Documentul de mai jos este redactat de Ilie Lazăr, în 1945. Autorul se ferea de arestare (a și fost arestat înainte de alegerile din 1946) deoarece atmosfera politică era deja intoxicată și se pregătea eliminarea partidelor democratice din România. Una din primele minciuni a fost inventarea rolului determinant al PCdR în realizarea actului de la 23 august 1944. Mulțumim Domnului Ionuț Gherasim pentru pentru acest text din arhiva familiei Lazăr – Gherasim.

(…) Cu ani, înaintea oricui, Iuliu Maniu a organizat și dirijat opinia publica româneasca spre alianța cu marile puteri democratice. În anul 1941 a făcut un acord cu miniștrii Marii Britanii și Statelor Unite angajându-se categoric pe aceasta linie, fapte pe care le-au știut colaboratorii d-sale din conducerea partidului și anume : d-nii Mihalache, Dr. Lupu, Mihai Popovici și Ghiță Pop (…) Cu mult înaintea tuturor Iuliu Maniu a pus problema ieșirii din război și încheierea armistițiului, atât Regelui cât și Mareșalului Antonescu. Nu voi stărui cu amănunte asupra acestor tratative, atât doar că va veni timpul când însușii dl. Maniu va fi obligat să pună anumite lucruri la punct.

Se va vedea că d-nii Groza, Tătărescu și alți “apostoli” ai “lumii noi”, beneficiari ai actului de la 23 august, erau complet absenți de la orice acțiune care era riscantă.( Dl. Groza i-a spus doamnei Lucreția Barbu (nn. mama lui Gheorghe Barbul): “Ce, eram prost să rămân in București?”)

Dl. Maniu va trebui să-i arate pe toți și toate ajutoarele lui prețioase în acele acțiuni riscante. Evident, nici chiar noi, ce-l secondam zi de zi pe Dl. Iuliu Maniu, nu puteam ști tot ce făcea, deoarece, prin felul cum dl. Maniu utilizează pe oricare dintre colaboratorii săi, ceilalți bănuiesc dar nu știu nimic precis. Eu știu doar atât, și aceasta cu toată certitudinea, că actul de la 23 august a fost pregătit în cele mai mici amănunte, exclusiv de Iuliu Maniu, cu ajutorul a cel mult 12-16 inși. Marele noroc a fost ca Majestatea Sa Regele a consimțit să uzeze de drepturile sale constituționale și prin aceasta a asigurat acel minunat succes. Să nu se uite că cele mai mici amănunte au fost puse la punct de către oamenii din anturajul Majestății Sale Regele Mihai I, în perfectă colaborare cu dl. Iuliu Maniu. Laudă și recunoștință se cuvine, afară de cei plecați în străinătate, în frunte cu Prințul Barbu Știrbey, d-lor Cornel Bianu, Constantin Vișoianu, precum și colaboratorilor lui Iuliu Maniu din interior, care, aici, sub călcâi german, au riscat în fiecare zi. Îmi permit a aminti vreo câțiva prețioși colaboratori ai Majestății Sale și ai d-lui Iuliu Maniu ca : Generalul Aldea, Generalul Niculescu, Colonelul Dămăceanu, Colonelul Olteanu, Colonelul Emilian Ionescu, d-nii Grigore Niculescu-Buzești, Ionel Mocsony-Styrcea, Ghiță Pop, Dr. Aurel Leucuția, Rică Georgescu, dr. Virgil Solomon, Ion Hudiță, Nicolae Carandino, Aurel Măldărescu, Petrușca, Ilie Lazăr. Mare și prețios concurs au dat doamnele Ecaterina Madgearu, Ecaterina Știrbey (nn. fiica Prințului Știrbey și soția lui Grigore Niculescu-Buzești), Alice Sturdza, Mara Lazăr, Dr. Manoilă si Ligia Georgescu.

Despre cele mai sus înșirate, afirm cu preciziune că au avut un rol hotărâtor la actul de la 23 august. Dl Maniu este în drept să mă corecteze sau să mă dezmintă. Eu mi-am permis această indiscreție. Despre dl Pătrășcanu – care a dat un mare interviu lipsit de modestie în aceasta chestiune – știu atât, că de vreo câteva ori a venit la dl. Iuliu Maniu, iar o dată în casa d-lui Manoilă, rugat fiind să ieșim cu muncitorii in stradă, a spus : “Garantați, d-le Maniu, că poliția nu trage ?”

N-ar trebui ca acest act salvator pentru viitorul neamului românesc să-l discute oameni care n-au nici o competență. Doi factori au pregătit și dus la bun sfârșit totul. Aceștia au fost : Regele Țării și Iuliu Maniu. Toți ceilalți, fie că erau în uniformă, fie în civil, au activat după pregătirea și îndrumările celor doi factori. Asigur pe toți cei cu interviuri și beneficiari ai acestui act important, că cei care au riscat, punându-și capul la bătaie, nu s-au gândit niciodată la o recompensa, ci au crezut tare că pentru salvarea neamului, nici o jertfă nu este prea mare. Neamul acesta harnic, bun și viteaz, merită pe viitor o soartă mai bună și n-ar trebui să se repete greșelile din trecut, când toți aventurierii și înstrăinații erau cocoțați la conducere.

(…) După desăvârșirea actului de la 23 august, germanii au crezut că este cazul să ne pedepsească. Foștii comandanți din București, care au fost eliberați pe cuvânt de onoare, au bombardat orașul și au atacat solid. Au bombardat masiv Palatul Regal, Teatrul Național, Atheneul, Telefoanele și toată Calea Victoriei, precum și obiective militare. După arestarea Mareșalului Antonescu, a lui Ică Antonescu, a generalului Pantazi, a generalului Vasiliu și a colonelului Elefterescu, acțiunea militară și-a urmat cursul metodic. În frunte stau Regimentul de Gardă comandat de colonelul Olteanu. Dl. Iuliu Maniu era când la Palat, când la sediul lui permanent, în locuința compusă din două camere a d-lui Romul Pop, din Splaiul Unirii, nr.5, când la Marele Stat Major, din Palatul CFR, de lângă Gara de Nord. Eu, in noaptea de 23-24 august, am fost surprins la Snagov, unde se găsea vila d-lui dr. Costinescu și a d-lui Dinu Brătianu. Aici era cât pe-aici să fim capturați de germani. În ultimul moment am fost salvați de către doi agenți trimiși de Marele Stat Major, la rugămintea d-lui Maniu. M-am salvat făcând un mare înconjur, sosind la București în cel mai mare bombardament. Prietenii care m-au crezut capturat s-au bucurat văzându-mă.

Legătura d-lui Maniu cu Marele Stat Major și cu Comandamentul Capitalei a organizat-o generalul V. Barbu (…) La început dl. Maniu personal mergea la Marele Stat Major, fără să țină seama de pericolele ce-l amenințau, în cele mai mari bombardamente. Totdeauna era însoțit de generalul Barbu, de maiorul de Stat Major, Rațiu sau de Aurel Măldărescu, Radu Cioculescu, Nicolae Carandino, sau Furnarache. Aici, la permanența Marelui Stat Major, erau numai vreo câțiva maiori, șefi de birouri. Dl. general Mihail, șeful Marelui Stat Major, era în pădurea Pasărea, iar dl. președinte al Consiliului de Război, general Sănătescu, cu alți generali, erau la Bolintinul din Vale, la cca 30 km. de București. Dl. Maniu însoțit de gen. Barbu, Radu Cioculescu și Furnarache au plecat imediat la Bolintinul din Vale. Aici i-a găsit pe Generalul Sănătescu, Aldea, Eftimiu, Dămăceanu și alții. Cu cei prezenți s-a ținut imediat un Consiliu ad-hoc, dl. Maniu arătând temeiurile juridice și bazele constituționale care trebuie să stea la baza noului aparat de stat, Constituția de la 1866 si 1923. A rugat ca Guvernul să ia contact oficial cu aliații de la Cairo și Moscova, pentru încheierea armistițiului, în condițiile în care au fost stabilite în prealabil și în secret. Generalii au rugat pe dl. Maniu să nu se reîntoarcă la București, date fiind pericolele. El totuși a crezut că trebuie să plece, deoarece prezența sa în Capitală, unde toată populația era în adăposturi, în permanență, era încurajatoare.

Legătura cu Partidul Liberal o avea prin dl. Constantin Brătianu.

Luptele pentru eliberarea Capitalei, a Munteniei, a Olteniei și Transilvaniei de Sud au durat două săptămâni. După aceasta, au intrat și trupele aliate în orașele deja total eliberate.

Despre acțiunile secrete ale domnului Iuliu Maniu mi-aș mai permite o destăinuire : o dată, fără știrea nimănui, s-a întâlnit în pădurea Pustnicul, cu dl. de Chastelain, recent parașutat lângă Alexandria. Mai suntem în posesiunea (fără aprobarea d-lui Maniu, care ne-a conjurat s-o distrugem) unei ciorne cu manuscrisul d-sale, conținând o telegramă către dl. Churchill, și una către un oarecare “Alecu” la Cairo. Dispozițiunile pe care le dădea conducătorilor români din Ardealul de Nord, le făcea pe căi incredibile. O dată – și mi se pare chiar primele dispozițiuni – le-a dus în gheată soția mea , riscând mult de tot.”

Acestea sunt cele scrise despre 23 august din prima parte a memoriilor lui, fiind ascuns, de la ” Coana Miluta”, de sub steag englezesc, la 30 mai 1945.