.

E caracteristic faptul că fosta guvernare poloneză tot timpul făcea referire la „triunghiul de la Weimar”; propagandiștii, așa-numiții „jurnaliști”, media de propagandă a celei de-a III-a Republici Poloneze, spuneau că „Polonia, ce minunat, iată, face parte din acest triunghi, cu Germania și cu Franța!”. Dar asta nu însemna de fapt nimic, pentru că noi, în acel triunghi, nu însemnă nimic. Nici nu putem să însemnăm ceva pentru că Germania și Franța sunt mai puternice decât noi. De aceea, desigur, în fotografii poate să pozeze Tusk sau altul, mulțumit, ceilalți să-l bată pe umăr, dar nu va avea nicio însemnătate.

În schimb, într-un sistem Vișegrad lărgit, noi suntem popoare pe care le unește nu numai o comunitate de interese ci o comunitate de destin. Pe lângă asta, avem conștiința că nimeni nu vrea să domine, nimeni nu are ambiții imperiale, noi vrem doar să durăm. Noi suntem amenințați de imperialismul rusesc.

În acest sens, există o anumită perspectivă. Dar desigur, este mult de lucru, pentru că în Polonia de exemplu, există acest dor de „a fi ca în Occident”, pe care îl exploatează ideologii celei de-a III-a RP, zicând că orice încercare de a ne croi un drum propriu constituie un recurs la miturile trecutului și că tot ceea ce putem face este să fim un fel de francezi sau nemți un pic mai proști. Acesta este un nonsens.

Noi avem istoria noastră, identitatea noastră și aici, așa cum am spus, această identitate de destin ne face să ne simțim mult mai aproape de români, ucraineni, unguri și ceilalți.

Note:

* KOD, „Comitetul pentru Apărarea Democrației”, înființat de un oarecare Mateusz Kijowski, până atunci necunoscut, la 18 nov 2015, adică în ziua în care Seimul a aprobat constituirea guvernului Beatei Szydło (PiS) în urma victoriei conservatorilor în alegeri.
Pesemne, Kijowski și ceilalți fondatori mai din umbră ai KOD, deja știau, la data respectivă, că guvernul PiS va pune în pericol democrația în Polonia, și deja se poziționaseră în apărarea acesteia.
Denumirea KOD face apel la legendarul KOR, „Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor”, înființat de actualul Ministru al Apărării Antoni Macierewicz în 1976, pentru ajutorarea greviștilor de la Radom și Ursus, reprimați brutal de regimul comunist – mai multe despre KOR aici și aici.
Doar că, precum în bancul clasic cu Radio Erevan, nu era o Volgă, era o bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a luat…
KOR se opunea securiștilor. KOD îi apără pe securiști (protestând față de reducerea de către guvernul PiS a pensiilor lor nesimțite). KOR se opunea unui regim ilegitim și criminal, impus societății poloneze de ocupația sovietică. KOD acționează împotriva guvernului legitim, ales democratic și bucurându-se de sprijinul masiv al societății.

** Legea marțială, impusă de generalul comunist Wojciech Jaruzelski la 13 dec 1981, împotriva mișcării Solidaritatea din Polonia. A inaugurat nenumărate asasinate, arestări, bătăi, închisoare, tortură, precum și nenumărate șicane, umilințe și suferințe pentru poporul polonez.

*** „Cea de-a III-a Republică Poloneză”, a III-a RP, adică sistemul politic rezultat din negocierile de la Masa Rotundă 1989, dintre autorităţile comuniste şi opoziţie, şi din alegerile ce au urmat. Este „a III-a” RP deoarece reprezintă reluarea tradiţiei Poloniei independente, cea de-a II-a RP, dinainte de comunism.

**** Scandalul Rywin se referă la fapte petrecute 2002, când guvernul și președinția Poloniei erau deținute de SLD, fostul partid comunist, echivalentul PSD. Scandalul este deosebit de relevant pt. funcționarea oligarhiei postcomuniste și pentru locul lui Adam Michnik în sforării de culise cu establishmentul atotputernic provenit din vechile structuri. Michnik este unul dintre eroii principali ai scandalului și rolul lui nu este unul onorabil.

În iulie 2002, Lew Rywin, personaj născut în URSS și foarte apropiat de conducerea SLD, i-a propus lui Michnik, din partea „grupului aflat la putere” să aranjeze ca în legea audiovizualului să se introducă o anumită formulare convenabilă grupului media din care face parte Gazeta Wyborcza, concernul Agora – căruia acea prevedere i-ar fi permis să cumpere televiziunea Polsat. În schimb, Agora trebuia să dea SLD (indirect, desigur) o șpagă de peste 17 milioane de dolari, Gazeta Wyborcza să nu mai critice guvernul SLD, iar Rywin să fie angajat la Polsat-ul cumpărat de Agora, ca să apere de acolo interesele SLD. Așa cum scria Bronisław Wildstein, oferta lui Rywin presupunea ca Michnik să accepte, în schimbul participării la profiturile unui bănos biznis, să se subordoneze sistemului SLD, cu care funcționase până atunci în simbioză.

Michnik a înregistrat discuția lui cu Rywin, fără știrea acestuia, dar a pus-o bine, nu a publicat-o la acel moment, indignarea morală năpădindu-l mult mai târziu. Dar să luăm evenimentele pe rând.

Chiar în ziua în care Rywin i-a adresat propunerea, Michnik a discutat despre ea cu premierul Jerzy Miller și cu președintele Aleksander Kwaśniewski, iar la câteva zile de la întâlnirea Rywin-Michnik, guvernul SLD a formulat amendamentul la legea audiovizualului în varianta favorabilă pentru Agora și apoi l-a trimis către Seim.
Dar Michnik a vorbit despre înregistrare, se pare, la băutură, și cu Jerzy Urban. Poate și cu alții. La rândul lui, și Urban a mai vorbit. Zvonul despre aceste lucruri a circulat tot mai intens prin saloanele Varșoviei în lunile ce au urmat, ba chiar au apărut unele informații și în presă – articolele fiind însă adesea „editate” înainte de apariție, în urma unor telefoane date de Michnik. Totuși, nimeni dintre cei inițiați nu a sesizat procuratura, așa cum cerea legea.
La un moment dat, deja aflase prea multă lume, chestiunea era, într-adevăr, deosebit de gravă, așa că la 6 luni de la discuția cu Rywin, în decembrie 2002, Michnik a decis să publice înregistrarea. A urmat un mare scandal, o comisie parlamentară de anchetă, ale cărei concluzii au fost catastrofale pentru SLD. Iar Rywin a fost judecat și condamnat la 2 ani de închisoare (din care a executat o lună).

Așa cum sublinia Bronisław Wildstein, această afacere a arătat că puterea reală se afla dincolo de legi și instituții, de aparențele Statului de drept. Și deasemenea, faptul că la Masa Rotundă comuniștii nu cedaseră puterea, ci făcuseră, leninist, un pas înapoi, forțați de împrejurări. Afacerea Rywin privea mult mai mult decât acei 17 miloane de dolari – la atât se cifra doar șpaga aferentă tranzacției în chestiune. Era vorba de puterea în mass media și felul cum se negocia ea.
„Lucrările Comisiei Rywin”, scria Wildstein, „au dezvăluit amploarea depravării din viața politică poloneză. Au arătat, contrar celor susținute de Michnik, faptul că răul celei de-a III-a RP provine din regimul comunist – așa cum din regimul comunist provin carierele personajelor principale ale scandalului, inclusiv a celui care i-a dat numele, deși a jucat în el, fără îndoială, un rol secundar. Transparența care, datorită Comisiei Rywin, a luat cu asalt viața politică a celei de-a III-a RP, s-a dovedit a fi un factor revoluționar. A ajutat la dezvăluirea unei serii întregi de afaceri, care au scufundat sistemul post-comunist și în cele din urmă l-au condus la înfrângerea electorală și la victoria grupărilor care cereau curățirea vieții politice poloneze și construirea celei de-a IV-a Republici.”