Stema IndonezieiAceastă ţară are 226 de milioane de locuitori din care 85% sunt musulmani, în cea mai mare parte sunniţi. Restul populaţiei este formată din creştini, hinduşi şi budişti. Statul indonezian, care se bazează pe un fundament filozofic oficial numit Pancasila (termen derivat din două cuvinte sanscrite, “panca” adică cinci şi “sila” cu înţelesul de principii) a început să alunece spre un anume tip de societate în care se pun obstacole din ce în ce mai mari pentru libertăţile religioase, uneori însă şi pentru cele cetăţeneşti.

De curând guvernul indonezian a aprobat un decret în care îi ameninţă pe membrii cultului Ahmadyya – puţin cunoscut la noi – cu pedepse cu închisoarea de până la 5 ani dacă or să continuie să “degradeze” religia. Inutil să ne punem prea multe întrebări cu privire la ce religie se face referinţă. Binenţeles că la religia islamică, pe care aceşti amărâţi de ahmadişti – au 500000 de aderenţi în Indonezia – s-ar părea că o pun într-o lumina proastă. Guvernul a evitat în ultima clipă să pună în afară legii secta Ahmadyya, dar nu este exclus ca să se treacă în curând la această măsură extremă. Adepţilor Ahmadyya li se cere prin decret să declare că nu sunt de fapt musulmani, deşi cred în Coran şi în preceptele islamice din Hadidh.

Asupra oficialităţilor s-au făcut numeroase presiuni pentru a se ajunge la acest decret anti-Ahmadyya, unul dintre cele mai vocale şi violente grupuri fiind FPI – Islamic Defenders Front – ce era cunoscut până acum prin atacurile cu bâte asupra barurilor şi cluburilor din timpul lunii de post Ramadhan. FPI este format în majoritate din adepţi cu strânse legături cu poliţia şi cu atot-puternica armată indoneziană. Violenţa FPI s-a revărsat acum două săptămâni şi asupra unor demonstranţi ce susţineau doctrina paşnică Pancasila, dar care susţineau şi dreptul la existenţă al Ahmadyya, astfel încât multe organizaţii neguvernamentale, dar şi unele partide politice musulman-moderate din opoziţie au ieşit la rampă că să ceară sprijinul preşedintelui Susilo Bambang Yudhoyono pentru respingerea decretului guvernamental. Oamenii obişnuiţi s-au simţit atinşi în sentimentele lor când FPI a lovit oameni în vârstă şi femei care demonstrau paşnic şi au protestat, dar preşedintele, personalitate ce are un cuvânt greu în ţară, este supus la presiuni şi din partea cealaltă, a grupărilor extremiste, ca şi din partea unor personalităşi ale comunităţii sunnite pentru a menţine decretul contra Ahmadyya.

Indonezia ne-a obişnuit din păcate cu violenţele de natură religioasă, dar acestea erau în trecut adresate numai creştinilor. Astfel, nu a trecut mult timp de la scandalul internaţional cu privire la Timorul de Est, teritoriu ilegal anexat până acum câţiva ani de Jakarta (şi “colonizat” cu bande violente islamiste pentru a intimida populaţia creştină) pentru eliberarea căruia a fost nevoie de o puternică presiune internaţională. Mai mult, din când în când au loc violenţe inpotriva creştinilor pe numeroasele – şi greu de controlat pentru media – insule ale ţării. În perioada ultimului Crăciun, au fost făcute fotografii cu grupuri înarmate de musulmani care aparent păzeau localurile bisericilor creştine pentru “descurajarea răufăcătorilor”, dar a căror prezenţă era menită să-i intimideze pe credincioşi.

Dar care este vina Ahmadyya, oare nu am spus că reprezintă o sectă musulmană? Ba da, este o sectă musulmană, dar care nu este recunoscută nici de sunniţi nici de şiiţi din pricina unor precepte diferite şi în special din cauza interpretării care s-a dat unor cuvinte cheie din Coran. Pentru explicarea animozităţilor contra Ahmadyya trebuiesc prezentate anumite aspecte de natură religioasă. Astfel, întemeietorul sectei Ahmadyya, Mirza Ghulam Ahmad din Qadiam (Pundjab, India), a fondat Ahmadiyya Muslim Jamaat (Comunitatea Musulmană Ahmadyya) în anul 1889 cu scopul de a revitaliza islamul. Membrii acestei comunităţi îşi spun musulmani Ahmadi şi sunt răspândiţi în peste 190 de ţări ale lumii. “Greşeala” sectei fondată de Mirza Ahmad constă că a interpretat o afirmaţie din Coran, din propoziţia 33:40 (a surei respective) în sensul că Mohamed a fost “cel mai mare dintre profeţi” şi nu “ultimul dintre profeţi”, aşa cum proclamă islamul mainstream. Într-o lume în care şi o virgulă contează, interpretarea aceasta este ca şi un fundament pentru o nouă religie. Trebuie subliniat şi că Mirza s-a auto-considerat pe lângă profet în sensul lui Mohamed (poate un pic mai mic în importanţă) şi un Mesia pentru comunitatea credincioşilor săi în sensul dat de Coran. Unul din motivele de mare mândrie pentru musulmani este că se consideră urmaşii “ultimului dintre profeti” (ei spun că Isus a fost doar un profet, negându-i calitatea divină) şi deci toţi cei care neagă acest lucru comit o blasfemie.

Adepţii Ahmadi din Indonezia se văd acum obligaţi să nu-şi mai poată practica liber credinţa. Nu este prima ţară care ia măsuri împotriva sectei, Pakistanul şi Bangladesh-ul fiind cele mai cunoscute pentru intransigenţa lor. În cazul Indoneziei este vorba despre o alunecare a statului de la nivelul de stat secular către o societate guvernată de dreptul islamic. Ca urmare a decretului guvernamental, zeci de moschei Ahmadyya au fost date focului de adepţii FPI fără ca poliţia să schiţeze vreun gest pentru menţinerea ordinii publice. Campusurile universitare au fost terenuri fertile pentru coagularea de mişcări islamiste din ce în ce mai radicale. Spre deosebire de societăţile occidentale unde studenţii au o atitudine opusă războiului de orice fel, studenţii indonezieni formează avangarda toturor mişcărilor belicoase sau extremiste. Partidul PKS – Partidul Justiţiei şi Prosperităţii – este unul dintre acele partide politice conservatoare islamiste ce au pornit din campusurile universitare şi care au ca scop declarat lupta contra corupţiei. Deşi Setara Institute a realizat un sondaj printre tineri în care se arată că 95% nu susţin violenţa religioasă, nu există nici un sondaj în care să se arată şi câţi tineri s-ar opune efectiv violenţei religioase. Oricum, cei 5% dintre tineri care sunt pentru violenţă reprezintă un procent mare, iar raportat la o ţară cu populaţia Indoneziei, este foarte mult.

Aflat in anul premergător alegerilor prezidenţiale din 2009, preşedintele Susilo Bambang Yudhoyono trebuie sa-şi evalueze şansele în competiţia cu contracandidatul său din partea Partidului Democratic Indonezian al Luptei (PDI-P), Megawati Sukarnoputri, care se bucură în prezent de circa 40% din intenţiile de vot. Cu toate că a acţionat contra mişcărilor extremiste islamice de tip Jemaah Islamiah, care au pus la cale atentatele contra ţintelor occidentale din Bali şi din Jakarta în 2002 şi în 2005, preşedintele Susilo Bambang Yudhoyono ştie şi că acest lucru a condus la o diminuare a popularităţii sale (încă majoritare) în rândul anumitor segmente ale populaţiei. De aceea nu este de aşteptat să acţioneze cu foarte multă convingere pentru respingerea tuturor acţiunilor extremiste.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email

3 COMENTARII

  1. Francesco > Bun articol despre intoleranta indoneziana. Jihadwatch avea multe articole pe tema extremismului din zona aia a lumii, indreptat mai ales impotriva crestinilor.

    Gabriela> Am intrat la adresa data de tine si am citit toate cele 3 articole scrise de domnul ioan marduc. Imi pare rau sa-ti spun asta, dar sunt slabe rau de tot. O interpretare de clasa 11-a “sunt rebel”: religia e pentru prosti si oameni lipsiti de vointa. Generalizari aiuristice, citate jenante… Mie mi-ar fi rusine sa-l citez pe Marx, cel care a creat cea mai de succes religie a secolului trecut, comunismul. Apropo de Marx si comunisti, stii cine mai zicea ca religia e otrava? Tov. Mao Ze Dong, ala cu vreo 60 de milioane de chinezi pe constiinta. Cum iti explici? Si ce cauta scientologia in toata discutia asta? Scientologia nu este o religie, indiferent cati Tom Crues-i vor adera la ea. Uite, daca ai timp si chef, iti recomand Deziluzia ateistă.

  2. Gabriela:
    Am citit si eu articolele, suna ca un curs de socialism stiintific. Iar fraza cu legatura directa cu Dumnezeu, suna ca o invitatie la cumpararea unui nou telefon mobil, isn’t it?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here