Prelegere ținută de Horia-Roman Patapievici în data de 4 februarie 2015, la Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București, în cadrul „Conferințelor Catedralei”.

Eu sunt foarte pro-capitalist.

Asta ce înseamnă? Înseamnă că îmi plac bogătașii, oare? Sau că îmi place venalitatea, lăcomia, brutalitatea ăstora care sunt cu nasul pe sus și au conturi foarte mari în bancă șamd? Sau că îmi place discriminarea săracilor de către bogați, sau lucruri de felul ăsta? Nu, categoric nu! Aș vrea să vă spun ce înseamnă capitalismul și o sa înțelegeți imediat de ce sunt atât de pro-capitalist.

Pentru noi, care am trăit, până în 1989, într-un regim de economie socialistă, ceea ce însemna o economie bazată pe proprietatea poporului asupra mijloacelor de producție, în care, nu-i așa?, noi toți eram proprietarii mijloacelor de producție și astfel creaserăm un nou tip de relații de producție, care erau cele socialiste.

N-o să vând castraveți la grădinar spunându-vă că acel aranjament economic a fost falimentar. Nu a reușit să producă prosperitate, nu a reușit să creeze libertate pentru actorii economici, în schimb a adus o enormă mizerie pe care cred că ne-o amintim. E vorba de lipsurile alimentare, e vorba de asistența medicală și de medicamente, care erau amândouă într-o stare deplorabilă, e vorba de frigul din case și de un lucru care nu se vede pe termen scurt, dar care pe termen lung își lasă urmele în biologia oricăruia dintre noi – mizeria. Noi am trăit în mizerie, iar mizeria se vede, știți unde?, pe culoarea tenului, pe dinți, pe gingii, pe ținuta omului. Omul care trăiește în mizerie și care nu are speranțâ, se încovoaie, se chircește. Ceva în el, la nivel biologic, se modifică. Se chircește e un bun cuvânt românesc pentru a descrie ce se întâmplă cu omul care trăiește în mizerie. Ori toate astea se vedeau pe noi. Știți cum mi-am dat seama pentru prima oară cum anume mizeria socialistă se sădise în biologia noastră? În momentul în care, înainte de ’92, când am putut prima oară să ies din țară pentru e merge în Occident. A fost acel val de jurnaliști care, atrași de schimbările politice din România, veniseră. Și cum aproape un an de zile mi l-am petrecut pe străzi, între 21 decembrie 1989 și practic sfărșitul anului ’90, i-am văzut, i-am invitat în casă, casa mea era atunci deschisă pentru toată lumea, și am văzut că e o deosebire între tenul, culoarea dinților, a gingiilor și a buzelor noastre, și a lor, a occidentalilor. Răspunsul este că se vede în biologie economie socialistă. Iar economia socialistă, dacă e să o judecăm după tenul nostru palid, după dinții noștri stricați și după alte semne sădite în biologia noastră, este proastă.

De ce este proastă? Și încep prin a face primul pas în apărarea capitalismului.

Acum, dacă îi spun „capitalism”, este aproape un cuvânt de ocară, pentru că socialiștii au câștigat foarte multe din redutele spațiului public și foarte multe din prejudecățile și urile lor au trecut în limbajul obișuit. Cumva, noi suntem contaminați de socialism, și anume, de reprezentările lor, pentru că ei domină spațiul public din punct de vedere cultural. Dacă vă uitați la o țară ca Franța, Jean Sevilia, care a vorbit în fața dumneavoastră anul trecut, v-a spus că peste 90% din jurnaliștii care scriu în presă și sunt activi, deci fac opinia publică pentru că prelucrează știrile, declară că sunt socialiști și că votează socialiști.

Asta trebuie să ne pună pe gânduri pentru că peste 90% nu seamănă cu niciun fel de echilibru la care ne-am putea aștepta. Cumva, noi suntem contaminați de reprezentările lor și de anumite expresii pe care le folosesc, pe care le-am auzit des, și nu se poate să nu intre odată cu aceste expresii și filozofia lor subiacentă. Capitalismul apare, deci, în contexte care sunt negative pentru că a devenit aproape un cuvânt de ocară. Marx a folosit cuvântul, dar el a mai folosit o expresie pentru a desemna capitalismul, care este foarte potrivită, a numit „sistemul economic modern”.

Da, capitalismul este sistemul economic modern și perifraza prin care vă invit să gândiți mai bine ce înseamnă capitalismul este următoarea: ordinea socială a proprietății private. Asta înseamnă următorul lucru: există o ordine socială care este bazată pe faptul că oamenii au dreptul să dețină proprietăți private și când spun că au dreptul să dețină, înseamnă că există un aranjament juridic care consfințește proprietatea privată. Și nu numai atât, ci și libertatea schimburilor pornind de la această proprietate privată. Capitalismul înseamnă ordinea socială a proprietății private și a garanțiilor juridice pentru proprietatea individuală și pentru libertatea schimburilor. Asta-i capitalismul.

Nu vă gândiți la capitaliști, nu vă gândiți la yachturi, nu vă gândiți la conturi în bancă, nu vă gândiți la filmele pe care Holywood-ul le scuipă pe noi, în continuu, în care Gecko parcă este un fel de șacal lacom, lipsit de scrupule și cinic de pe Wall Street și face regula acestei lumi. Nu asta înseamnă capitalismul. Capitalismul înseamnă ordinea socială a proprietății private și a garantiilor juridice pentru proprietatea individuală a oamenilor și pentru libertatea schimburilor.

Și mai înseamnă ceva capitalismul. Pornind de la ordinea socială a proprietății private, înseamnă un anumit mod de alocare a resurselor și a bunurilor. Știți care? Acela care este bazat pe formarea prețurilor? Formarea prețurilor înseamnă că daca Preasfinția Sa mi-ar permite să vând ceva în biserică, ceea ce nu e recomandabil, ar însemna că eu cu dumneavoastră intru într-un dialog de tipul următor: am un bun și vă spun „îl vând!”, iar dumneavoastră formați instantaneu două tipuri de judecăți. Un tip de judecată este „îmi doresc sau nu acest bun”. Dacă răspunsul este „da, îmi doresc acest bun”, atunci intrați în dialog cu toți aceia dintre dumneavoastră care au ajuns și ei la formularea „da, îmi doresc acest bun”, și formați în minte cât anume sunteți dispuși să cheltuiți pentru a dovândi acest bun. Iar acest lucru nu depinde doar de judecata dumneavoastră, ci depinde de interacțiunea dintre prețul pe care l-ați da și cel pe care semenii dumneavastră, toți, l-ar da, dacă ar dori să cumpere acel bun. De aici rezultă că valoarea bunului pe care eu îl ofer nu depinde atât de mult de valoarea pe care eu i-o confer, ci de media interacțiunilor dintre dumneavoastră și dorința mea de a pune în vanzare un bun. Iar media estimărilor dumneavoastră ține seama de foarte multe lucruri. Ține seama în primul rând de dorința dumneavoastră de a avea acel bun. Cât de intensă este? Dar prețul la care ajungeți în minte, deci ceea ce ați fi dispus să cheltuiți pentru obținerea unui bun, conține și o informație despre cât aveți disponibil ca să cheltuiți pentru dobândirea acelui bun. Altfel spus, formarea unui preț e un fenomen foarte complex care reflectă dorințele și posibilitățile dumneavoastră într-un fel care ține seama: 1) de prezența voastră, 2) de dorințele voastră, 3) de posibilitățile dumneavoastră.

Ce înseamnă de fapt că un bun este disponibil și că dumneavoastră îl cumpărați? Înseamnă că se formează un preț. Prețul refletă posibilitățile, dorințele dumneavoastră în interacțuine complexă. Asta înseamnă că valoarea bunului este fixată, de fapt, de consumator. Capitalismul este acel sistem de distribuție a bunurilor și a resurselor, în care prețurile sunt formate la cumărător.

Asta înseamnă, capitalismul este singura formă veritabil democratică de a conduce o economie. Am folosit deja un termen greșit, care e socialist, „conduce o economie”. Nu, o economie nu se conduce, așa cred socialiștii. O economie există prin faptul că libertatea și proprietatea individuală sunt public exprimate, deci garantate juridic, și se desfășoară aceste schimburi pe bază de formare de dorințe și de evaluări de prețuri pe care oamenii le fac în mintea lor.

Alternativa la acest mod de formare a prețurilor este următoarea. Acum vă descriu atât un sistem foarte primitiv și brutal, cât și esența socialismului.
Cineva are putere, știți cum se face puterea? Puterea este următorul lucru: eu mă ridic în picioare, am o mitralieră, și împușc pe câțiva dintre dumneavoastră. În clipa aia dumneavoastră sunteți îngroziți și deși sunteți mult mai mulți decât mine, iar eu am un singur încărcător care are 30 de gloanțe, vă e frică de mine. Nu riscați să vă pierdeți viața, adică următoarele 20 de gloanțe să fie cheltuite pe dumneavoastră, și rămâneți în expectativă. Această frică a dumneavoastră față de mine, care sunt un criminal, se numeste „putere”. Și atunci eu scot o mărgică de sticlă din buzunar și vă spun „ea costă 1000 de dolari, cumpărați-o!”. Nu mai e vorba de formarea prețurilor, de dorințele dumneavoastră, de evaluările pe care le faceți și de posibilitățile, de fapt, de a cumpăra ceva în venituri pe care le aveți. Nu, este un raport de forță în care eu, pentru că sunt puternic, impun anumite prețuri.

Acum, se poate ca eu să nu fiu atăt de brutal și de rău, și să fiu un om bun. Omul bun spune următorul lucru: „Eu vă vreau binele și aș vrea să aveți toți de toate. Haine bune, resurse șamd. Care sunt resursele mele?” Să presupunem că lumea noastră este limitată de gardul sfintei biserici în care ne găsim. Astea sunt toate resursele pe care le avem la dispoziție, sunt reruse rare, puține. Și atunci, eu, care conduc lucrurile, ce fac? Trebuie să vă hrănesc pe toți, să vă îmbrac, să vă mulțumesc pe toți. Dar eu sunt un om bun și mă gândesc cum pot face acest lucru. Știu puține despre dumneavoastră, nu știu ce dorințe aveți și atunci rezolv problema spunând „OK, ca să nu mai fie inegalități, vă îmbrac pe toți la fel”. Atunci inventez uniforma chinezească. Dar cine să o producă? Eu nu știu că dumneavoastră sunteți poet, dumneavoastră pictor, dumneavoastră strungar.

Fiecare spune „eu am pregătirea cutare”, dar eu nu vă cunosc și mă gândesc că poate ei vor să mă înșele. Ei nu își cunosc interesul lor, fiecare vrea să captele un loc mai călduț și atunci eu spun, nu, suntem toți egali! Ca atare, toată lumea va munci același lucru un număr de ore. Nu vreți asta? Câțiva dintre voi care mi se pare că sunt mai fideli cauzei mele de egalitate radicală îmi vor sluji drept câini de pază și dacă nu vreți, vă oblig.

Nu sunt chiar atât de rău ca ăla dinainte, care a ucis de la început. Nu, eu am plecat de la cele mai bune intenții, dar ca să impun egalitatea absolută trebuie să recurg la forță, pentru că egalitatea absolută nu există, și în plus, resursele sunt rare. Ca să decid eu ce primește fiecare trebuie să impun un act de forță. Și pentru că sunt rare, fatalmente, fie toți vor avea puțin, fie toți vor avea la fel, fie, mai degrabă, ca în Ferma Animalelor a lui George Orwell, cei care au acceptat să fie câinii mei de pază vor primi mai mult, pentru că sunt mai fideli, iar dumneavoastră veți primi mai puțin. Chiar dacă am pornit de la cele mai bune intenții.

Fabula acestei prezentări este următoarea. Lumea în care trăim și care este lumea în care Dumnezeu ne-a pus este o lume complexă. Ea este făcută complexă nu de faptul ca există munți, mări, dealuri, câmpii, livezi etc. Nu geografia o face complexă, ci prezența noastră, a oamenilor. Iar noi suntem făcuți, știm asta, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Asta înseamnă multe lucruri, dar înseamnă în primul rând faptul că suntem dotați cu libertate individuală, cu un suflet care este nemuritor și cu responsabilitate tot individuală, nu colectivă. Asta face ca, schimbând ce este de schimbat, lumea în care trăim să fie o lume în care toți oamenii pot revendica o egală demnitate în privința libertății lor. Ceea ce face ca echilibrul care se poate stabili între oameni să fie un echilibru extraordinar de complex. În cazul de față complexitatea înseamnă că doar o minte cum este mintea lui Dumnezeu poate să pună o ordine în această conexiune multiplă, care să fie realistă. Altminteri, pentru că noi nu trăim în mintea lui Dumnezeu, ci trăim în lumea creației lui, trebuie să existe un mod de a se corela această complexitate, care să o facă gestionabilă. Ei bine, lucrul cel mai minunat, după părerea mea, este că acel tip de ordine care dă seama de acel tip de complexitate este o ordine care este bazată pe interacțiunea libertăților, și nu pe impunerea egalităților.

Revendicarea unei egale libertăți pornește de la libertate și complexitatea la care suntem condamnați, pentru că într-un fel noi toți suntem dumnezei, într-un fel metaforic, pentru că avem chipul și asemănarea lui Dumnezeu sădite în noi. Pentru că este așa, interacțiunea dintre noi este de o complexitate extraodinară. Singurul tip de ordine care face dreptate egalității dreptului de a revendica o egală demnitate este ordinea socială a proprietății private. Adică sistemul în care resursele și bunurile disponibile sunt distribuite către fiecare dintre noi pornind de la prețuri. Iar aceste prețuri sunt stabilite pronind de la dorințele și posibilitățile consumatorilor. Nu de la decizia unui benevolent, dacă este benevolent, sau a unui malevolent, cum se întâmplă cel mai adesea, planificator.

În anul 1920, un economist de geniu pe nume Ludwig von Mises, un austriac, liberal clasic, a elaborat un argument care arăta de ce anume nu este cu putință o economie centralizată și planificată. Argumentul lui simplificat suna în felul în următor.
El a presupus că planificatorii sunt bine intenționați și își cunosc meseria. Asta e foarte important, nu a plecat de la premiza ca sunt rău intenționați, ori că sunt ignoranți, nu, își cunosc meseria și sunt și bine intenționați. Ei bine, spunea von Mises, cu toate acestea ei nu vor putea planifica nimic pentru că în sistemele lor de planifiare, să zicem în ecuațiile prin care ar trebui să se facă distribuirea bunurilor șamd întră anumite mărimi. Măririle de intrare sunt prețurile, dar prețurile ca să se formeze, au nevoie de o piață liberă. Dar, prin definiție, piața e controlată și centralizată, deci prețurile nu se pot forma, ele pot fi cel mult dictate de către planificatori. Altfel spus, oricât de bine intenționați ar fi și oricât de cunoscători ar fi, ei trăiesc într-un soi de solipsism. Ei nu știu decât ceea ce ei înșiși planifică, nu au o legătură cu valoarea reală a resurselor, care sunt rare, și a bunurilor. Și atunci ei sunt într-un circuit de suveică în care ceea ce scot e ce au băgat la începutul sistemului. Nu se poate face o contabilitate reală, nu se poate face un calcul economic real dacă nu ai prețuri reale. Iar prețuri reale nu se pot stabili decât pe piața reală.

Argumentul meu în favoarea capitalismului, care este de fapt un argument economico-teologic, este următorul: dacă toți avem un egal drept de a revendica demnitatea noastră și dacă acest lucru este reflectat, în modul cel mai eminent, de libertatea noastră, și dacă libertatea noastră nu poate exista în interacțiune decât dacă există ceva al nostru care este propriu și în mod inalienabil propriu, iar acest lucru, prin extensie, este proprietatea individuală, atunci ordinea socială în care proprietatea individuală, adică propriumul fiecăruia și libertatea fiecăruia sunt garantate juridic, această ordine socială, care se numeste capitalism, este cea care decurge în mod teologic și economic din felul în care ne-a creat Dumnezeu. 

Din acest motiv eu sunt atât de pro-capitalist, pentru că singurul tip de egalitate care se poate obține pe lumea asta este aceea care decurge din posibilitatea ca eu eu să contribui, prin dorințele și proiecția mea, la prețuri. Adică la mine, la consumator să fie decizia asta, chiar dacă nu este decizie personală, adică subiectivă, pentru că interacționează cu toți. Deci singura variantă în care toți au un cuvânt de spus, deși acest cuvânt nu se reflectă subiectiv și individual, ci prin interacțiune, este această ordine socială a proprietății private.

Din acest motiv, eu cred că socialiștii sunt dușmanii umanității. Eu nu spun să îi fugărim, sau să îi prigonim, dar eu cred că ideile lor sunt profund nefaste pentru că atentează la această egală revendicare a demnităț individuale care decurge din ordinea socială a proprietății private. 

Cum putem să ne lecuim de socialism? Înțelegând acest lucru simplu pe care vi l-am spus adineauri, ce este capitalismul. Capitalismul nu are nimic de a face cu „capitalsitul”, are însă totul de-a face cu ordinea socială a proprietății private. Dacă nu vă place proprietatea privată, adică propriumul dumneavoastră, fiți socialiști. Dacă nu vă place libertatea, adică ceea ce a sădit în fiecare dintre dumneavoastră Dumnezeu, ca posiblitate de avea un liber arbitru, atunci fiți socialiști. Dacă vă detestați în așa măsură semenii încât le refuzați orice drept de a participa la stablilirea prețurilor, fiți socialiști. Dar dacă sunteți, fiți în cunoștință de cauză, adică știind că ați optat pentru ceva care este rău pentru semenii voștri.

Dacă îi iubiți, fiți capitaliști!