Leila Trabeisi, soţia preşedintelui tunisian fugit în exil, a reuşit să devalizeze banca naţională de 38 milioane de lire sterline în aur. Şi ea pe fugă în urma revoltelor recente din Tunisia, s-a gândit că va avea nevoie de o garderobă proaspătă în noua ei reşedinţă din Dubai. Corupţia familiei prezidenţiale tunisiene intrase în folclor; se ştia că mitele obligatorii către membrii clanului prezidenţial erau corelate cu indicele de inflaţie: creştea inflaţia, creştea şi şpaga. Însă locul lăsat vacant de cleptocraţia seculara ar putea fi luat de zelul islamist. Rachid Ghannouchi, agitatorul islamist tunisian par excellence, este pe cale să se întoarcă din exilul londonez. Ghannouchi a părăsit ţara după ce a fost acuzat de plănuirea unor atentate teroriste vizând o serie de hoteluri din Tunisia – acuzaţii pe care Ghannouchi le-a contestat (după ce s-a văzut pe solul primitor de jihadişti al Londrei). Atentatele ar fi făcut parte dintr-un plan mai larg de preluare a puterii prin violenţă.

Dar cine este Ghannouchi? S-a născut în 1941 şi a studiat la Damasc şi Paris, perioadă în care a îmbrăţişat doctrina islamist-suprematistă a Frăţiei Musulmane. După întoarcerea în Tunisia a pus bazele mişcării islamiste Ennahd sau Renaşterea. Autorităţile tunisiene au scos Ennahd în afara legii la începutul anilor 90, sub acuzaţia de complot împotriva statului secular. Sute de suporteri ai mişcării lui Ghannouchi au fost judecaţi şi condamnaţi în anii 90. Ghannouchi a fost ceva mai precaut şi a şters putina din Tunisia în 1989, iar în 1991 a ajuns în Marea Britanie, unde a obţinut azil politic în 1993. Contribuţia fraţilor musulmani din Londra a fost decisivă în decizia ministerului de interne britanic de a-i acorda statutul de persecutat politic. În 1992 o curte din Tunis la condamnat pe Ghannouchi in absentia la închisoare de viaţă, pentru plănuirea unei lovituri de stat.

Ghannouchi a rămas activ în perioada londoneză, iar scrierile sale şi marketingul bine pus la punct i-au atras renumele de „moderat”. Un democrat care operează cu convingere şi ingenuitate în spaţiul cultural islamic, capabil să traseze punţi autentice de reformă graduală spre lumea modernă, în acelaşi timp ferm ancorate în specificul tradiţiei musulmane. Un tradiţionalist creativ şi flexibil.

Dincolo de gargara publicitară – adică în practică – Ghannouchi a manifestat o predilecţie pentru cauzele jihadiste clasice. Cu ocazia primului război din Golf, Ghannouchi a justificat invadarea şi anexarea Kuweitului de către Irak comparându-l pe Saddam Hussein cu Yusuf bin Tashfin, şeicul din secolul 11 din peninsula iberica a cărui realizare a constat în unirea cu forţa a principalităţilor islamice într-o singură entitate politică, pentru a întări domeniul musulman din sudul european creştin. În analogia lui Ghannouchi, Saddam iniţiase un proces benefic de unire a fragmentelor statale din Orienul Mijlociu într-o entitate islamică opusă „Americii cruciate”. Discursurile sale din acea perioadă cereau imperios solidaritatea musulmanilor din tot Orientul Mijlociu şi nu oricum: datoria oricărui drept-credincios era de a ataca America, oriunde posibil. După încetarea conflictului, Ghannouchi a solicitat o viză de turist pentru SUA.

Ghannouchi a fost un susţinător fidel al tuturor mişcărilor islamiste ale timpului, de la revoluţia iraniană la regimul genocidal din Khartum în Sudan şi până la – de nelipsit din CV-ul oricărui bun frate musulman – organizaţiile teroriste Hezbollah şi Jihadul Islamic Palestinian. Cu ocazia negocierilor de pace de la Oslo, Ghannouchi a declarat pe şleau ceea ce Arafat răguşise să strige în deceniile anterioare şi din considerente tactice considera neproductiv de repetat la începutul anilor 90: „Cred că scopul islamiştilor palestinieni trebuie să fie eliberarea Palestinei, de la râul Iordan la Marea Mediterană. Orice bucată eliberată este un câştig, cu condiţia ca preţul să nu fie vânzarea restului Palestinei. Palestina aparţine musulmanilor şi trebuie eliberată în întregime. Adevărul nu poate fi împărţit.”

Când se va întoarce în Tunisia, Ghannouchi va propovădui acelaşi adevăr al Frăţiei Musulmane. Rămâne de văzut cât de receptivi vor fi concetăţenii săi.