Traducerea articolului “Germany and the Failure of Multiculturalism” de George Friedman, aparut in STRATFOR la data de 19/10/2010.

Germania şi Eşecul Multiculturalismului

George Friedman

Cancelarul german Angela Merkel a declarat la o întâlnire de 16 octombrie cu membrii tineri ai partidului ei, Uniunea Creştin-Democrată, că multiculturalismul, sau Multikulti cum îi spun germanii, “a eşuat în totalitate”. Horst Seehofer, ministru-preşedinte al Bavariei şi preşedintele partidului frate al creştin-democraţilor, a spus la aceeaşi şedinţă că cele două partide “susţin o cultură germană dominantă şi sunt opuse uneia multiculturaliste”. Merkel a mai spus că fluxul de imigranţi este o frână în economia germană, cu toate că Germania are nevoie de mulţi specialişti cu înaltă calificare, însă nu de muncitori necalificaţi care au căutat doar avantaje economice în Germania.

Declaraţiile au fost izbitoare în sinceritate şi dorinţa lor de a vorbi de o cultură dominantă germană, un concept pe care germanii, din motive evidente, au fost prea sensibili ca să-l afirme după al Doilea Război Mondial. Declaraţia trebuie să fie luată în considerare cu cea mai mare seriozitate şi analizată pentru implicaţiile sale sociale şi geopolitice. Ar trebui de asemenea să fie luată în considerare în contextul mai larg al răspunsului Europei la imigrare, nu doar al răspunsului Germaniei.

Originile Problemei Germane a Imigraţiei

Să începem cu originile problemei. Germania de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a confruntat cu o lipsă severă de forţă de muncă pentru două motive: un bazin al forţei de muncă sleit de un război devastator – la care s-au adăugat lagărele sovietice de prizonieri de război – şi miracolul economic care a început în spatele unei industrii reînviate în anii ’50. Iniţial Germania a fost în măsură să compenseze lipsa prin admiterea de etnici germani care fugeau din Europa Centrală şi Germania de Est comunistă. Dar afluenţa lor doar a ajutat la liniştirea problemelor legate de pierderilor populaţiei din al Doilea Război Mondial. Germania avea nevoie de mai multă forţă de muncă pentru alimentarea industriei sale bazată pe export şi aflată în plină dezvoltare, în special muncitori necalificaţi pentru industria prelucrătoare, construcţii şi alte industrii.

Pentru a rezolva lipsa forţei de muncă care continua, Germania a apelat la o serie de oferte succesive pentru recrutarea forţei de muncă, prima cu Italia (1955). După ce izvorul de muncitori din Italia a secat din cauza propriei economii înfloritoare, Germania a apelat la Spania (1960), Grecia (1960), Turcia (1961) şi apoi Iugoslavia (1968). În societatea germană, recrutarea de muncitori a condus la un aflux masiv de “Gastarbeiter”, cuvântul german pentru “muncitori sezonieri”. Germanii nu au văzut acest lucru ca pe ceva care ar putea schimba societatea germană: ei au considerat migranţii ca forţă de muncă temporară, în niciun sens ca imigranţi. Aşa cum implică termenul, muncitorii erau invitaţi şi urmau să se întoarcă în ţările lor de origine atunci când aceştia nu mai erau necesari (mulţi spanioli, italieni şi portughezi chiar au făcut-o). Germanii nu s-au preocupat prea mult de acest lucru, ei erau interesaţi în primul rînd de muncă.

Germanii pur şi simplu nu se aşteptau ca aceasta să fie o problemă pe termen lung. Ei nu au luat în considerare modul în care să-i asimileze pe aceşti migranţi, un subiect rareori abordat în discuţiile de natură politică. Între timp, prezenţa forţei de muncă migrante a permis la milioane de germani să treacă de la munca necalificată la locuri de muncă cu guler alb în perioada anilor 1960.

Încetinirea economică din 1966 şi recesiunea deplină ca urmare a şocului petrolului din 1973 a schimbat condiţiile de muncă în Germania. Germania nu mai avea nevoie de un flux constant de forţă de muncă necalificată şi de fapt, a constatat ea însăşi că se confruntă cu o creştere a şomajului în rândul imigranţilor aflaţi deja în ţară, ceea ce a condus la “Anwerbestopp”, termenul în germană din anul 1973 pentru “oprirea recrutării forţei de muncă”.

Cu toate acestea, stoparea migraţiei nu a rezolvat faptul ca în Germania lucrătorii oaspeţi erau deja în număr mare, migranţi care acum au dorit să-şi aducă la ei pe membrii familiilor. Anii ’70 au văzut cea mai mare parte a migraţiei schimbându-se în “reîntregirea familiei” iar atunci când guvernul german s-a hotărât să închidă aceasta portiţă, în azil. În timp ce italienii, spaniolii şi portughezii s-au întors acasă extinzând către ţările lor miracole economice succesive, turcii musulmani au devenit majoritatea covârşitoare a migrantilor din Germania – veniţi în Germania în special ca solicitanţi de azil, dintre care cei mai mulţi nu au fugit de o ameninţare reală din partea guvernului. Nu a ajutat nici faptul că Germania a avut legi deschise de azil în mare parte datorită culpei Holocaustului, o portiţă pe care migrantii turci au exploatat-o în masă în urma loviturii de stat din Turcia în 1980.

Germanii au trebuit să se confrunte cu problema migranţilor transformaţi dintr-o exigenţă temporară la o comunitate de mai multe generaţii. În fond, ei nu au vrut ca migranţii să devină o parte din Germania. Dar dacă aceştia urmau să rămână în ţară, Berlinul a vrut să se asigure că migranţii au devenit loiali Germaniei. Sarcina asimilării migranţilor în societatea lărgită a crescut cu nemulţumirea musulmanilor care a zguduit Europa în anii ‘80. Soluţia la care au convenit germanii la mijlocul şi către finalul anilor ’80 a fost multiculturalismul, un concept liberal şi umanist, care a oferit migranţilor un chilipir major: păstraţi-vă cultura în schimbul angajamentului de loialitate faţă de stat.

În acest concept, imigranţi turci de exemplu, nu sunt aşteptaţi să se asimileze în cultura germană. Mai degrabă, ei îşi vor păstra propria lor cultură, inclusiv limba şi religia, iar acea cultură ar putea coexista cu cultura germană. Astfel, ar exista un număr mare de străini, dintre care mulţi nu ar putea vorbi germana şi, prin definiţie, nici nu împărtăşesc valorile germane şi europene.

În timp ce respectă diversitatea, politica părea să se reducă la cumpărarea loialităţii migranţilor. Explicaţia mai profundă a fost ca germanii nu au vrut şi nu au ştiut să asimileze diverse populaţii din punct de vedere cultural, lingvistic, religios şi moral. Multiculturalismul nu reprezintă în proporţie majoră un respect pentru diversitate, ci o modalitate de a scăpa de întrebarea ce însemnă a fi german şi ce căi ar trebui să urmeze străinii că să devină germani.

Două noţiuni ale Naţiunii

Acest lucru se duce înapoi la noţiunea europeană a naţiunii, care este substanţial diferită de noţiunea americană. Pentru cea mai mare parte a istoriei sale, Statele Unite s-au gândit a fi o naţiune de imigranţi, dar cu o cultură de bază pe care imigranţii ar trebui să o accepte într-un proces multicultural binecunoscut. Oricine ar putea deveni american, atâta timp cât acceptă limba şi cultura dominantă a naţiunii. Acest lucru a lăsat o mulţime de spaţiu pentru unicitate, dar unele valori au trebuit să fie împărtăşite. Cetăţenia a devenit un concept juridic. Necesita un proces, un jurământ şi valori comune. Naţionalitatea putea fi dobândită; dar avea un preţ.

Pentru a fi francez, polonez sau grec însemna nu numai învăţarea limbilor respective sau adoptarea valorilor lor – această înseamnă că eraţi francez, polonez sau grec, deoarece părinţii tăi au fost, aşa cum au fost şi părinţii lor. Aceasta a însemnat o istorie comună de suferinţă şi de triumf. Asta nu s-ar putea dobândi.

Pentru europeni, multiculturalismul nu a fost respectul liberal şi umanist pentru alte culturi aşa cum se pretindea a fi. A fost o modalitate de a face faţă realităţii că un mare grup de migranţi a fost invitat în ţară în calitate de lucrători. Oferta multiculturalismului a fost un chilipir enorm menit a bloca loialitatea migranţilor în schimbul permisiunii de a-şi păstra cultura – şi pentru a proteja cultura europeană de influenţele străine prin izolarea imigranţilor. Germanii au încercat să-i aibă pe lucrătorii lor şi o identitate germană în acelaşi timp. Nu a mers.

Multiculturalismul a dus la înstrăinarea permanentă a imigranţilor. După ce li s-a spus să-şi păstreze identitatea, ei nu au mai avut un interes comun în soarta Germaniei. Ei s-au identificat cu ţara din care au venit mult mai mult decât cu Germania. Turcia era acasă. Germania a fost o oportunitate. A urmat că loialitatea lor principală a fost către patria lor şi nu către Germania. Ideea că un angajament al cuiva la cultura patriei de origine era compatibil cu loialitatea politică la o naţiune unde trăia era prea simplistă. Lucrurile nu merg în acest fel. Ca urmare, Germania nu a avut doar o masă străină în mijlocul ei: având în vedere starea de lucruri între lumea islamică şi Occident, cel puţin unii imigranţi musulmani au fost implicaţi în terorism potenţial.

Multiculturalismul este profund dezbinant, în special în ţările care definesc naţiunea în termeni europeni, de exemplu, prin naţionalitate. Ceea ce este fascinant este că Merkel, Cancelarul german a ales să devină cel mai agresiv lider major european care să vorbească împotriva multiculturalismul. Motivele ei, politice şi sociale, sunt evidente. Dar trebuie amintit de asemenea, că aceasta este Germania, care a abordat anterior problema naţiunii germane prin intermediul Holocaustului. În cei 65 de ani de la sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial, germanii au fost extrem de atenţi pentru a evita discuţiile de această problemă, iar liderii germani nu au vrut să spună astfel de lucruri cum că ar fi dedicaţi unei culturi germane dominante. Prin urmare, avem nevoie să privim la eşecul multiculturalismului în Germania într-un alt sens, şi anume ţinând cont la ceea ce se întâmplă în Germania.

Într-o exprimare simplă, Germania revine în istorie. Ea a petrecut ultimii 65 ani încercând cu disperare să nu se confrunte cu problema identităţii naţionale, cu drepturile minorităţilor în Germania şi cu exercitarea interesului propriu german. Germanii s-au încorporat în grupuri multinaţionale precum Uniunea Europeană şi NATO pentru a încerca să evite o discuţie despre un concept simplu şi profund: naţionalismul. Având în vedere ceea ce au făcut ultima dată când s-a ivit problema, ei trebuie să fie felicitaţi pentru exerciţiul lor de tăcere decentă. Dar acea tăcere este acum de domeniul trecutului.

Reapariţia Conştiinţei Naţionale Germane

Două lucruri au forţat reapariţia conştiinţei naţionale germane. Primul este desigur problema imediată – o masă mare şi greu de digerat de lucrătorii turci şi alţi musulmani. Al doilea este starea organizaţiilor multinaţionale la care a încercat să se limiteze Germania. NATO, o alianţă militară care constă în principal din ţări lipsite de militari demni de remarcat, este o organizaţie muribundă. Apoi este starea Uniunii Europene. După crizele greceşti şi de natură economică, certitudinile despre o Europă unită s-au destrămat. Germania se vede acum pe sine modelând instituţiile UE, astfel încât să nu fie forţată să fie ultimul garant financiar al Uniunii Europene. Şi acest lucru obligă Germania să gândească despre Germania dincolo de relaţiile sale cu Europa.

Este imposibil pentru Germania să îşi reconsidere poziţia privind multiculturalismul fără să facă în acelaşi timp şi validarea principiului naţiunii germane. Odată ce principiul naţiunii există, există la fel şi ideea unui interes naţional. Odată ce există interesul naţional, Germania există în contextul Uniunii Europene numai prin ceea ce Goethe a numit o “afinitate electivă”. Ce a fost o certitudine în mijlocul Războiului Rece acum devine o opţiune. Şi dacă Europa devine o opţiune pentru Germania, atunci nu numai că Germania a reintrat în istorie dar, dat fiind că Germania este principala putere europeană, istoria Europei reîncepe de la capăt.

Acest lucru nu este un fel de a spune că Germania trebuie să urmeze orice politică externă specială dat fiind noua ei opinie oficială asupra multiculturalismului; ea poate să aleagă dintre mai multe căi. Dar un atac asupra multiculturalismul este simultan o afirmare a identităţii naţionale germane. Nu poţi să o ai pe prima fără a o avea şi pe a doua. Şi odată ce acest lucru se întâmplă, multe lucruri devin posibile.

Să avem în vedere că Merkel a spus clar că Germania are nevoie de 400000 de specialişti instruiţi. De asemenea, să luăm în considerare că Germania are nevoie de muncitori de toate felurile, care nu sunt musulmani care locuiesc în Germania, în special având în vedere problemele demografice ale ţării. Dacă Germania nu poate importa muncitori din motive sociale, se pot exporta fabrici, call-center-uri, centre de analize medicale şi birouri de suport IT. Nu departe la est este Rusia, care are o criză demografică proprie dar, cu toate acestea, are totuşi o rezervă de capacitate de muncă determinată de dependenţa exclusivă pentru economie de resursele naturale extractive. Germania deja depinde de energia din Rusia. Dacă este vorba să se bazeze pe lucrătorii din Rusia, şi în schimb Rusia începe să se bazeze pe investiţii germane, atunci harta Europei ar putea fi redesenată încă o data iar istoria europeană va fi reluată într-un ritm mai mare.

Prin urmare, declaraţia lui Merkel este de o importanţă enormă pe două niveluri. În primul rând, ea a spus cu voce tare ceea ce mulţi lideri deja ştiu, că multiculturalismul poate deveni o catastrofă naţională. În al doilea rând, prin aceste declaraţii, ea pune în mişcare alte procese care ar putea avea un impact profund nu numai asupra Germaniei şi Europei dar de asemenea şi asupra balanţei de putere globală. Nu este clar în acest moment care este intenţia ei, care poate să fie doar pentru a impulsiona popularitatea scăzută a guvernului său de coaliţie de centru-dreapta. Dar procesul care a început nu este nici uşor de controlat, nici curat gestionat. Într-adevăr, toată Europa şi o mare parte din lume, în interiorul graniţelor lor se confruntă cu lupta dintre culturi. Dar germanii sunt diferiţi din punct de vedere istoric şi geografic. Atunci când încep să se gândească la aceste idei, miza se ridică foarte sus.

The article “Germany and the Failure of Multiculturalism” is republished with permission of STRATFOR.
PS The translation respects the original, only minor adjustments have been made to match the content with Romanian language.