Politicienii din Uniunea Europeană au ajuns de multă vreme la concluzia că războiul pornit de Rusia în Donbas se va termina cu atât mai repede cu cât guvernul de la Kiev va ceda presiunilor autorităților de la Moscova. Îndoctrinați că o pace proastă este oricând preferabilă unui conflict militar, eurocrații nici măcar nu se mai prefac că apără dreptul internațional și libertatea ucrainenilor de a-și alege singuri viitorul. Franco-germanii, inima UE, construiesc pacea europeană pe ruinele unei Ucraine invadate de trupele lui Vladimir Putin.

În numele păcii

Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă al Uniunii Europene, socialista italiană Federica Mogherini, a propus pe 4 februarie un armistițiu umanitar „de cel puțin trei zile” în regiunile ucrainene Donețk și Lugansk. Scene ale unor lupte intense între teroriști proruși, forțe militare rusești și armata națională a Ucrainei, aceste teritorii par a fi văzute de la Bruxelles ca zone ale nimănui în care trebuie oprită „spirala violenței” pentru a permite civililor „să poată părăsi în siguranță zonele de conflict”.

Semnalul a fost dat de Berlin. Cancelarul german Angela Merkel, politicianul care conduce cea mai puternică economie din Uniunea Europeană, s-a alarmat când a auzit că Pentagonul propune înarmarea Ucrainei. Șeful Guvernului de la Berlin a luat legătură cu Franța pentru a pregăti un nou armistițiu. Ca prim pas spre pace, Merkel a declarat pe 2 februarie, la Budapesta, că țara sa nu va furniza armament ucrainenilor care luptă cu invadatorii ruși pentru că nu dorește să încurajeze confruntarea militară. „Germania nu va sprijini Ucraina cu arme. Sunt convinsă că acest conflict nu poate fi rezolvat prin mijloace militare”, a explicat Angela Merkel.

Ceva mai la Vest, în Republica Franceză condusă de socialiștii Francois Hollande și Manuel Valls, autoritățile au asigurat comunitatea internațională că și Parisul rămâne fidel „păcii” din Ucraina. „Credem că trebuie găsită o soluție politică”, a explicat Jean-Yves Le Drian, ministrul Apărării de la Paris. Mesajul ministrului Apărării a fost întărit de șeful statului francez: „Franţa nu este în favoarea aderării Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică (…). O spun pentru ruşii care se îngrijorează în continuare”, a spus Hollande.

Pe 5 februarie, teroriștii proruși au propus guvernului ucrainean un armistițiu de trei zile pentru a permite evacuarea populației civile din orașul Debalțeve, înconjurat de forțele militare conduse de Kremlin. Ucrainenii au încuviințat propunerea și câteva mii de persoane au putut părăsi localitatea, în urmă rămânând mai ales soldații Kievului. Potrivit unui comunicat al președinției ucrainene remis publicității a doua zi, 6 februarie, liderii europeni Francois Hollande și Angela Merkel au cerut, împreună cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, „încetarea imediată a focului” și soluționarea pașnică a conflictului militar prin punerea în aplicare a acordurilor semnate anterior la Minsk.

Revenită în capitala Germaniei pentru o mică pauză înainte de vizita la Moscova, Merkel a descris demersul franco-german ca o nobilă pledoarie pentru pace. „Este vorba de o angajare în favoarea intereselor noastre, a intereselor franco-germane, precum și a intereselor Europei, (…) este vorba de pacea europeană”, a afirmat politicianul creștin-democrat. Merkel a plecat ulterior la Moscova pentru a discuta cu Vladimir Putin împreună cu Francois Hollande.

Câtâ putere de negociere au avut Parisul și Berlinul s-a putut vedea la încheierea discuțiilor. Kremlinul a anunțat că în urma tratativelor „constructive și substanțiale” se pregătește textul unui plan de pace. Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a mărturisit că discuțiile îi dau „motive bune pentru a fi optimist”.

Angela Merkel a recunoscut pe 7 februarie că inițiativa franco-germană nu are multe șanse de succes, dar a opinat că securitatea europeană se poate construi doar „împreună cu Rusia, nu împotriva ei”. Cancelarul a reluat ulterior teza inutilității înarmării Ucrainei, avertizând că „livrarea de mai multe arme” nu va ajuta cu adevărat Kievul. În aceeași zi, Ursula von der Leyen, ministrul Apărării al Germaniei, a reafirmat credința Berlinului că înarmarea Ucrainei va avea consecințe dezastruoase. „Suntem siguri că putem îmbunătăţi situaţia poporului ucrainean dacă le furnizăm arme? Suntem siguri că Ucraina poate câştiga în faţa maşinăriei militare a Rusiei? Suntem conştienţi de potenţialul periculos pentru escaladare? Şi nu ar fi un pretext pentru Rusia să intre în conflict deschis?”, a întrebat retoric ministrul german în intervenția sa de la Conferința pentru Securitate organizată la Munchen.

În Franța, Francois Hollande a continuat să prezinte planul franco-german ca o nobilă inițiativă diplomatică al cărui succes necesită cooperarea părților rusă și ucraineană. „Ne-am asumat responsabilitățile, acum toate celelalte părți trebuie să fie la înălțimea a ceea ce se așteaptă de la ele”, a rostit cu emfază socialistul de la Palatul Elysee. Francezul a ținut să adauge că unica alternativă la planul european este un lung și sângeros conflict militar.

Obama, Europeanul

Pentru a se asigura că administrația Barack Obama nu sabotează eforturile franco-germane prin încuviințarea planurilor Pentagonului de înarmare a Ucrainei, Angela Merkel a plecat la Washington. În capitala americană, cancelarul german a avertizat că încălcarea integrității teritoriale este un drum spre război în Europa, dar i-a asigurat pe ruși că Vestul nu ia în calcul opțiunea militară.

Gazda lui Merkel, președintele socialist Barack Obama, s-a dovedit a fi un banal ecou al diplomaților europeni. Liderul de la Casa Albă a afirmat că Statele Unite nu vor permite ca „frontierele Europei să fie redesenate prin forța armelor”, dar a pus la îndoială justețea furnizării de sprijin militar. Într-un discurs ce amintea de intervenția ministrului Apărării de la Berlin, Obama a explicat că înarmarea Ucrainei prezintă riscuri ridicate și ar putea stârni furia Moscovei. „Putem fi siguri că ajutorul letal pe care l-am furniza Ucrainei este folosit corespunzător, nu ajunge pe mâini greșite și nu conduce la acțiuni excesive ce nu pot fi susținute de ucraineni? Ce fel de reacție antrenează, nu doar din partea separatiștilor, dar și din partea rușilor?”, a întrebat retoric președintele american, spre satisfacția lui Merkel.

Planul pentru pace

Süddeutsche Zeitung a calificat noua înțelegere mediată de Franța și Germania ca un document care avantajează clar tabăra prorusă. Jurnaliștii germani au dat ca exemplu frontierele trasate de noul armistițiu și au explicat că acestea vor fi în favoarea separatiștilor. Sprijiniți constant de Moscova, teroriștii au reușit să câștige teren în fața unităților militare ale Kievului, subfinanțate și lipsite de ajutor occidental. Deși guvernul Berlinul a respins prompt acuzațiile apărute în mass-media, punctele acordului de la Minsk au dat dreptate presei germane. Anunțat de liderul de la Kremlin, documentul pare dictat de însuși Vladimir Putin și este o simplă aducere la zi a înțelegerii semnate în septembrie la Minsk.

Cele mai important prevederi ale acordului semnat pe 12 februarie sunt: încetarea focului începând cu 15 februarie; retragerea până pe 1 martie a armamentului greu și instituirea unei zone demilitarizate de lungimi diferite (între 50 și 150 de kilometri, în funcție de raza de acțiune a armelor); schimb de prizonieri; retragerea trupelor străine, a armamentului greu și a mercenarilor, dezarmarea armatelor ilegale; autoritățile din Donețk și Lugansk vor putea avea unități de miliție legale; acces nelimitat pentru convoaiele umanitare; negocierea reluării legăturilor economice, sociale și bancare între Kiev și regiunile separatiste; negocieri între Kiev și separatiști pentru organizarea de noi alegeri locale și instituirea unei legislații naționale care să permită autoguvernarea republicilor din estul țării; restabilirea controlului asupra frontierei de est cu Rusia după organizarea de noi alegeri în zonele controlate de separatiști; o reformă constituțională „cuprinzătoare” până la sfârșitul anului care va „descentraliza” țara și va oferi Donețk și Lugansk libertatea de a numi procurori și judecători, precum și de a stabili relații economice cu Moscova.

Realitatea din Ucraina

În vreme ce Franța și Germania negociau cu Ucraina și Rusia un viitor acord, separatiștii proruși încercuiau, asistați de unități militare rusești, orașul Debalțeve. Blocarea drumurilor de acces era esențială pentru victoria în fața ucrainenilor. După semnarea noului armistițiu de la Minsk, teroriștii proruși au refuzat să țină cont de înțelegere. Denis Pușilin, unul dintre șefii teroriștilor din Donețk, a explicat senin că armistițiul nu include orașul strategic Debalțeve. Potrivit acestuia, înfrângerea trupelor ucrainene care apără localitatea este „o problemă de ordin moral”, fiind un „teritoriu intern” al „Republicii Populare Donețk” care nu poate fi negociat cu forțele „de ocupație”.

În fața unor atacuri tot mai puternice din partea unor forțe militare superioare și fiind în pericol de a pierde mii de soldați într-o singură înfrângere militară, comandamentul militar ucrainean a ordonat retragerea. Epuizați și înfometați, soldații ucraineni ajunși în Artemivsk i-au acuzat de trădare atât pe politicienii de la Kiev, cât și pe liderii occidentali. Ei au povestit că au fost nevoiți să îndure atacuri și bombardamente zile la rând numai pentru a fi obligați să se retragă printre gloanțele trase de ruși.

Oficial, cel puțin 179 de soldați ucraineni au fost uciși la Debalțeve de pe 18 ianuarie până în 18 februarie, 110 au fost făcuți prizonieri, nefiind clar ce s-a întâmplat cu 81 dintre ei. Neoficial, numărul celor care au murit este mult mai mare.

Mascată de oficialitățile de la Kiev ca o regrupare „planificată și organizată”, părăsirea orașului a fost o mare pas înapoi pentru armata ucraineană. Retragerea din Debalțeve este a treia mare înfrângere militară după masacrarea trupelor din Ilovaisk (atacate după ce conveniseră cu prorușii că se vor retrage pașnic pe un coridor bine stabilit) și pierderea aeroportului din Donețk, aflat in ruine. Deși toate aceste evenimente au avut mare impact emoțional, pierderea Debalțeve este cu atât mai gravă cu cât orașul este un important nod feroviar aflat la intersecția regiunilor Donețk și Lugansk. Controlarea sa de către proruși înlesnește transportul de trupe și vehicule militare între zonele ucrainene ocupate și permite aducerea de armament din Rusia.

În timp ce Vladimir Putin obținea victoria militară de la Debalțeve, marile puteri europene erau preocupate cu condamnarea încălcării armistițiului și lansarea de noi apeluri la pace. Eurocrații nu erau dispuși să își strice relațiile cu Kremlinul de dragul ucrainenilor.

Ce se pregătește

Potrivit unei analize a serviciilor secrete americane, situația din estul Ucrainei va continua să se înrăutățească. Căderea Debalțeve permite comandamentului militar rus să se concentreze acum pe sud-estul țării. Pentru a putea face o legătură terestră cu Crimeea și bastionul prorus de la Nistru, Transnistria, forțele Rusiei sunt obligate să cucerească orașul-port Mariupol, un centru strategic de la Marea Azov. Numărul trupelor rusești de la frontiera de sud a Ucrainei crește, tot mai multe blindate și piese de artilerie sunt transferate în zonele controlate de separatiști, iar teroriștii sprijiniți de Moscova continuă să atace militarii ucraineni din apropiere de Mariupol.

Acordul mediat de Franța și Germania nu a adus pacea europeană la Kiev și nici nu a salvat Ucraina de la cucerirea rusească. Pacifismul eurocraților a reușit doar să ofere Rusiei șansa de a-și continua campania de cucerire după simularea încă unei runde de negocieri „pentru pace”.

Notă. Alte episoade glorioase din cruciada eurocrată pentru Ucraina:

• UE face afaceri cu Rusia pe spinarea Ucrainei
• Kiev arde în Ucraina și UE practică non-intervenția