FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Michnik. Scurt tratat de iertare a comuniştilor

Cuprins de zelul iertării torţionarilor (să nu cumva să pornim la vânătoare de vrăjitoare) şi neîndurător cu scăderile Bisericii Catolice poloneze în lupta acesteia cu Imperiul Răului, Adam Michnik a predat în România, la Ateneu, lecţii de iertare a comuniştilor. Michnik (mentorul Gazetei Wyborcza) este un adversar înverşunat al lustraţiei, cu excepţia lustraţiei Bisericii Catolice (Lustraţia în Polonia judecată cu dubla măsură liberală).

Cum ar veni, vrăjitoarele trebuie iertate pentru ceea ce au făcut, Biserica – pusă la zid pentru ceea ce nu a reuşit să facă pe deplin în lupta cu aceleaşi vrăjitoare (lipsa de tărie a unora dintre clerici care au colaborat, deşi, în vremea regimului comunist, preoţii trebuiau să raporteze orice tentativă de racolare şi să predea superiorilor un raport amănunţit asupra tuturor conversaţiilor duse cu slujbaşii Securităţii sau Miliţiei).

Acesta ar fi contextul polonez, să revenim la Ateneu. Gabriel Liiceanu a sintetizat întîlnirile cu Herta Muler şi Adam Michnik.

După întâlnirea cu Herta Muller, am rămas cu gustul amar că sunt un laş. După întâlnirea cu Adam Michnik, rămân cu gustul amar că sunt un procuror.

Liiceanu l-a întrebat pe Michnik dacă a greşit când, „în 1990, le-am cerut comuniştilor care ne terorizaseră vreme de 40 de ani să se dea puţin deoparte ca să nu ne mai «fericească» în continuare”. „<<Da, bineînţeles>>, a replicat Michnik, spre hazul publicului”, remarcă România liberă. Năucitor este că în sală se afla cam acelaşi public care o aplauda şi pe Herta Muller.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

22 Comments

  1. calehari
    16 February 2011

    Sunt un om rau si prost si ma privesc cu simpatie daca cei buni si destepti ii iarta pe calaii nostri. Adam Michnik spune : ” Daca nu iert devin un om rau si prost . Doar daca sunt capabil de iertare ma pot gandi la mine cu simpatie . ”
    Imi aduc aminte de ce le spunea Cioran dusmanilor sai : ” Daca va socotiti puri , sunt fericit sa fiu un ticalos „.
    Patapievici , facea surprins si trist totodata , urmatoarea remarca : ” Revolutia franceza a rasturnat cu o violenta inimaginabila cel mai bland si politicos regim din Europa acelor vremuri ; l’Ancien Regime . Cel mai criminal si sangeros regim politic din istorie , comunismul de tip sovietic a fost rasturnat prin revolutii de catifea „. Dupa aceste revolutii , calaii au ramas la putere sau pierdut-o pentru scurt timp , ma refer la puterea politica pentru ca , de cea economica s-au folosit nestanjeniti . Asa ca ura noastra le este singura pedeapsa . Adam Nimik poate sa se priveasca cu simpatie .

  2. Anca Cernea
    16 February 2011

    Mostra de iertare; Michnik in 2001 despre represiunile comuniste din decembrie 1970:

    Nu vreau, fereasca Dumnezeu, sa apar pe aceia care au ordonat sa se traga in muncitori, dar nu exista om de stat care nu ar fi dat acest ordin in momentul cand multimea dadea foc primariei Parisului. Stiu ca in Franta era democratie si in PRL (Republica Poplulara Polona) dictatura. Dar generalii vedeau lucrurile altfel. Pentru ei – si nu numai pentru ei – PRL era un stat normal.
    (…)
    Rep: Dupa Dvs exista momente in care puterea este nevoita sa traga in cetateni?

    Michnik: Da. Cred asta.

    http://wyborcza.pl/1,76842,126485.html

  3. calehari
    16 February 2011

    @2. Dupa ce citesti asa ceva , incepi sa crezi ca gunoaiele noastre miros mai bine decat cele ale polonezilor . Hurezeanu , in preajma lui Michnik , numele tau e Dior .

  4. dr pepper
    16 February 2011

    Noi am rezistat, e adevărat. Am rezistat prin umor, am rezistat prin mâncare. Singurul samizdat adevărat care circula în România comunistă era mâncarea. Nu se găsea nicăieri, dar toată lumea avea acasă ce mânca.”

    inca un motiv sa ma las de citit articole romanesti chiar si daca e vorba de plesu.

  5. Pataphyl (Andrei R.)
    16 February 2011

    Calehari

    Adam Nimik

    ????
    Și noi, și noi, de la Hurezeanu și Rogo pîn-la Pleșu! Sub vremi, as usual

  6. Silvapro
    16 February 2011

    Este ceva relativ.

    Sa nu uitam ca sint cazuri cind e chiar de preferat ca puterea sa traga. Cred ca sinteti de acord ca in Iran, daca tragerea ar fi salvat Iranul si omenirea de Khomeinistii si, ca o consecinta ulterioara, de Ahmadinidgead, ar fi fost indicata. Jimmy Carter este de blamat ca a sustinut „cetatenii” rasculati.

    Nu orice situatie se poate rezolva pasnic.

    Deci tragerea e pozitiva cind e in binele majoritatii, salvind-o, iar invers, e rea, cind guvernul isi apara numai interesele personale, care sint opuse bunastarii populatiei, asa cum era in cazul comunistilor, sau la eventualele demonstratii din Iran in zilele noastre.

    Sper ca n-am calcat in strachini, de exemplu daca socotiti ca Khomeinistii nu reprezentau cetatenii, sau daca am facut alta greseala.

  7. Anca Cernea
    16 February 2011

    Mai am o completare la citatul de mai sus. Incendierea cladirilor administratiei publice de care e vorba acolo a fost, cf. surselor Solidaritatii, opera provocatorilor infiltrati de „slujbe” printre manifestanti. Ca la noi in 13 iun 1990. A fost pretextul autoritatilor pentru masacrul ce a urmat.
    Culmea nerusinarii in interviul citat este insa participarea generalului Czesław Kiszckak, fostul ministru de interne de pe vremea legii martiale. E un interviu in doi, in care Michnik si Kiszczak se impaca, se inteleg, se apreciaza, etc. In cursul interviului, Kiszczak isi spune si el varianta despre 1970, e ascultat cu respect, nimeni nu ii da peste nas, lucrurile sunt lasate cum a zis el – iar el a zis ca n-au fost provocari… Deci incendiatorii erau manifestantii. Atunci, ce voiati sa faca autoritatile? Si in Franta ar fi tras in manifestanti!
    PS Cativa ani mai tarziu, chiar s-au apucat unii in Franta sa puna la incercare autoritatile – les jeunes, care au dat foc, au spart, au batut cetateni si politisti, etc. Dupa cum am observat, nimeni nu a tras in ei.

  8. John Galt
    16 February 2011

    Nu inteleg logica celor care apara dreptul unor indivizi de a da foc, de a incendia, de a ataca cladiri guvernamentale, banci, magazine samd. Va aduceti aminte de Grecia? In primele zile au murit 3 femei, simple casiere la o agentia bancara, ucise de demonstranti. Ce vina aveau ele, cum si-au permis unii sa IERTE astfel de atacuri, sa nu-i pedepseasca pe vinovati?

    Eu sa fi fost proprietarul acelei agentii nu as fi avut absolut nici o jena sa trag direct cu tancul in PRIMUL individ care intra cu cocktailul molotov in mana. Cand intri pe o PROPRIETATE PRIVATA cu astfel de intentii atunci iti asumi riscul de a fi pulverizat. Asta e! Sa vad eu atunci cine ar mai fi avut curaj!

    Da, ok, orice cetatean are dreptul de a manifesta, de a se razvrati impotriva sistemului samd. Insa NU are dreptul de a initia agresiunea. Poate cel mult sa NU plateasca NIMIC statului, sa faca evaziune, sa stea in parc sau piata publica insa fara a incurca circulatia, fara a bloca ambulante, fara a jefui masini care transporta alimente, fara a legitima indivizi pe strada, fara a pedepsi studenti la arhitectura in numele „binelul comun”. Nu au nici un drept in a „restabili ordinea”.

    Nu are dreptul de a ataca institutiile statului, trezoreria, BNR-ul, nu are absolut nici un drept de a „pune steaguri pe cladirea guvernului” si nici pe vrun magazin alimentar privat. Sau daca tine neaparat, sa se astepte la un glont tras direct in cap, fara nici un preaviz.

    Asta e.

    Daca cineva vrea sa darame un guvern nu are decat sa NU mai plateasca NIMIC (si nici sa nu ceara). In cateva luni CADE SINGUR.

  9. dr pepper
    16 February 2011

    nu de iertare au nevoie ci de un proces a la nurenberg.
    io nu pot sa ii iert nici p’aia care au votat cu ilici.

    Noi am rezistat, e adevărat. Am rezistat prin umor, am rezistat prin mâncare. Singurul samizdat adevărat care circula în România comunistă era mâncarea. Nu se găsea nicăieri, dar toată lumea avea acasă ce mânca.”

    dar toata umilinta pentru a avea ce pune pe masa? cozile? spagile de la alimentara?
    am rezistat si prin frig si prin intuneric si prin indobitocire, cenzura, prostie, limbaj de lemn samd.
    cu toate ca era frig in case nimeni nu a murit de frig, cei cativa care au murit totusi, au murit de la gaze ca se opreau in timpul noptii.
    iar glumele alea le ziceam in soapta de frica sa nu ajungem in beciurile securitatii.
    adevarata rezistenta mon cher.
    vai de noi daca plesu a inceput sa gandeasca asa…

  10. Anca Cernea
    16 February 2011

    Silvapro,
    E interesant ce spui. Poate ca, intr-adevar, sunt situatii in care e discutabil care e raul cel mai mic, sa traga Sahul in revolutionari, sau sa vina Khomeini. Fapt este ca Sahul a tras in popor, au murit oameni, dar asta nu i-a rezolvat problema; poate ca nu a tras in cine trebuia, poate ca trebuia sa procedeze altfel, dar oricum, de iesit, a iesit si mai rau.
    Sunt insa mari deosebiri de situatie, intre manifestantii polonezi din 1970, cei din Iran 1978, cei din Egipt si cei din Iran 2011. Atat de mari, incat nu avem loc aici sa le discutam. (Ma gandesc la definitia revolutiei, Olavo de Carvalho propune cateva criterii clare, prin care s-ar putea evita multe confuzii).
    Deosebirile se refera la mentalitatile profund diferite, raportul fata de civilizatie al manifestantilor si al puterii – ce vor sa dea jos, ce vor sa puna in loc -, legitimitatea unora si altora, faptul ca manifestatia e un act de curaj aproape nebunesc – neputand sa conteze pe niciun sprijin de la nimeni, sau, dimpotriva, manifestatia este manipulata de organizatii teroriste sau de puteri straine, etc, etc.
    Dar, dincolo de toate astea, avem un criteriu mai simplu: una e o insurectie violenta si alta o manifestatie pasnica.
    Muncitorii polonezi in 1970 nu erau inarmati, revendicarile lor erau absolut normale, nu i-a manat de la spate nicio putere straina, nicio organizatie terorista. Puterea comunista nu era legitima, era un regim impus de o putere straina, prin violenta si crime. In 1970 s-a tras in manifestanti, au fost multe victime, iar cei arestati au fost batuti cu salbaticie la militie, etc.
    Impacarea Michnik-Kiszczak peste victimele din 1970 si peste ceilalti polonezi omorati de comunisti e o rastalmacire si o bataie de joc absolut scandaloasa; asta nu e un caz in care poti sa stai pe ganduri si sa te intrebi cine a avut dreptate.

  11. Anca Cernea
    16 February 2011

    dr pepper,

    Da, e pacat ca Plesu a ajuns sa vorbeasca asa.
    Culmea e ca tot la Ateneu, cu ceva timp in urma, Herta Muller il balacarise pe acelasi Liiceanu, pentru exact contrariul chestiei pentru care l-a balacarit Michnik. Ba ca n-a fost destul de virulent, ba ca afost prea virulent. Sala a aplaudat in ambele situatii. Erau telectuali, se vede treaba.
    Dar Plesu reia intr-un fel tema Hertei. Ea zice ca romanii sunt o natie nevertebrata, de lasi, nimeni nu a facut nimic impotriva comunismului. Plesu zice „am rezistat prin mancare”. E cam tot aia. Si e o mare bataie de joc.
    Romania e o tara in care 1/8 din populatie a trecut prin puscarii, canal, deportari. Cam 2 milioane de oameni, din cca 16 milioane, cat avea Romania in 1947. Am avut rezistenta armata in munti pana in anii 60.
    Sunt oameni care au trecut prin chinuri mult mai groaznice si mai indelungate decat Herta Muller, dar nu au vorbit niciodata cu dispretul ei despre natia asta. Iar Plesu face glume si il aduce pe Michnik sa ne dea lectii de morala.

  12. calehari
    16 February 2011

    Despre eroul , salvatorul patriei , tatal poporului si nu in ultimul rand generalul Jaruzelski , disidentul , radicalul , ” raul ” , ” prostul ” pentru ca nu voia sa uite si sa ierte , Vladimir Bukovski , spunea : ” Chiar si astazi cand o buna parte din documentele publicate aici au fost date la iveala si in Polonia , opinia publica inclina sa creada ca Jaruzelski a fost un adevarat erou care si-a salvat tara de la ororile ocupatiei sovietice , de varsarea de sange care ar fi urmat ,de umilirea natiunii , daca nu chiar de disparitia statului polonez.Chiar si atunci cand s-a dovedit ca Moscova nu pregatise cu adevarat o interventie , polonezii au preferat sa creada ca Jaruzekski nu stia acest lucru si ca era oricum un erou care , desi in mod subiectiv , isi salvase tara . Si astfel continua sa traiasca la Varsovia ” salvatorul patriei ” , tatal poporului Wojciech Jaruzelski , inconjurat de dragostea compatriotilor sai recunoscatori . Nu stiu daca totalitatea documentelor Politburo-ului a fost publicata in Polonia , inca cele pe care le am sub ochi nu lasa nici cea mai mica indoiala . MOSCOVA NU SE PREGATEA DELOC PENTRU INTERVENTIE , iar Jaruzelski o stia perfect . Dar ce spun ? Neavand prea mare incredere in armata poloneza , CERUSE EL INSUSI IN MAI MULTE RANDURI , LA SFARSITUL LUI 1981, TRIMITEREA DE TRUPE SOVIETICE SI PRIMISE UN REFUZ CATEGORIC DE LA KREMLIN ”
    Aflam acum de la Adam Michnik ca Jaruzelski ” a facut trecerea de la dictatura la democratie in mod pasnic ” , asa cum am aflat de curand de la Emil Hurezeanu ca Ion Iliescu ne-a bagat in NATO si in UE , cand de fapt el a luptat atat sa ne bage in CSI . Doi facatori de istoria calpa care ascund sub haine securea calailor , ridicandu-i pe soclu si intinzandu-se , cat ii tin madularele , sa le agate deasupra capetelor aureola de sfinti .
    Suntem vinovati cu totii , ne spunea acum vreo 20 de ani Iliescu , propovaduind iertarea . Tot poporul a colaborat cu Securitatea , asa ca ” ciocu mic „, ne anunta in urma cu cativa ani Voiculescu . Este normal ca ei sa procedeze asa , anormal este ca noi sa le dam dreptate , pentru ca atunci ne punem si noi amprentele pe arma crimei , ne murdarim si noi hainele cu sangele victimelor , devenim si noi criminali fara a fi fost . Suntem atat de prosti sa facem asta , doar pentru ca ei ne spun ca suntem prosti daca nu o facem ?.
    De ce trebuie sa-i iert eu pe Nicolski , Enoiu , Plesita , Iliescu , Paunescu , Brucan si atatia altii ? Doar pentru ca n-am fost Gavrila Ogoranu , Coposu , Ticu Dumitrescu sau Vasile Paraschiv ? In memoria acestor eroi , refuz sa iert si voi continua sa-i urasc pe calai . Asa cum , sunt sigur , ne-au urat si vor continua sa ne urasca si ei . Toleranta aplicata Raului este o crima si daca n-am fost calau , refuz sa fiu criminal .

  13. calehari
    16 February 2011

    Pataphyl@5. Taria lor , isi extrage seva maligna din slabiciunea noastra . Acum cateva zile l-am vazut , la televizor , pe Andrei Plesu discutand cu Liiceanu . Discutau despre raul facut , despre faptul ca nimeni nu a fost gasit vinovat si ca , o lustratie ar fi fost absolut necesara .La un moment dat , Plesu a spus ceva de genul : ” M-am saturat , am obosit sa urasc . Viata este scurta si ura ma impiedica sa traiesc cum trebuie cat mi-a mai ramas „. Surprins, Liiceanu i-a raspuns <>. Am inchis televizorul . Sunt uneori , oameni simpli , care isi ” sufleca manecile ” si se apuca sa faca istorie . Am spus , uneori . Dar poti sa vezi , din nefericire de prea multe ori , oameni mari care se multumesc s-o suporte . Hai sa spunem ca o fac din nepasare , din egoism , din bonomie sau comoditate . Parafrazand un aforism celebru asi spune : ” Comoditatea si lasitatea sunt sinonime , comoditatea este doar numele comercial al firmei „. Nepasarea , egoismul , comoditatea sunt slabiciuni si daca Michnik , Hurezeanu , Plesu , au aceste ” calitati ” , NOI trebuie sa refuzam sa fim SUB VREMILE lor , chiar daca le suntem contemporani .
    John Galt @8. Cred ca eroilor care au luptat in strada, impotriva dictaturilor comuniste sau islamiste ( vezi Teheran ) , le-am putea acorda macar respectul de a nu-i amesteca cu anarhistii , verzii , islamistii si altii ca ei .
    ” Daca cineva vrea sa darame un guvern nu are decat sa NU mai plateasca NIMIC „. Ce pacat ca Lucian Matis , Calin Nemes si ceilalti asemenea lor ( Dumnezeu sa-i odihneasca ! ) n-au stiut cat de usor era totul . Sa platesti cu sange , ba chiar cu viata cand ai fi putut sa NU platesti NIMIC !

  14. Silvapro
    16 February 2011

    Anca Cernea #10
    Probabil ca era ceva de facut cu Iranul – tragere sau masuri de prevenire sau lipsa de sprijin pentru Khomeini; altfel nu i s-ar fi adus vina lui Jimmy Carter pina in ziua de azi.

    Asa cum spui tu, depinde ce e legitim de aparat, fara sa mai intru in filozofii ce e legitim, cred ca sintem pe aceeasi unda aici in IDL.

    E de la sine inteles ca sint de acord cu tot comentariul tau, nici ca se puteau exprima lucrurile mai clar decit ai facut-o.

  15. Pataphyl (Andrei R.)
    16 February 2011

    Calehari (@13)

    Cînd am scris (la #5) „Și noi, și noi,…” mă gîndeam cum să sugerez scîrba prin punctuație, mutrițe zîmbind strîmb, am lăsat așa, sperînd că se-nțelege amărăciunea. Amărăciune dublată de faptul că multă vreme i-am acordat simpatie Dlui Pleșu…

    Mda! Curat reperele dreptei! ????

  16. calehari
    16 February 2011

    Pataphyl@15. Sper ca ma vei ierta vreodata pentru faptul ca nu te-am inteles din prima ???? . O aduc ca martor in apararea mea pe Panseluta , care cu sinceritate binevenita , imi spunea anul trecut ca ” mesajul ” meu e bun dar cu punctuatia …. si nu mai zic ce mi-a zis ( mare dreptate avea ) ca ma afla lumea ???? . Te inteleg perfect , si-ti impartasesc amaraciunea . Data viitoare , nu ma mai lua cu chestii fine ca , n-ai cu cine ????

  17. Cristina R.
    16 February 2011

    Anca si Silvapro:

    Intr-adevar suntem pe aceeasi unda, ca altfel am fi in tabara lui Ron Paul, care nu crede in „forta”, a priori sau a posteriori–nu e clar, pentru ca tipul prefera sa creada ca forta nu rezolva problemele niciodata, cu toate exemplele contrare din istorie.

    In realitate, justificarea morala a folosirii fortei armate depinde de scop, cum spune Anca, si de valorile pe care le imbratiseaza societatea care comanda armata.

    Nu e foarte complicat, domnule Michnik, desi trebuie sa aplici o judecata morala si de valori, care va lipseste:

    1. Cind folosesti armata pentru a mentine o dictatura comunista/islamista/cleptocrata/oligarha la putere impotriva majoritatii cetatenilor si a libertatii lor de exersare a drepturilor cetatenesti, e rau, rusinos, imoral, de neiertat.

    2. Ergo, cetatenii astfel abuzati au nu numai dreptul, ci si datoria morala de a se apara cu forta.

    3. Un guvern legitim, democrat si reprezentativ–in caz ca nu intelegeti, desi sunteti filozof politic: adica un guvern ajuns la putere printr-un vast „contract social”–are obligatia sa recurga la forta pentru a apara republica/statul/cetatenii contractanti.

  18. Cristina R.
    16 February 2011

    Un PS, Domnule Michnik:

    Nu cunoasteti cultura si istoria romana, ca altfel n-ati advoca „pupatul in piata endependenti”, decit daca vreti raul Romaniei.

    Intrebati-i pe prietenarii Liiceanu si Plesu ce inseamna asta.

  19. Cristina R.
    16 February 2011

    dr pepper @ 9:

    Noi am rezistat, e adevărat. Am rezistat prin umor, am rezistat prin mâncare. Singurul samizdat adevărat care circula în România comunistă era mâncarea. Nu se găsea nicăieri, dar toată lumea avea acasă ce mânca.”

    D’aia nu-l mai citesc, nici eu, pe Plesu. A alunecat intr-un cinism de doi bani, si pe deasupra mincinos.
    Plesu a participat, din plin, la ciclul „rezistentei prin mincare” si a conditiei de „porc” pe care, pe vremuri, si-o asuma liber si pe care o opunea „ascetismului” lui Noica la Paltinis.
    In „Jurnal” Plesu protesteaza, mereu si mereu, cu nevoile sale biologice fata de nevointele ascetice impuse invataceilor de mentorul Noica pe drumul spre iluminare prin studiul sustinut, departe de lume, al clasicilor.
    „Paltinisul” e un scenariu genial gindit, o dramoleta semi-intelectuala intre un Don Quijote si unul care-i paseste pe urme, si un Sancho Panza „om al pamintului”, ancorat in realitate („Panza” inseamna „burta”), primul „sidekick” din istorie.

    Plesu ar trebui sa-si reimbratiseze porcul care e.

  20. Silvapro
    16 February 2011

    Care e / sint partidul / partidele cele mai pozitive din Romania la ora actuala? Ma refer care adopta linie de dreapta dar care sint in stare si sa imbunatateasca si viata in Romania?

    Si cele mai rele si mai periculoase?

  21. Vlad M.
    16 February 2011

    Nu prea mai exista partide pozitive, Silvapro. Avem doar partide rele si foarte rele. La foarte rele avem PSD si PNL-PC, la rele avem PDL, formatiune care se pregateste de un congres care ne va lamuri in ce directie o ia. Cel mai probabil, una proasta.

    Criptosocialisti si corupti – asta e contributia Romaniei la sistemul de partide.

  22. liv stomer
    16 February 2011

    @9, doctore,
    mai nou, uite, citesc si eu despre cele 1,5-2 milioane de voturi ‘anulate’ din 92, sau despre cum ‘seniorul’ Coposu stia dinainte cum aveau sa fie furate alegerile parlamentare din ’90 (desi n-a zis nici pas, atunci, despre asta)….oare, asa sa fie? Suna totusi prea frumos ca sa fie adevarat. Si il contrazice flagrant pe taranul ala instarit din satucul Cardon, din delta, care, in 90, ne arata mie si maica-mii cu mandrie vitele din batatura, pamantul, lada de zestre, ma rog, ce acareturi stransese omul intr-o viata de om, spunandu-ne ‘vedeti, toate astea? le vedeti? toate astea, Iliescu mi le-a dat!’. La care, evident, noi, uimiti, il intrebam ‘bine, dar nu-i adevarat, nu le-ai castigat matale, din munca cinstita?”Nu, nu! Iliescu! Fara el…’ Tarziu, mult mai tarziu, am inteles ce vroia sa spuna taranul acela. Pe vremea lui Ceausescu, mare parte din bunurile acelea, desi ale lui, obtinute prin munca cinstita, nu putea marturisi ca le are: i le-ar fi luat militia/securitatea, si i le-ar fi dat la CAP; ar fi fost considerat chiabur, sau asa ceva. Apoi, Ceausescu cazuse, venise Iliescu, si ii daduse omului sansa sa ‘iasa din closet’. Sigur, Iliescu n-avea nici un merit real, aici, evident; dar ce sa-i faci, daca asa percepea omul lucrurile? Probabil ca nici nu avea prea multa scoala. Si sigur l-a votat pe Iliescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *